CFR. Roman, să zicem

DE ACELAŞI AUTOR:

Călătorii via Roman – Adjud, Iaşi, Editura Junimea, 2004;
Românii din Bugeac. Monografie, în Cartea „Revistei române”, vol. II, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2005;
Cătălin Anuţa. Monografie, Iaşi, Editura Vasiliana ’98, 2006;
Fantasticul în proza românească actuală, Iaşi, Editura Pan Europe, 2006;
Lupul. Texte lirice, Iaşi, Editura Junimea, 2010.









Cine vorbeşte în altă limbă, se zideşte pe sine însuşi;
dar cine prooroceşte, zideşte sufleteşte biserica.
1 Corinteni 14, 4














I. VULPĂŞEŞTI VULPES VULPES
(Iaşi – Buhăeşti – Roman – Oneşti)
Lumea pe arcă – neamul în Carte – culoarea zorile



Duminică, 1 iulie 2001, ora 3,00, în personalul Iaşi – Buhăeşti – Roman, Dumnezeu şi Maica Domnului, dacă m-am trezit la timp ca să prind acest tren, speriat încă de puterea Lui, m-am trezit cît să prind trenul! păcat e să te întrebi cum de se poate, păcat! Tinerii băuţi la Piciorul Lupului, buruienile pe margine, a tot plouat, picură nevăzut, lumina dinăuntru mă întoarce în mine, cum se reface lumea pe arcă? Drumul din lumea luată pe tren, cealaltă se pierde în tunel, vedenie în geam de linişte, curat, prezenţa benefică a instituţiei CFR şi ce viteză prinde locomotiva, de cum porneşte! O călătorie să-i faci măsura cu tine, mişcare feroviară spre marea interioară, spre Marea Liniştii în luna de după nor. De pe vagon curg picăturile pe oglindă, lumini punctiforme din ferestre răsfrînte una într-alta, la Grajduri stă să plouă, locul dinăuntru de poveste cu lipsa lui de peisaj împrejur. Tinerii fredonează ploi mărunte, ai să umfli gogoaşa retoricii păstrînd ideea de relatare personalo-ceferistă şi iată Cartea, ah, Mallarmé!
Lung şir de străluciri pe dreapta Negreştii, Vultureştii, prin Rafaila foştii robi ţigani, în curînd şi foşti ţigani, mai pune şi desţăraţii lumii, năvală de negru, de galben, de soi bălţat, şi ce frumoase sînt mulatrele, de multe ori! Ţara care să ne mai facă neam, pămîntul care să ne mai facă ai lui, cînd românii care ne numim se vor uita. Neamul e trecut la Carte ca să ai de unde veni către el, se luminează prea devreme pentru lunga noapte a acestui veac Păunescu, sonet în care capete de sfinţi se coc, lumina îi zice nopţii pe nume, puterea să te loveşti cu răul.
Despicătură de gol înălţimea, dealurile în sfîşieri de nori, peronul antroponim în ploaie Staţia Mareşal Constantin Prezan, numele uzual care? Şesul potopit de om, zvîrlituri de anexe gospodăreşti, garduri, bătături, uliţe crîncene, izlazul cu iarba tocită, intră ogoarele, plugul < lat. plagă, rana pămîntului prin metaforizare, bine se păcălea etimologic cineva dintre latinişti! Apucăm locuri vălurite, ierburi, dumbravă şi cîţi copaci bătrîni, dendrolatrule! Iar noi cu plugăria dăm în fiecare an triste privelişti de grîu şi porumb.
Ceaţa înveleşte în paşi de limax rece, barza cioc şi coadă din stîlpul vechi de telegraf, norii făcuţi statuie, făcuţi covor, grozavul decor al relatării, grozav, desigur! De cînd cu zorile deosebirea culoare unică pe lume, mai vineţie ea, pe miazănoapte poporul de nori învăluire şi dealuri, buluc înfoiat peste coamă. Negrul de noapte al pămîntului răzbate paloare de verde şi norul negură, umbră, gînd. Halta Piscu Rusului vatră de sat, locurile de oameni sînt nevoi bolnave, pămîntul a ţinut o jucărie de muncele, gîlme, pante, ierburi albe de flori. Pădurea de sub copaci, în trenul agreat nişă ecologică în ecosistem, linia în consolidare, toarnă betoane, parapete, malurile galbene vegetaţie rîcîită cu buldozerul. Asta da soartă, aruncat între pionierii căii ferate sub numele pădurii, cîtă pădure! Ne-am şi împăcat cu noi, lăsîndu-ne pe clipe la halta Stăniţa, poezie de duminică dimineaţa cu brazi mari şi clădirea de scînduri nou vopsită, e muzeu, este de muze, expune vremea de cale ferată reuşind prin păduri şi nu stîrpind-o. Tremură umed de dimineaţă, reconstituiţi cum sîntem, coboară din cumpăna de ape, verde, oi la păscut, a! ce dimineaţă e asta, Vulpăşeştilor? Vulpes vulpes, nimeni urcător, nimeni coborîtor, doi la număr. Grădinile pline, clădire industrială din Roman în zare, Sagna gospodăriile ca sumă geografică a uneltelor de lucru. Casele noi prea apropiate, podul peste Siret apa mare, luncă, dig, porumb, şosea NT indicativul auto, încotro, provincie?




II. VULPĂŞEŞTI HIEROGAMIE
(Nicolina – Buhăeşti – Roman – )
Luna trece la faza epică – România profundă


“Vineri, 5 iulie 2002, ora 2,00, în gara Nicolina”, deicticele îşi citează aici punctul de vedere, tu către ce mergi? pe drum eşti tot acasă. În tren miros de motorină sub canapeaua lungă, vagon de navetişti etajat, conductorul cercetez şi reţin un bilet, pe celălalt ia-l înapoi. Cald, noapte, ca peştele în apă de legănatul garniturii, genul literar al călătoriei via Buhăeşti – Roman în spontaneitate faţă de sine. Geamul cu fală negru-verde de castan bătut în lumină, atingi limita cu fiecare lucru care te pune în raport cu sine, lucrurile limitează, faptele limitează în profilul lor arhaic, toate exponatele de azi sînt cele de ieri, dar omul este oricît de modern, la nevoie. În gara Bîrnova muzeul scrisului, mîna-scriere de pe suportul grafic, locomotiva ne scoate vagoane, în calitate de custode ne scoate pe timpul expunerii, ilustrăm fenomenul scriptic, vinerea de azi a mai fost, ultima oară vinerea trecută, multe vineri şi una de la mîntuire! Luna pe cer n-a mai fost, nu se numără, ea ne face socotelile, la Scînteia lumea se opreşte o clipă în loc, lasă vrerile nemişcare în ziduri cărămizii, năpădite de pictograme alb-albastre.
De la faza mitică luna trece la faza epică, în nori ghiceşte lumina, străbate discul difuz şi le împrăştie scama. Becul din vagon ţine luna bătută pe hîrtie, pline sînt marginea, conturul, miezul prinde coaja, centrul oraşului vine trenul şi restul funcţiilor lui. Urbanitatea trăieşte din paradoxul teritorial, spaţiu şters ca să se cîştige timp, zori din spatele trenului, numele oraşului Negreşti folosit pentru oraşul Negreşti şi mai degrabă pentru numele lui. Ne jucăm de-a tonurile care durează culoarea dimineţii, tonurile tolănirii pe banchetă, fereastră, scrisul în anexa executivă eu începutul culorilor, becurile bat în case şi pe stîlpi, malul aşa de lung, orizont fără urcuş ori coborîş, scăzător în operaţia de scădere.
În geamuri scările spre etajul vagonului, mai mult în afară decît înăuntru, încalecă ierburi, lanuri. Casele pe urcuşul din noi, dealurile se lasă în lucrul omenesc de pe ele, fiinţă pentru trecere, căci aşa este o facere pămînteană, nu Facerea, Doamne! Pe aici este verde România profundă, scriem şi pe scris Aici-România, soare palid butonul soneriei roz de acasă. Pădurea pe altă lume, cum soarele pe altă lume, de zare, Vulpăşeşti hierogamie îndoiturile de deal cu soarele. O întîmplare dintre cele plastice, grîul adie trandafiriu, bozul întins cît o postaţă, le-am dat pe toate pe lanuri, după frămîntări de vîlcele şi dîmburi înfundate cu pădurea.

Ora 7,30, în rapidul Suceava – Mangalia, la Roman am sosit întîrziat şi a trebuit luat rapidul. Pietriş-fier-argilă-cupru, de neînţeles amestecul de materiale răscolite la calea ferată faţă de verdele în vegetaţie. În dreapta eu, în stînga eu, la mijloc peisajul de cuprins. Înăuntru lanurile mereu aceleaşi, ca să ajungi la comunicare recomunici.




III. TREN ATÎT CÎT TREBUIE
(Iaşi – Bacău – Adjud – Saline – Tecuci – Iaşi)
Marea primenită – cărăbuşi de mai – ora ideogramelor solare


Sîmbătă 3 (4?) mai 2003, ora 20,48, în personalul Iaşi – Paşcani – Bacău, în gara Iaşi plecarea iese din jurul nostru, aşa pleci, aşa vii. La Eminescu aşávii, ne obligă ritmul, şi repede dacă locomotiva este electrică, electrică ploieşteanca! Acceleraţia superioară Caragiale, marea în care sîntem ne învaţă, primenită de atîtea luni certitudinea ei în albastru, doamna în albastru. În travesti, căci hainele întîrzie omologarea şi te atribui mărilor, iată-te, lume, cît mă interesezi şi cît nu mă interesez eu de mine, adică de moarte! Acum, ele: ce mare lucru este un bărbat! aşa sînteţi învăţaţi, răzgîiaţi ca să fiţi răzgîiaţi, bărbaţi din actul pe care nu-l prinzi nici în momentul acela, să fie atunci veşnicia şi toate considerentele, toată consideraţia pentru animaţia de pe peronul gării Podu Iloaiei, fetele băieţoase cum sînt ele, şoldurile strînse rău de blugi, oasele în relief!
Staţiunea piscicolă Podu Iloaiei marea iazurilor Mare Neagră în întuneric, lucrurile se feresc să ne provoace, au fost prevenite de jignirea inventării lor. Linii electrificate, şină alungită, ne ţinem de drum în rolul de sacrificiu de subiect al vorbirii, că să lase deoparte atîtea şi atîtea, să le facem străine pe luminile care, pe călătorul care, cu capul plecat, minut după minut la telefonul mobil, vorbesc cu voi vorbind în şir cu alţii, de curînd la „Poli”, fotbalist, am venit să-i ajut pe băieţii tineri de aici! Cu şine moldoveneşte în linie dublă, fără sine în fiinţă, dar beşteleu, feşteleu, că nu pot striga valeu! trenul rapid „Ion Creangă” Bicaz (Tîrgu-Neamţ) – Bucureşti, cheamă-te pe nume de lucru: Poezie, prinţ de tristeţă şi onoare Emil Botta, cheamă-te cinematografic: Singurătate, a alergătorului de cursă lungă, erau încă filme în anii ’80! Am coborît la Tîrgu Frumos, fotbalist divorţat în gura mare, zece ani de la divorţ sau fata rămasă ei de zece ani sau fată de zece ani, de înţeles oricum altceva, călătorie fără supărări, tren atît cît trebuie, vocile în cîţiva metri, omeneşti de obosite. Martor din ferestre, liber să te uiţi cînd vrei în tine, călătorul prototip.
Şinele pe gol, Siretul pînă să fie inventat acoperit de noapte, momentul podului uruit metalic, singurul lucru care se constituie permanent ca subiect este fragilitatea trupului feminin, adică a ta! Ai dat de tine, eşti mirat şi mîrîi îngrozit, îngrozit ca un sex, da, îngrozit ca un sex! Bătrîna am trăit întîmpinat, blîndă la zîmbet, ie, tradiţionalii sîni căzuţi. În vorbă cu una mai tînără, nume de dramă asumată cu copii pe la Bucureşti, să cărăm genţile, urcată de la haltă şi coborîtă să iau acceleratul de la Roman. Trece, să-l admonestez cu mîna ridicată, hodoroaga mea, îşi mai aprindea, ca bărbat, ţigară.
Cuminţi prea cuminţi toate, sacul de călătorie pe canapea ţine dincolo de geam, în aerul nopţii bagaj, banchete şi ce vine între ele zboruri de cărăbuş, în luna mai zburînd cărăbuşi de mai. Săcueni-Roman strîngem roiurile de pe traseu, Galbeni prezentă atît de suspecta normalitate, trenul sistem de referinţă privilegiat şi firescul Galbeni fuge cu suta de kilometri pe oră! Am dat Galbenii pe lucru imposibil, gară la sută pe oră, normalitatea este suspinul creaturii chinuite etc., cf. Marx, normalitatea delict pedepsit tacit. Arta în care ne exercităm cu toţii, să facem marfă din lucrurile gratis, artă tradiţională mozaică, dar o ţin şi creştinii.

Gara Bacău în sala de aşteptare patru suflete de oameni invizibile, trupurile după codurile lor. Al cincilea şi al şaselea intră, al şaptelea cu copilul de mînă, mergem spre ordine cu doi agenţi de pază, pe cei doi ţigănuşi dormind ilicit i-am scăzut din efectiv. Masca noastră de călător sancţionată aşa, în treacăt, cum ni se cere biletul, tot în treacăt fluturat spre vigilenţi. Ce e de la om se ascunde după bucăţi de carton, de aceea e grea mîntuirea, de aceea mîntuieşte Mîntuitorul!
INTERVENŢIE ÎN TEXT
Este cu putinţă fericire pe pămînt, cu î din i. Europa este un fel de a-i lăsa în America pe creştinii de acolo. In partibus.
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT

Ora 5,00, în personalul Bacău – Galaţi, în gară am aruncat pămînt, am pus traverse, linii, aparate, vehicule, imobile au ajuns călătórii, de drept ai altor locuri, fiinţe fictive stăpînesc lumea şi pentru stăpînirea lor, fără înţelegere, te pui chezaş! cît de respingător te afli, licenţă pentru una dintre ele! Ora 6,00 Răcăciuni frigul, ipoteze confirmate peste tot, Orbeni somnul.

Ora 7,00, Adjud grotescul biotop cuibărit între fierătanii, fiare şi nume ale Fiarei. Vagonul coama înclinată cît un deal, etajat ca şi el, tenta albastră a depărtării în el, nu-şi vede capătul de aproape. Lucrurile omeneşti prea aproape, distanţa optimă le-ar face îngereşti, dealuri din Facere, Adam se proiectează pe clădirea o idee mai mare decît asemenea Eve. Oneşti, ora 8,05 ilustrată color, gara în soarele dimineţii, la şefa de tură semnalul de plecare, şiruri de bănci roşii pe designul faţadei, le subţie peretele, se înşiră fără murmur, solemnitatea restabilirii de zi auctorială.
Şoferul goneşte şoseaua, foc în patru timpi, aberaţiile tehnologice dau coerenţă prezentului, ţigle de case mărunte pe largul văii. Subcarpaţii golaşi, coaste reîmpădurite, Tîrgu Ocna lotul de morminte mozaice eternizate în număr, în continuare morţii, mereu cu sold pozitiv, ai locului creştin. Gara Tîrgu Ocna, candidaţii la confortul de veci, pornirea imediată.

Ora 18,45, în acceleratul Timişoara – Galaţi, pietrele funerare mozaice într-un sistem de relaţii interconfesionale, bisericile ortodoxe şi catolice din vale şi din deal. Lumina primăverii face rîpe ultimul şir de culmi, în partea Caşinului coastele de sud, umbrele la ora cînd sînt ghizi. Oneştiul creşte clădirile albe, în rest libertatea văzduhului de seară, Trei fete la ţîşnitoare, cu o minge în mînă, un De Chirico la gară, totul e decent pe peron, ca viitorul.
Semnul bisericii legendare din Borzeşti palimpsest, jeturile albe de avion de vînătoare semne lente. Părţile frumoase ale lumii în tendinţa lor să iasă dintre cele vii, stăm pe muteşte, mărturisim ora ideogramelor solare în optima înclinare a razelor. Din pete de umbră falii de umbre, funduri de lume, ultimul dar conturul pe cer în zi-lumină, disperarea singur cod. Adjud din reziduuri în uz ori abandonate, sensul de intuit pe mai departe, pe ţărmul feroviar este numai abandon, oraşul mult zgomot pentru nimic, un Shakespeare în sfîrşit rural!
Depoul Adjud patru locomotive electrice patru paralele, noua hiperbolă a funcţiei transport, în cîmp berzele zece-cincisprezece, ciugulesc fîşia arată. De la codificarea berzică la anularea ei, valul albăstrui de coline 20 km vest, Măgura Odobeşti sub releu cota 997 m sau 1001 m. Misterul şi melancolia lui De Chirico în umbră de bolovani desenează şanţuri de grapă, chiar şi ghearele perechii de guguştiuci suflate de trepidaţiile garniturii. În luncă umerii umbriţi muşuroaie de cîrtiţă, sute de muşuroaie, microrelief social deconcertant de garduri, goluri, ziduri, Mărăşeşti soarele peste crucea de pe mausoleu, pe aici nu se trece! Siretul mal lutos, ea, priveliştea, ne priveşte, raportul iraţional singurul adecvat, pămîntul bate roşu de apus.

După Tecuci, în acceleratul Bucureşti – Iaşi, atîta cer cutreieră seninul, să-i faci înecul tot semnificaţii. Radicale contururi, în rama geamului secera de crai nou, pe culoar spaimă, un tablou şi două adîncuri, negrul pămîntului, seninul cerului, neliniştea amurgului preludiu. De Chirico cel din memorie şi cel din apusul care-i seamănă, cît soarele mai stă pe cer, acest definitiv albastru, acest negru pierdut. Lumină gălbuie, verzuie pe cît ţine lumea, unde să stea primenirea lunii cu secera şi rotundul ei în completare? Datele au schimbat cromatica în raporturi, forme, judecăţi, artă plastică utopia din bazele ei literare utopice.
Bîrladul, aflat, ca orice loc, în aerul de deasupra, radiind de lumini. Perechea în vîrstă braţ la braţ, de fapt ne ţinem unul de altul, nepotul pe lîngă noi nu ştie, bălăngăne o pungă. La cerşetor ochii atenţi, pe ecranul lor mira îmi daţi şi mie, daţi-mi, vă rog, cît vă lasă inima! Spune distrat, am convenit amîndoi, din uşă, să ne abţinem un moment, pînă consumăm actul ludic al comunicării. Trupuri verticalizate pe toată staţia, piciorul ne zvîcneşte spre băiatul din grup, repetările ad infinitum fie în act, fie în contemplare. Crăpăturile de betoane în oameni, sentimentul de proprietate pe lucrurile sufleteşti luate ca obiecte.




IV. PRIMA ANTICĂLĂTORIE
(Iaşi – Bacău – Bucureşti Nord – Bucureşti Basarab – Roşiori)
Orbenia trenului în marş – baba vituperează – încăiferări – cel mai bun semn de oraş – geografia secretă a ţării


Joi, 4 septembrie 2003, ora 20,40, în personalul Iaşi – Paşcani – Bacău, luna e rece în el şi pe cer, hipnotizează ficţiunea, fixitate fulgurantă de soclu pe calea de rulare, eram fără nimeni! Orbenia goală a trenului în marş, segmentul de vierme fero-falic multiplică ipostaze, aruncînd la rînd ocheade în geamuri de vagoane de tramvai casate. Depoul sfîrşeşte mut de negru, vedenia se linişteşte, luminile sub deal o împung punctiforme. Podu Iloaiei trei garduri de fier în unde suliţate, geamul identic cu osul frunţii, luna confirmă noaptea de dincolo, îndemnurile ei la „Feroviara”, spectacolul reluat cu cît aplomb pe actori! Revoluţionar tabloul care lunecă uns pe strălucirea de iaz, becuri în hieroglifă tremurătoare, cartoanele nopţii fug. Luna şi părerile rămîn, răspunsul după ele într-o mie de feluri, dixit ex cathedra, Alma Mater feroviarensis, mai bătrîn decît acum nu poţi fi, eşti în floarea vîrstei!
Sîrca sau pe aproape, coboară circul de vorbe de la Iaşi, o sumă de navetişti purtam discuţia, verificând-o la infinit, şi ea intangibilă! Condamnat în contumacie la evidenţele punctului fix, singurul activ în univers, nu în rezervă ori în retragere, dar e răcute! Evident este luna, C cresco descresc, luna este mincinoasă! Luminile de Tîrgu Frumos, oamenii două milenii după, punctul de fugă pe vaca bălţată, paralele de şine şi gardul în sute de ţepuşe. Axa rutieră spre Roman, clipa de semn pe camion luceşte fără altă ieşire decît pustia evidenţă, drumul strîmb de becuri în veşnica iluzie că ceea ce este n-a fost, decît acum. Închiriat cu ora de voiaj s-o iei cu tine, colecţionism bizar vechea manie, Tu, Virtualitatea Ta Nepreţuită şi Închiriată cu Ora, ai curs cum are banul, numai el plăteşte cît nu face.
Norocel plutitor aşezat prin vis, de unde gest frenetic să-l iei şi să-l pui în sîn, ce cauţi, suflete, să înduri pe pămînt idealul România? Puzderia de lumini Paşcani, intră în holul gării, formele feminine derizorii în pantaloni. Din bărbaţi umerii, panoul „Informaţii”, vagoanele la Paşcani-Triaj, totul trece pe lîngă ele, închinate la chipul cioplit al poveştii. Iese din mormînt horaţian, nu zicea că moare întreg, păgînul latin! Prezentul este partea utilizabilă a unui obiect, lucrurile se eschivează ca stare de confuzie, ca stare de jenă cei care le folosesc. Mogoşeşti numele nopţii, cadrul alb cu numele cerul sursei de lumină, halta Hălăuceşti porneşte cu bicicleta un alcoolic, face semn din mînă, atenţie, biciclist făcînd semn din mînă, porneşte cu bicicleta un alcoolic! Face şi semn din mînă, atenţie, biciclist făcînd semn din mînă!
Bacovia chemări de dispariţie ne sorb spre sud, Mirceşti prea frumos ca să fie adevărat, bielă-manivelă, Alecsandri – Bacovia! Lampa de veghe fiind pe cale să se stingă, retorica succede clipei tanatice, altă cătare n-are puşca, retorică în gînd, erotică în faptă. Zonele erogene ale călătoriei plictisul de el ori de ea, imobilă în relativitatea ei clipa gării necunoscute, ostentativa ei lipsă de inscripţie miezul nopţii. Roman uzina de ţevi improvizaţii peste cîmp, semioză cu logograme, peronul suprasaturat în specialitatea spaţiu pînă la cilindrii Fabricii de produse zaharoase „Danubiana”. Becurile se luminează pe ele, luminozitatea maximă ar da-o stinse, cf. Arghezi, adunarea lămpilor în Ţara de Kuty, dar ce orbenie, exageraţi poeţii!
Acum prin somn tresar fete mari, conform legilor bacoviene, vii înapoi frămîntîndu-ţi cu o mînă părul, de la bărbatul care mă urmează în voie şi de la privirea mai înainte reţinută, cum esteticul aparţine hieraticului, trăire religioasă, de parcă ar fi şi altă trăire decît religioasă! Grija de frumos ca mijloc apotropaic, bărbatul intră, se aşează întrebînd dacă e liber, îţi facem loc, alungăm arătările din partea lui de compartiment, el pleacă repede, o seară bună! Iar tu magistral, o mînă plină de graţie în sus, s-a aplecat de credeam că-ţi spune sărut mîna! Iteşti golul prezenţei proprii, panou luminat numele de afară, înăuntru luminat spaţiul. Staţiile index toponimic, apa Bistriţei hidrocentrala, cerşetori pe culoar, agăţat de mîner pirpiriul îmi daţi şi mie un ban? Dialogul dintre voi, anterior degajat.

Vineri, 5 septembrie, ora 0,15, în sala de aşteptare a gării Bacău, în transă, pe locul burduhoşilor ţigani călugărul faţa suptă, barba neagră. Secvenţa patrulei de poliţie reluată şi ea, tot cu doi alungaţii de pe scaune. Între cei care rămînem, anonim, cum ni se cuvine, sala de aşteptare cui aparţine? Călătoria umblă în viteza ei constantă, deplasarea este fenomenul originar al artei, Patetica în violenţa numirii universului.
Expulzaţii revenim cozi de topor ale naraţiunii, legănaţi de bune intenţii, cei ce revin strigoi, repezi-te, cuprinde locul că-l ţintesc ei, baba se mai întinde oleacă, sînteţi tineri! N-am mai încăput de vigilenta, pune-te în altă parte, incomod, el pe haină lîngă fereastră, tu suportă-i mirosul picioarelor. M-a şi apostrofat că stau cu nasul în ele, ca o pupăză stă în mijlocul sălii! vituperează baba, bărbatul în picioare ascultînd mirat despre sine, neliniştită cîrdăşie! Moşneagul trage la mîna scriitoare, călugărul a fugit într-o clipă, elocvenţa însăşi aceştia şi nu ce susţin, dar ce au inclus în preţ, plata în ceea ce eşti! Mărturie pentru clipa de acum aduce musca pe cimentul sălii, ţine minte după paşi, mesajul este polimorf şi multipolar! Ergo gluc, somn.
Ora 2,00, boala să vorbească necontenit îi face pe oameni, obligaţia să scoţi vorbirea semn de socializare, ce mult vorbesc femeile! Doar funcţie fatică şi variantă de tăcere, momentul iraţional rămîne, vociferează bolnav că nu ţi se răspunde, călugărul mă potoleşte, am fost pe la mănăstiri, am stat internată la secţia de psihiatrie din Piatra Neamţ! Mă mustră să tac. Ora 2,35, invazie de trupuri în lume, pustiul antropic încreţeşte scoarţa sub formă de clădiri, amestec de materiale, de culoare trofice, lipsa de îndreptăţire a rigorilor cărora ne supunem şi nădejdea că sînt ele.

Ora 6,00, în acceleratul Vatra Dornei – Bucureşti, lumina din lanul de porumb uscat, din galben grîul copt, Subcarpaţii la nord, n-am făcut virajul de la Ploieşti. Răsărit enunţul cel simplu al lumii, noaptea locuţionară contează drept mediu de cultură. Jocul „Hipnoza CFR” se ţine în continuare, întreprindere complet ruinată, alături halde, staţie de transformare, Ploieştiul după miros fabrică, viaduct, lanţul de cisterne în marş, alte trei staţionare. Estul oraşului prima rafinărie, parc de rezervoare de ţiţei, linii care întretaie casele vechi, uzina „Upetrom” soarele răsărit în pîcle. Printre trenuri personale Ploieşti – Mărăşeşti, spaţii largi „Lăsaţi loc pentru defilarea trenurilor” în chenar, marcat eufemism pentru „Atenţie la tren!”. Pasaj subteran, pe acoperiş ciori, geamul de contururi moarte clipele de aşteptare, umbrelă de beton pe şirul dublu de piloni, peronul de beton, stratul de asfalt aşternut s-a peticit cu beton, beton armat traversele căii ferate, jardiniera din beton atîrnă nefolosită, în România lucrurile se menesc duratelor geologice.
Multiple şine şi încrucişări, vagoanele de călători în descompunere, linia moartă şi alte subiecte de interes în răsucire spre sud, în clar orbul soarelui, miros de la rafinăria Brazi, coama de dealuri scăpătate între piscuri montane. Un plai cît îl arată lumina şterge depărtarea în pădure, o contrazic lanuri de porumb, scurt mişcarea, regim silvic, rafinărie, iazuri, betoane, încăiferări, se bate omul, care pe care, cu multe vicii antropomorfe deodată. Patul de pietriş, folii pe sute de metri aşternut alb pentru firul al doilea în modernizare, somnul garniturilor în mers. Halta Pod Prahova material rulant pe cît nu opreşte, dunga carpatică dintre surogate verticale, case provizorii, mai de durată este trenul, calcul al trecerii lor. Perişul în trei oameni, lacuri, casa de vacanţă străvezie, laviţe pe margine, numărul 645.
Cîmp cu darul munţilor sectorul infim de orizont, oi şi capre pe mirişte, oceanul de pămînt arat, în pilda lui se fac toate netede. Avionul de linie în contralumină, pe aici pe undeva a capturat bunicul meu americanii, a doua socoteală mondială, săriseră din aparatul lovit. Prima socoteală mondială în partea bunicii, pe socrul lui l-a găsit moartea în tranşee, 1917, Dealul Porcului, explozie, capul care privea, retezat! Nepotul dirijat genetic pe circuite, dar pentru ce, pentru ce? Poartă-ţi, nepoate, uniforma de călătorie, e o trecere, iei contact cu noi! Apropierea Bucureştiului tot tacîmul ordinăriilor antropice, îndeosebi dilatarea componentei feroviare, garnituri în triaje, grilaje, denivelări pe lîngă liniile care lunecă. Podul Grant arhetipal, România capitala ei, cele de dincoace de Pod.

Ora 8,35, translaţie pînă la Gara Basarab, în personalul Bucureşti – Deva. Guri de aer de Bucureşti Gara de Nord, Gara Basarab, circulaţia cea mică a fost parcursă, cheamă pe marea circulaţie protoplasma care te-a format. Un circuit al regăsirii, fata de aici are altfel de zîmbet, de pe lama de cuţit la ţiganul pleşuv, înghite pîine cu roşii. Ieşiţi pe altă cale de sub podul Grant şi-ţi avea în revărsare /Un potop nou de cuvinte Mateevici, curăţind cu palma bancheta pe care am mîncat, ai să stai peste petele de la roşii! Noi îţi răspundem altfel, înfundăm băştile pe cap, ţiganul, cel puţin, s-a întors cu spatele. Pe maidan trupurile la soare şi artefactele din care ies, scrie „Strada Lămîiului”.
Nava de biserică ruinată, cel mai bun semn de oraş, cînd vii ca definiţie, cînd pleci ca rezumat, furgoneta îi şterge cărămida pe drumul de pămînt. Oraşul pieziş pe autostrada de Piteşti şi pe sub ea, coşurile de termocentrală Bucureşti-Vest minute întregi ţăruşii cîmpului Bucureşti, iarba rea a urbanismului îi năpădeşte marginile. Linii limpezite la nord şi la sud de cotidian şi de revista sexoasă, ni se văd sînii goi, s-a pus lumea pe citit, la 12 ani şi la maturitate. Băiatul în picioare simulez efortul abstractiv, am să fumez, cu simţ de răspundere maimuţărim în grup Mesajul.
Cîmpuri de mare cultură, facem şi noi ce putem, terenuri de floarea-soarelui, adîncituri, pădure. Ocara trenului se acoperă de Grupul de Dialog Social Trei cîini de la Vadu Lat GDS, privirile spre locomotivă, spre ultimele vagoane iar tu cauţi încoace, ne-am împotrivit mereu, simbioza noastră cu omul împotrivire este. Ba, în mintea noastră cîinească, v-am dat noi şansa revoltei, maţ negru pe pămînt din cîmpul petrolifer, cum scormoneau ghearele după rădăcini, cîndva, şi acum după energie, tipic uman să te ajungă utilitatea plăcerilor tale! Prima sondă activă, pădure de stîlpi electrici dezafectaţi, zeci de sonde în funcţiune, echipa de intervenţie la două, la trei. Capătul staţiei Videle vagoane de călători pe linia moartă la Strada Drumul Sondelor, gara de două fete cu bluze la fel, să nu ne certăm, perechea cu copil de ţîţă, ce ai de gînd în faţa altui text decît tine? Intertext, plîngi, curba căii ferate spre Giurgiu şi racordul ei spre vest, faci geografia aparentă a ţării, cînd geografia ei secretă eşti tu!
Paradoxul călătorului static, locomoţia este psihologică, utilizînd excesiv muşchii la permanente redresări din cîmpurile iconografice. Blocaţi într-o staţie, au trecut două trenuri pe lîngă noi, de la Tîrgu Jiu acceleratul şi un mărfar cu vagon de însoţire, mai trece unul, deşeuri de fier, firma „Maersk”, sculpturi în fier boghiurile, transportul ca înseriere de obiecte estetice. Rapid internaţional, ultimul vagon de la Bratislava, de o oră se aud două fete, una cîntă mai mult, avem jocurile noastre cu refrene, consumăm noi revolta statului pe loc. Vast cîmpul arat, The Waste Land e o altă ţară, silueta unui siloz de cereale la 10-15 km sud-est, Ţigăneşti, Drăgăneşti-Vlaşca, nu ziua se opune nopţii, ci creierul luminii ei!
Gălăteni iaz, un cal, două femei la porumb, vitele pasc uscăciune, ce a fost constitutiv a ajuns opţional, a patra călătorie prima anticălătorie. Rădoieşti droaga cu măgarul, nepoata blondă-pai în picioare, încă două fete, şeful de echipaj nervos şapca şi ochii mijiţi peste măgar în spaţiul măgaro-trenic, revanşa lui că am înţepenit de-a curmezişul. Atîrnaţi poanta omonimă, personalul Craiova – Bucureşti pe străinele căi la care duce privirea. Roşioriul după şase ani, rambleul înalt dă perspectiva, lunca Vedei gunoişte pe de o parte, oraşul pe de alta, trei corpuri ale fabricii de bere sau silozuri vopsite tricolor.




V. PARTEA SEDENTARĂ
(Iaşi – Bacău – Adjud – Oneşti – Saline – Oneşti – Tecuci – Iaşi)
Mamifere de grup – latina literară de iarnă – cînd a venit tata din prizonierat – Olela lu’ Gauş – tîrnuri la căpătîi – „Carom” butaforie – ciolanele pe căprării – geanta verde-prăzuliu


Vineri, 12 decembrie 2003, ora 20,47, în personalul Iaşi – Paşcani – Bacău, vreme este să te rupi de cotidian. A cultiva momentul mistic Plecarea, confirmă semnalul de locomotivă, am ales dinainte ce alunecă şi ce rămîne pe loc, judecăm la întîmplare, cu ochii pe textul fără -t şi fără -xt, depinde cît de repede înţelegi, pe locul cel mai luminat, din şase.
Ieşim, mărturia stînjeneşte martorul, disparate pantalonii, fusta, care ar fi verde dacă n-ar bate becul de neon. Momentul negaţiei, al urîciunii, atît de iute tremură liniile pe calea ferată iar privirile aşa de relative! Autocontrol trei controlori, am văzut biletul la domnul, care, că nu l-ai văzut! Eu te aştept corect, am reţinut privirea, pînă verşi pe banchetă tot buzunarul cu biletul. Revine dezertorul micii noastre societăţi de graţii în capăt de vagon, feminitate variind atitudinal, mamifere de grup măsurîndu-ne dispoziţia, nu mai ţine zîmbetul încurcat pentru conductor, cînd nu-mi găseam nici eu biletul, ci vîrful de cizmuliţă maro, vezi, ce străluceşte! Fereşte-te că răspund cu o hîrtie desfăcută, pliu tăiat în aer o rup şi o recitesc, fie lectura închipuită pe factura de telefon, închei că sînt obişnuită cu metoda scriptică, hîrtia în buzunar. Canapeaua cu seniorii pe automatizări şi calculatoare, dialog aşa-zicînd viu, ceva-ceva poate că se întîmplă, dar auzi-ne pe noi, dacă vrei să ştii ce anume!
Ce este pe loc nici secundei zburînd ca pe roate nu-i aparţine, nu momente, monumente Caragiale! Fasonate de priviri în expectativă, puţin lucru, ochii la ziar, mai mult căutătura, semn care-şi caută locul, dar m-am cramponat de etapa cizmei lustruite. Adio, grăbindu-mă să mă ridic şi să plec, din dreptul uşii mă mai ţii pe coada ochiului. Încetinind pentru Podu Iloaiei reacţia de nesiguranţă la inedit, uşa a glisat din inerţie, ţiganul mustăcios o împing ca să revină. Mi-atîrnă pantalonii de slab, am terminat de fumat, ţîcă este femeia mea de la etaj, pe care o interpelez. Singurul angajament ferm vine din dreapta, reluăm varianta mimetică, îţi scriu răspunsul posibil, te încredinţează în geamul de vizavi. Cît înţeleg ochii caută clasica oglindă, dar îi plec, scris-cititul pe circuit alternativ, completăm o integramă, adică respectă regula, nu căuta la ei, răspunsul n-o să-l ai!
Mărul de Sîrca, reperul celor care în meri atîrnă, ca şi ploaia schimbată în picături pe geamuri, ce mare deserviciu ne facem locuind paranteza lor! Ce groasă paranteză şi nu ea cît Coada-i groasă, /Coada-i groasă, /Coada-i groasă, /De Cotnar! vezi subsol, Păstorel Teodoreanu, Hronicul măscăriciului Vălătuc roman bahic etc.
Călătorii coboară ostentativ de mulţi ce sînt, oraşul Tîrgu Frumos speculat şi de ploaie. Eterna miza pe viitor nădejdea ochilor noştri, trei copii, în braţe la mama dorm eu, cu suzeta în gură, tu salţi dintr-o privire de doi ani şi jumătate, al treilea la maturitatea de şapte-opt ani. Bunica urmează nuvela de călătorie, au fumat ţigările puse sus, vreun dulap, vreo etajeră, şi una din două, care din ele, le-a luat, fii atentă să nu te bănuiască pe tine prostul ăsta al tău! Dar de unde avea cincizeci de mii fata? Ea i-a dat! La doi ani şi jumătate te uiţi serios la tine, seriozitate pe cale de interpretare, de unde îndrumările bunicii, ha, ha! Nu ştiu de ce rîzi ca să-mi distragi atenţia, vocea scade misterios în aceeaşi intenţie, trei generaţii îşi dau rînd să iasă prin culise, trei mai puţin ne privesc din patruzeci de veacuri, ieşirea Ruginoasa, Piramide şi Napoleon.
Paşcani caietul albastru, în Wittgenstein Caietul Albastru, în lei româneşti 5.500, de junglă financiară, dar de la anul leul este iar rege în republică, nominal îi rupem patru covrigi din coadă! Şi zlotul a păţit aşa, Jules Verne a spus-o, anticipînd şi financiar, balonul nu a crescut, doar s-a umflat! Viitorul aparţine aviaţiei, nu inflaţiei, aviaţie bătută de vînt.
Plouă iarna în spaţiul cîntat şi de Ovidiu, latina literară de iarnă, „Ninge la Ierusalim” intertitlul D.R. Popescu, de Re Popescu, o luăm ca pe o excepţie, dar este regula halului în care le-am stricat pe toate: unul din trei bărbaţi bucureşteni e impotent ori infertil, titrează „Libertatea” de Bucureşti, cu supratitlul că din cauza poluării. Lunecînd în luciul ploii cercuri de picături, dublează o garnitură, să fi fost cea de Tîrgu Neamţ, „Faur” Bucureşti, tracţiune diesel pe linie electrificată. Oraşul în deal şi pe sub deal, malul împădurit şi dumbrăvile petice de asfalturi, colţuri de patologie dentară din solul-gingie. Cariile imobile plombate contra ploii, în pictograme sub streşini semnul femeii, schema vestimentară specifică, semnul bărbat ne priveşte pe toţi, sterilitatea mesajelor comune.
Cu pictograme explici implicitul iar numele staţiei nu se mai vede, toponimul cere conştiinţă de neam, cine să mai lase mărturie că sîntem particularităţile ireductibile, gen Halta Mogoşeşti, numele opririi! Halta Hălăuceşti a fost omul şi pogonul, ideal vehiculat electoral pe la 1930, mi l-ai pomenit. Am ajuns la omul şi vagonul, ieşi-i la capete ca să rulezi în închidere uşile duble, doar românul care sare din tren se simte dator să-l abandoneze ori să tragă uşa după el în felul lui Păcală, cu tot cu uşă! Mirceşti clipesc bucăţile mărfarului în viteză pe silueta la datorie, să-i dăm plecarea, gara din spate mai personală decît interpretările, Săbăoani decor, le-am pus pe toate în ordine şi ne-am retras, dacă obiectele lasă loc de retragere.
Lumini în aer, laminorul Roman odată cu semnul, precară situaţia lui ontologică. În lung pustiu peroanele gării, legendă la ilustrata Criza de călători pe calea ferată reduce metafora. © Centrala CFR. Podul pe Moldova sinestezic, vuietul şinelor în viteză clipeşte verde, linia se arcuieşte în roşu, fîşîit de asfalt ud lipind cauciucuri la şosea. Urmează perne de aer sau perne magnetice, teleportare, telepatie sau jocuri pe limbi de ceas, nici regimul postural nu va mai ţine de pămînt. Săcueni-Roman becurile de sărbători colorate burţi pe uliţe, Anul Nou civil poate începe şi la 17 februarie ori la 6 octombrie, cel bisericesc începe cu Simion Stîlpnicul, dar mai ales cu Bunăvestirea şi cu Crăciunul. 25 martie, 25 decembrie, nouă luni, trei luni lăsate pentru poziţia, de plîns dintotdeauna, de mort încă viu, îţi vorbeşte un mort încă viu, şi-a pierdut moartea lăbărţat cum este el, homunculus cu josnicul animal sufletesc peste trupul călătoriei, era să zic al copilăriei, tendinţă paronimică justă, şi ce e sufletul? Un abur care se plimbă, păi se plimbă! are de zburdat peste tot în 40 de zile, după cum îl zbuciumi. Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor! o haltă, eşti muritor, trei secunde de staţionare, lamentaţia eşti muritor, trei secunde, aceasta este o haltă. Iteşti globular corpurile de iluminat, trupuri luminile care intră în ele sibilinic vei scăpa nu vei muri! Păcat de trenul gol, în cea mai plăcută ambianţă.

Sîmbătă, 13 decembrie, ora 0,20, în sala de aşteptare a gării Bacău, bînd apă cu capul dat pe spate pierdeam secvenţa rondului de noapte, soldatul în termen la jandarmi l-a ridicat pe cel adormit, cade mai departe peste bagaje. Pe nebărbierit l-am ridicat de tot, asta e a treia seară cînd te văd! Fes Negru trezeşte bătînd pe umăr uşor, bătrînul edentat alungat pe hol, trag de un picior, tuse, zeci de călători să cumpere o umbrelă neapărat! vagabonzi strecuraţi aici! Ăsta cînd se urcă în autobuz zice „Tatăl nostru”, ăsta, ăsta cu bej pe spate! Apoi pe stilul indirect liber că ei pleacă la 3,25, că nu ştiu ce la Tulcea, Medgidia, pe stilul direct legat că ce făceam, mă, stăteam aşa cu capul aicea şi el vagabondul s-a aşezat aşa, întreabă dacă l-a ajutat pe omul ăsta, aicea, sau cum a zis baba aia, hă, hă, să mute picioarele, că pute! Lasă oamenii în pace, te văd aşa, om serios! plouă, plouă tare, bă, nu-i mai sare acul dar stai că la şapte, la şapte jumătate, avem timp să plecăm încolo şi la ora 12,24 avem spre Satu Mare! Ceasul de perete ticăie minutul, cu două ore rămas în urmă, e unu fără zece! parazitul informaţia în lipsa ei de identitate, stăm întins cu picioarele pe banchetă, în Cartierul CFR termopan, în Marea Britanie mă-sa, replicile paralele ca şi în scris.
Moşul îţi atrage atenţia că stai pe trei locuri, domnule călător portavoce! ar mai fi spaţiu în care să te întinzi, în beţia de cuvinte, confundînd prezentul cu premiza lui, prezenţa! Mai ţine minte pe medicii aceia buni de prin Motoşeni, doi fraţi dar au murit amîndoi, doi chirurgi mari, au murit, Doja n-a murit! Babele muriseră mai înainte, au murit şi ei, nu s-au mai arătat! Bunicul meu a fost un mare preot, ăştia erau un fel de nepoţi de-ai lui, baba lui trăieşte şi acuma, 83 de ani, dar cine? Iulian şi cu Costin, chirurgi mari! profesori universitari la Iaşi, într-o ambianţă mai adecvată pentru text. Se închide mai bine în poveşti, illo tempore, ce spun se va închega, el era mecanic hidroenergetic!
Ne punem şi noi pe lîngă vorbă, nevestele delicat în dreapta, tu la coasta stîngă, altul în picioare legăn trup şi plasa din mînă că merg să mănînc pe hol. Repede să te aprobe, îţi prinde gestul obişnuită de la copii, de la nepoţi, bărbat de mîncare, rezumativ ne strînsărăm! perfectul simplu în acţiune. Nu ne preţuim destul femeile şi ştiinţa derivată cu ele, intuind situaţia voi îi ziceţi psihologie, invenţia filozofiei a fost ca o laudă masculină. Moşul, cînd a venit tata din prizonierat, din Rusia, terminam clasa întîi! Cît a durat pînă să-l vadă slab? o lună, că ei au fost într-un fel drogaţi, să nu-i vadă lumea că pleacă din Rusia şi vin slabi! I-au drogat, i-au umflat cumva dar pielea şi osul, s-a văzut, după numai o lună! cred că… Degeaba ai luptat! Nu noi am luptat, domnule, părinţii noştri! Degeaba, dacă nu-i dai omului pensie ca lumea! Cît Trei Locuri se scoală şi el, îţi arătăm noi ţie! Politică de neintervenţie, dar pe moş şi pe grupul său îi reped că să vorbească mai încet, nu ca ei pînă atunci! Femeile constată şi ele, ăla zice că doarme, să doarmă dar în cur!
Spirit Justiţiar raţional cu Răţoială pe Orizontală iar eu mă întorc numai, te înjur că te dau afară cu poliţia dacă deschizi gura! Bate şaua ca să priceapă iapa schimbului de amabilităţi care umplu sala, scenetă efemeridă. Jandarmul singuratic nu facem observaţie celui peste trei scaune, în fine!... sta a lu’ Fănică a lu’ Cocean, a plecat Zane şî cu Andrei, se întîlnesc Andrei şi Zane! Uite, ieşii, dom’ne, la capu’ ăla, capul locului, eu mai ieşeam, mai beam… Noroc, bă, nea Tiţa, noroc, bă, Palică! Interogaţie constatativă: Nicu Tiţa a fost şi el la fasole? Olela, auzi! Olela lu’ Gauş, făcea diarie pă gură dacă vorbea! reproş. Vineam la soacră-mea, că mai beam, mai aia!... Ştafeta sonoră e la femei, eu cu evocări, avea nuci, se ducea la pîrîu, avea socru-meu şî maica a bătrînă, îi da lu’ Firică, cînd trecea la pîrîu da pă linia noastră, mă duceam eu dă scuturam glugu-acolò! Femei, obişnuinţa vorbirii nu ne cutremură, spunem repede, vai de emoţii! Fosile vii în poemul lingvistic Vico-Blaga-Croce, ce preţ aţi pus pe vorbă voi, partea sedentară?
În gară la Osîca, nici nu l-a cunoscut, Osîca e Osica de Sus, judeţul Olt. Influenţa limbii literare asupra graiurilor cf. Dumistrăcel, Stelian, Oprea işî la pensie? Caracal da’ ce-o face ciungu’ ăsta? Ăla a fost om cuminte, bă! Ţine solilocviul nostru în bătaia repede că principala percepţie a inevitabilului, a morţii între altele, rapiditatea este, oameni repezi lipsind iubirea, vorba repede, miza pe gîndul tău repede şi fără temei. Lumea unei săli de aşteptare, căci este o lume, apără starea împreună, deformaţi în faţa nemişcării noastre şi stîngăciile dovedite cu ea.
INTERVENŢIE ÎN TEXT
Presa „Hijos de Babel”, cîştigă concursul Costel Busuioc, martie 2008.
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT

Ora 3,15, în acceleratul Vatra Dornei – Bucureşti, vagonul gol între hotarele noastre, ale morţii, din mişcare lumina umedă în pustiu, printre oameni amestecă locul cu discuţiile, sala de vorbe cu sala de aşteptare. Stîlpi de înaltă tensiune pierderile de spaţiu, Valea Seacă pămîntul irecuperabil, cerul intangibil, nu le-am desprins din postulate, umplem ipostaza intimă cu singura familie de referinţă, naşterea şi îngrijirea unui număr nelimitat de copii: familia omenirii. DN 2 şoferul ambiţionează să ţină pasul cu trenul, vehicul lent în faţă, popas pe stîlpi ghirlandele, becurile fixe la case. Sascut în blocuri mărunte, baie de lumină gara, după camioane simetria şoselei fără arbori.

Ora 4,20, Adjud, sala de aşteptare în frig, dau să mă scol, tîrnurile la căpătîi, iarăşi mă ghemuiesc în scurta de piele jerpelită, alţii au tîrît scaunele la calorifere, sînt reci! Punem în vedetă imobilul om, baloturi de haine şi fibre de muşchi la rece, ca supravieţuire cugetele în dumbrăvile răcori, Semiramide a zis-o, eminescian.
Macină memorie colectivă între pietrele literaturii, povesteşte tu ce, explică anume cum aranja Lăpuşneanu capetele retezate pe masă pînă la un logofăt, care era mai mare. Apoi Ţepeş, Brîncoveanu, Ştefan şi ceilalţi, ce mai domni, cît de cruzi, dar cum a strălucit ţara atunci! Ca un soare Moldova Apus de soare Delavrancea, livrescul legionar cu deviza „România ca soarele de pe cer!”, anul 1930 întîlnit încă. Stăm întinşi pe patul de scînduri pentru bagaje, ceata plătită şi răsplătită sforăituri în cor, somn în gol vast, just, alte greşeli.

Ora 5,20, în personalul Mărăşeşti – Miercurea-Ciuc, podul peste Trotuş „La Răsturnica”, halta pe înclinaţie. Pîntece în uniformă control şi patru-cinci supracontrolul, biletele la jandarmi! Nu avem! Bilete eliberate în tren, noi controlăm înainte, ravagii sufleteşti la Bîlca bă, da’ ăştia n-au veceu, bă, nene?! a, uite-l aici!
Mişcările şoselei pe geană de zi, navetiştii în afluire cu bătrînul, fiecare aveţi banca voastră? Lucrăm pe altă scară decît cea a propriilor condiţii, becurile sfîşie întinderea ca plugurile în pămîntul portaltoi de soiuri străine. Trenul îi întoarce firea metalică, humus între straiele rupte, luminile îl joacă pînă la plasmă, vom intra direct în foc, nu în pămînt. Cantonul cu lumina domesticită pe lîngă el, Borzeşti locomotiva de manevră, cisterna leşie de sodă, din mituri ştefaniene biserica luminată de mit.

Ora 18,20, în sala de aşteptare Oneşti, pilonul din faţă greutatea clădirii care ne apasă. Răspunde de sus, din carnea epopeii CFR veşnicii stimuli ai normalităţii, singura ieşire moartea, autorul regăsit printre poncifele lui. Şir de banchete în contralumină, aliniate spătare de plastic, ţiganii romi rromi, cine ne-a zis romei bizantini! Femeia parţial color hainele nemţeşti, baticul pe ţigăneşte, fusta îl întrece, de la creţuri la pliuri de draperie. Mobilul de cîteva minute, alo! numerele pe româneşte şi iarăşi, după ce-i facem descîntecul matematic. Mobilizaţi, urcăm la ospătăria gării, în urmă scaune de expresie, îţi convine aşa, conştiinţa să simuleze mişcarea, în loc să vegheze la respectarea ei în lucruri?

Ora 18,50, în acceleratul Timişoara – Galaţi, după Oneşti, butaforie tehnicolor la poartă şi mai la vale, în loc de petrochimie „Carom” sclipiri de ornament, bomboane pe coliva cauciucului sintetic autohton. Circul România din material etnic mai serios, politic mai aşa şi aşa, combinat, rafinărie, uzină, ţevăraie, căblăraie subterană, aeriană, drenaje şi denivelări, kilometri angajaţi antropic în lung şi în lat, mai puţin în răspunderea noastră, furată de sorcove de prăvălie dintr-un perete spart de bloc. Ambianţa obiectului în-sine-trecător, asortată culoarea şi tradiţionala singurătate a momentului favorabil, n-ar fi indiferent în nemaipomenita rostogolire, întrecînd de departe satele fixate melc pe viteza lor istorică (i), potrivind frazele, structural estetice (ii), îndrăznind maieutic şi copilul e un copil al durerii, îîî! (iii).
Lumini reperele lipsei, haos de intensitate pe cerul Adjud, lumina materială este noapte. Schelăria de pod Trotuş, fulgeră verde locomotiva, instantanee metalice înţepenite, pe coama de carton gudronat momentele roşii în zeci de metri de instalaţie, minciuni împodobite ca să punem pe casă pilule Viagra, potenţă colorată şi electrică! Pădureni-Putna mişcarea în zădărnicirea ei, dovadă numele, fără pădureni, fără întuneric şi staţie, nu călătorie, ci divinaţie în confortul mişcării, imobilizează stîlpii în radiografii troleul locomotivei, proiectul de lumini Mărăşeşti la viaductul spre Panciu. Vagoanele altor garnituri, la megafon plecarea, regulile de cod fac varietatea complicaţie.
INTERVENŢIE ÎN TEXT
Nu avem, creştini, crezămînt în faţa vieţii! Pe mare punem marina, pe cîmp campestra, la animale vine zoologica.
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT
Somn din fugă ameţitoare căldură, staţia G-ral Eremia Grigorescu, de la Mărăşeşti pînă-n Siret se reped ciolanele, pe căprării, să ţină piept duşmanului. La propriu, căci ne spălam cămăşile în rîu, şi ne-am dus la mausoleu la bustul gol, comemorînd, sau în morman de oase, înăuntru! Din podul mixt peste şosea cîmpia şi povîrnişul, dedesubt scobituri de drumuri, balastieră, vîrfuri de plopi. Pe ţinta lui moartea comandată social la vreme de război, în vizită la Veneţia şi moartea părea de palmares turistic, interpretarea Mann, Thomas, vezi ~. Încetineşte, alarmă falsă, gesturi spasmodice de echipare şi elan spre celălalt tren de punct fix, Tecuci, ora 20. Negru pe galben „Benzinărie Nelu Gălbenuş import-export”, să facem gesturi lucrative, reclamă de-a lungul textului. Estetica ilustrată gălbenuş, în pretenţia autonomiei eticului.

Ora 20,40, în acceleratul Bucureşti – Iaşi, în staţia Tecuci revizuim roţile, intru cu numărul 13, ies pe hol, că 13 îmi este specific! La casa de bilete mi-ai curmat mai multe nelinişti, solicitam inutil casiera, erau cele mai previzibile, de costul unui loc, de linia de garare. Geanta cu clape rezemată de spătar, ajungem pe angajatul cu lanterna, ciocanul pe braţul stîng, calcă slab ca şi bătăile de control la roţi. Conturul de acoperiş tot lumini colorate, becurile roşii, promite să nu mai înghiţi roşii mari că spargi sticla lor! Magia gîndire analogică, pînă acum maximul gîndirii.
Memoria continuă fundal alb al nopţii, materialul luminos pe rezervorul de ţiţei, vagoanele-cisternă roşiatice, Tutova înţeleg în cele din urmă să tac, ai de ţinut nişte evidenţe, mă dăruisem vorbelor cu încredere… Tăcere, de n-ar fi penibilă, a omului de 62 de ani, din Reghin, inginer metalurgist, eu îmi zic fierar, îmi îngrop mîine fratele la Iaşi, nu prea ştiu la care biserică îl duc, am de înfruntat tipuri insidioase de tehnologie. Acceptă ideea că voi dormi, mă aranjez la loc, am documentaţia!
Starea lumii este deplină intrigă, de unde constanţa tensiunii epice, cazurile particulare în esenţa lor feroviară, cu invenţia cea mai mică tresărire pe apa oglinzii. Maiorescu pe limitele interpretării Eco: nu e în chestie! limita o precizăm aprioric, o oră şi jumătate pînă la Iaşi, aceeaşi arie narativă, esenţa ne scapă, dirijor la mila fiecăruia. Crasna viaduct, reduce viteza pînă la gară, pe hol amintirile de copil, aerul rece, caută cu privirea o casă, am ajuns genul de şoricel numit maus, fentăm şi intervenim la imagine în calculatorul enorm. Vorba noastră să fie pentru da - da, pentru nu - nu şi feriţi-vă de cărturari, care sînt cei dintîi în fruntea mesei, a cărturăriei lor!
Vasluiul noaptea de instalaţii industriale, multe piese abandonate, peron pe dreapta, pe mîna pe care lucrăm prelucrăm, ce-am apucat e cîştig, pierdere pe de altă parte. Bălteni în numele negrului, himerele în virtutea inerţiei, prima halta Bîrzeşti, „Nu vă aplecaţi în afară!”, Buhăeşti trena grafică se răsfiră spre Roman. Biocurenţi textuali în spectre, fiorii morţii, de fapt ai gramaticii narative, cf. Creangă, „Amintiri din copilărie”, Trăsnea luat de fiorii gramaticii citeşte în limbă, poate că limba… mai ştii păcatul! Omul cu unealta el însuşi, de ciborg ce este el, cu cibertextul în nouă accepţiune, combinaţie de om şi unealta om, dormi, prunc al meu tovarăş de călătorie, te-am alăturat cuiva înveşmîntat în straiele morţii, chip că să te apăr de ea! Să te desprind de text altfel, biped ca mangusta, ochi şi urechi din toate părţile pe bezmeticele iepe, Cezar Ivănescu moarte peste tot! Rebricea ropotind pregătită de nunta cu trenul fantastic, mitografeme erotico-thanatice de consumaţie într-o asemenea căldură, ideograma ideii o ai, este chiar ideea, ca totdeauna ideograma ideogramei.
Grajduri păduri şi vîlcele, conexiuni cu locuri încîntate, mangustă te-ai făcut, moarte te-ai făcut şi pe acestea le ai în paranoia cea mai păcătoasă, cu învăţături, că ridici glasul precum Domnul, adevărat, adevărat zic vouă, cine-şi iubeşte sufletul său îl va pierde! Dar noi nu, că să cîrtim asupra morţii, care ne rabdă, ca pe oricare! Lumina sigur materială din vîrful stîlpului, Iaşul în vale, ridicături în pulberi de lumini, palorile hale cu pereţii translucizi la Combinatul de Utilaj Greu, durează pînă depăşeşti cîte una. Două roţi portocalii metalele topite la o extremitate, argumentum baculinum: lucrează cu metale într-o vîrstă de fier, paranteză istorică.




VI. IUBIREA ÎN HIPERBOREEA
(Iaşi – Paşcani – Bacău – Mărăşeşti – Tecuci – Iaşi)
Cercul unei familii – lumea accident etimologic – iubirea în Hiperboreea – ştampila pe biletul de voie – bugetivori de Bacău – tînărul zeu medicinist


Sîmbătă, 3 ianuarie 2004, ora 20,25, în personalul Iaşi – Paşcani – Bacău, în staţia Iaşi propunerile de spaţiu uniforme de-a gata, umerii canapelelor stînd goi la rînd. Te joci de-a casa închiriind spaţiu ludic, o încăpere din bagajul de pe bancheta din faţă, semn de uşă geaca atîrnată şi fereşte-ţi ochii de lumina din tavan. Ne bănuim de vid, societate pe orbita de extremă periferie, în schimb cercul unei familii, eu, ea şi băiatul nostru de 6 ani, în atmosfera rarefiată atragem atenţia pînă la a părea stranii. Basca înfundată cît o căciulă, semn în noul început al mişcării, prinde viteză aerul rece, n-au închis uşile vagonului.
Galeriile imobiliare din golul grotei tren, clătinat de brava lume nouă Aldous Huxley ajungem pe altă canapea, ochii albaştri ai vecinului se ridică din lectură, e frig. Verificînd de sus controlorul ne acceptă şi pe noi, descompunere de binom cititor-scriitor, cu revista în mînă el, tu holbat, mîna citeşte ce scrie fără inimă, la triunghiul ochi-mînă-creier vezi antropogeneză ştiinţifică: Leroi-Gourhan, André, e pămîntul era netocmit şi gol, populat ca pe hîrtie! Insuficienţa termică face pierdute o mulţime de clădiri narative, edificii mari, la fabrica de antibiotice punctele roşii de avertizare, „METRO” explică pe litere insula angro în agricultura congelată. Mă ştii de cuminte pe banchetă şi murmurul de unul singur pe buze detaliu mărit, tuşesc, se întrerupe lumina, revine, minimă veghe portocalie, cînd nu ai nimic de spus vorbeşti, recurgi la metalingvistică. Aşa e de cînd lumea, aşa este lumina, accident etimologic românesc la lumen ca să vezi întunericul de afară, pe fondul tăcerea. Prinde pe fază redusă alteritatea, personalul Botoşani – Iaşi contur şi amănuntele locomotivei prin hublouri, înăuntrul nu este al luminii, dezarmat interior exteriorul nu este dinafară, recalibrează tirade vane, ridică-te bănuitor sau ai să cobori.
Podu Iloaiei lac de negru, mai cald mai în pămînt parterul vagonului vecin, familie varianta cu fetiţa culcată pe genunchii mamei, mă îndrept, mă doare spatele! Masivul tata trece cu mîna prin aer, flutură amintiri, eu mă ştiu observată din intonaţie. Sîrca? te repet interogativ, Sîrca pe zeci de secunde, luminată de numele meu în pomii livezii pe rod. Noaptea nenăscut de mare o lungă copulaţie, în teacă roşie bobul de fasole mirabil, mi-au pus fularul ca să-mi ascundă faţa şi mă îndepărtează, altul răsare cu un băieţel luat pe sus, legături de familie în iarna uscată, fără zăpadă, a plouat şi a îngheţat, n-auzi că trupurile noastre sînt pentru elementul acela ombilical, Africa de Est şi grădina raiului? Ce caută oasele în climat îngheţat? cum şi azi se miră negrii, ferigile şi alte termofile, oase din fata care doarme ghemuită, cu nasul în jos. Adică neajunsurile vieţii se mai convertesc şi în somn, ca datoriile societăţilor comerciale în acţiuni, atîtea chinuri pe capul nostru că am găsit de bine să trecem pe o pîrtie de Canada ori să ieşim din carbonifer!
Halta Pietrişul simplistă rezumarea ca frig, esenţa lui este setea de iubire în păcat, sinteza lui hainele care ne îmbracă în locul aurei şi în general se sintetizează, se dedublează şi se înlocuieşte totul, în mitologia ecuatorială a oamenilor reci. Perechea în locul familiei plecate, Viaţă Conservată, femeie îmi zic, mă aşez şi Discurs asupra Metodei, bărbat îmi zic, o privesc, femeile constată decît să privească, ori ştiu, lăsînd ochii în jos. Ruginoasa pospai de zăpadă, am coborît gătită, mimez palton, cizme, coafură, face parte din rut inversiunea de comportament a sexelor. Prea grăitoare şi astfel excesiv de actuală fizionomia, portret de discurs, prezenţa în timp este prezenţă pe chip şi în chip minunat omul după chipul şi asemănarea Domnului, vezi prea multe, vezi simultanul, şi faţa ta numai în timp!
Paşcani revenim în tren cu un caiet de rezervă la retorica vie a tinerei care am dormit pînă acum, aşa m-am pregătit eu, în frig. Lămuresc individului pe cît mă duce discuţia că ne-am despărţit şi oare din ce cauză? Că ne-am despărţit, a fost frumos, aşa e viaţa! Fraze pregătitoare, îţi acord termen de replică, hai, spune!... N-am de ce să dau socoteală, precizez, totuşi ai noroc că mai ies puţin din casă şi vorbesc cu tine, dar cine îţi dă ţie dreptul să vorbeşti urît cu părinţii mei, cu soră-mea! Şi nu există nici o schimbare, n-am văzut nici una, mi-i de-ajuns cît te-am ascultat! La capătul celălalt o psihologie de bărbat, vrea să-i explice femeii, te-ai comportat josnic, asta este, n-am ce să-ţi spun! Ei, dar inflexiuni acute ale vocii lui, se aude difuzorul, tu eşti băieţel, băieţel, mă mai stresezi mult?!... Şi atunci?... e frumos, că ninge! Iubim cu prilejul sexualităţii şi atunci ea ne coordonează, orice ţi-aş spune eu nu m-ai crede! Deja aria Vetei Caragiale, obicei femeiesc să te netezeşti pe oglindă şi pe aceea s-o oferi cui vrea s-o creadă.
Joaca atitudinilor, la care discuţia reduce afectele, am închis ştiind că el o să revină, desigur, apel imediat! Jubilăm în confirmare cu mişcări de menuet, dar nu apuci ca să-i răspunzi, nu, nu lucrez deocamdată dar… voi lucra! La Roman, la Braşov!... bravăm, trenul pleacă şi el din Paşcani, mişcare lină personificată în blond sperios, ne intră aceeaşi secundă, împingem pieptul în sensul de mers. Fără vorbă revin la starea de obiect iernatic, pălărie albă cu geacă albă, în cuprinsul septentrional, unde apa ţine de gheaţă, tot polul meu un vis visează! Enigel feroviar, iubirea, o mică intervenţie în Hiperboreea! Pe semne că ne ştie cineva, întinde picioarele, frămîntă-te, vecinul incomodează şi nu ajungem la capăt cu bănuiala, alt cuplu a ajuns acasă şi o constată stînd în tren, ultimele cuvinte sărind peste banchete şi ne-am năpustit amîndoi la ieşire, spectacol, dar în vagon prea puţini spectatori plătitori! ne miram de ce stă trenul aşa de mult în haltă! Sufletul în varianta telefonată, singură ţi-ai construit jucăria, singură s-o demontezi, îl pun mîine pe el, la următoarea convorbire!
Mirceşti scenografie pe seama gării, slujbaş cu poalele uniformei strîmbe dar mîinile înţepenite reglementar, iese trenul din staţie, în urmă ai rămas statuie, nu ştiam că mă urmăreşti, cîţi oameni ţinem aşa atîta circulaţie este! Săbăoani corectitudinea cu şubă pe deasupra şi lanternă într-adins spre călători, verde! Ursul în vizuină mai trage de labe şi voi credeaţi că se hrăneşte sugînd la ele, de fapt îşi curăţă degetele atinse de ojă. Pe obraz compusă o mimică şi mă răsucesc întîmpinîndu-ţi privirea, lanţuri de becuri bălţate pe balcoane, Roman căutătura de plecare, ies din tren, ţin pe lîngă linie pasul accidentat.
Firma „Genesis” tratează misterul second-hand, cultura la modă e străină de orice cultură, consecinţă de melting pot american. Xenisme, „Facerea” ar fi fost misterul prea mare, „Geneza” ar fi fost capitol biblic, aşa are prezentul parte de nume de muzică lejeră, horribile dictu! Activate în marş piesele din jocul de-a oraşul, şosea, grădină publică, armonia utilităţii ca regim de spaţiu, podul peste Moldova extrateritorial. Canapele pe care să te întinzi locuind mişcarea, tricliniu roman cu geografia mîncărurilor exotice perindate, trenul vieţii l-am mutat din loc, în spaţiile rătăcite Săcueni-Roman, încrucişare cu mărfar apoi uniforma de cîmp, la case chiotorile de lumină.
Galbeni, bărbia ridicată la post, pantalonii cu dungă, coada groasă pe spate peste sacou, lanterna pînă în dreptul ochilor cum i-aş arăta pe ai mei, o împing în văzul mecanicului de locomotivă. Asta şi aştepta omul, nu te joci cu femeia, bine că funcţionează, răspundem scurt din sirenă şi am plecat, iar trenul după noi! Jocuri, specie erotizată pînă la ultimele consecinţe, bancul atît de sec, umorul este că nici nu ai de ce rîde. Altă oprire grăbită, n-avea cum să fie ţinta călătoriei, clipă de clipă urmărită, mingea pămîntului vine mereu la fileu, ba este numele neaoş cel care o înalţă, ba ştiinţa toponimică, codul morfologic ori alţi jucători la figurat şi atunci îi imprimă o traiectorie de nu te vezi! Bacăul dintr-un sens giratoriu la viaductul de Piatra-Neamţ.

Duminică, 4 ianuarie, ora 0,00, în gara Bacău, în sala de aşteptare, după măsura unui discurs de trei ore, pînă la acceleratul Vatra Dornei – Bucureşti, de cinci ore şi trei sferturi, pînă la personalul Bacău – Galaţi, cînd te ridici şi ai pierdut de trei ori sau de cinci ori mai mult. Culmea răsfăţului, să te plîngi de lipsa de ariditate cînd populezi un deşert, cînd îmbraci deşertul în verdeaţă, călătoria în relatarea ei şi sălii i-ai pus aşteptarea pe pardoseală!
Secvenţa vigilenţilor în număr de trei, videant consules, zici că mergi cînd la Galaţi, cînd la Focşani, cînd la Adjud! sarcastic soldatul, mă ia pe sus într-un uşor efort de imaginaţie, ceferistul de ordine rămîne pe loc. Femeia, că sîntem ca o familie, în gara Bacău nu poţi vorbi de unul singur! Te-ai întins peste scaune, dar nu-i place să stau cu spatele la el şi că tu ai să zbori pe geam, fără cizme! Trebuia să ajung azi la psihiatrie şi am ajuns la un cimitir! rîzi, am avut presimţire rea de acasă, mama mă sîcîia să merg să-mi văd sora. În faţa alienării vine tot nebunie, el mă supără cît să constat că stau între colegi, între prieteni, între rude şi nu la morgă! Rîs ascuţit, cum îl cheamă pe doctorul psihiatru? Pe 8 ianuarie trebuie să mă duc înapoi la Răcăciuni, am ştampila pusă pe biletul de voie, centrul de recuperare mintală de acolo! Sala îşi taie secvenţele, purtările sociale sînt induse, minimalismul celei de aşteptare o scapă la libertate, păcat de afişul fiecăruia, fiecare strop de rigiditate un strop de infecţie!
Arătînd celui care se stîrneşte prin mine biletul de voie, îl citeşte, i l-am luat, răspundem tare şi în amănunte de efect, vorba răstită. Replici în cunoscuta inhibare colectivă, retorica de voiaj şi bonusul oferit cu şiretenia nebunului, tot doctorii, mă tăiasem într-un geam, arată semnul, că era să-mi taie şi mîna, cangrenă, puţin dacă mai stăteam! Medicul Chelariu a tăiat pe viu, crezusem că de Şova e vorba, doctorul Şova e nebun, am auzit eu că singur s-a operat! Logica logoreei, sîntem nu altceva decît piedicile din şirul nostru de replici. Ne-a creat un fond de discuţii aleatorii, ce să sporească în sensul strivitor al aşteptării pe ceas? Să începi cu lucrurile, să socoteşti pereţii să nu scadă la întîmplare Urmuz, persoanele se multiplică în amintiri, din ele blindajele vestimentare, moi, în cazul femeilor. Mă evacuează soldatul în termen la jandarmi şi gardianul, că lucrul lumii mi-a cuprins sufletul neînstare să prindă necesitatea de scop, ci numai interiorul de exteriorul lui. Cît de greu încape nebunia în botanică, în zoologie, în afară de atacul prin degenerarea bazei organice, ca la turbare! Lucrurile iau ce le aparţine, în lumea cu iubirea nume separat, iar Dumnezeu nume propriu. Doi călători se întorc după anunţul că Bucureşti – Vatra Dornei are o întîrziere de 30 de minute, bărbatul disciplinat pînă la obtuzitate, femeia îşi manifestă neliniştea şi în conformism.
Senzaţii organice greu convertibile, cea de frig, cea de disconfort postural, spaţiul sălii măsurat de schimbarea în exasperare. Trecerea patrulei ca paleativ, doi poliţişti şi un soldat, alt evacuat, fapte diverse, din ele aspectul narativ, care nu semnifică decît propria lui degradare. Treabă de scriitor, să te înfiinţezi alături din spirit de imitaţie, completăm grăbită o integramă, ţinem pixul în aer, vorbim, perechea de bătrîni bastonul solid. Din colţ mă provoacă încă o dată, gardienii ridică alt om fără locuinţă, tot clientul psihiatriei, rezolv cuvintele încrucişate cu urechea la călăul meu, să-i răspund pînă în partea cealaltă a sălii.
Spaţiul se umple mai bine după două trenuri sosite, glume alandala şi fără perdea, discursul tău ca lucrurile în constituire, se ştiu pe sine fără să se cunoască nici atunci. Ce ajungi determinat de împrejurări e nimic faţă de ce ajungi rupt de ele, vorba şi mişcarea le fac pentru ceilalţi, tragoi ţap ispăşitor. Închise într-o sală de aşteptare sînt alcătuirile minţii şi călătorii nu ies vreodată, ci au format o pată de sînge pe pardoseală, a lui Nichita Stănescu, nimic altceva decît o pată de sînge care vorbeşte! Pînă la evidenţa, rară, a propriei necesităţi ori alte grozăvii, unul din cei care mă supără să iasă afară, să-l dea altul afară că dacă merg eu la el e pericol!

Ora 3,20, în acceleratul Vatra Dornei – Bucureşti, între studenţi recuperată vîrsta lor, foarte aglomerat, mergem pentru sesiunea de iarnă. Lumea de înduioşătoare nădejdi ale bugeţilor şi bugetivorilor de Bacău, îndreptăm odraslele la capitală, facultăţi de viitor, poveri pentru cei ajunşi actualitatea însăşi. Graşi, bine îmbrăcaţi, părinţii scad ştiu ei cum din veniturile altora, spre hol tu îţi ascunzi faţa în haină, la mijloc aceeaşi caterincă-fanfară, care ar trebui să se cam ştie, de la Bacovia din Bacău. Ieşirea din oraş staţie de transformare, partea călătoare prinde la dimensiuni, timpul roată pe cele pe care le lasă, spaţiul geam în cele pe care le deschide, partea lăsată are nume de rege înfrînt. Ceremonia sens a urmat etape atipice, grasul m-am resemnat să aţipesc, fes pe cap, mîinile pe burtă, recules, n-ai decît să întîmpini ceva în spaţiul non-figurativ, cîine abstract al democraţiei, ce-mi eşti!
Lumea se duce pe numirile vechi, Sascut, Adjud, pînzele de becuri din camping între pierderi, vă interpelez din hol ca mamă şi trag uşa, dar merită să destabilizez în locul fiicei şi în numele ei, căci îmi stă copilul în picioare, studenţilor de pe locuri! Mai văd şi locuri goale, m-a avertizat insistent că vrea să doarmă! E şi tatăl alături, ştie şi tace, de ce aţi pus pe ea atîta grăsime, din răzbunare pentru viaţa sedentară dusă de voi? Lumina electrică bîntuie cîmpurile, tipurile cunoscute aşteaptă să fie abajururi de lămpi de veghe, natural, lucrativ, narativ, cîteva secole de inerţie încă. Departe de ochi vederile orbilor, adînci pentru lume, orice retorică este confortul care o face, cît ai să pui tu pe trupul fără urmă de grăsime al naraţiei?

Ora 5,20, în personalul Mărăşeşti – Tecuci – Iaşi, căutări amănunţite prin trenul aproape gol, după locul cel mai bun, capitolul Mărăşeşti lipsă, în sala de aşteptare nu-ţi venea să scoţi mîna din buzunar de frig, Cosmeşti trei călători, impiegatul învîrtindu-mă într-un picior să vă văd şi plecaţi, fastidios ţesutul peste exoscheletul vehicule, semnalizări, căi riverane, anexe de deservire, nemaiputînd, cînd se bat în capete munţii somnului, lumea lasă de la ea. Recuperează sub semnul singurătăţii, ca un om, partea convexă din curbă staţia Tecuci Nord se prefiră printre cei care urcă, anatomia de maşină la barieră, deschid ochii sub şapcă, am mai văzut biletul o dată! Lumile, chiar aceea narativă, o mnemotehnică din rudimentele grafice, nu sărăcesc niciodată, prea mult se consumă ca să nu te atragă, cînd nu te consumi, tu însuţi lume, staţii nemenţionate, traverse şi buloane nenumărate.
Ghidigeni în petice de zăpadă, CFR din sumă de subsisteme, participă şi cîinii, ieşiţi în mişcare. Tutova cărămidă smălţuită, pe umbra de biciclist geaca neagră lucioasă, ţeapăn din gît, îndoit din spinare, zîmbim scofîlcit, atîtea chinuri peste toate şi la picioare libertatea învîrtirii în cerc! Bîrlad liniile pustii se grăbesc să intre, anomalia de masă narativă din oricare mediu definit, Zorleni măsura ponderată de imprevizibil care face tipicul, invariantele în abis, le apără sindicatul Blocul Funcţional Feroviar. Prin compartimente comportamente, suscită mii fantezii prin jocuri de cuvinte, Roşieşti geană de zi fără culoare, valul negru ondulările moldoveneşti, Bulboaca sărăcie, că de aceea nici nu ninge! părerea mea, bărbat de 60 de ani ospătînd şi eu, cuviincios, la cuvinte.
Ne-am adăugat, şase-şapte în cuşcă, genunchiul îndoit unitatea de măsură a spaţiului. Crucificat! îi zic biletului perforat, tînăr zeu urcat din Crasna, trenul de la Huşi. Paredra mă ascultă, îţi stau alături dispusă la zeificare prin asociere, Muntenii încurcaţi în inscripţii, „Munteni” la gară, „Muntenii de Jos” pe şosea, nomenclatura feroviară, toponimia şi grafia populare, replici peste cele dintre călători. Înainte de Vaslui cîmp neprecizat, gropi, fă să clipească plinătatea tonală în cenuşiul teluric de oraş de zi. Staţia stup de călători, unde mergem fiecare, lumea de călători nu sîntem noi, schelete de vehicule. La rădăcina dealului hectarele socotite, planul caroiaj, peisajul va ajunge viziunea peisagistului, i se mai dă o şansă de naturalizare omului înstrăinat marxist, azvîrlit existenţialist. Negru tarlalele, cenuşiu, maro în graţie cromatică, lumina neapropiată este singura lumină, singurătatea păcatului derivă din ea şi cerul aderă chiar dacă este de pămînt, tapiţeria zilei cenuşie de nori. Săltaţi în fire, fiilor, cerul ia fiinţa norilor, cele lumeşti sînt mohorîte, Cerul a dat semn! Mare ieşire, din zi în imn!
INTERVENŢIE ÎN TEXT
Unicul text, palimpsestul teandric versetul.
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT
Halta Rateş-Cuza, în traducere brută: (indiciu de modalizare feroviară), (han, arhaic-regional), a stat vodă Cuza cu minune, care s-a votat de două ori şi aşa a început România! Casele cu aerul natural al exponatului bine plasat, marele muzeu etnografic care este ţara pierde zidurile lor, surdina spaţială şi efectul nostru în timp. Călătorii sînt numai bunăvoinţă, facem eforturi de inteligenţă, dar e departe griva de iepure, n-am plătit informaţia şi nu ştim de biletul de intrare la muzeu. Fata îşi lipeşte braţul de tînărul zeu medicinist, am trecut la ideea de familie respectabilă, numai bunicii mei şi evreii mai aveau asemenea magazine acolo, la Huşi! Ea, că te tragi din viţă nobilă! El, parînd complimentul, că numai viţa-de-vie de la Huşi este nobilă! Tot pe calea evocărilor o luăm şi noi, cai de dîrvală pe capetele banchetelor, satul se trage în vatră, de unde se întindea ca un maţ pe sub dealul abrupt, cîteva case la platoul şters de vînt.
Scînteia trenul pereche Iaşi – Mărăşeşti, perechea noastră consideraţii despre natalitate, Iaşul pe primul loc pe ţară şi al doilea ca număr de locuitori. Comentariul tău despre procreaţie: oamenii îşi găsesc de lucru! Eşti de vîrstă fertilă, susţii dialogul fără a te scandaliza, natalitatea ca subiect de discuţie, ba încă unul tangenţial, ce vremuri! Cochileţi, oamenii locuiesc voluntar într-un film antropologic, ţi-l proiectăm mintenaş la Muzeul Omului, uite că i-am prins, nu sînt de înţeles, îşi lasă tinerii să ridice case de pămînt în loc să vină să doarmă la noi la azil, cu căpşuna în gură! Şi cu Portocalia, ofertă promoţională Caragiale! Elevul: prea e gogonată, dom’le!
Grajduri pădurea petice de zăpadă, mediciniştii nepereche vîslim la cultură, ne-am şi găsit naratar de proză fantastică, raţional şi cu fior despre experienţa spiritistă, că la cămin eu i-am luat pendula din mînă şi nu s-a mai legănat, am legat-o de clanţă! Apoi despre un blestem pe care l-am auzit şi care s-a împlinit, poate că este coincidenţă, poate că! dar s-a împlinit exact cum i se spusese, înzecit: şi-a pierdut serviciul, l-a lăsat prietena, 400 de dolari a pierdut, faţă de cîţi bani îl făcuse să piardă pe cel care a blestemat şi a trebuit să se şi întoarcă şomer acasă, de la Iaşi, dar poate că a fost el poamă rea, de aceea i s-a întîmplat! Refacem principiul literaturii fantastice şi improvizăm şi ce e de punctat într-un scenariu, nu e rău, ne orientăm în carnea retoricii de la disecţiile pe cadavre.
Bîrnova ora 8,50 pădure din toate părţile, malul pe coame, desfrunzite fundăturile boreale ale grădinii raiului. Tunelul Bîrnova stinge planul şi o surdă impresie, a caracterului firesc al privării de senzaţii. Cărăruie după şină, studentul a recidivat ca medicinist cu răspunderi la cămin, grijile propriei condiţii, eu într-o atitudine uşor ridicolă, nu mă apreciază pe cît îl cultiv şi mă constrînge la remarci fără viitor, şi la cîţi studenţi sînt!... aprobativ şi fără nuanţă. Replică lăsată în aer, fabrica de cărămizi de la Ciurea stive în curte, de partea cealaltă staţia şi cartierul Lunca Cetăţuii. Deja condiţionările spaţiului de destinaţie, pe forme dulci-pregnante Iaşul demolat nu ar dispărea, ca formă de spirit.





VII. CĂLĂTORIA LUNII
(Nicolina – Buhăeşti – Roman – Bacău – Adjud – Saline – Ruginoasa)
Stări de menarhă – maimuţărind maimuţăreala – de la om nu se aşteaptă nimic – gagicile de la Purcica


Duminică, 4 iulie 2004, ora 2,40, singur pe tren, în personalul Iaşi – Buhăeşti – Roman, din gara Nicolina, lumina plafonierei la cea mai mică fază, în osmoză cu pereţii semitransparenţi hîrtie şi geam. Nu se văd stelele de atîta lună, lumea de noapte funcţională şi nepopulată, replica obiectelor la regimul diurn.
Tunelul Bîrnova se închide într-un om, unghi mort al societăţii, somn de cealaltă parte. Aşezările zilei cu neputinţă de pus în mişcare, doar să le pui în vedetă, pe fronton perfecţiunea infinită a organismelor inanimate. Personalul de scurt parcurs la viteză de accelerat, valea prinsă de ceţuri, situaţia se face albastră, uită că e vară şi nu se cuvin atîtea anomalii! Rebricea dezechilibrează întreaga literatură, scoasă la lucru pe traseu, iar nălucirea minţii un singur product. În trenul cu adevărat personal instanţele confuze, sîntem primul şi ultimul lui călător, să se calculeze potenţialul estetic în cazul efortului logistic maxim al societăţii de transport! În lipsa divagaţiilor senzaţiile tăvălite pe banchetă, închidem uşa glisantă cu vîrful degetelor, frîna o întredeschide, luna îşi rupe din crugul ei pentru faţa de geam, mă duci cu preşul în mocirla literară, cu trenul ziceai! Revine în colţ din curbura şinei, irizare în cercuri concentrice, dedesubt devălmăşie de straturi şi reafirmări de forme, lungimi în dunga de ceaţă, în cortul de deal. Pe sus toate se închină Cerului, strălucirea ei te-a slăbit, în stări de menarhă.
Constelaţii pe uliţe, îşi fac schema pe magnitudini stelare, constată ţinutul pe cînd mii de suflete îl îndură şi mor sub semne locale. În plopul negru frîntura dealurilor varsă vocaţia lor agricolă, cf. Cicerone Poghirc, Satul din Colinele Tutovei, depozitul înăbuşă depărtarea, ce să mai apuci cu privirea, prea dăm în plin peste toate! Succedanee de legende explicative pe secunde, dar în etern pretinsul aici şi acum ai să pui numai punctul pe i, istorie a mesajului determinat grafic, nălucire de peisaj-act-peisaj, cînd pacea nopţii încă este şi pe lumina lunii vii Tu, Doamne! în Radu Gyr, poetul întemniţat la lună. Ne soarbe din priviri, ne şterge batista rîndului de plopi, prea se încalecă spinările de dealuri în stările ce au, repezi-te la dreapta, iniţiativă personală, semnele mişcate de lună. Ne dominăm pe rînd, schimbăm replici cît să cădem pe rolurile noastre, mai mult dulceaţa zării are cuvînt, CFR face toate diligenţele să ne lase singuri căci frumoasa-i fără corp. Eminescu în mii de pretexte, prea mult om pentru bunăstarea de text, la urlete de lună scîncete de căţei de lună, saltă la himera de zi.
Păcatul cu luna faza de apus, scămoşată în dreptul ei, să-şi scape rotunjimea de faţă cu luceafărul, pe treapta de lumină. Din mortala împreunare ar ieşi un ajun de ziuă negru la răsărit, cumplitul soare negru Hugo, hélas! Din neputinţe Dagîţa, navetişti pentru Roman, mai vorbim, după o noapte pierdută, noapte de dragoste pierdută! zice ea. Ies băieţii la animaţia peronului, locuri adormite pentru oameni, noaptea rămîne funcţională prin nefolosirea ei, dacă deschidem obloanele de zi-lumină se poate bănui ce s-a pierdut, luna de pe turta sînului, lumină umblată, sta-ţi-ar ochii în altă parte, nesătulule!
Examen de diferenţă de la trecere la petrecere, trenul înalţă golul văilor sub roţi, statul de pădure îndesat pe inlunaţie, pămîntul creşte din paloare nelămuririle cromatice. Stînd în cumpene de răsfăţ, şăgalnic de răpit la cer, din pădure trecerile verzi, din costişe bătăile cu flori la şosea, cine le mai ştie? Stihia pădurii a pregătit fiara de om şi ea s-a prefăcut în oraş, pe adînc luceşte cer de ceţuri, km 49 pădurea vine în cap să facă podul peste tren. Prea multe sub numele copleşitor de România ca să nu ai tendinţa să-l dispreţuieşti, prea multe după gustul schimbării, pînă la paralizia progresivă în singur călător! Ne mută mediul, acela de infirmi de cînd ni-l mutăm singuri, ia patul tău şi umblă! Zavale, la vale, ar zice satul de români de la Bug, neguri de lucernă înclină spre Roman, dungi de lăstăriş de salcîm, ciuboţica-cucului pe desenele florii. Km 54 crucea Sfîntului Andrei, sînzienele în holdă, alburiu semnul cu luna, pămîntul e acolo, aici e prea frumos, pieptare pădurile, mameloane dealurile. Rambleul în lunca Siretului, povestea căutată gîlmă cu gîlmă printre dealuri iese cu autoritatea Luna, ochiul deschis peste lărgimea văii.

Ora 6,00, în personalul Paşcani – Adjud, în staţia Roman, cît am fost cu tine te-ai profilat ca peisaj, acum sumele respaţiate în cochiliile oraşului, multe goale. Garnitura de navetă a uzinei „Petrotub”, pilituri ale ei trecem prin trenul personal, jos că acum pleacă şi ne duce la Bacău! Partea puternică a soarelui din răsărit, replici evazive în văzduhul de sub lună, în zborul cîmpului agricol ancadramente antropice. Singur la vedere reflexul de inteligenţă, să deschid clapa telefonului mobil, alt subterfugiu, mai clasic, oglinda, acolo este o fată de 15-16 ani, o voi ascunde. Ce mai e de scos, suflecă mîneca, o candoare întreagă cît de repede le punem la loc! Dă mîinile cu cremă, cum imităm gesturile studiate de la teatru, simulînd acelaşi lucru! Ne batem joc de copii, făcîndu-i apţi de sexualitate înaintea sexualizării, oricum, tu eşti prima, îţi jur!
Următoarele minute condamnate să fie consumate în cremă, na! că am scăpat şi pe pantalon, îndepărtăm grabnic, apa cu sala turbinelor peste Bistriţa, ne şi rujăm, mai avem resurse, destul! Vine Bacăul, dar mai înainte şterge cu mîneca pătratul la mobil, mai e ceva: rimelul, şi ne trecem pe după urechi părul. Îţi dai seama, eşti sincer maimuţărindu-mi maimuţăreala, rămîneai gol pe locul tău! şi-mi fac şi ochi frumoşi, pînă cobor! Semn în încurcătura de blocuri, geaca de apucat, ne-am uitat încoace, am strănutat ghemuindu-ne spontan. Am plecat, de unde să ştiu că te iei după mine?

Ora 7,38, în acceleratul Iaşi – Ciceu – Braşov, în aer greu, pe groapa de gunoi fumegă soarele, „Halta Siretu” scris în fugă, două nave catolice, barajul ţine apele peste cîmp. Orbeni strînge în soare alt luciu de apă, snopi de maci pe margine km 258, România din larg o mare de porumb, cu unele pămînturi panificabile.
Acumulări industriale Adjud, din primitivismul uneltei locuim prin locuire, aflăm ora consultînd un ceas, dacă trupul Lui este templul, şi Domnul l-a reclădit în trei zile, la ce să urmăm schelăria trupurilor de zid sau de epos! Lanul de floarea-soarelui heliotropism dar vezi uleiul din cîmpuri, sîntem în vremea ştiinţei economice, luată drept altceva decît exercitarea în gol a funcţiunilor superioare, joc Hesse cu mărgelele de sticlă. De la om nu se aşteaptă ceva decît atunci cînd crede el că lucrurile sînt de la sine înţelese, înţelegi tu, bărbăţele?
Tabelul staţiei Adjud pagini din Biblia ocultei, Cum să falimentăm transportul feroviar de călători, vezi pasajul cu două trenuri accelerate spre Ciceu, al doilea la zece minute interval, următoarele mîine la aceleaşi ore! Borzeşti-Legenda, anii de la moartea ctitorului steaguri în lungul şoselei, Oneşti redusa alteritate a reperelor, sate sau oraşe ca fiinţe imposibile, mixturi organico-minerale în minte-spaţiu. Puţina apărare a unor asemenea fiinţe, invariante Propp.

În acceleratul Braşov – Ciceu – Iaşi, în staţia Tîrgu Ocna cu personalul Mărăşeşti-Ciceu, în rînduri de cruci cimitirul, stanele iudaice mai cenuşii de vreme şi fără flori. Coaste despuiate de apus, spectacularul intră în viaţă de la moartea ei, torentul straturi în furia lui sculpturală. Altă eroare de scriere să însemni cu, nu pe sfîntul pămînt, erodăm, rezultatele sînt asemenea semne. Parcurs complet al luminii în variabila Oneşti, clădirile „Uton”, Filiala TMUCB, controlorul complet detaşat de fundal, turnurile rafinăriei „Rafo”. Dezastrul simbolurilor: hic sunt leones, pe sincope tehnice se afirmă opera, febrilă anatomic, revoluţionară social, exponenţial schimbată în plan matematic, adică temporal. Aspecte din pionieratul deplasării de mii de tone de traseu fix, trenul, în largul insulei de tehnologie Adjud, amestecuri prea multe ca să nu te reducă şi pe tine la un rol. Şase copii pe rampă salută, cu una şi cu amîndouă mîinile, şi îi creştem şi îi facem obiecte! nu te speria, Ioană, înţelege că ăla fluieră dacă porneşte şi alergi dacă porneşte!
Exactitatea mesajelor în patul lui Procust, unul a luat-o razna la Arad, că acolo femeile trag de tine, în Moldova mai puţin! Radna, Dezna la Arad, cum să-ţi faci personale mesajele, evocare, aveam un profesor! Familia 4×4 la geam, fata din extensia ce bună e îngheţata! Cu trei degete culege şi mama din ea, maturizarea psihologiei gustului, am scris un articol pe chestia asta! Unde să ajungi, cînd călătoria este pretext pentru numele ei, periferia este mai mult decît imaginaţia, nu are nume! Pornire din Adjud, luptăm pentru pasivitatea subiectului în transporturi, fiinţa viteză îngăduie, fiinţa ipoteză se aţine, coşurile termocentralei Bacău aduse de zare. Faraoani cu ochii pe limita extremă, pierdem privirea, lipirea de trecut se face dintr-o ticăloasă slăbiciune. Schimbarea adusă de el în lume, vederile sînt hiperbole ale dorinţei.
Bacău cu studenţi la Iaşi, etalăm binoclul, aştept replica ei zicându-i: Ce lornetă! Te-arată mai frumoasă Grigore Alexandrescu. Sînt servit, uite de ce şi-a luat el binoclul la Iaşi, ca să privească gagicile de la Purcica! goale! Ia să vedem, nesiguranţă, să mergem pe acest cuvînt, răspundem excesiv la semnale, soarele roşu umblă pe geamuri, bazin, înot evocate, gata să încheie în agitaţii povestea studenţească, pe 5 ani slujbuliţa, pe 50 de ani ţintirimul. Mirceşti portiţa narativă ca să ne strecurăm afară, gest nevrotic în condiţii de stres, în alt compartiment ultimele semne ale zilei solare, arabescuri cu norii, dealurile, cel de la Ruginoasa cu fruntea lui.





VIII. OCHIUL UNUI MIEL GIGANTIC
(Iaşi – Bacău – Adjud – Ciceu – Tîrgu Mureş – Războieni – Cluj-Napoca – Ilva Mică – Suceava – Iaşi)
Studenţim de nu se poate – bătrîneţea orbitelor excentrice – o gură de suc – ghebul din rucsac – Anglia ţigănească – gheme tumefiate – trei furnici de cosaşi – Ochiul unui Miel gigantic – minele de la Bruxelles – perdele de salcîm – cum sînt dominicancele – metabolism cu minerale – instrumentar de chiuretat spaţiul



Vineri, 20 august 2004, ora 20,25, în personalul Iaşi – Paşcani – Bacău, în staţia Iaşi, proiectul continuă şi dacă am zis aşa conductorul vine şi aprinde becurile pe vagon, gloanţele luminii nu vor străpunge, dacă sîntem întuneric! Floare mîndră, trandafir /În viaţă eşti musafir, cuprins de faptul că va fi o atmosferă de călătorie, studenţii din jur o promit, obişnuitele gesturi prin care ne anticipăm, cutiile de bere dinainte, ochelari, ţigară, mîna pe fundul tău în blugi. Cîntă pe curbura din macaz, a pornit de un minut şi, cum de aici începe totul, primele bilete controlate ale noastre sînt. Primă instanţă de apel Creangă, şi scoţînd perforatorul face-o gaură-n bilet!
Tot mai liniştit fără, mototoleşte o hîrtie, dă-o controlorului şi te-ai întors pe partea cealaltă, la somn de voie, dezalcoolizare, faceţi găuri unde ştiţi! Mustaţa stă pleoştită, chelia creşte, dacă sîntem domnişoară mai animăm pustiul cu băieţi, urcăm spre etajul vagonului pînă la penultima treaptă şi în vîrful picioarelor ne întoarcem. Bîjbîie pe sticlă gesturi de confuzie bahică, miros de hoit prin definiţie, luna nouă abisul ei, ştii că abia te-ai căţărat înapoi, după atît abis-Hecate! Ce uimeşte la un oraş şi-i dovedeşte inutilitatea: faptul că are o limită în spaţiu. Altfel trenul face referire şi la cîmp, nemilos mirosul de vită bălegată, poftim, dragilor, locurile de alături!
Retragerea în colţ, întîrzie să se aşeze, o să stăm tot cu sticla în mînă, îi pierdem şi pe aceştia! Ce poate intra în discuţie, cînd disciplina ei vorbeşte, altă figurare a cumplitei tehnici, în general, a vorbei, în special! Rămîne trebuinţa ei, dovadă, Savonarola, sinucigaşii din jur: cine mănîncă atîta mîncare, băi?! la cabana Dochia tot mai este de cumpărat cîte o ciorbă! Ţigara de la ţigară a blugiţei, alcoolul l-am cam terminat, tachinările sentimentale, ia să vedem, prima cacofonie nu o pune acolo că cade! sticla! Ne sesizăm prin repetare emfatică, mai departe nu mergem, mai degrabă să punem amîndouă mîinile pe pulpele fetei, iaca cacofonia lingam şi următoarea instrucţiune: deci se ia sticla şi se duce la… gurăăă! Autoadmirativ, studenţim de nu se poate în exactă succesiune de lumini pe bordura digului, Podu Iloaiei staţiunea piscicolă, lună reţinută în covrigul lunii. Cere ţigară mustaţa, din suflet vă rog! n-avem, naratorul este creditabil, nu vicios! Tandemul bericică nu, dar ezită, privirea lumii în care adevăr sînt munţii, aşteptarea lor ca dealuri, coline care se prelungesc. Se prelungesc adorator, aţîţător, un falus te face totdeauna să visezi, aşa de banal ne rezolvă psihanaliza de jurnal, un număr din “Le Nouvel Observateur”. Ne pretăm la porcărioare, iar moldovenii au mers, au mers pînă cînd au pierdut din ochi Ceahlăul, îl avem cu noi, fiecare bărbat!
Inima studenţească a căzut în pantaloni, am uitat să reacţionăm, tot cu ochii în ritm de linii, pe deicticele aici şi acum. În fine, ne revenim, tot bricheta scăpărătoare, îi ardem o ţigară pe înţeles. Şoseaua spre Strunga – Roman în faruri de maşini, aripioara de rechin a lunii pe nor, sub dungă de nor, întorci rechinul cu burta în sus, e mort pentru lumea asta, de ce să ajung ca el, mai bine folosesc pîlnia ca să ajungă berea în burtă! Iar dacă România pretinde altceva de la noi, ea nu este ţară de trăit, asta-i ţară de murit! Cezar Ivănescu, deşi te înveţi cu toate, mai ştii!… cîţi ani de calificare la rechin ai spus? Tropotul acceleratului Timişoara – Oradea – Iaşi şi peretele lui, dilatată în oraş coca minţii de tînăr, cum prinde ea mirosurile negre, şi pe cel de text l-a prins! Gînditorul de la Hamangia ca fel de răspuns, capul între umeri, coatele pe genunchi, bricheta roşie uitată între degete, hipnoză totală, două perechi de ochi, ce să atenueze doi ochi ai minţii! Calm din rumegatul gumei de mestecat, dacă s-au văzut biletele? rotim privirea, trupul, urcă la etaj, la stat pe canapea, blugiţa şi după ea Švejk în student român, şold elefantin. Renunţă, intră chibiţii la neagră disperare, caută neliniştit în jur!
Grupul ratatei studenţii reacţionează sănătos, ne-am retras pe alte locuri, luna s-a stins încet. Ruginoasa alergînd după tren apoi banii frămîntaţi în palmă, taxarea inavuabilă în umbră, la scena despărţirii fesa din pas înălţat a naşului. Încetineşte, acceleratul trece violent pe alături, să-ţi vinzi sufletul pe rol de autor cînd cartea este gata scrisă! CFR-ul este el destulă carte, ochi au şi nu văd! Numai conduita narativă intră în calcul pentru cazul lui de sistem închis, luna foarte jos, superioare clipirile frontului imobiliar de Paşcani, parbrizul ud al oraşului.
Ceferistul de la întreţinere repară rama de geam desprinsă şi face semn în carnet, siluete măsurate pe linii de fugă, vagoanele de Tîrgu-Neamţ depăşite prin alunecare. Lămpi în ciorchine pe esplanadă, promiscuitatea improvizaţiei în scrîşnet de pietriş, două Dacii şi două Oltcituri parcate la şine. Ciudăţenia nopţii, prea sînt smolite ferestrele, Hălăuceşti neliniştesc mai rău clipirile, exagerăm electric luminătorii şi pacea cade nelinişte. Mirceşti în legea vitezei, că nimic nu este mai rapid ca moartea, umbra de bicicletă Săbăoani, mă ţine stăpînul de coarne, simbioză, Roman cu ţestosul sărind din somn apropiat, Bacăul? Zîmbeşte-i, m-am ridicat, mă cumpănesc între banchete spre ieşire, mai este pînă la Bacău! Adormisem!... Să constat cu ochii mei!
Moldova, trenul peste ~ , podul din Turner Fum-Viteză, numele exact al tabloului Senescit mundi, am mai îmbătrînit cu o staţie, semnalizează alternativ sonor şi vizual în roşu. Mîine va fi Ardealul, vom şterge bătrîneţea orbitelor excentrice, fii atent la ceva fizionomii din cele prefirate în curăţenia miilor de ani de non-istorie, acum, pînă n-am intrat pe magistrala de repopulare Sud-Nord! Sîcîitoare instanţă, dă legi pentru amestecuri la cai, nu şi la oameni! Galbeni, ieşind din atanorul mult încălzit, cum a putut să spună că se obişnuieşte şi cu ideea morţii? parcă ai fi spus-o tu! Dar cine te iubeşte te ghiceşte, femeia ia totul asupra ei, dacă momentul este de metamorfoză masculină incompletă, momentul, reflecţia! Întîmplările din lume răsunînd în mormîntul ei, noapte, chiar trebuie să te obişnuieşti de pe acum?

Sala de aşteptare a gării Bacău, grup de trei cu şocatul în mijloc, grija lor ai crede că e glumă, fratele ori vărul ne masează pe după gît, mama ne îndeamnă să bem suc, mergem acasă acuma, fii bărbat şi bea o gură de suc! Retorică de dezintoxicare de impresia paralizantă, cum îţi place ţie, mîine mergem acasă, fii bărbat, aşa, mămicule! ha, ha! i-auzi ce se sforăieşte în jur! Pînza de la tenişi strălucitoare, şiretul nu atîrnă pentru noi, trup de humă, de apă şi de umbră şi nu de piatră, şi nu de piatră legată beton, somnul este şansa noastră!
Pereţii lambriuri, oicumena ostilitate, cu cît mai mici posibilităţile să rătăceşti cu atît mai mari temeiurile să abandonezi, n-ar fi prima oară cînd am face-o cu toţii, de la rob la împărat! Orgia metodic rituală odată, sterilitate în vremuri moderne, de pe bancheta de plastic încearcă să vii pe-o parte, îndeamnă mama, stai bine aşa, stai cum vrei tu! Finalul ştirilor despre lume, să-ţi mîngîie mama fruntea, tu cu ochii strălucitori şi să poţi treptat să-i şi închizi, cotul care a stat rigid în aer se lasă moale. Iar peste drum începutul, rînd de banchete pe care stă în codru fără slavă mare pasăre bolnavă Blaga: măre, în burta mamei! Anguloase coate în geanta de călătorie turmentată, încălţările tot cîrpa tenişilor.
Veteranul de război în negru, intru iar, geamantan strîns între pulpe, paraşutate la întîmplare de prin copacii vieţii fiinţele astea nebune o fac şi în somn! În loc de somn visul, cel de consemnare a visului caz particular, sîntem 26, unul străbătut pe faţă mai rău ca hîrtia, bătrîn, prea multă expresie, dacă nu ştii ţi-aş arăta din bob în bob amorul. Cu asemenea trupuri ne numim oameni, relativ, mai ales că sîntem bătrîni! Mama se duce să bea apă, gravida se răsuceşte, să te uiţi la cel mic cum dă cîte un şut din burtă, şoldul, bineînţeles, este mai înalt decît orice şi capul se micşorează, acelaşi nivel cu pantofii de pînză adunaţi unul pe altul. Comparaţie: mic precum un cap de gravidă.
Fratele vorbeşte cu mine, ţi-ai mai revenit oleacă, eşti galben, vrei sau nu suc! După biscuiţi să ţi se dea salam la orizontală, moşul iau picioarele babei în braţe şi picotesc şi eu, clătinat pe trupul comorii care doarme. Anunţă agresiv trenul de Chişinău, atelierul plin de modele abandonate, ut pictura poesis rudimentara transcendenţă prin artă, nemişcarea lor aşteptată, varietatea lor premeditată. Veteranul de război: trenuri cu muniţii, treceau înaintea lor trenuri încărcate cu piatră, ele săreau în aer dacă era minat traseul! Numărul veteranului, alte propuneri? paiaţa? văduva? Unde a plecat la oraş de capul lui, a întrebat de tine, unde e că a zis că vinde bicicleta! Mai dau ceva? ia! Vietăţi, pariem că vom ucide mai multe ca tine, timpule!
Cine a dat în tine, al lui Zburligă? Sudori acre, lasă, aflăm noi! Somn şi oameni spaţiile libere şi ne e teamă, oamenii sînt renunţare, în sfîrşit episodul controlului militarizat, apostrofare per ansamblu să se dea picioarele jos! De unul singur nu insist, cîteva bătrîne dorm, călugărul pleacă la fel de grăbit, îi mirosea, trage moşul ghebul uriaş din rucsac şi valsează spre locuri mai convenabile. În urmă baba lui şi fata neîntreagă la minte, rasă în cap, era cu noi, omul miroase metafizic a putreziciune, premiză a celor în drept să o constate, în rest miroasă cum o mirosi! Chioară de somn, cămaşa îmi stă într-un nasture, pîntecele mare, pieptul dezvelit, mai trist decît să fii alienat mintal. Fata adoarme pe noul loc, gîtul sucit, gura căscată, trupul rigid adus în faţă, cu vîrful de picior în aer, ce vis te încape aşa, trup de femeie minunată Villon, /Atît de fraged şi zglobiu traducere Vasile Chirica? Şarpele medicinii se caţără spre lapte, bătrînul nemişcat bastonul alb din mînă, ţiganca grasă de nu-mi pot împerechea mîinile pe lîngă trup, sus că vine poliţia! Eu sînt tăiat de sub genunchi, mă cunosc cu ea, să-i încerc o haină din sacoşă, scoate două bluze, le ia sub braţ, nu mai pot de cald! Schimbă-te, moşul cu tălpile ei în braţe, glezna i-o ţin cu palma că alunecă şi-i spun să tacă, judecă tu, omule fără picioare, prea te uiţi la tot ca să nu vrei să înţelegi, aşa cum păşeşti în cioturi! Mi s-a întors ţiganca, altă bluză, într-o clipă a ta de mînie braţele şi mimica, apoi remarci de inteligenţă pe spate voinic, de om înalt, mi-alungă alienata mintal ca să-mi dea mie locul.
Afară între linii imobilizează în faţa temerilor, ca frigul, deschiderea bolţii de stele.

Sîmbătă, 21 august, ora 3,30, în acceleratul Vatra Dornei – Bucureşti, pendulînd prin vagoanele pline, oameni lăfăiţi în aer greu. Ţiganii scandalagii dintr-un capăt de hol, a venit controlorul, v-a despărţit, v-a scos pe unul din veceu, îl băteaţi pe acolo şi urla. În compartiment femei, copilul între ele, bunici, nepotul mare în colţ, rînduiţi, jocurile sînt făcute, cîte un gît de apă, cîte staţii pînă la Focşani? Bunicul veteran de război, insignă, tinerele trecute prin Anglia ţigănească tulbură vorbele cu ţigănisme de pe acolo.
Liniştea impusă de scris, nu mai sîntem decît între impuls şi renunţare, corpurile micşorate în vreme de somn, mulţumită? Ai strănutat, ţi-am urat mulţi ani, mersi! dar copilul tot îl laşi să se chinuiască între batozele voastre, nici papucii din picioare nu i-i dai jos şi cu pulover băiatul, cît e de cald! În lipsa culcuşului de acasă fotoliile, căldura, spaţiul închis droguri, intervalul dintre om şi deplasarea în spaţiu dă ambianţa de vagon. Sascut troiţa luminată, nu ştim ecologia purtărilor religioase, parcarea de lumini în sistem.

Ora 4,20, în faţa sălii de aşteptare Adjud, înăuntru trăsneşte, căldura de trupuri nespălate răsturnate în somn. La gît ghemele tumefiate mai mari ca pumnul, umblu prin faţa tuturor cu ele, cancer limfatic, ganglionar ori altă infecţie, muţenie exhibiţionistă, disperare de coşmar înaintea agoniei care să mă resoarbă din public.
Tren de pe litoral, coboară să schimbe pentru staţiile de pe Trotuş. Copilul unic la părinţi, norma suicidară, blond palid ca şi mama, cu toate că venim de pe plajă. În relaţia bunică-nepot, eu mă duc să fumez, tu rămîi să bîţîi din picioare, veteranul Virtutea Militară, pe lîngă insigna de combatant, luceafărul de ziuă peste linii, nu e soră-mea, sîntem veri! În cîteva minute aflăm la ce este bun luceafărul şi vrem să mergem pe planeta Venus, veteranul n-am nevoie de locul vostru, doar mă plimb! Călugăriţă cu ochelari, pe fundul oceanului de aer greutatea miilor de atmosfere.

Ora 5,20, în personalul Mărăşeşti – Miercurea-Ciuc, în staţia Adjud civilizaţia degenerează în egoism, de unde natalitatea diminuată. Iarăşi între ţigani, traiste mari de rafie, afaceri, tarabele trei plăci deasupra capului, una de aluminiu, de asta nu sta nimeni dedesubt! Boare de zi, control 30-35 în salon, trei cu bilet, din laie iese unul şi ne-am aranjat cu naşul.
După somn Oneşti-Bacovia, scurtă rugăciune: mîhnit de crimele burgheze fără a spune un cuvînt, altfel e greu pe pămînt! Oraşul larga deschidere, ’naintea lui se-nalţă puternic vechii munţi, plantaţia de stîlpi de înaltă tensiune pînă sparge orizontul. Cursă de ieşire din cadrele realului, avantaj trenul că iese din propria condiţie, la sat cu transcendenţă naturală munţii din zare, imobiliară în jurul navelor de rugă, şase dintr-o privire, cea mai sus cu oasele ostaşilor pe Măgura. Clădirea haltei Viişoara dezafectată, pereţii rămaşi avizier, cine este curva satului etc., merii gard fructifer ai livezii, iarbă-arătură faţă şi revers, lăstăriş, porumb, ogor. Locuri lăsate la mila meseriilor, energeticianul a întins firele, poliţistul a închis zidurile şi cazarma, ţăranul, ciobanul, pădurarul adună biserica. Tîrgu Ocna tei la gară, curţi, case recombinate locuinţe bloc, intrîndul între versanţi spre Slănic-Moldova, din albia Trotuşului stîncile viaduct, tunel, pod, deschidere în Depresiunea Comăneşti ţară de sus. Suprapunerile Asău menţinem definiţia locală a lumii: case, ceva drumuri, reper hidrocentrala, gara, joagărul, valea spre Ciobăniş încetineşte, freamăt de vînt şi vietate arborii, Dumnezeu cu mila, munţi de brazi!
Ploile au trecut, petice de noroaie crăpate, cotul Trotuşului în luptă cu somnul. Palanca gospodăriile pe biloane, în cîmpul mlăştinos planta omul întrerupe banda de locuire, Ghimeş bisericuţa pe coamă, biserică catolică de-a curmezişul pe drum, acoperişul scrie de departe 1974. Muntele cuprinderea puterii de sens, muntele agricultură limitată la industrie, cît adunarea grabnică a apelor în albii, halta Bolovăniş cu flori casele, cartofi, ierburi lasă poiana, ştearsă în clipă de masivul împădurit. Rîpă de sus pînă jos pe locul măsurii de zidar şi de dulgher, miros de răşină deschiderea de Valea Rece, Puntea Lupului şi alte ferecături în munte, de aici judeţul Harghita, trei furnici de cosaşi pe costişe.
Halta Tarcău cosaşi la tren, urcăm şi coasele, riscant le-am răsucit în uşa vagonului, întîi baba noastră, la care ne răstim. Valuri de fîneaţă, în trifoi încape iepurele cu tot cu urechi, cartofii înfloriţi vînători de munte, cazărmi compacte cu facilităţi de vilă. Păltiniş linia coboară, dar are de atacat interfluviul spre Olt, curbe de nivel, sare pe viaduct, jocul cu trenuleţe pe şine visat de băieţi prinde în potcoavă cimitirul, plin de flori albe la fiecare cruce, pretenţia morţii, la un kilometru deasupra mării, să fie aseptică! Banda locuirea ţine sub rambleu curţile în iarbă crudă, parapetul în beton, apa susură pe ţeavă, halta Utuşoiu case proţăpite pe albie îngustă, 40-50 de grade panta, închide pieptul muntelui o sută de metri mai sus, freudism, vă plac aceste unghere, iarna ce faceţi? Omul s-a terminat, în afară de omul-tren, comunicaţia, comunicarea, case nu suferim, numai linii, brad, tunel, batem la Domnul inimi de munte, cei doi metri ai înmormîntării de obşte sînt de slabă măsură!
Soarele peste cele mai reci depresiuni, împrejurarea meteo ne trădează, dăm tot, ne vrem văzute, greşeala ta să ne bănuieşti de exhibiţionism! Coboară ultimii cosaşi, bătrînul trei femei în suită aleargă după tine, poteca de replici însufleţite pe ungureşte, Livezi-Ciuc peronul peste rîpă de sute de metri, plaiurile Miercurea-Ciuc 20 km sud. Biserica ortodoxă pe culme, crucile albe la capătul de drumeag, golul văile. Călugărul de pe tren surîde, boccelele, însoţitorii spre mănăstire ori schit, pocăinţă în sac şi în cenuşă, zi de zi, eră de eră, doar să se mai prindă de noi ceea ce sîntem! Rîvna casei Tale mă mistuie, pumnul de maci aprinşi pe linie paralelă, secunda de Bărăgan în munţi. Muncă de clăbucete pe zare, fug în partea netedă plaiurile cu presărări de arbori. Mihăileni semnătura pe ultimul vagon, înapoi lungeşte vîrful şinelor, ne scapă de împunsături îndepărtarea. Post-scriptum grîul, lanuri nesecerate la sfîrşit de august, depoul Ciceu, racord cu linia 400.

Ora 10,30, Ciceu în sala de aşteptare soba afumată, dacă nu crăpată, pardoseala umedă de la spălat, frate şi soră pe ţigăneşte, ungureşte, româneşte întretăiat. Pace, locul pe care îl face această instituţie este textul, ce să ceri altceva, amenajat de aşteptare în limita lui?

În acceleratul Galaţi – Timişoara, în staţia Ciceu, compartimentele de alături mergem la nuntă, la Alba Iulia! Voioşi oamenii, din primul sîntem ultimii, zis a patra oară în ultimele cinci minute, hai, mă, naşule! fără vreun motiv anume, s-a pierdut naşa noastră, hă, hă! Flutură naşul steguleţul, nu m-a luat mecanicul în seamă, fluieră, mişcă în cîteva secunde.
Peste toate pereţi kilometrici de piatră, copaci, arbuşti de lume verde pe maci, lăzi lăsate pe iarbă casele fără acareturi, mai sus fînare, tunel, l-a ocolit panglica şoselei. Brazii umblînd mai sus de tren îl citesc pe văi, conuri bărbăteşti de mii de ramuri, Izvoru Mureşului parc în vile şi cabane, jocuri dimensionale în brazi şi alte nebunii botanice. Scurgem perdele forestiere pe scenă continuă de coastă de munte, Voşlăbeni costumul de baie desperecheat pe un cosaş femeie, privirea ei ridică turla bisericii, ispitele lui Hieronymus Bosch cu Sfîntul Antonie. Altă biserică ţine în spate un munte numai brad, mare căciula iar miţele mărunte. Ţara Giurgeului, stăm la pescuit, la plajă, omul locului strînge fînul, rochia verde trece cu un pietroi în mînă, apa vine pînă la şold, să nu te fure apa? Decriptînd anagrama Groenlanda obţii Ciuc-Giurgeu etalon de verde, Mureşul unde întunecate, Remetea biserici de ambele rituri, km 175 Gălăuţaş de pe cea mai lungă tribună ondulată din lume. Topliţa mai pe sus, mai peste apă, la dîmb trepte intermediare bisericile, urbanismul din ridicări topografice, laturile forestiere. Fîneţe, apă, tren, separate ca timpurile în straturi arheologice, ce să mai fie pe lume decît module tăindu-se în falii de Carpaţi!
Luciul apei în 7-8 metri, încetinim, intră în dialog cu pescarii, cu ce dai? Km 195, numele gării şters de personalul de Braşov, ne aştepta, nori de vară, scandăm: Ochiul unui Miel gigantic umflă Lîna Lui pe cer! ochiul Lui! Brîu de piatră biserica pe tiparul Sfintei Sofia, curăţenie de desen de fetiţă, cum de se lasă călătorită această ţară de vis! a zis păgînul care ne bîntuie. Cel mic face şi el cu mîna din port-bebe, sub tata e malul, biserica de lemn machetă la scară 1:1, îi numeri rotundă fiecare bîrnă de proiect, în rest spaţiul de expunere convenţional verde, poate fi funcţional aşa ceva? Lunca Bradului locul în nume, prea multă mană pentru biet ficatul pămîntesc, învăţat să mistuie noroaie! Răstoliţa păduri din mal de cer în mal de cer, stenică în paloare monocromia fenomenului silvic, munţi împăduriţi Deda-Bistra, păduri muntoase, reîmpăduriri.
Spre Reghin, omul are 60 de ani, patru copii, unul mi-a murit, văduv, o singură nepoată, am fost orfan înfiat de ţărani din Moviliţa, judeţul Vrancea, am plîns pînă m-au dat la şcoală! La pensie de la mina de cupru de la Bălan, în toamna asta trebuie să-l dea afară de acolo pe băiat, măcar să obţină salariile compensatorii, că mina se închide ca să poată România importa cupru de la minele de la Bruxelles şi Strasbourg, conform directivelor, mînca-le-ar mama pe ele! Cam bea, dar nepoată-mea e de la el şi îmi spune tot din casă. Acuma merg la feciorul cel mai mare, la Arad, nu l-am văzut de cînd a plecat de acasă, că s-a însurat cu o femeie cu 14 ani mai mare, ce copii să-i mai facă! Fata e măritată în Norvegia, aia a făcut facultatea, alt băiat a fost la închisoare la turci, a fugit de la liceu ca să fie slugă pe acolo, bine că s-a întors! Eu am scăpat de silicoză că am respectat normele, aşa mi-am purtat toată echipa, alţii din leat au murit demult! Iar Bălanul vrea să trăiască din industria ciupercilor, toată lumea rîcîie munţii după ele, vin străinii şi iau pe degeaba, ciupercile ne scapă la sigur de valută! glumea Constantin Tănase la „Cărăbuş”, dar uite! Toată stima, la revedere, Tîrgu Mureş.

Marţi, 24 august, ora 7,15, în gara Tîrgu Mureş normalitatea cîrpă de şters luciul oglinzii. Nu cu noi, ci cu mediul nostru pădurea, pe care l-am nimicit şi vîntul poartă infuzii de intenţii, oamenii lest la peroane. Partea minerală ţine o viaţă neştiută, trenul pe jumătate om şi mineral.

În personalul Gheorgheni – Războieni, radioul expresie a bruiajului permanent, ne ştergem de el. Aberaţiile perpetuate, soare, vegetaţie, microrelief, epocă după epocă funcţiile umane strîmbate, de permanenţă jidovul rătăcitor. „Azomureşul” fumează pe multe secţii, titlurile orei de radio 7,30 copii la scară ale jucăriilor, geamul acvariului cu mediul aerian dincoace, de n-ar fi invers! De la vedere la privire sîntem peşti, apoi exponate, solz în soare casa omului, aeroportul locul ce aparţine zborului cel mai puţin. Trupurile în vremi s-au potrivit pe cît omul cu privirile, satele cu bisericile, noroc de negura de vale cu ceva aură deasupra, ceaţa albului de cimitir şi de biserică.
Chirileu supracontrol şi lanuri de porumb, ridicolul caselor cutii cu ţiglă, Sînpaul istorii vechi cu mîinile pe genunchi, colţurile gurii în jos, între bibelourile inexpresive la 8-9 ani. Coaste părăduite, trei turle de biserici pe sat, în larg coşurile termocentralei Iernut, în margine cărămida netencuită, suflete de ţigani fără grădină, gard, pom. De porumburi ne îndepărtăm în generaţii, după ce s-a pus ceaunul de mămăligă pe aragaz, antipoveste: cînd pămîntul va fi năpădit de ziduri şi alte blesteme de om vine sfîrşitul civilizaţiei, începutul premizelor ei.
N-am un foc! ai de gînd să fumezi în vagon, perdelele de salcîm, macazele spre Sărmăşel – Şieu, nu cumpăr perdele! Dar tot desfaci una, generic Apusenii îngroapă trei sferturi de zare, 25-30 km Cheile Turzii surpate în cer, n-ar încăpea scrieri mai mari pe cer. Gligoreşti de serviciu, croiala fustei dilată carnaţia, cravata neagră oficiază, cămaşa albastră dintr-o altă carte, de preşcolari. Decupaj de cocoş în iarbă, alt cocoş se aude, cînd e să pierzi lumea să-i plîngi depărtările! Halta Lunca Mureş patru biserici sau intră şi o clopotniţă, magistrala CFR 300, km 433.

Ora 9,20, în personalul de Cluj măsoară beţia ieşirii din gări, aleargă din urmă, văi şi dealuri încălecate, oi, un cîrd de gîşte, largi Cheile Turzii. Mama şi fata Vreau-la-Geam, atingem coastele golaşe, terasamentul ruginit, călare pe dorsale şi pe tuneluri ingineria. Asta prind şi eu, dar la nivel de senzaţie kinetică, ce-ncet merge! de experienţă altimetrică, ce sus sîntem! Iar de inerţie are grijă mama: cînd porneşte, niciodată nu merge prea tare! Bolta de biserică dîmbul din spate, satul răsfirat, hai că trebuie să coborîm, mai avem un pic! Dar mai stau, pînă opreşte! gest elocvent de Valea Florilor.
Pe decindea văii calea ferată clipe din minutele viitoare, tunel la staţia Tunel, vorbeşte peste toţi, impune-te, cum se amestecă glasul cu păcănitul roţilor! Trebuinţa să vorbeşti fără să spui nimic minunat perfecţionată, în scris şi la oral, concordă cu vocabula şcoală, dar este improprie vorbirii gruparea logică, adineauri era motorul de căutare vacanţă, clic! iar în scris merge cfr, dublu clic! Călătorii via CFR. Traseul pe fundul văii, livada uscată, porumbişti, remorca apicolă, oile în mirişte, poemul din elementele de legătură. Ora 10,42 Apahida, bate soarele amănuntele despre Spania, din casă de la cumnatul catalan, şi pe cînd toţi ascultă, chiar regii din firide, fetele ascultă şi ele, şi ştii dominicancele cum sînt, uite aşa! în dreptul şoldurilor ca de muma zmeilor.
Fluieră către mecanicul neatent de atîta aşteptare, limbi aluvionare ale oraşului în nisipul firmelor, cine să le distingă! 500.000 de euro, cerşetorul metoda iconiţei lîngă eventualul donator, Cluj-Napoca Est întrecuţi de „săgeata albastră” de la Sibiu, rond de troleibuze, Strada Cîmpul Pîinii, Someşul Mic. Clujul major, pecingine de om îndepărtările de vatra veche.

Ora 12,45, în gara Cluj-Napoca, cu ochii la intrarea dinspre Oradea, complexitatea obiectului este utilizarea lui ca model funcţional. Dacă întregul este indescifrabil, amănuntele fac obiectul, după aceeaşi lege ca urbanizarea, de pildă: monogramă de Cluj.

În acceleratul Timişoara – Oradea – Iaşi, viraj spre nord CFR 401 la Apahida, personalul Teiuş – Cluj-Napoca înclină magistrala 300. Legătura cu cerul se face postural, ţine statura bisericilor, începe să cadă în toamnă, umbre pe văile amiezii. Sprînceana Dejului trasă cu cretă, peste 8-10 km instalaţii industriale, la nord-est munţii, halta Nima zarea de creste mai înalte pe scăderea dealului, 50-80 km nord-nord-est Ţibleşul în nori. Ce preţ are Dacia neagră? răspunde din parcare, şi ce telefon are? Telefonează, se înţelege cu proprietarul, cam scump! din compartiment.
Beclean vorbe rele în staţionarea prelungită, mecanicul o fi adormit de nu mai pleacă! Vinovata de obezitate propun explicaţii, aşteaptă alt tren! Aşa sărim cu toţii spre vorba bună şi înţelesul cuvenit, în piaţa gării Cluj găsisem profilul căutat, bătrîna edentată şi cu gura pungă, dar ochii curaţi, tenul trandafiriu. Fruntea distanţa de la orizont la discuţia politică, aproape de Năsăud stau, unde tot satul votează cu Năstase! Munţii Rodnei cu Pietrosul cel mai înalt, 2.303, poalele de pămînturi se aruncă în geamuri, distanţierul securizant din rama lor. Periferii rurale, mai rare sinapsele, amestecate cu păduri, valea în îngrăditură de munţi înainte, versant, şină, şosea, Someş, un lat de porumbişti, un rînd de case. Macazele Salvei, salva vă salută pe hartă Salva-Romuli-Parva-Nepos, împărăteasa cu grănicerii ei înzestraţi!
Ce este lume se alătură marginii bune a văii, heliotropism general, la picioarele abruptului sudic vărsătoarea de răceală. Subcarpaţii în domuri, urcăm spre izvoare ale vieţii şi ţîşnesc pe cale tot mai mulţi copii, Răstignirea cît un stat de om la porţi, troiţa în mijlocul tablei de fîn, în faţa bisericii INRI roşu, cu galben aura, prosopul în jurul coapselor albastru. Ilva Mică presărînd toponime printre alte lanţuri semiotice, principalul ţine şirul văii din minima lui oscilaţie, straturile cutate tot mai strîns, din unghiul frînt masele negre în sus. Pădurea exclusivistă, îi facem locul, scursuri prelinse pe fundul văii, metabolism de umbre, unde, minerale, asta să fie soluţia? Intrăm pe Regionala CFR Iaşi, încă 150 km de filtre alpine, altă Ilvă, cu hramul bisericii Sfinţii Petru şi Pavel în peretele pridvorului. Şiţa pe case, gările cu piatră mărfar după mărfar, pietriş drumurile, şoseaua de beton, tunel, cariera de piatră Poiana Ilvei, Carpaţii avanpremiera oicumenei totale, campare şi amenajare la orice nivel, capătul ţării pe vîrful bisericii ei. Domină albul, începe duhul locului, saturaţie, iarăşi biserica de români, întîrziată în frumuseţea ei, prea e frumoasă, prea nu e de lume fata Eminescu!
Sălcii şi ierburi de primăvară, solurile cu profil scurt, două-trei curţi cu porumb, cartofi nu punem, în banda de habitat biserica albă din segmentul Lunca Ilvei. Cadru de senin orb semnat de doi-trei nori din ordinea onirică, din ordinea ficţională şi din oricare stare în care şicanele de provizorat dispar. Întins pe fundătura văii soarele se amînă, tunel secundele, brazi braţe de cetină, Silhoasa km 37+7 de la Ilva Mică, km 51 de brazi şi tunele, viaduct şi tunel. Cîmpia pe munte, rîpe nu vezi, cerul mai sus, din perete de cetină curge răcoarea de brad. Case presărate, după apele acoperişurilor Bucovina, se conturează văi.
Pojorîta pe case şi pe stînci, în lungimea văii Sadova, în iarbă zeci de stupi, în muchiile de brad luna pe jumătate, Molid biserica, stînd între ziduri viaţa numai în coaja ei durează. Ieşirea din munte ochi opacizat, prelungită pe fîneţe şi pe fata sprijinită de parapet la şosea, din cîmp vin ai mei cu căruţa. Lucire de turlă peste Moldova, osia lumii ridicată din copaci, din columnă, piramidă, din concepte de verticalitate. Mai colaborează: releele TV, domuri înalte, fluxurile probabilistice de la satelit, s-ar zice că algebrizăm, pe cît mîntuirea este figurată, miriade de biserici înseamnă întinderile şi pătrund urbanitatea. Suceava 10-15 km est, zidul alb peste mal, groaza instrumentarului de chiuretat spaţiul. Fireşte, lumea este nebună, dacă n-ar fi pe tipul greşit de nebunie, între uneltele aducînd vîrsta psihologică a Fiarei!
Vereşti la prima linie personalul Vereşti – Botoşani, cenuşiu slinos locomotiva, glosă a ramificaţiei superioare ei, Tîrgul Doamnei medieval. Suprasolicitate negrul pămîntului, limita zării, în cealaltă revărsare de lume stele, fond adunat în licăriri, clipa de meteorit piere pe jos. Ora 21,18 încrucişare, plecasem cu trenul care a trecut pe alături, personalul Iaşi – Paşcani – Bacău corabia fantomă, batelul beat, mai degrabă exemplul palpitului stelar, cu singurul plan de simultaneitate, cel aberant, al privitorului. Sideralo-feroviara, cu mîna streaşină la ochi eliminăm reflexia din fereastră, vezi golul porţiunii protejate, conturat odată cu capul, înţelegi de ce bisericile se ţin numai pe dinăuntru? Ai nimerit istoria punctului de pornire din geografia lui, Iaşi oprire.



IX. PĂMÎNTUL NEGRU FACE PÎINEA BUNĂ
(Iaşi – Bacău – Adjud – Oneşti – Saline – Iaşi)
Vremurile prezente sînt demult apuse – pămîntul negru face pîinea bună – apa amniotică lumina


Sîmbătă, 4 decembrie 2004, ora 20,30, în personalul Iaşi – Paşcani – Bacău, în staţia Iaşi fluieră şi răspunde sirena călătoriei. Rîndul de stîlpi accelerează peronul, muchia blocurilor pe benzi rutiere, noapte şi zi fabrica de antibiotice, neoane năpădesc tavanele. Încapsulaţi feroviar, domiciliară maşina timpului este confortul casei, pe seama lui Wells s-a deplasat în ficţiune.
Leţcani grilaje teribile, la ţară – pentru rurali!, protejează demonstrativ spaţiul verde, măsura îngrădire în aşteptarea Măsurătorului, masonerie majusculă! Moara nominalismul din clădirile membra disjuncta, gara virează în Podu Iloaiei numele ei, chenare albe, ferestrele boltite şi chenăruite, la bază stau poveştile de tineri din lungul peronului, de una singură fetişcana în rîs de prezentare, alunecă vagoanele, întinde gîtul, în viteză paşii secvenţiali. Zăcem cu trenul plus iluzia mişcării, haltă, poate Budăi, golul cîmpului, şi din pietrele acestea pot ridica fii lui Izrail!
Maşina Salvării pe tangenta arcului de elipsă, îi şterge tăcerea albastrul de girofar, structurarea ştirii aduce neajunsul ei, neutralizarea informaţiei, ar trebui să fii aici să vezi luxul enormelor deplasări, mii de tone de metale şi de fiinţe prelucrate, cu finalitatea extravagant combustibil! Rămîne eleganţa semnului mişcat, acceleratul Timişoara – Iaşi la capăt de traseu, lasă-l să urce că pleacă! Mulţumesc mult, Vasile, te iubesc! stimă şi respect, te-am pupat! Seminţele spaţiu de spart în dinţi, ezită, chip de somn îşi zugrăveşte, iconodul.
Halta Pietrişul panou de tablă, trenul este noaptea de dincolo de geam, găoace pentru subiecţii embrionari, să nu crezi că ai plecat vreodată de acasă! Prea multe bagaje pe scutul lui Ahile, genţi de rafie colţuroase, firele roşii, una pe gri, pînza în striuri bleumarin, se pronunţă cum se scrie, legătura de sfoară cu fundă. Moda la scuturi este mai elocventă ca moda feminină, curelele de piele răsucite valuri pe rucsacul kaki, incinta se umflă de spaţiu Möbius, lunecă spaţiul în naşterea lui, pereţii de căi ferate pe stoc. Funcţionalitatea este mai mult virtuală, de unde caracterul ei inefabil, în feroviar trecerea trenului, în literar literatura. Muncel instalaţii, echipa tehnică pustieşte, pe Siret clipirile de sate, Mirceşti fără călători anulează destinaţia, castanii desfrunziţi frază de control: vremurile prezente sînt demult apuse. Roman metalurgie în potopul rezidenţial, înclină roşu la drum floarea soarelui „Rompetrol”, capul în voal de var Violeta Agarici 1886-1979, bustul în nişă. Ieşim prin „Grădina lui Ion”, crîşma de tablă căpuşa găriii, dramele de nivel local suprapersonaje. Staţia Galbeni cînd m-am arătat eu la peron, cu pantofii lustruiţi! studiasem fundalul, du-te la mecanic, fîlfîit de tricolor peste tabelă, o întreagă staţie lăsată aşa, în voia gîndurilor! Întorcîndu-mă arcuiesc spinarea, Bacăul lunci în uscătură, vai, cît oraş, cît oraş!

Duminică, 5 decembrie, ora 0,01, în sala de aşteptare a gării Bacău pe secvenţa control de poliţie, om cu părul alb, n-am obiecţii, două trupuri întinse peste scaune, restul reglementar în capul oaselor, un geam lipsă. Vorbe în adierile de urină din haine, perechea de ţigani bătrîni, cojile de seminţe le scuipi. Dincoace am răsturnat copilul să-i dau suc, beau şi eu, dă-i şi lui, ia-l în braţe, scutură-l în poală, biberonul în gură, că adoarme cu faţa în sus. Fîn, programarea muncilor agricole, mă răsucesc, mai înainte cu capătul broboadei pe jos, ţi-am măturat seminţele scuipate, unde mai vezi pe cineva pe aici că face ca tine! Gîtul frînt de somn la cei mai mulţi, vine de pe bancă în genunchi, dă cu fruntea de ciment, freci şi rîzi năucă de ruşine şi tu! Geamul spart adună frig, ţiganul cu acordeon, refren şi carte de vizită pentru toţi, Of, viaţa mea!
Orice bărbat este fiul femeii lui Unamuno, 27 şi 21 de ani avem, întins pe spate, îi port de grijă să nu cadă! El din elocvenţa tinereţii, el femeie, bani, el nu şi-a dat seama pînă n-a venit cu banii la mine! Stăm toţi la rînd în logosul tău, eroi secundari dar factori imprevizibili, ridică-ţi bărbatul că alunecă, lumea ascultă, ţigancă şi nu prea! Cu acordeonistul răspund ezitant, pîinea neagră face roada bună, incorect formulat proverbul, mă îndreaptă bătrînul agricultor, pămîntul negru face pîinea bună! Admite, societate cu parimii. Ai vreun copil, fa cu el? Doi! Mie mi-e silă de viaţa cu bărbatu-meu, de la băutură! Din burduf mişcă alt început de cîntec, ora 2,30 închisă în relaţia de lectură de cum te aşezi, cetăţean de geantă diplomat şi de ziar „România liberă”.

Ora 4,00, sala de aşteptare a gării Adjud, întîi controlul caloriferelor, fierbinţi, deznodaţi peste banchete voinicii pe lîngă ele. Condiţia umană este să însemne mai mult decît oamenii, uşa de fier hîrîie pe ciment pînă vine în toc. Prizonier al locului în consemnare, claustrofobie în formă agravată.

În personalul Buzău – Ghimeş, din Oneşti, semenii sînt asigurarea condiţiilor, ce scoţi din geantă? Gaz! gaz, să ne încălzim! Reia calculul vorbirii, aceleaşi subiecte, dă altă lume din deal, brazii scame de ceaţă, niciodată n-ai simţit vreun gest, niciodată n-ai văzut vreo culoare, apa amniotică lumina, gol-goluţ! Dislocată de multă vreme din sălbăticie seriozitatea malurilor subcarpatice, Tîrgu Trotuş crucea pe culme după cît se relativizează reperele fixe, Tîrgu Ocna mişcarea printre mărfare schimbă lumina.

Ora 18,30, în acceleratul Braşov – Ciceu – Iaşi de la Saline, restricţie de viteză, intră supracontrolul, două linii cu pixul pe cartonul biletului, călătorie plăcută! Am restrîns-o după funcţie, textul după înţeles, tot se mai cunoaşte Oneştiul din asocierea de lumini şi siluete, pune bagajele sus, băiat, ba nu, fată, să te ajut! nu, mă mai descurc, încă mă mai descurc!
Adjud printre garnituri expresul Suceava – Bucureşti avertizînd necontenit, mai sigură evidenţa temerilor din suflet, şi mai sigură evidenţierea temerilor, am ajuns rezultatul ei, în caz de iminenţă sensul se năpusteşte ca semnal. Trei trenuri lasă gara pustie, închipuirea hartă fără toponime, numele Bacăului interval de vid, contează pe absenţa lui. Limita interpretării este să crezi ce se afirmă, pentru Tîrgu Frumos indiciile lui convenabile. Reperele fixe din vorbe ilustrează locurile exterioare lor, cîmp îngheţat, pospai de zăpadă zilele scurte ale omului, nespecialist în conţinutul vreunui simbol. Ameţeală cu certitudine să se asigure că rezolv, nu era prea serios cu un cuţit în mînă, a venit să bem şi i-a despărţit, Tom Cruise e viu!





X. BALAURUL DE PRIMĂVARĂ
(Iaşi – Bacău – Adjud – Ciceu – Tîrgu Mureş – Războieni – Cluj-Napoca – Dej – Ilva Mică – Vatra Dornei – Suceava – Iaşi)
Perete de moment – transport înecat în acceleraţie –concepţie la 53 de ani – balaurul de primăvară – ce a curs prin ape de aripi – nebunia culoarului de consum – copita oilor pe zăpadă – rana de drum înapoi


Luni, 21 martie 2005, ora 20,30, în personalul Iaşi – Paşcani – Bacău, covorul peticit de fabrici, în spaţiul angro noaptea de străluciri antropice se camuflează în lumini. Bunul mers al transportului îi interzice oprirea, regulă ca de femeie alături, superlativul comparaţiei, ai ajuns vîrsta la care femeia îţi sare în ajutor, rîzi, să te fi ajuns, în sfîrşit? Spaţiul social înaintează în chip imobil, aş intra în joc de partea ta, bărbatul doritor vînătorul vînat, nu şi cu părul ars chimic!
INTERVENŢIE ÎN TEXT
Din om poţi să faci vînător, dar din vînător nu mai poţi să faci om!
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT
Oamenii calculaţi după convenţiile perspectivei în adîncime, în plan expresia monumentală vine arcul de bărbat înalt, căciulă neagră, ducem piciorul şi căutătura pe coada ochiului. Budăi bancă ruptă şi prăfuită, cojocelul dispare după colţ, pantalonii tricotaţi ca vai de ei. Povestea curge virtuală din fier, orar şi restul ororilor infrastructură, cu trenul vremea nu vremuieşte, Tîrgu Frumos staţia electrică încetineşte pe stîlp, gara pe arhitectură de stil normal, adică autohton. Oraşul negru de somn pe spate, conductorul de pus în pagină, pentru radicalismul spaţial al geometriei determinări algebrice. Halta Pietrişu ca pată lingvistică, halta Costeşti-Iaşi suspendată pe văi, fulgeră garnitura, face faţă o clipă peretele de moment, răstoarnă păianjenul de linii. Nodul de vreme şi-a pus mască de om, întîrzie din generozitate analitică, vagoane de măsurat calea. Egolatria numelui Siret coboară Valea Siretului, strat de lumini pe decinde, idol cuvîntului rar.
INTERVENŢIE ÎN TEXT
Adevărul laic este schimbare de limbaj.
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT
Trece rîul momentul de stăruinţă a-l însemna, tot ce fură deplin mintea, amploarea neomenească a visului de epocă, în gară val albastru la linia cinci. Sîngele Blaga se trage înapoi în părinţi, masele deplasate de mărfar spre nord. Din oraşul devorant în funcţional măruntaie industriale, omul complet al cavernelor feroviare cu diagonala genţii roşii pe spate. Curba liniei ferate totdeauna în vis, halta Mogoşeşti în stadiile terminale, cele de suferinţă a conştiinţei. Mirceşti-Scenografie, oglinzi în oglinzi întoarce planeta, de parcă n-am fi noi ele! Depăşeşte Romanul spuza luminilor, poză de reflexii în apă cotirile Alecsandri, pantalonii mei noi! făcea farsor Hitler la atentat, de fapt rămîne surd de o ureche. Om intermediar viteza, chinuitor de abstract, nonfigurativ, transportul înecat în acceleraţie, nocivă orice deceleraţie. Bacăul exaltă semne periurbane, întorsură vie a buzăului Nichita, clipim pe noapte de-a valma, pereţii de paloare din morminte de lumini.

Marţi, 22 martie, ora 0,10, în sala de aşteptare a gării Bacău tot mai aproape de tine, tot mai dator! Sîntem un grup de tineri, milităm pentru dispunerea simetrică faţă de discuţie, problema muncii în mină, soluţia noi. Unica extensie omul de 40-50 de ani, expert, în privinţa zămislirii subiectul totdeauna se întrece cu judecata, cineva are nevastă de 18 ani, eu am 53 de ani, cîţi copii ai? Zece copii, bravo, se cunoaşte că ai calul mare, după încălţăminte! Cîţi ani băiatul nevestei, ai zece copii, dar nu sînt toţi ai tăi! Sînt în grădina lui? Sînt ai lui! Da, un hectar, Borleşti, judeţul Neamţ, spre Girov, numai hîrtoape pe acolo! 53 de ani, copil de patru luni, bunicul meu la 65 de ani a luat o maică dintr-un schit, a făcut copil cu ea, ah, concepţie la 53 de ani! Stai în cumpene cu jindul respectiv, care vorbeşte, la 57 de ani, la Tîrgu-Neamţ, la 58 de ani! În plin mediu lingvistic fenomenalul auctorial, îl chema Constantin Raţă, ba nu, Valentin! Ştiinţa monologului uite cum am înnoptat eu, eu trebuie să ajung la Tulcea, să dorm în seara asta, la 11,25 să fiu la Galaţi. Rupt din mediu de propria lui undă, scriitorul să scrie despre ceea ce ştie, adică să scrie cum ar fi scriitor, nu om.
Interglaciaţia sală de aşteptare a gării Bacovia, golul de sens a dat garanţia schimbării eroilor, cu păstrarea subiectelor şi a personajelor jucate. Zidurile procedurale izolează incinta, invazia esteticului, poluare de epocă, mînjeşte peretele pînă unde ajungi cu mîna. Vîrstele vorbelor mai înaintate decît cele atinse, viaţă este şi în gheizere, în apă fiartă şi răsfiartă, viaţă este şi în spaţiu, viaţă, nu suflet, unde să fie suflet, cînd întîmplarea duce propriile ei împrejurări! În vraja care ne meneşte saltimbanci, Omul sau Despre înşelare.
Mamă la 16 ani, fumez cu copilul în braţe, jalnic al meu cuvînt, la ora unu din noapte mă învaţă să fac paşii, limbajul real, cum de nu plîng! Vraja care ţine, limbile de înţeles se dezleagă, limbile oamenilor se abţin, băierile pungilor se deschid pe rînd, restul închid în ele somn. Mărturiseşte mama în ţigara ei, dar nu înţeleg ce asociază maternităţii, mă duce să-mi arate stîlpul, bieţi balerini în distragerea atenţiei de la minunatele mişcări posibile. Le pierdem forţaţi la dans de semnificaţii, aşa le trebuie, noua generaţie să redescopere roata, iar oul lui Columb din violenţa gestului. Ia de aici! îţi întinde haine, scoate din geanta lui, un mulţumesc nu aude, la ce-ţi mai dă!
Nu ne putem sustrage menirii, reluăm imprevizibilul de altădată, altă cădere de pe bancă în somn, bărbatul cu zece copii număraţi, năuc, ţine căciula! zîmbeşte tot pierdut. Vine la rînd ceea ce scapă vederii, schimbarea regulilor într-un sistem deschis. Vraja sălii se suprimă, chipul de somn atestă în multe feţe caracterul misionar al omului, intrarea noastră ideală în Biserică. Apropiaţi de pietre, Sfinte Petre, în metafore naţionale Rusia o fi avînd hotar cu Dumnezeu, dar în partea cu Eminescu!
Ora 2,45, coboară din natură în cultură din excesul de om pentru om. Din mediu extrapolarea lui, sala de aşteptare era luncă, poiană, cu goluri în vegetaţie oamenii. Trupurile lor cultura, nici o nădejde, contopirea noastră nu duce la Domnul. Sinceritate de pensionar de grădină zoologică, numărul de paşi fiziologic determinat umple sala, fapta excesivă din actul enunţării ei. Coada ţi se duce de pe banchetă, focă adormită, cizmele prinse cu ea, tu mănînci năclăită pe haine. Cum te învîrtoşezi în tăria discursului tău, cum ţi-e străin şi el se simte slobod cu tine!

Ora 3,25, în acceleratul Vatra Dornei – Bucureşti, posibilităţile spaţiului se restrîng la analiză pe măsură ce trenul se schimbă în viteză, cifre pe imobile conductele cu ansele respective, caroiajul străzilor lumini de sursă, lumini de reflexie. Jucărie pe coşurile gemene, veghea arde roşie instituţia prezentului, desface activele „Sofert” îngrăşăminte chimice. Vagoanele-cisternă curg de inscripţii, linearitate în două-trei planuri încălecate, aburi deasupra.

Ora 4,15, în sala de aşteptare a gării Adjud practică bună avé la voroavă, să încleie cititorul, ca pe un om, în patimile cărnii lui. Ia-ne, du-ne, măcar în ce parte, ori la slobozie, ori la moarte! tot ce se uită dintr-o literatură este de dinainte de Eminescu, fiindcă de acolo uită şi el. Pierdem măsura contemporanilor pentru fiinţa lor în instrumente specializate, şublerul de artă, florarul de artă, instrumentarul autogenerativ eterna invenţie a artei. Setea de moarte să-l mai apropie, cu apa vie şi apa moartă abur neajuns încă suflete, cum arată visul trupului tău? Ţeapăn de trupul călătoriei, în care deliberat cazi, faţa pe braţ, pulpele în calorifer, mîna pe elemenţi şi te fereşte de frigul din geamul spart al uşii. Haine pe trupurile de bărbaţi 28-30, rezerva este în visuri, vedeţi că nu e geam! Caligrafie din trei femei, trupul este mai străin decît orice, pe cuvîntul lui nu garantezi, sînt oamenii ceva negrăit de dulce, semenul tău canibal.

Ora 5,30, în personalul Mărăşeşti – Miercurea Ciuc, mărfarul cu ştersăturile şoselei prin el, halta Cornăţel „La Răsturnica”, femeia lui Barbu schelărie de pod înclinată. Ritul cu frîne, fîşîit de vînt, cele adulmecate răşină, cale de munte, uscată buruiană linia de cîmp. În contratimp la CFR instinctul distructiv care ne izolează ca făpturi ale lui, Căiuţi gustă ceva, cenuşa altui spaţiu, mai suprimat ca viaţa în cîinele Blaga din Pompei. Coastele părăduite, casele din noi fără loc, omul este singura făptură, afară de şarpe, care este prea mult, de cînd se naşte pînă moare. Salvarea să-i vină de la jumătatea lui femeia, salvarea celorlalte, măcar! Cenuşiu diurn de nuanţa Borzeşti-Zi, în cer şi pe pămînt sînt prea multe, Romeo, sînt prea vii, Shakespeare!
Biserica armoniei cu mediul recurge la clădiri în ultimă instanţă, mărunte construcţii civile, trei poduri peste Trotuş, luciul ţinut mereu la ochi era chiar ochiul. Istoria percepţiei se apropie geologic de adevăr, după experienţe mai amare ca omul îşi pune iepurele problema morcovului, de la cea a roaderii lui. Arătură pe lunci cu bisericile picături şi rugi fierbinţi ducem la hram, unul şi pentru luciul văii, pe Tîrgu Ocna demografia cimitir, înhumarea în humă după putrezirea în păcat. Pieptul gării Saline marin cu numele şi bătaia de senin matinal, tot aşa soarele cu ultima zi de azi şi hăurile de trecut-viitor luminează mări negre pe gară. Dărmăneşti pe regim de navă de habitat depresionară, casele palide în soare, doar ne-am invadat propria viaţă şi propria locuire, stadiu clasic şi definitoriu al dezechilibrului filogenetic! Împrejurarea că încăpem în ele pune capac la toate, oală a lui Papin. Pe buza văilor ţepi de sonde din scurgerile om, intră în Comăneşti pe scene locale, peronul dezleagă la circuite secundare, două autobuze.
Halta Caraliţa dîmbul de biserică în lucru, sub mai mare malul muntelui, imobilele insulare se leagă de creste, rărim acareturile. Pămîntul uscat, BR 02 DLK şoseaua camion de Brăila, Goioasa troiţa, satul în suprapunere tot mai naturală cu mijloacele lui. Poem al nemişcării milenare Călinescu, curţile cu garduri de lemn, acolo să bată lumina, în nuc şi în trei pruni, adorarea soarelui ţinea socoteli economice. Brusturoasa casele grohotişuri scot în afară ordinul piept de munte, în cetină fire de mesteceni, vîrful pe biserica de lemn. Pîsla ierbii de anul trecut, muşchi şi brădui din centimetri, Halta Bolovăniş destul de sus ca să întoarcă starea pămîntului în noi. Brazii smulşi din rădăcină pe coaste, şoseaua brumă din taluzuri, spaţializează ideal şi noi scădem, priviri în convenţia peisaj. Lunca de Mijloc lumea dusă pe martorii ei, martor la cerb mîndru-şi plînge-un cerb în codru, am prins un cerb, avea piciorul rupt, se uita şi l-au împuşcat, se uita aşa!
Pojghiţă de gheaţă pe care calcă porumbel, las în loc o pană, locurile răsucite în răul lor de văgăuni de munte. Brazda drumului, brazda plugului feroviar ne-au întors, soarele km 121+100, feţele de afară lipite de cele dinăuntru, leagăn montan în cugete, asta da structurare etnică, la români! Păltiniş arcul şinei alege valea îngustă, alb de zăpadă, abrupturi de soare, bradul bifurcat la jumătate, văile relief cu suflet de moarte. Tunel în noua ordine de tulburări, incompletă cedarea reciprocă a specificului.
Livezi-Ciuc suspendă motivaţia tehnică, într-o singură direcţie îl caută omul pe Dumnezeu, în turnul Babel căzut lingvistic. Impiegatul face semn, muncitorii la linie, locurile în adîncuri, versanţii coboară prin dinamitare. Stînca ţandără de cugete, aşchie biserica pe Ţara Ciucului, alte aşchii crucile în cimitir, Mîndru-şi cîntă-un cerb în codru, opreşte în dreptul bisericii, cerbul este mai bun creştin! Halta Caracău magnetul de sus, omul a crescut şi el o măgură de biserică, a primit şi el energiile necreate, sat în polarizările lor vremea cu soare şi acea relaţie specială, unica socoteală de primăvară, cînd a fost lăsat şi Adam de rai şi este şi acum, de primăvară! Grigore Palama pe coaste dintr-acestea, energii necreate, numai cu soare cobori în inima Ciucului, pe roşu de mac vara, pe dungi măsurate în zăpadă acum, am plîns numai cu dreptul, să nu ne vadă femeile din stînga. Curg pîraie, curge şi garnitura, biserică încă pe semnul pe care l-a semnat el, cu coada lui de balaur, şi va lăsa verde de drum de balaur, de primăvară! Troiţa pe umerii satului, Punct Oprire Nădejde-Sat bătrînul ras corect pregătim banii, naşul nici nu se uită, tinereţea în două fete, trecem înapoi, v-am dat o lume, de primăvară! Mihăileni biserică veche, balaurul căzut pe luncă pămînt vîrtos în arătură, brumă la rambleu. Ciceu lungimile de vagoane, albastrul celor de călători, magistrala CFR 400.

Ora 10,20, în sala de aşteptare a gării Ciceu soba lipită cu lut şi baligă, peretele afumat de cît s-a ars în iarnă. Pe scutul lui Ahile soba mai mare ca un stat de om, privirile mă apără de vid, îi fac vorba, mă ademeneşte, e cea mai rea femeie! Capul în piept, să ne trezim cu spaţiul drenat, timpul aproximat, aruncă măsura omului în lume, prezentul infinitezimala din sămînţa de muştar a credinţei. Bocănim cizmele de la sobă la geam, ne lovim de lucruri pe cît se pierde străvechea noastră aparenţă de mobilitate. Au rămas mişcare doar funcţiile de relaţie, e drept că lumea arată ca un prunc în burta mamei, dar să arate ca pruncul sluţit de ele? Revin, de veghe la un monstru local, iar tu pleci, monstruozitate generalizată! Mai e pînă la 15,30, cînd vine trenul meu.

Ora 11,25, în acceleratul Galaţi – Timişoara, podobia Dezolat pămînt, după roada care l-a rodit, dezolantă întocmire, pe care sensul o dovedeşte. Ce rămîne din gara Ciceu, de atîtea ori jertfită pe sens în ochi de călător! Estetica iepurelui mecanic, după care ogarul aleargă la concurs fix cît aleargă, iese din staţie cu jucăria mecanică depărtarea, apropie acceleratul pe larg viraj, albastru de Iaşi, o noţiune Iaşi-Braşov. Pămînturi muiate în arătură, amiază mută de soare vîntură ţărci empiric, movile de gunoi pe ogoarele slabe, gheaţă în brazdele mai adînci. Obloanele iernii feţe de munţi, urma liniei execută ritualic traseul din puterile soarelui sus, tot aşa cad pe cremene semne că dăm din veşnicie nume lucrurilor, lunecăm pe ele ca pe superlative.
Subtilităţi în noul bazin hidrografic, totul înclină Mureş cum înclinase Olt, volumetrii în pustiul turistic al lumii, staţiunea Izvorul Mureşului în vălurirea de sine. Pas pe gol în umbletul, monstruos de-ar fi, al fericirii, pînă la întoarcerea la casă de idol grea aripă rugăciune, doar lumea s-a închegat în ape de aripi şi altceva curgea prin îndoitura lor, dar ce anume! Gheorgheni pe luncă şi nume, în staţie personalul Gheorgheni – Tîrgu Mureş, ritmice însemnele trenului local, industria lemnului, aerul static al imobilelor, Lăzarea din fugă sfori de zăpadă, petice de iarbă şi grîu, Mureşul pasiv în lucrătura soarelui pe zăpadă.
Lunca Bradului clipe lungi cît sare de pe şine şi intră în rigiditatea proiecţiilor ideale, picioare de cetini suflate de trecere şi să le scăldăm în priviri. Tunel soarele alb duce defileul, pe fluidul artă cuburile fragmentate din construcţie şi, postum, din analiză, boltă, unghi, panta descendentă a serpentinei din maximul de prospect turistic „Iubirea”. Să potriveşti lucrul Tău de Dumnezeu pe voinţe deşarte de oameni! liric, sălbatic şi traseu epitetul continuu, ficţiunea în revenire dreaptă la natură, în calcule matematice ne îneacă Mureşul aplecat peste geam. Parapetul şoselei din unde celălalt mal, raţe între culori, cea roşie la cap roşul literaturii, Capul de răţoi piesa jucată de Ciprian în titlu, tot ai scăpat de clipa morţii, excedat fiind şi cu ceafa scoasă pe geam, un stîlp, o creangă mai apropiate! Zăpadă pe Mureş, banda albă în apa morţii, fătul numără crestele de val lăsate mamei, curcubeu fără culoare că nu vom mai fi potopiţi decît o dată, în înviere! Răstoliţa manifest estetic în prototipul fiecăruia, invenţia naturii în cultură. Muntele s-a stins, estemele trec la tipul B biserică, din cîmpuri sociale dacă mai prindem geologia, la hăurile dobîndirii omeniei direct din om.
Deda staţionează să scoatem din noi rădăcina pătrată, patru bălane bătaia fetelor în soare, mere de regiune superioare, vinuri! Trenul rapid „Avram Iancu” Tîrgu Mureş – Bucureşti, în fereastră profilul tău martirizat orăşeneşte, mare oraş mare stil stîlcirea, inima mea pe pod panou rutier la satul Sebeş, Mureşule, vale largă! Pe munţi zăpadă ca petele lunii, Cain mai curat de albul pămîntesc, Reghin curţile răzoare, mărunţeam gunoiul cu sita, primăvara dintre noi muncile grădinii.

Luni, 28 martie, ora 7,15, în personalul Gheorgheni – Războieni, din oraş două vivisecţii personalul de Deda, personalul de Războieni, Tîrgu Mureş Sud linia părăsită urcă despicătura din Cîmpie, halta Vidrasău troiţă, chinul cu chip albastru la tren, tabla văii în ţigle grămădite. Actul de prezenţă macină trecerea, condamnate la sesizare toate se fac imposibile, ea se reinventează în petrecere, poezia alunecării ca punct de fugă. Conversaţia spaţiată ca şi atuncea calul de Popa! lăsaţi, tovarăşe director, că iau asupra mea! Ce păcat, spaţiul se defineşte prin prefigurare, nu suferă modificări, se aşteaptă termocentrala Iernut, ăsta, Drăghici, cu Fîntînă, Prosti, atîta o avut noroc!
Mureşul umflă lumea, zările care abia ajung ieşite în afară, Luduşul reduce la număr pe lîngă tren, patru fraţi cerşetori. Locomotiva destinde arcul rectiliniu, Valea Mureşului scăpînd de om pe cît lansează alt program, cercetarea pustiei rai natural. Gligoreşti ceţos, lunca momentului musteşte scăzută pe Războieni.

Ora 9,05, în staţia Războieni arheolog pe semnele lor de cum le lasă, la calorifer abţibild cu papagal, la peron paşii tăi în sediment potrivesc scena de epocă. Cotidianul de ieri, dar vrerea unei căţele dă de bănuit în prospeţimea ei, cerem mîncarea prezentului, simplă luare de distanţă şi el. Doamne, urîtă mi-i femeia asta! pînă să-ţi dea o adeverinţă! trandafirii de răsădit, 3.853 linia 2, pletele fetelor în lungul liniei două situri în vînt, rucsacul în spate, răsuceşte-te, tuşeşti sub vuietul locomotivei.

În personalul de Cluj, pe linie căţeaua apucă osul, rînjetul ei atemporal în oricare strat arheologic. Trec prin epocă izvoare scrise, un sentiment s-a constituit, pălărie cu bor ţeapăn, mustăţi pe oală, fumul ţigării ne scoate din ramă ţigan. În spaima prăpastiei peisaj văi, văioage, mobilier de transport şi nu te deplasezi prea mult în spaţiu şi deloc în sistem, ridică ochii la cerul modificat pe zi de lucru, luni de Valea Florilor.
Biserica forma continuităţii în spaţiu, în coastă cimitirul lăsat pe morţi, ispita secundei sus, înălţimile se încalecă. Scăzămînt prezentul şi drumul s-a şters, neînţeleasă primăvară, miei la fel de mulţi ca oile în turmă! Repară linia paralelă, lumile paralele sursa de alimentare, scurgeri spre Someş luciul de iaz, panta rambleului, utilajele de terasare în frămîntări. Muze neliniştitoare tunele cu buclele pe care vom călca, în hăurile Bacovia dealurile prea golaşe, Cojocna terenuri pustiite, nu pustii. Pămîntul nu trebuie lucrat femeie, cît trebuie recuperat om, Apahida cu toate că zadarnic, se deschid locurile mai mari decît numele lor, km 489+500 în toată nebunia culoarului de consum. Dezmir lucrătorii la faţada casei, îi făţuim mişcarea, grămezi de steril, delurosul Cluj rezidenţial revărsat în numiri. Aluviuni pe cursul Someş-Unelte, şapca roşie de paznic învîrte pe colţ clădirea goală, sar imobilele ecleziastice, industria sigură a tradiţiei, invariabil modernă lumea lor căci, prin greu păcat, sînt ele înseşi lume! Pavilioanele-tip CFR rad biserica la malul rîului, inscripţie de circulaţie „Transwagon Hamburg”.

Ora 11,45, în personalul Cluj-Napoca – Bistriţa, în staţia Cluj inadaptarea la propria îndemînare, nepregătiţi nici pentru hiperîndemînarea controlului ei. Trenul scurs pe linia paralelă, mesajele fosile gata citite, „stimaţi călători, la urcarea în tren vă rugăm să prezentaţi legitimaţiile de călătorie!”
INTERVENŢIE ÎN TEXT
Facem legi la întîmplare, ca să fim convinşi de ele.
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT
Peronul cu ţăran, mîinile la spate, umbletul vi-l dau de la mine, călcîiele lipite. Respaţierile din inscripţii manevre pe Clujul bun, rău, din urmă, următoarea articulare a trupului Iaşul, sufletul-fîntînă. Sînnicoară mereu aluvionar, inscripţii şi firme, „Termoplast”, „Porotherm”, „Velux”, coada prea lungă a şopîrlei clujene, capul îl întindem pe dealuri. Doi miei la iesle, arăm pe lotul de lîngă casă, opreşte tractorul, maneta la care umblu detaliu în pasta de factori mobilizatori. Cioara dintre cîrdurile de maşini le personifică, din case rezerva de basme de familie, satul pe biserici, troiţe, Valea Orman prima barză din an pe cuib. Tocmai aici caută şi electricienii, maşină de intervenţie, bătrîna pe bancă la soare, troiţe tot la trei case.

Ora 13,48, în staţia Dej osînda mai sus de piept! Pînă aici cota apelor la inundaţiile din 12-15 mai 1970, placă de metal pe peretele gării.

Ora 14,00, în acceleratul Timişoara – Oradea – Iaşi, mai sus de Beclean telefon, eşti bine, uriaşă dăruire a firii ca să te păstreze, nu putea altfel să vină primăvara! Intuiţie a antichităţii, să te ţii departe de clipa în care te accepţi, pe eliptica ei, cînd revii, ratezi fulgurant pe alături. Mişcările sînt prea apropiate ca să le înţelegem, pătrunderile subcarpatice mai mult limbaj geologic şi vine cît de mult în inima lui. Valea Amiază cu partea de umbră, trage zăpada locul rece sub ea.
Biserici şi case etajate din minele de arginţi apuseni, în duhul bisericii lor să se scalde familiile văduvite de tată! România lanţului de generaţii apasă asupra ta, dacă nu s-ar sfîrşi, trecătorule pe locul lui! Ţara în macrorelieful sentimentului, dedublări presărate pe sol, tinereţea bisericii pe culoare şi înălţime în straturile piatră şi sat. Mai frumoasă biserica şesurilor, cu troiţa în care se răsădesc, Ilva Mică biserica alb afloriment, spiritul materiei ţine adînc de neam, Sfinţii Petru şi Pavel hram de dom geologic. Trenul întoarce după munţi bătaia de lumină, după-amiază îngheţată de zi, cum sînt după-amiezile, lasă timpul pe cît de rar intră la el. Condiţia de piatră a colţilor din sol, cariera pe sectoare de la stîncă la piatră cubică de pavaj, expune producţia pe scara muntelui. Foioasele dau în brad, versantul alb în cele curate, frigul expansiunea lui în sonor. Spaţiul se restrînge la filozofia lui, valea în îngustimea ei canton cu steagul, un fir de rîu. Valuri de ilustrate crestele de brazi, în curtea omului copita oilor pe zăpadă.
Ilva Mare culme cu nor, întinderile se lasă tot pe biserică, partea umbrită încremeneşte ceasul amurg de iarnă. Pe coaste măsurătoarea trupului pămîntesc nesigură, rînduri de garduri de stinghii, diezi scheletele de fînar. Lunca Ilvei închipuire tot mai străină, tunel, brazi, pale de cetină, dincolo paleografia reprezentărilor incerte, umbre albe. Tunel în despicare de masă lemnoasă, croazieră marină în vreme ce farmecul este altul, lunecarea în arheologie feroviară, cum au fixat traseul liniei. Tunel cele curente, alb-verzui de moliciunea primăverii, peste tot se întremează esteme, unde fără curgeri. Cursă la final în gestul ancestral al aterizării, şoimul mişcat de vînt s-a prins în brad, branşament ideal ghearele plecate pe rădăcini.
Neguri peste specificul de Bucovina, scrijelit cu garduri, Teşna şcoala generală pe pămîntul undeva în văzduh, neted după orele de urcuş şi depăşiri de văi. Lumea rînduită pînă la uitare de sine, Dorne line pante, munţi după munţi, vecinul cu casa, podul peste apă rarefieri. Argestru astupă ceţurile, apa abur, malul încremenit crengi pe băltoace, curgeri izohipsele în gheaţa retezată la vechile cote, rămîne mult în urmă Iacobeni, în tristul prezent receptarea. Urcă valea golul suspendării, tunel, parapete, ceaţă cetinile, înfundă trunchiurile petice albe.
Pojorîta atîrnă pereţii munţilor, negură din început, mărturia ţine cu ea clinul văii, învălătucire de nori, tulbure făcătură, fire de fum casele. Stă negura, stă semnul de seară pe lume, despică rană veche de drum înapoi. Muntele îşi supravieţuieşte teşit, bureţi de nori în trup de brad, val de foioase. Petrografia Subcarpaţilor pietriş în maluri, păstrăvărie, Iţcani rapidul Bucureşti – Suceava dublat spre depou, linearitatea mincinoasă a naraţiei.
Ploaia şi staţia reguli în omul-cosmos, infinit şi inutil urmuzian, deplasarea întîrzie ca obiect estetic, umede lumini procedeele. Vechi aliat, şoseaua de Strunga – Roman revine pe faruri auto, personalul Iaşi – Paşcani – Roman oglindă aruncată în spate, năframa are de făcut noduri în spaţiu-timp. Experienţă a destrămării, puseul călătorie scade cod oficial, empiricul revine inevitabil ritualic, intelectualul este fariseul. Podu Iloaiei în paznicul de noapte, cînd înţelegi femeia înţelegi psihologia, numai psihologia.




XI. SĂ SE PREFACĂ-N PÎINE PE BUGEAC!
(Iaşi – Paşcani – Suceava – Vatra Dornei – Salva – Sighetu Marmaţiei – Satu Mare – Tăşnad – Jibou – Deda – Tîrgu Mureş – Războieni – Vinţu de Jos – Deva – Petroşani – Craiova – Mihăeşti – Roşiori Nord– Bucureşti Nord – Buzău – Făurei – Barboşi – Tecuci – Iaşi)
Nurii minus opintelile – ai mai scris o strofă – am terminat de vîndut caşul – ce ţi-a făcut pruncul acela! – un pîrîiaş de zăr – Munţii Copilaşi – bolţile luate în serpentine – naş de autobuz – perechea de bucureşteni – linişti ţinutale – aridizarea cu lună – straja animalul – trăsnet de gromovnic – îndrumate pe sub Nor – către neamuri legate de stînci – în curajul Legii celei Noi – legăturile rîmei cu presa



Duminică, 14 august 2005, ora 12,50, în personalul Iaşi – Paşcani, în staţia Iaşi, trenul de marfă anunţat trece, împlinirea semnului face realitatea, în rest de rigoare sensul tragic. Umerii tăi aplecaţi din tactică, eu vrednicele semne ale masculinităţii, barbă, ţigară, privirea năucă, te ţin de după gît şi mîna prin buzunare. Perechea de alături o mîndreţe, el neras, de la muncă, de la rutina de cuplu, ea împlinită în siguranţa micii escapade prin vagon, apoi capul galeş aplecat. Cu noi poznaşe gesturi, înşelîndu-ne reciproc, nu cunoaştem scena, vrem să o schimbe! Hernia de pudel în lesă acordă plimbarea cu stăpîna, revine pe după un pilon, cuplul relativ cu mîna pe bucă, frumoasa egal nurii minus opintelile, ia-o în braţe şi salt-o în sus, comenzile de la infanterie, din războiul ciudat. Pentru Tolstoi, rusul din Război şi pace, droldîgher.
Expulsia fătului prin cărnurile de expulsie ale oraşului, feminitatea se dobîndeşte prin actul de a naşte, chiar dacă nu e vorba de femeie. Lumea se vrea prin spaţiile ei, nou-născutul mimează peisajul circumspect, prin benzi de stuf în iaz detaliile, tineretul tot bălai ca moldovenii lui Cantemir, sare la tren, pumnii strînşi, secunda de plutire. Aparenta depărtare, aparentul şir de plopi, paşii ajung în sfîrşit şovăielnici, după atîtea părelnice schimbări. Ruginoasa ai mai scris o strofă, îţi spun că este de fantezie, iapă gestantă, oaie cu miel!

Ora 16,10, în acceleratul Iaşi – Timişoara, din Paşcani, trupul pămîntului preface expresiile sale, dealurile bombate cu piepturi de oşteni în viaţă. Mutat în compartimentul vecin, la mare discuţie, în uz etimologia populară atestată şi de Caragiale, poetul Inimescu e din Ipoteşti de Botoşani, este şi Ipoteşti de Suceava! Un ucraineanţ, buni ucrainenii, ca şi românii, patru sute de oi, mi-am făcut căciulă la el! de la Gura Humorului în sus e rai, la vale e iad! Sînteţi de la Sadova, nu, de la Izvorul Anei la Rarău, eu sînt de pe malul Prutului, Avrămeni judeţul Botoşani, aţi auzit de Avrămeni? Botoşani oraş istoric, 1368 atestarea, Suceava nu era cînd erau Botoşanii! Fălticeni oraş frumos, al doilea după Bucureşti la număr de personalităţi, Ion Irimescu, sculptorul, 102 ani, trăieşte!
INTERVENŢIE ÎN TEXT
Ion Irimescu mort la 102 ani. Consemnat sîmbătă, 30 octombrie 2005, pe 31 îl îngroapă.
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT
Moşul tot cu băutura, dar o ţinem pe chef, nu pe erudiţie, am 70 de ani fără unul, trei sute de oi, o bucată de caş, un borş făcut ca lumea! Aurel Alboia, stînă sub Pietrele Doamnei, am băut căci am terminat de vîndut caşul la Suceava! Cîntece, probă cu doine întregi, cu toate că îmi plac mai mult cele ardeleneşti, mai mult decît Sofia Vicoveanca! Şi de moroşeni sînt bune, răsună prin vagon, privirile furişate pe după geamuri, şi Grigore Leşe! Oile mi le-am cumpărat de cîrlani de la Sibiu, baza oieritului! Elemente tehnice, de ce sînt superioare albinelor moldoveneşti.
Am ciobani, îi fac oameni, i-am şi însurat, văd dinainte cine rămîne şi cine pleacă după două săptămîni! În armată 20 de ani, la început soldat grănicer la Valea lui Mihai, îi cîntam şi comandantului, aşa am scăpat de batalionul disciplinar, că am răpăit cu mitraliera pe la o nuntă din sat, ieşit din post, încălcare de consemn, scandal mare! Mai am 5,8 ori 6,8 kilograme de caş nevîndute, dau mai pe degeaba, dacă nu, le dau la cîne! Cîne de întors oile, de la trei luni ştie, am vîndut unul, îţi dau banii înapoi dacă nu face treabă!
13 fraţi, mama 94 de ani, văduvă, l-a împuşcat un neamţ cînd România a întors armele, în 1944! Doi feciori mînă TIR-uri prin Europa la patron grec din Atena, cu soţii cu tot acolo, băiatul mai mic rămas în casă, cu ciobănia, fata recepţioneră la hotel aproape de gară, la ea merg să mă ducă acasă, în cealaltă margine de oraş! Mîine e Sîntămăria, sînt treaz, mă duc la biserică, a pus un român din Canada mulţi bani şi a făcut biserică şi în partea noastră, mîine este chiar sfinţirea. Veneau atîtea grupuri de turişti, tineri, studente, cîte unul mă lua deoparte, mai în tinereţea mea, dacă vrei!... Că doar şi ele, de ce veneau! Acum, cei tineri! dar părinteşte, doar n-o să-i spui că vrei să o …! Cu femeia e ca şi cu oaia, cu vaca, să-i dai tot ce-i trebuie, tropi pastorali!
Ar fi doar o pînză pe marea apropierii de întîmplare, în ochii partenerului de conversaţie. După Cîmpulung Moldovenesc eruditul, că pot răbufni, profesor în Oltenia, geografie, istorie, mi-a plăcut să ştiu, te văd că scrii, eşti reporter! Pojorîta răcoare, singurătatea de brad răstoarnă expresiile, ele să-l vorbească pe om, intenţia vînătorilor amerindieni şi a oricăror popoare preagricole, afirmau din frînturi de peisaj, ca să afirme în absenţa lui. La întorsul vorbelor în fiinţă copleşeşte puterea lumii, iarba udă cu scame de nori din angrenajele schimbării pînă la suprastructura om, umbletele lui prin singurătăţile de limbaje secundare lasă adevărul. Mai mult de mediul de călătorie cu buzele roşii ale vînzătoarei de zmeură! zmeură! 12 ani, 13 ani, Vînzătoarea de crevete Hogarth, cornete foile de caiet, roşii de zeamă şi ele, mi-au amorţit mîinile, frate! E cam rece! Nu, dar am stat în cot cît am dormit!
Luna pe culme dinţată de brazi, Vatra Dornei desagii de pe umăr la picioarele celui bătrîn, lasă-i grămadă de stofă cadrilată, nu-i ridicăm la bagaje, coborîm curînd. Ţăranul din Spermezeu măsura, pe bănăţeni i-au inundat după păcatele lor! Localităţi, aici cunoaşte profesorul, m-am mai trezit, Porţile de Fier barajul, el a lucrat acolo, eu ştiu cînd s-a construit. Rulate pe larg, simţind îndemnul, învăţăturile de credinţă creştină, mărturia s-a răspîndit în popor, duhul în mădularele fiecăruia. În toată ticăloşia mai ales avorturile, ai doi, cum să nu faci loc şi pentru trei şi ce ţi-a făcut pruncul acela ţie! Apoi în iad Maica Domnului a vrut să te ridice, ţi-a întins o funie, dar tu te-ai apucat şi i-ai lovit pe ceilalţi, care voiau şi ei să se agaţe. Atunci şi ea, da, rămîi acolo, acolo eşti bun! moaşa din sat şi-a făcut casă din omorîre de prunci! Stîrnită în noroace clasica tevatură, viaţa cu universul.

Ora 22,40, la peronul gării Salva impresii în doi egalate cu vîrsta, bătrîni aproape şi de-o seamă. Firave zîmbetele de la unul la altul, pătrunderile în tăcere încetinel, mai sînt două luni, septembrie, octombrie, vine iarna! Ermetismul retoricii meteo, Denisa cu păpuşa şi cu tata la peron, Denisa la chioşc aplecată pe lada frigorifică „Napolact”, Denisa cîntă că o cheamă Denisa pe păpuşă. Îngheţată, tata, mai ai bani? Fratele şi mama un fel de soră mai mare, dar şi tata e tînăr, capete rotunde cu ţepi, mama către tata aprinde-mi şi mie o ţigară! Altcumva te-au mai blestemat, Denisa?
Am lăsat haina acasă şi e rece, femeie la 60 de ani, merg la mănăstire, Sfînta Maria, gemenii cuminţeniei pe tema cînd am fost şi noi doi mai tineri, aşa cresc copiii, tare-s proastă! mîhnirea fetei de dincolo de noi. Acceleratul Timişoara – Iaşi goleşte gara, în sens invers vagoane-cisternă, biciclete, repetiţii de domnişori fără somn în vacanţă. Vişeu de Sus, vînd mîine brînză în piaţă, pentru sărbătoare m-aş duce la Moisei, la mănăstire! Tragem la locul liber, tragic, tinereţea mi-a trecut neînsurat, şleampăt, rîde comercianta, îţi spun impresiile cît el se depărtează, mi-e groază că a format grup cu noi! Plec să mă dezmorţesc, pipăie la piciorul stîng, pe pulpă! noduri de reumatism, ridică şi cracii pantalonului, tot martiriu în carne! M-au pus să lucrez şi în zăpadă pînă la brîu, nouăsprezece ani la pădure, doi la mină, patron în pădurile Clujului, are nevoie de mine, mai bine la fratele şi cumnata decît acasă! Un tren mai înainte, unul neaşteptat, rapidul sezonier Mangalia – Sighetu Marmaţiei, pare gol dar stă pentru schimbarea locomotivei pe diesel-electrică, mă grăbesc să iau bilet, dacă nu vreţi să urcaţi!… Din uşa vagonului indiciile vestimentare de la mare, el la primul geam cu mîna încoace, eu ce să aţipesc, şase sacoşe cu marfă! Leagă-le cu o sfoară, una scurge pe piatră un pîrîiaş de zăr.
Violenţele verbale ca tehnică de supravieţuire, de copilandri care am cumpărat şi bere, puşti fără casă în răceala dinspre dimineaţă, am băut bine mai înainte, am fumat, cîţi bani ai strîns de la călători? Căţeaua mai jos, amuşinăm de aseară la zeama scursă din caşuri, spinarea arcuită de mangustă vreo deformare rahitică. Un Timişoara – Iaşi de pe alt traseu, prin Oradea ori prin Buziaş, cafea, nepotul înăltuţ, banii număraţi cîte unul, mai dă-mi o cafea şi dă o îngheţată la copil! Patru montaniarzi, ce e pe voi aproape uniformă, bocanci, ciorapi negri, pantaloni scurţi, rucsacii în spate, supravieţuirea în triaj de vorbe, imposibil altcumva decît aşa cum spune lumea. Agravat şi de teoria că textul ar fi lumea, ţiganca, doamnă, doamnă, da’ mai dă-mi nişte ţigări, mersi, mersi!
Ora 3,10, un accelerat Iaşi – Timişoara, cetele de zeci de tineri pe altfel de gară, bliţul cu fotografia, roata de fete în dinamica specifică. Adidaşii verzi, pletele, ne-am ales de mărunţi toţi studenţii din grup, gemenele ele înde ele cafeaua, o bem alternativ şi o bem simultan. Gestul sorbirii deopotrivă respectat, ne îndrumă deosebit dezlipirea buzelor, galben-verzui bluzele tricotate la fel.

Luni, 15 august, ora 5,50, în acceleratul Bucureşti – Sighetu Marmaţiei după Vişeu de Jos, plasele cu brînză coborîte, stam mereu cu ochii pe ele, boxa de la capăt de culoar. Zi de Sîntămăria Mare umblă pe întuneric, ceaţă în lungul Vişeului din arbori, pajişti, o grădină de loc, halta Leordina fără oprire, intravilanul verde. Trup de pădure din îndesirea trunchiurilor, staţia Leordina excursia noastră în uniformă la Munţii Copilaşi, Munţii Maramureşului, aceeaşi husă de camuflaj pe rucsaci. Lumea intră în vegetaţie, soluţia pentru ea, detalii salturile bruşte din valuri de ceaţă, drumeagul prin trifoi străluceşte la becul comunal. Omul în alb şi iţari negri, eboşă de pictură interbelică în fîneaţă Camil Ressu.
Ora 6,55, istoria textului la borna grănicerească, salcie prea uscată ieşind din prund, podul pe gura Vişeului, rambleu malul, tunelul-copertină cu picioarele în Tisa. Rîpa se duce peste tren, face versantul în scîrţîit de pietrişuri, malul rutean abrupt pînă la apă. Masivul împădurit calcă de sus şoseaua, la nivel cu calea ferată poienile cu arbori presăraţi, merii bătuţi de roadă creste îmblînzite. Lunca la Tisa cu prepoziţia calc slav, bărbaţii la coasă, satele de ucraineni nu ţin sărbătoarea azi, greco-catolici ori ortodocşi pe vechiul calendar. Suliţele din soare Tisa bună de vad, km 231+7 socotind din Oradea – Halmeu prin fosta Cehoslovacie ori şi mai vechi numărători chezaro-crăieşti. Rufe cenuşii între clădiri de lemn la haltă, iarba udă, porumbiştile pe lărgime.

Ora 7,45, în autobuzul Sighetu Marmaţiei – Satu Mare, în autogara Sighetu Marmaţiei, şoferul basarabean se spală pe dinţi lîngă camion, marşarier în punerea pe drum, scutură prosopul, se şterge. Spre centru Protopopiatul 3 Sighet, firma cosmică „Luniţa” SRL, farmacia „Saranda” parafarmacie, scoatem limba, prea încruntată stăteai, colţ cu strada Pintea Viteazul.
DN 19 km 233, şoseaua tăbăcită pe iarbă verde scade valea, biciclistul a ridicat mîinile de pe ghidon, manifestarea specifică, pentru boala om, este manifestarea. Cum vînează haitele, acum cu privirea în ochii partenerilor de vînătoare, ajungem poveşti de turism şi farmecul peisajului zonă agroturistică. Turla de biserică peste dîmbul Cîmpulung la Tisa, peste graniţă turlă a ajuns furnalul de fabrică părăsită, stricăciunile comunismului scăzute de rîu. Teceu Mic depăşit, spinări de pietrişuri prundul, Piatra bilingv, livada de meri bătrîni Ocolul Silvic Teceu, rodul pe marginea coroanei, în plete de vişin.
De seninul pădurii vuieşte motorul, pe drum înfundat accesul la uzina vie, bolţile luate în serpentine. Aleea de parc asfaltată rătăceşte în sus, traseu de raliu pentru alţii, codrul ca la carte, muşchi pe scoarţă, trunchiuri, arămiul litierei iar coroana invers, face ea roata de întuneric. Limita judeţului Satu Mare la „Sîmbra oilor”, apele de pămînt în asfinţit, în şesuri clipe de cădere pe Ţara Oaşului, coborîrea şerpuieşte. Biserica de schit nouă, ţipă galben trupul de lemn, strălucirea turlelor, curba de nivel cu dubiţa în paralelism iluzoriu, aceeaşi viteză peste prăpastie. Observaţia de logică este cu putinţă în erori şi face diferenţa în real, încrucişează pe cotul din obîrşia văii, Huta Certeze hută cu sens de cătun pe contactele nordice ale românităţii, în Polonia Nowa Huta, siderurgia în grafie poloneză. Certeze pe desimea imobilelor, şoferul tot muzică oşenească autobuzului, cruce de început de drum şi ne aduce la sursă. Fîşii livezile, clivaje în podoabele de case, ramificaţia Bixad 8 km, Liceul Teoretic Negreşti-Oaş mergi pe Strada Turistului, casă de vînzare! Porecla precede nomenclatura de la primărie, timp de ţară prosperă, vile noi în toate părţile, străzi întregi, biserica mîndră culme financiară a ieşiţilor la munci în Apus, ornamentele la turnuri atît de sus! Blocurile tip P+4 faţă de şirul de palate congenere, lumi politice rivale, deopotrivă de anacronice.
Rîul Tur şi calea ferată reluată, km 38 de la Satu Mare, calcule de precizie pe coame jur-împrejurul inimii netede a depresiunii, baie de mulţime incognito în papamobil. Rîul Talna orizontul culmi şi se tratează în sepia, Ocolul Silvic Livada foioase termofile, crengile de salcîm unde scapă lumina. Turaţii de motor pentru care s-au pregătit toropiţi şi lasă şoferul tăcut pe colac, în altă croială tăietura de rai silvic, primită cu moţăieli, Mănăstirea Portăriţa 2 km piemont, ridică munţii. Zarea Halmeului pe cabluri de înaltă tensiune, import-export NV 400 kV zarea Halmeului, ogoarele cu pădure, deplasarea în coloană, pulsează tot nordul judeţului pe segmentul de şosea, un sfert, a treia parte din autoturisme numere de ţări cu import de muncitori, Spania-Italia, cîte o Franţă, Germanie.
INTERVENŢIE ÎN TEXT
Sălbaticii Franţei împuşcă, la Paris, 15 noiembrie 2005 în presă, pe muncitorul Ilie Florin Moiş, 21 ani, din Moişeni, comuna Certeze, judeţul Satu Mare şi îl lasă să moară la spital, după patru ore de zăcut în sînge, sanitarii ei.
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT

Ora 14,05, în parcarea gării Satu Mare autobuzul CFR Satu Mare – Tăşnad, cale ferată în consolidare pe toată luna august, ca şi pe sectorul Carei – Valea lui Mihai, alte autobuze de transbordare. Demarează spre centru, umple omul imobiliar cu microrelieful lui, naşul se caută de bilete de eliberat în tren, simulez pentru băieţi, Ţie ţi-l potrivesc expert în îmbucătura cleştelui, l-am răsucit o clipă, la destinaţie nu mă uit, mîna nu-mi tremură.
Semafor pe Strada Careiului, cum se întîmplă, culturii lipsindu-i seriosul, se destramă chiar şina CFR, topită asfalt, ieşim pe vibraţii rutiere. Tinerii au coborît, recîştigăm literatura de banchetă din spate, străzile din Carei trecute într-o rînă de ospăţ latin. 25 octombrie 1944, sculptură-arhitectură piatra albă a monumentului ostaşului român, orizont generator de spaţiu, Şcoala finlandeză putea să fi înţeles miza, au crezut că fac doar arhitectură! În spatele gării Carei tăcere, uf, căldura asta! leşinul femeii. Excepţionali în după-amiaza pustie, privirea furtiv peste peron, în soare miroasele pe motorină ale maşinii. Cioporul de capre extermină rondul de verdeaţă, înaintează, împung iedul.
Zarea pe bătrînul cu mimică descompusă la balcon, DN 1F rezolvă oraşul în lanuri de floarea-soarelui, sute de metri de la ieşire oamenii se ţin şir, schitul din dîmb, eram furnicile fărîmelor lui şi ne întorceam să-l mistuim în oraş, la zi de Sfîntă Măria Mare! Unde pe sol, şoseaua prinde temeiul ţării, gloria ei în relief accidentat, satul dimpotrivă vine la schit nu pe jos, ci pe biciclete, satul Ghenci.

Ora 16,20, în personalul Tăşnad – Jibou, vălurimi rotunjind pe margine de dom Tăşnadul, fantastică urbe de cinci biserici în turnurile lor, legea pe fiecare plus turnul de apă şi schema de turn releul. Perechea de bucureşteni cu grotescul hărţuielilor familiale la decrepitudine, să-ţi fie soţie, ori mamă, oarbă pentru lume, pe care o urmărim prin reacţiile tale, cîtuşi de puţin sigure. Nu mai ştiu decît să răspund şi să pun la punct, cu glas mare, raporturile noastre, vom prinde la Jibou acceleratul de Bucureşti şi vom fi ca acasă, îl prindem, îl prindem! Unde este plasa fetelor?! una din pasele de disperare pînă s-o găsim, e acolo unde trebuia să fie! Momentele iritaţiei acute, timp refăcut pe circuit conjugal, combina izolată în parcelă la treierat.
Firele liniei intră în cabina mecanicului şi cîştigă viteza de croazieră, îndreaptă curbele, solul supune valuri de verdeaţă. Pe fete le-am îngăduit înăuntru, scutite de rigoarea geometriilor, lunganca legăn genunchii peste bordul de manete, cadrane, nu-ţi poate scăpa mişcarea, ţine mereu privirea înainte. Surioara cîteva linii pe extrema stîngă, tu atent la meserie, zîmbetul complice al şefului de tren.
Ramă de metrou garnitura, staţia Acîş afundă cîmpii să se înalţe dealuri şi munţi, lumea îmbătrîneşte senescit, comoditatea discursului atît de obositoare, limbaj falsificat pe traseul neparcurs încă, fotolii de pluş, cotiere, în capăt locul liber în sensul de mers. Fetiţa hologramă pe apa ferestrelor, clame în păr, halta Supuru de Jos punct hidrologic, Cotele apelor rîurilor, e ora 11,57 în copilăria noastră radio, după Cotele apelor Dunării şi înaintea mesei de prînz. Regularizări de maluri, lan de case vechi cu ţiglă, contururi ermetice locuitorii, stropi cu negurile. S-a blocat uşa, cerşetoarea ţiganca deschide, mă! flutură prin vagon spre capătul celălalt. Lumina sub nori, picurii în fereastră, Muntele Şes întunecate mormane, km 618 de la Bucureşti în linişti ţinutale cît vezi cu ochii. Halta Şărmăşag sincopă în umărul de maluri, cîmpul maidan de piese de minerit abandonate, cabina de tractor şenilat de Miercurea Ciuc, bucata de excavator. Efigia fetei s-a dus, gata cu privilegiile, revenim la cele care se reped în imagine, numai umbră şi fum.
Zalău Nord staţia în afara municipiului, costişele cu turme libere de clădiri, pungi şi hîrtii iarba verde, sub tufe dorm ţigani. Bivoliţă, caprele înaintea vacilor, cirezarul se prăpăstuieşte pe drum, întoarcerea în sat, doi copii şi soacra ori mama judecă tu, Nelu totdeauna te dă la urmă! Eu, ce să muşc din mustaţa tunsă scurt, n-am reuşit să sap la erbicidat! Tulai mă, da’ mare mălai eşti! fixaţia feminină. Livezi şi pomi în piese izolate, tufişuri, patria de pămînt nu limbaj secundar, limbaj liminal şi subliminal, ne scapă.

Ora 18,50, în acceleratul Baia Mare – Bucureşti, după Jibou, dramatică perechea de bătrîni Bucureşti, el n-a mai ajuns de la casă, îl aşteptam lîngă accelerat. Drept că şi casiera era numai sînuri şi splendidă lentoare, distribuind tichete de gratuităţi după 50 de ani şi vreo două îngîndurări-panseuri, la pensionari ori ceferişti. Şi la noi că nu ştim ce călătorim, credeam că merge prin Cluj-Napoca, ia biletul, dar să schimbi la Dej pentru acolo! Zîmbetul larg, în urmă rămîne să te întreţii cu bătrînul.
Cuciulat, aciuată în mal biserica de lemn, cum s-a stat odată în naţie sub străini. Ascuţiş de turlă, stilul omologat pentru puntea Apuseni-Maramureş, Turism cu manualul de etnografie Ion Vlăduţiu. Părelnice locurile, din priviri nu le ajungi vreodată, curg aceleaşi averi pe nume de sate, Răstoci troiţă estul judeţului Sălaj, Valea Secătura fir de ricin la poartă ornamental, satul Perii Vadului în deosebire de Perii mănăstireşti de la Tisa. Pe Someş lăstăriş, ieşind din Sălaj cu şoseaua meri de roade mărunte.
Dej snopul de busuioc proaspăt, ne întoarcem de la Sfînta Marie de la Nicula. Ca viermele în măr de atîta roadă, luptînd cu nălucirile spoite de năluca viteză, hale de producţie calupuri de alb, de la complexul agricol tip distribuţii în estetic. Anexa lună în dealul negru de pădure, din Sărăţel ambiguu carnaţia mişcării, fier şi principii organice, cu feroviar-viitorul pe Subcarpaţi şi rotunjiri colinare siluetele de Ardeal. Dă paloare zilei verdeaţa unde n-am încăput, gri şi negri de neguri, aridizarea cu lună în materie mortuară grăsoasă. Tunel Monor Gledin, plopii piramidali frîngeri în văi.

Ora 22,45, în personalul Braşov – Tîrgu Mureş, la Reghin aluneci pe zidurile gării lumină de bec, ai tot vorbit, treci pe româneşte ca să exemplifici admirativ nişte înjurături, plescăit de la sărut. Două fete tot pe ungureşte, am obosit de cîntat, prin hublou măruntaiele locomotivei, personalul Tîrgu Mureş – Braşov, plecăm concomitent. Tace de miezul nopţii, scîrţîituri la vagon resturi de ultrasunete, Gorneşti-Mureş tipul de artist care face abstracţie de convenţiile secundare, lumina dă profil de militar cu cască, arta plastică literară. Tîrgu Mureş dublează aleea de la ştrand, lună, încă revin de la promenadă, briză de noapte.

Marţi, 16 august, ora 12,30, pe platoul Corneşti din Tîrgu Mureş, la macaz pe calea ferată de agrement, cad de lumină crengile. Schimbă direcţia manetele cu contragreutate, „Resicza 1898” pe ac, litotă ecartamentul îngust, coarnele de melc întinse nemăsurat în iarbă. Jucăria de sistem feroviar postumă de la efectul ludic, de tip Tîrgu Mureş se numeşte împletitura lor în viu, cu buloanele din traversă după STAS, lubrifiantul miroase şi a înnegrit în vreme pietrişul de terasament. Calea reală te scoate la animale, staţie unică Grădina zoologică Tîrgu Mureş, drum propriu pentru lame, pentru leul cel tînăr care a rămas cu mama lui, căţeaua care l-a alăptat şi l-a învăţat să rîcîie în pămînt, să astupe oase, dar el n-a vrut! Aleile pentru gheparzi, pantere, pume, tigri, aleea de la zimbru, terariul, păsăret, cuşti pentru maimuţe cu hornuri de sîrmă între ele, călătorii în scurte întoarceri, cu straja animalul de la început la sfîrşit. La macaz garda de onoare, constituită cu prilejul sosirii Dumneavoastră, Cămiloiu, Veveriţă, Şarpe, Boa, Macac, Struţ, nu sîntem porecle de soldaţi!

Joi, 18 august, după ora 7,20, în personalul de Războieni, „Azomureş” fumegă pe multe furnale, pîslă cenuşie inima fabricii, pîcla de nori cu porumbei pe buza turnului de apă, în jos vrîstat albastru-crem. Pe sub rambleu ape din ploi, ies pe beton în coloană pămîntie, podeţ şi hidrotehnie de urgenţă două buldozere vechi. Bate crud vara ploioasă, ordinea de la Sînpaul din nuanţe de cîmp, în mirişte paloarea, numărul tinzînd spre infinit face posibilă numai iluzia de adevăr. Aici cu privelişte de ţară de-nceput Andrei Ciurunga, Ajută-i, Doamne, îndîrjirii sfinte /să se prefacă-n plopii din Cahul! Ajută-i, Doamne, bunătăţii mele /să se prefacă-n pîine pe Bugeac!
Iernut braţul gravitaţional din turnurile termocentralei, oraşul din turlele de biserici, fluturele lor alb tîrît printre oameni. Mureşul duce crengi, sălciilor le mişcă apa nuielele, decorul silvic revine ca timp interior, hălci de zăvoaie. Gligoreşti compactări pe grade de încredere în cuvînt, culme, nor, ceţuri cu duh sub aripă la jumătate dealul, încercările ca la Oarba de Mureş, cu zece mii de morţi.

Ora 9,15, în personalul Cluj-Napoca – Cugir, în staţia Unirea trăsnet de gromovnic, iar dacă trăsnet va fi pe trenul lunii călătoriilor, pe trendul lumii călătoriilor, vei primi lumina fraţilor lor, socoteşte aceasta pe vîrste, adîncu-i luminîndu-l! Alt licăr, urmează lucirea de tunet, mai este judecata gromovnicului, lucire aproape. Peste număr de stane de piatră vacile pe costişă, lumina răspunde tot din turlă în turlă, faruri de nave acoperite cu tablă, ploaia pe lumină, alburii ceţurile în soare. Curcubeul din peretele moţilor vînăt de cer, dacă neştine va trăi în servituţi, precum Literatură, şi va ridica ochii şi va vedea curcubeul, el se va repeta, ca niciodată, în curcubeu! Răutatea negurilor coboară primul rînd de versanţi, şoseaua de flancgardă mai repede lunecă, valea îşi dă răgaz fără cuiburile de mitralieră ale clădirilor, cuiburi de vipere. Miriştile cu oile tunse, patriile jupuite, ciobanul între ele în categoria întîi de risc de trăsnet.
INTERVENŢIE ÎN TEXT
Eclipsă parţială de soare, miercuri, 29 martie 2006, ora 13,40, la bibliotecă.
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT
Teiuş cea mai mare staţie de triaj, grup de locomotive, poate şi 30 de linii în paralel, ologul la cerşit pfai de mine! nu-mi dă, trage uşa înapoi, cîrjele subsuoară. Schizofrena de la Iaşi a înjunghiat pe bunul călugăr francez, investigaţie pe bîjbîite, veceul de 4.000 de euro, erotomanie prin crimă şi coprofilie, rondul de noapte în gazeta „Libertatea”. Valea Alba-Iuliei creneluri de blocuri lamă, în vatra veche ochi de melc pe clopotniţe, o mie de ani strîng în teci.

Ora 11,30, în acceleratul Cluj-Napoca – Craiova – Bucureşti, ieşind din Vinţu de Jos cultivatorul cu răsad fetiţa, pe bunica o cam repede. DN 7 paralel la patru benzi, autobuzul de Iaşi de cursă lungă, firma „TransCodreanu”, ce să facă oamenii care nu sînt prezent? Să se suprapună peste alte maşini ale lui, camion de transport turisme, una peste alte trei mizerie, păi dacă intraţi încălţaţi în tren! Nu poate fi ironic, pe rîul Cugir craca în şuvoi, dealurile fumează de nori, făptură excepţională, ţara de pe nivele extrateritoriale recurge la infinitul infinitezimal. Rotunjirea pe alt tărîm vital, Aurel Vlaicu din rînduiala de sus, culmi la zi de stropire şi scămoşare de nor.
Văzduhul căzut în staţionarea Simeria, spinările prea senzuale ale ploii, magaziile gării Deva cu nord montan în ceţuri de Ultima Thule. Terenuri de racorduri periurbane spre sudul pînă să fie balcanic, Oi le le şi oi bo bo /Plîngu ocl’i di caimò! cînd un neam îşi va găsi pacea, rupt în altul, să fie tot prohodul acesta! Ţara ar mai avea unde se retrage din iadul istoric, în istoria Ardealurilor ei, dar peste Carpaţi, peste Muntenia, tăpşanul înclinat cu bot în Dunăre, Munţii Lupilor în frămîntarea lor fără rest, din care nu iese nici bulz, nici telemea. Băcia mînia se poartă pe nori, căutînd cătarea puşca perechii de coşuri duce două ţevi, cocseria Călan ruine incomplet evacuate, fierul se cere şi l-au smuls, zidurile pier şi ele în ritmul căruţelor cu cărămizi. Răspunsul oraşului viu de partea cealaltă, se ţine în sfîrşit alb ce aveam de tencuit. Vestă portocalie de gunoier, urcă lucrători cu dezafectarea, iar Balcanii nume în istorie pentru alveolele retrase ale Ardealului, din izvoarele lui, primenite, vor curge iar la lume! România îndesată privelişti inventează ţări densitate, grele dor, de unde şi el inventat, nestrăbătute nume de pitoresc în toate părţile.
Valea Streiului pe una din căile regelui, nu drepte sînt căile cele mai scurte, cum greşit calculează elinii, ci îndrumate pe sub Nor. Antropica rarefiată cît sălbăticiunea om, cu preistoricele ei instalaţii de autoinstalare, dinamită care ai întors cu fundul în sus balena spaţiu şi i-ai înţărcat răsufletul timp! Hăul din vale îl urcă mii de puncte, concentrată creştere pînă la explozia de sine, sensurile către om retrase în înălţimi, copaci sumeşi deasupra de buruienile de mal, arborete, schemă de fier turnul de observaţie de la Puişor. Berzele intră în contact cu strămoşii pe limba lor tracă, mitul berzei, salcia zgripţuroaica dublează falangele uscate cu altele verzi. Limbajul, cît e om, se pune pe semne vremelnice, aşa că de pregătirile de război ducii daci ai priveliştii n-au habar. Cum n-au ştire de lungirea lor pe timp de lovire al staţiei Azi, acoperişul îndoit la coamă, peretele magaziei surpate în sine, mai sus e lumea! Masivul Retezat aburos de nori, vîrfuri cerurile de sud-vest.
Şarpele tren îl preling din stindard dacic, paznicii îl cunosc din supravegherea pe culmi. Valea de gînduri vechi, Baru Mare porumbişti pe curbe de nivel, „Refractara” firma verticală, fabrica ruine, blocurile abandonate pe jumătate. Lanţuri de piloni sar abruptul în bucle urcătoare, parapete de trei ori statura vagonului, zvîntă feţele noi de betoane. Şanţ din dublu terasament km 55+600, vegetaţia în tendinţa ce scapă mineralului, lume de profiluri de moment. Staţia Meri tot versant în amestec, foioase-conifere, om şi arborescenţă mistuie clădirea staţiei dintre ei, cîştigători cît obiectele staţionează în prezent. Biserica în adîncitură cu tot cu vîrful clopotniţei, pîrîu, umbrele caselor, tunel în anii cărbunelui de Valea Jiului. Pîraie Jiul prinde la ape, a fost prăpastie, este umăr de nor acel alt timp decît omul, răzvrătit în ziuă şi în orice răzvrătire meteo.
Tunelul secvenţe, Jiul roade la defileu, pereţii la un vîrf de băţ kilometri înţepeniţi. Lungimea apa se scurge sub roţi, aşa s-a pus începutul, cînd învăţam să gîndim şerpeşte. Negru iniţiatic, minute lungi de străpungeri în ochii neofitului, combinaţii de bolţi şi colonade arcuite deschizături. Zbucium de buruieni de piatră, trenul românesc, cinste inginerilor, ţine de regim geologic, umblă şi fonduri necurate de estetică, procesor CFR. Pasul şi staţia Lainici coatele îndoite şi lăsate în jos, m-am tras înapoi cu gîtul sucit şi tot nu dam de capul stîncilor, timpul îngrozitor de greu de atunci, cînd era sesizat, acum se repede spaţiu. Inhaerent montes, către neamuri legate de stînci: prima uimire să fie ce fel de stînci sînteţi! a doua, ce fel de ţară! Merii de Gorj între două tunele, asprimea alpină radicalizată verticalitate, viaductul denivelat în arc intră direct în gaură de munte, în aer zeci de metri, Jiul cu şoseaua 66, Pacific-Atlanticul pluteşte pe sat, un lac de ţigle. Stîncăriile în urmă, Tîrgu Jiu 15-20 km sud siloz şi furnalul de la fabrica de ciment Bîrseşti, platforma textuală verificată nemţeşte, calculam din trenul blindat şi loveam din mers sondele Prahovei, pînă ne-au aruncat în aer linia!
Parîngu şes cu trecere în perdelele ploii, patru ore pînă la Bucureşti, să ne oprim să bem o sticlă de vin pînă ne întoarcem la unitate, moşul acela infect! Din cauza aceasta am plecat din compartiment, mă conduce soldatul, vin din permisie, aveţi locuri aici? Am băut cu frate-meu, ăăă, cu văru-meu, ca urşii! Naşul în tratative, doi militari se întorc din permisie în civil şi nu au bilet, i-am prins! Juna vrea la clasa I, băieţii ies la o ţigară nervoasă, şi cum îmi dau seama că ajung la clasa I? Vezi şi dumneata ceva mai ceva, scaune, perdele mai aşa! De sanchi, manevră prin care evit să vînd legal trei bilete! Discursurile de miză mică trec pe prefabricate, noi ne ducem la casa noastră etc., Tîrgu Cărbuneşti împădurit, ramificaţia spre Alunu segment de linie subcarpatică, proiectul prin Băbeni – Vîlcele la Piteşti.
Eu toată săptămîna mi-am făcut planul că noaptea asta o dorm! Halta Jupîneşti, să urcă bagaboantele să danseze, bă, mangă! Eram mort de beat şi mergeam cu maşina, agăţasem două p…, ne băgasem cu ăla în seamă, bagaboante! Deschidem geamul, cu valiza în mînă, de recrut, v-aliniaţi! Bă, nu mai eşti pe stradă! Acum, s-a plîns şi colonelul că nu mai are ce ne face, mie, lui Gheţu, lui Stancu, lui Tase, un ţigan! Baterie, culcat! baterie, drepţi! eu nu înţeleg de ce ostaşul mai mişcă! Da’ cum face Bunescu, cu ăla rîzi! monştrilor subacvatici! Condiţia fizică să alergi ca o rachetă! pas alergător! ne asigură şi jargonul specific, siloz vopsit roş-galben-albastru la Leu ca şi la Craiova, călătoria Funar în preistoria generalizării. Pornomilitarul împuie capul ucenicului pe culoar, noi cu conductorul ne-am aranjat şi stăm înăuntru, scuip cu atenţie cojile de seminţe în pungă, greu de înţeles ce făceai de jumătate de oră ridicînd şi coborînd pumnii, adunam din gură să nu dau pe jos. Caracal pielea cîmpiei nu ţine semnele în ridicături, ci în lunecuşuri coplanare, munte îi este ei soarele, bătaie de umbre porumburi şi beţe de floarea-soarelui.

Ora 19,07, în personalul Craiova – Roşiori, halta Găneasa cine să se uite! Ţuica a stat de dimineaţă în buruieni, jumătate de sticlă pe cărare, rîzi dintr-un dinte, pălărie, vin de la muncă, de la oraş! Arăt şi ţuica la tren, he, he, he! ai băut mai mult decît etnologia, vie cît ruralitatea Dunării, ai băut etiologia, la cîmp se bea cu bota, cu botul, cotloane îşi face orice făptură a lui Dumnezeu! Lumină palidă de ploi fără vreme, bălteşte în culturi carbonizate, imaş, măgarul trage de funie acasă, îţi vine stăpîna, derulare explicativă în linie, ţeapănă de grasă, umblu cu tălpile goale prin Radomireşti.

Vineri, 19 august, ora 18,30, la peronul gării Roşiori ruptura de copilărie, suprapusă pe clivajul sat-oraş, fără să rănească mai puţin. Personalul Bucureşti – Roşiori plin, repetă ceasul navetiştilor săptămînali, trenul de Craiova – Caracal volbură de alte cîmpuri. Profilul natural al Munteniei de cîmpie este şi el om, iese în marea de emigraţie rurală, oraşele supte de cîmpia capitală Bucureşti. Femeia migrînd în florile pe care băieţelul mi le poartă, „Bucureşti – Craiova” pe vagoane, nu le pasă, trenul se întoarce la Bucureşti cu inscripţiile de sosire şi acelea false, compensează cu anunţuri la megafon, al treilea în zece minute, insistenţă altfel inexplicabilă, personalul de Bucureşti linia întîi!
Dar nici la ţară nu e bine, ce să fac la ţară, să mănînc urzici în sărăcia aia! burta toată în şort albastru şi ce faci? stau într-o garsonieră cu o fată, are şi ea un loc de muncă! Noroc, nea Nelule, te cunosc de cînd dădeai la tenis! Sportul, nu munca, pasiunea se vede, şosetele albe pe picior, poza de la plajă pe bluză, furt de pămînt deghizat în jucător de tenis la oraş, impiegaţii trec pe lîngă vagoane şi întorc tăbliţele, Roşiori – Bucureşti! Mitografia conversaţiei de sat, s-au făcut roşiile, din sacoşă iese smocul de leuştean, la Atîrnaţi la prima, satul dat ca inundat, merg dăcît o staţie! Două riduri picioarele în paranteze, pantaloni verzi de postav militar, ai să sari în moarte ca un brotac, din fragedă vîrstă toţi bărbaţii Kurt Vonnegut stau într-o disperare mută. Cîmpia însăşi era aşa de speriată, cînd a început ciclul ei agricol!

Ora 19,25, în personalul Roşiori – Bucureşti, podul peste Vedea una dintre chingile cîmpurilor, pădurea sălbăticită, mai mult ca sălbatică, moralmente inabordabilă. Văluri în tropice umede, rădăcinile din luciu de apă, în norul vînăt zarea oblon de pojar, şuvoiul ploilor trage culoarea. Drum cu ploaie înainte, mumă cu doi copii, fulgeră peste sat, iuţeşte pasul. Cea mică se chinuie, prima reacţie a fost să o iei de mînă, mişcă şi să n-aud proteste! rostogolim paşii, mersul nu ni s-a format, poalele negurii portocaliu stins în lumină. Sistemele noroase pe alese din atlasul norilor, la Dunăre doi cumulonimbus, singuri cai ai mării bătuţi de soare pe lume. Scămoşări surii cu altostratus difuz, cirus vag, consistenţa soarelui de noapte al galaxiei, rătăcim vagoane prin sisteme de referinţe, viraje printr-o împărăţie atît de nouă. Nu c-ar putea să cadă de pe cer, dar să alunece!
Clar-obscur hipertrofia barocă la norul-vîltoare, uşa se zideşte în boltă de roşeaţă, ce stă mai aprins se înfundă vînăt. Linia în lucru la Gălăteni încetineşte judecăţile, un singur fir de circulaţie, carton decupat din pietriş copilul tras în sus peste şină. DN 61 pierde arbori, buricul soarelui împunge o dată în cîmp, se face înghiţitură, nici în nor nici în pămînt, prefacerea unui soare de înecat! Toate Videle se rotesc în sensul sistemului, sonde în mişcare, bec rotitor pe maşina de intervenţie, valea fereşte oraşul de frunzişuri negre. Soarele cîmp de grîu petrolifer, Grădinari geam de lumină caldă, Argeşul la cote de atenţie piaptănă verdeaţa.
Tabla bisericii pe uscăciunea culturii din afara Simbolului viu euharistia, în răsărit de lună lumină de lemn. Sensul este patetic din reluare, luna leit soarele cu apusul lui în lume, ridică peste două-trei diametre mesajul de două-trei ori rotund, luminătorii cei mari vin din Facere în curajul Legii celei Noi! Lună pe şinele de triaj, în moalele Bucureştiului prezenţa prinde imensă, maidanul Bucureşti-Călinescu, prea spectaculoasă revoluţia aştrilor. Oarba ajunsă de marginile de bloc, la visele de copii cazaţi la lună, solidară penumbră în încetinire, trag la peron acceleratul de Arad. Nu ţin sisteme de zi ci îmi deprind orbii mei galbeni, cînd mă vor chema platul de lună îl voi schimba în plin perfecţiune.

Ora 21,55, în acceleratul Bucureşti – Vatra Dornei, deviat prin Barboşi – Iaşi, în gara Bucureşti Nord. Concentrată în oameni, eroarea multiplicată de fiece secundă, cuvinte şi ţigări, este ultimul drum, recită-mi „Luceafărul”! Lasă-mă-n durerea mea! Capăt de vagon creier rudimentar, de s-o fi găsind ceva în capul rîmei, umflătura imaginară de prea multă coadă, sacoşa pot s-o las şi eu aici? n-are nimic, decît nişte cafea! Şeful de tren peste şirul de uşi, urcă şi pe cel din urmă minut, cînd îmi spui dau drumul locomotivei! Închid uşa şi trec la controlul biletelor, limbaj şi atmosferă tabagice, aerul preocupat cînd rupem spre closet pîrtie. Mîine dimineaţă la 7,20 e la Paşcani, de cîte ori n-am mers pe drumul ăsta! drum ocolit, inundaţiile!
Ploieşti, în boxă peste genţi pune coroana mortuară, nasturi luminoşi pe coloanele de cracare, sîngele repornit din pămînt scoate miros. Copii de pe natura subiectivă, placaje şi capete de oameni culoarul, rîde fata măruntă spre jumătatea vagonului. Capul obscur de rîmă, vînzătorul îşi cloceşte punga cu ziarele, scrierea la etapa nigrido, Urmuz o vomită pe germenii viitorului fără haz. Tinichele ambulante Dealurile Istriţei în locul Cloştii cu puii de aur, marea comoară în ziare, tezaurul tracic s-a găsit la bulgari. Mescalina stimulilor, cît de oarbă rîma tot vine spre closet, lumea bună cu nevoile mai dese, haine de mii de lei, verigheta pe mînă durdulie, inele, şerveţelul de efect pe fesa dreaptă.
Făurei schimbare de locomotivă, a coborît să vorbească şi lîngă vagon! doliu de mîhnită ce sînt, e centrală telefonică, la gagică-sa, la cine vorbeşte! nu mai pot, doar am avut şi eu copii! Cît despre alţii, bărbaţi şi băieţi, numai ţigară şi bere, numai ţigară şi bere! am de mers la Bîrlad şi de acolo la Cîrja, o înmormîntare. Vitezele excesive se potrivesc drept timpi morţi, încep şi colinele de Moldova, luminaţia Galaţiului înainte de Brăila. Ideile rîmei băieţi răpuşi pe podele, Siretul lavă sute de metri pe stinghiile podului, suprafeţe de transport, Barboşi, 15 sau 16 vagoane, racordul le clatină, sub viaduct liniile de Galaţi CFR 700. Bîrnova pe lumină, ceaţă, oplouat piaişi vreolecuţîcî? opoponax Caragiale, da’ ce face, maică, de ce şade? cînd era la poarta raiului, neînţeles, Iaşul compactat iese de sub primul viaduct locuinţe sociale, arii urbane arii cervicale. Al doilea viaduct agitaţie în compartiment, gara Nicolina, genţile, cere ajutor.
Trenul avea 13 vagoane de călători, dintre care unul de dormit, unul vagon-cuşetă.




XII. EMBRIOLOGIE
(Iaşi – Suceava – Putna – Suceava – Iaşi)
Să mă înţepe pe lumea ailaltă! – contingent 1933 – sindromul Rădăuţi – eroi sovieto-nazişti – distracţie pe deocheatele – cu o stripteuză pe scenă – altă bombă de lumină


Duminică, 4 septembrie 2005, ora 5,30, în personalul Iaşi – Putna, de sub peron bolta sare în grade de luminozitate, turnurile spaţiate cît să-şi mute piesele pe careuri. Viteza văii între vagi coline, lumina scade după cea interioară, strălucirea gărilor o ajunge în sărăcie de izlaz şi dealul tuns căzăceşte perie de porumburi. Iarba lumină de rouă, defragmentări în elocinţă, presară mărunţişurile prin tot vagonul, prim-planuri în ochiul turtit de soare la pămînt.
Ne adunăm, strînge picioarele, nimeresc punguţa cu nimicuri, ia uite vînzătorul, de dimineaţă a pornit! Examinînd setul de ace de cusut, dacă le uită aici le împărţim între noi! Doamne fereşte, dar ce să fac cu ele, să mă înţepe pe lumea ailaltă! Aiştia-s toţi muţi, vai de capul lor, vînzătorii aiştia! Fata vine şi îşi recuperează marfa, Ruginoasa bănuiesc că stă să aştepte acceleratul, odată a stat aici o oră şi pe la noi pîrpăleşte! Dar ce vrei, să stea să urce toate babele! Aoleu, ce-am păţit într-o toamnă, brumà la păpuşoii tîrzii, nici pentru porci! Bani, i-au prins cu dolari falşi în tîrg, voiau să cumpere porc, dar unul deştept, fost poliţist, aveau şi poza la poliţie! Ogorul negru din coastă eroziune prin şiroire, scenele de inundaţie din august, de la moravurile corupte, buricul gol! concluziv, mă ridic, vînd la Paşcani în piaţă.
Dolhasca alt peron de duminică plin, bătrînele nasul pe sus, dialogăm sub numele staţiei. Noul Siloam al lui Inochentie de la Balta bătaia de soare oblic îngheaţă în scăldătoare, porumbiştile aburesc de rouă, sute de kilometri de runc şi curătură. Satele rupte de pădure s-au atins în capete, oraşe, s-au atins în capete, cibernetică, şi etapa intensivă va fi extensivă cît mai ţine, în totul nu e decît provizorat. Firul de drum judeţean în toiag şi la costum, puţin mai ai pînă la biserică, lemne de foc trei căruţe cu inima lungă, ţiganul pe hăţuri pieptar negru, mîneci albe. Timpii ţinuţi în vorbe schimbate cîte una, shi nhe înhîlhnim înh Burdhuhenhi, limită cu seducţia fonfăielii, halta Băneşti cîmpuri ondulate, Vereşti fier ruginit pe cer rambleul de Leorda. Plugul locomotivei brăzdar în iarbă, traverse în penumbră, rozul din tencuială aprinde soarele.
A ajuns din urmă acceleratul Bucureşti – Vatra Dornei, dîra de gîndaci din fierul lui spre cursa de Botoşani, rozul se stinge cărămiziu, deplasare astronomică nevăzută, nenea Sava e cam gata! Cîţi ani să aibă, are o vîrstă, 86 de ani, dar nu cît are el, cît are ea, o fi mai în vîrstă! Acceleratul ajuns încă o dată, a schimbat locomotiva şi sensul de mers, dispare fără grupa de vagoane de Suceava. Stăncuţe la al doilea şi la al treilea peron, ţopăie ca vrabia dintr-un picior, te doare gheara şi o ţii sub aripă, cînd mă prindea la muncă la călugări cu ţigara, ia bagă cincizeci de mătănii! şaizeci!
Pălărie intru şi încep printr-o glumă, e liber? pe banchete şi în tot vagonul gol, da, ar mai fi loc! Continuăm pe logica absenţei dialogului din conversaţie, atunci e grav, supraveghez şi eu cu străşnicie partea mea de privelişte, m-ai pus santinelă şi pălăria îmi ţine de uniformă. Şoimul cîţiva metri de la sol, de gras ce e, belşugul sfîrşitului de vară. Vorbele întîmplătoare ale anului, clinchet de două fete stîrnit în băiat, vor să scape, icnete, sughiţuri, rîsete. Rînduri, două, trei, de Subcarpaţi şi obcini, ai înţepenit cu falca în mînă, linia dă în hăţişuri verzi, aţe de dovleci înfloriţi, inimi portocalii se reped din porumb. Cînd e vorba să mai încrucişăm privirile pălăria, dintr-un bobîrnac, sare pe sprînceană.
Ţibeni, cartofii nu putrezesc de la ploaie ci de la boala lor, timpul nu e frumos acum, căci şi ploaia e frumoasă! A trebuit să mă răzbun repede pe vorbe înainte să plec, vine în loc moşneagul, foarte bătrîn, toiagul dintr-o rămăşiţă de pe la gatere, patru feţe lustruite de purtare. Net dolicocefal, facies carpatic, obrajii supţi, om de sit arheologic autohton. Degetele de pe băţ le strîng şi le desfac, mă cercetezi, mai rămîne jetul discursiv, sînt de loc din sat, merg să mai cer la oameni la Rădăuţi, controlorul nu se opreşte, la Chişinău îmi vine peste mînă, adică la Suceava! Refugiat de la Nistru, din ce comună? Sînt născut în 1910, cîţi ani am? Nouăzeci şi cinci, aude greu, sîngur m-am refugiat, n-am avut nici fraţi nici surori, contingent 1933, Regimentul 8 Călăraşi de la Galaţi. Parcă ar mai fi şi mai mari decît mine în sat, contingent 1932! nu zic mai bătrîni, dar mai mari, pe femei nu le socotim.
Ţibeni şi Dorneşti, astea două sate au fost de unguri aduşi în Bucovina, m-am oploşît, am rămas, m-am fixat, aceste motive. Aici m-am însurat, sînt în casă cu băiatul, mai am unul, acela s-a oploşît nu ştiu pe unde. Cu nora bine, mă lasă amîndoi în pace, mă iau cu nepoţii, am la nepoţi! Ar fi tare greu sîngur, ruşii m-au băgat în război contra nemţilor, am fost prizonier la nemţi apoi am rămas, m-am oploşît, în Basarabia au venit ruşi, sînt şi români, aici e Rădăuţi, aici!
Esenţa urbanismului este specularea mişcării, totul stă trecere a gărzii călare prin parcuri şi pe străzi. Orăşenii cu sacoşe de cumpărături, statuia întemeietorului Bogdan I se dilată alb. Cerbicia calului sentimente amestecate în cucernicie, vagoanele îi vin vechii episcopii pe sub streaşină, un petic de gazon pînă la zid, istoria de piatră sub politica de ţară. Regim muzeal, inscripţiile din incizia prin nucleul oraşului, stadiile embrionare ale unui fenomen realizează funcţionalitatea lui.
Cîmpie depresionară, km 13+1 şoseaua şi calea ferată îşi îngînă cotiturile, halta Horodnic respiră aerul tare, tulbură netezimile din jur. Marş pe sate merii unul după altul, umbrele se umplu cu mere, DN 2H 24 km pînă la Putna. În decenţa lucrurilor văile ne încovoiem în confirmări, şoseaua încălecată în acelaşi sindrom de tip Rădăuţi al intimităţii, să împungi în culcuşul depresionar venind din ţara crescută de el! Drumeagul noduri de brădui în pantă lină, ne-am scos din fierberea amestecurilor terestre, rohmani, inundaţiile nu ne ating, nici incendiile, casele în şes cu şiţă şi scîndura direct din iarbă. Locuirea n-o facem şi nu ni s-a făcut oportună, ne stă pe margine, pescar pe mijlocul undelor Suceava răsfirată pe fiecare piatră, ţigara în colţul gurii atîrnă, am uitat că trag din ea. S-o fi stins, de-ajuns că sînt asortat pe verde, botul cizmelor în apă, pălăria prăzulie. Spiritul iritat, am scăzut din răutatea lui în neprevăzuta idealitate, turlele sferice continuate cu ţuguie.
Programul „PHARE” drum comunal paralel cu graniţa, pînă aici au tăiat ruşii, coama depresiunii la nord adîncită cu genune, pe sud pantă montană în brazi. Grădinile exclusiv în flori, locuitori copiii, frate de unu-doi ani îl ţin să-l păzesc de tren, tu bălaie iar cel mic v-a mîncat cu privirea, sînteţi pe veci în sferele lui! Răsfăţul este să ai cimentată cărarea pînă la partea ta de cale ferată, tuia, dacă nu trandafiri, iar aceştia înfloriţi, băiatul salută şi al meu învaţă să facă din mînă, n-are nici trei ani, pricepeţi voi dacă nu el! Km 35 Grupul Şcolar Bivolăria, tot curţi şi copii, frate şi soră la socotit vagoanele cu mîna, la sud versantul decupat în fîneţe. Ţigănuşul preşcolar să lase mucul pufăit, ne ascultă dar plesneşte culoarul cu scuipat, mama şi mătuşa se întrerup pe moment. Vagoanele se măsoară printre case, km 1+8 România ţară de infinitezimale, drumul spre infinitul mic în spirale. Brazii catarge de corabie, teren de fotbal îngrădit, plasele de sfoară albă lăsate la porţi. Teren secundar pe imaş, teren de tenis pe zgură, în sîrmele împrejmuitoare tricoloruri, unul veşted, canton.

Ora 16,45, în personalul Putna – Suceava, în gara Putna albastrul spălăcit al ochilor şefului de tură, paleta cu care promiţi plecarea din punctul de vopsea verde. Hai-hui prin curţile oamenilor, porumbi, meri tineri, copiii salută cu mîna, puiul de nuc păzit cu scînduri. Burţi de fire de telegraf pe hăţişuri şi pădurice, Gura Putnei copiii cerşetori şapte, ne schimonosim de despărţire, rîdem înşiraţi la tren, mîna ne-o ţine sora, cocoşată la opt-nouă ani.
Pe groaza graniţei de eroi sovieto-nazişti, culmea de dincolo stă românească de dincoace, am înfundat-o cu pădure. Încă o gospodărie încă trei copii, pe ţărîna cartofilor clociţi locul mai cald, părul bălan înnodat în cozi la fel. Flori la şosea între gardurile vii, rîsete în grup fete pe alese, divergenţele din antropologia locală. Galopează de apus peretele şcolii, în frescă de cavalerie ştefaniană, la soare bătrînele cu straie pe inventar de muzeu, în loc de opinci pantofi negri cu bretea. Lumina pe două fetişcane, arcuim spinarea.
Prea multe betoane curtea de vilă, trei ţînci să vină repede spre tren, ceas în fetişcane şi copile, alte cinci la 13-14 ani. Loc de murdărie nu e, iarba fragedă şi prundurile Sucevei, km 25+2 de la Dorneşti, adoraţia lumii este infinitezimalul. Din stîlpii de fier vopsiţi puntea tricolor pe cabluri, satul către nord, în care ne trezeam cu fiara sovietică dimineaţa, că ne-a mai mîncat din cele pămînturi. Pentru parcul de copii locaţia naturală, a fost destul să punem leagăne şi tobogane pe rarişte, habitatul de seturi imobiliare pe axe de transport, arborescenţa cu intervalele de cîmpuri, fiinţa are ca interludii actele ei. Deschidere de zeci de kilometri spinările morfologice spre Cernăuţi, şoseaua iese din pămînt, ne-a amuzat să-i tot tăiem rîma cu bariere, patru-cinci pe cîţiva kilometri, la 10-12 trenuri de călători pe zi, pe lîngă mărfare, locomotive accidentale.
Cîmpul mai aspru, lărgimea în murmurul leagănului de ţară, turlele simultan pe cinci-şase biserici de sat. Merii robiţi de rod, soi roşu bătut, DN 2H Rădăuţi 4 km cvartal de vile, din cîmpul verde despicăm oraşul în două, cu şuvoaie de intimităţi revărsare de explicaţii, tipurile fizionomice ies pe ceaţa inimii. Decît cerşetorii mai persistente bătrînele cu mănăstirea, distracţie pe deocheatele cu slăbătura vioaie, telal calic, sacoşe de pantofi. La ochelari lentilele groase, barba s-a mai păstrat neagră, lipseşte acum, să nu staţi pe bancheta lui, nu doar mizerie, e şi nebun! Teoria liniştii călugăreşti, o duc bine, au aer, de-aia sînt calmi, merg, zici că sînt fluturi, aşa merg!
Personalul Dorneşti – Siret dintr-un singur vagon şi locomotiva, 10-15 km pînă în oraş, lume mai bălţată legată de vîrsta fetelor, mărişoare, grupul nostru ţine afişul pe toată gara, trei la paradă în acelaşi principiu vestimentar, lamentabilă uniforma modei feminine! Viaductul Dorneşti, a patra trecere în zece ore şi abia acum prin evidenţa sufletului de inginer pus acolo, piloni pe albia Sucevei, dig, drumeaguri, linii ferate subsecvente, curbat dar şi boltit, deschidere de sute de metri şi căderea în unghiuri pe taluzuri.
Km 472+9 Ţibeni, punga de plastic mi s-a rătăcit pe mînă, 95 de Ani m-am întors cu pomana, recules o clipă recîştig mersul de sat. Linia munţilor obcini, efectul de desen în orogeneză, cum să tai mai pe înţeles fruntea Carpaţilor din amarul de stepă. La geam fetiţa în maieu roşu, Dărmăneşti firul electrificat de Păltinoasa, condiţia de ţară împlinită pînă la starea că visezi constant totul. Subcarpaţii volumul mărit, puterile amurgului nimic decît semne de dispunere în nori, odată, într-o fotografie, vom cunoaşte în ei semnul identităţii şi lumea se va sfîrşi!

Ora 19,35, în acceleratul Suceava – Constanţa, deviat prin Iaşi – Barboşi, în spatele gării Iţcani destrăbălare cu mijloace fixe şi materiale pînă la tumorile colective, depozit linear, căile ferate uzinale, termocentrala, benzile cărbunelui, pe stîlpi de beton garniturile. Mai mic decît zarea luminii apusul umple bolta, restricţie de circulaţie, vagoane din boghiuri şi ramele de fier contorsiunile sculpturii. Norii în uşi batante rotunjite simetric, cu fanta tot înaltul, naşul voios, la Iaşi? Venus planetă şi Luceafăr, turnurile termocentralei în oraşul prezentul continuu, hinterlandul este iluzia ruralilor, singurii care încearcă să o locuiască, băşica asfinţitului s-o spargă pe cuprins.
Totdeauna se face dilatare dacă s-a dat timp mortului să răsufle, probabil traversăm fostul judeţ Baia, lucrurile întîmplate sînt cel mai puţin sigure. Nava scoboară din deal biserică ori mănăstire, acoperişul clocoteşte de turle şi turlişoare, avion imers în zbor scufundă orizontul de nord. Ziua după deal şi lumina creşte pe restul senin de indigo, vernil urma de rubin în involuţia straturilor, nuanţa atîrnă de strălucire şi mlădierile ei o fac zdrenţe. Nu este probabil să mai percepem culorile, n-am avut discernămînt cromatic, am spart sticla luminii, a încăput facere de lumină.
Ora 20,35 Paşcani, lumina plafonierei înşelătoare în geam, intră, eşti marinar, alcoolul din haină „Alexandrion”, coniac prea dulce. Să mai stăm de vorbă, fără să te mai opreşti, narativitatea este slăbiciunea personajelor de a interveni în acţiune. Desluşire anexă că sînt divorţat, unica fată atribuită soţiei, studentă la drept în Italia. Am de zece ani o amică de suflet, dar să mă distrez cît pot, pasiunea să mă înregistrez şi să obţin fotografii cînd mă împerechez. Am venit în ţară, nu ştie nimeni, de la aeroport două zile la Suceava, aveţi fete frumoase voi, moldovenii! La bar cu stripteuze, aleg numai dintre aceste artiste, i-am vorbit de căsătorie, ea a venit îmbrăcată mireasă. Nu mă sili să cumpăr la bar prea mult, ia banii patronul, mai bine ţi-i dau ţie! Ţin telefonul închis să nu mă sune iar, pornoşagurile filmate sînt viitoarea satisfacţie morală la bătrîneţe, am să mă uit la video, idealul este să te acuplezi cu o stripteuză pe scenă în public, l-am dezvăluit! Acum n-am fi putut, am fost la local cu pila mea, şeful poliţiei Suceava, era şi alt poliţist în sală, îmi vedeau aceia penisul!
Am apartament mare în Constanţa şi două-trei terenuri pe malul mării, am băgat toţi banii în ele înainte să se scumpească, marinar am zis şi eu aşa, sînt comandant de navă! Nu căpitan, căpitanul este mai jos! Ultimul voiaj greu, patru luni şi jumătate cu un mineralier, date despre porturile asiatice, geografie şi prostituţie, alcoolul este totuşi permis în India. Abu-Dhabi nu mai e fir de nisip, mai ceva ca în America! Dar aurul s-a făcut 18 dolari, de la 9 dolari, s-au interpus românaşi de-ai noştri, ruşi. În Institutul de Marină l-am prins coleg şi pe preşedintele Băsescu, în altă promoţie, mai înainte. Eu navig din 1981, la Suceava a doua oară, prima oară am făcut un accident, am condus beat, mi-au luat proba de alcoolemie, erau de la laboratorul din Iaşi, atunci a fost singura dată cînd am venit la Iaşi. M-am dus la el, am cotizat cum trebuie, doi ani şi ceva a durat pînă s-a rezolvat dosarul, a făcut el să se declare desigilate probele de alcoolemie, s-a dat la dosar neupé, neurmărire penală. N-am văzut ţara, munţii, Clujul, Sibiul, Iaşul e un oraş de cultură, cine mai face azi cultură? Dar aveţi şi în Constanţa oameni de valoare, italienistul Marin Mincu! Ei, dacă vrei să vorbim şi altceva decît femei, da, te poţi întîlni, sînt cluburi selecte!
S-a deschis de la Putna, de pe peron, şi istoria altei bombe de lumină, umblu de două săptămîni pe trenuri, am căutat azil şi la Putna dar călugărul, frate cu şeful de gară din Hîrlău, tot de acolo şi eu, nu vine cîteva zile. Fără el nu mă cazează, uite cuponul de pensie, invaliditate de muncă din accident, dosar clasat de zece ani! Oricum, nici la mănăstire nu mă ţin prea mult, că fumez, m-a dat mătuşa afară din casă, casa mea a rămas la nevastă, la Caransebeş, cînd ne-am despărţit! Copii nu am, în apa Putnei mi-am mai răcorit picioarele, de două săptămîni nu-mi mai dădusem jos ciorapii din pantofi, simţeam că îmi iau foc picioarele! Noaptea trecută am dormit în gara Suceava, abia pe miercurea cealaltă să-mi mai intre bani, pensie de invalid în contul de la CEC, pînă atunci încerc prin Neamţ, pe acolo te mai primeşte şi fără bani, pe sus pe la Sihla, dar în vale la Agapia nu, s-a făcut 20 de lei pe o noapte. Cu controlorii nu am probleme, mă lasă în pace, în rugăciunea de la sfîrşit aveai nevoie de nişte bani ca să-i plăteşti pe controlori!




XIII. ZOOFEROVIAR
(Iaşi – Paşcani – Bacău – Adjud – Comăneşti – Miercurea-Ciuc – Tîrgu Mureş – Războieni – Cluj-Napoca – Beclean pe Someş – Salva – Vatra Dornei – Suceava – Iaşi)
Fanfara în noapte – să mai facem o cîntare – butoiul de la Socola s-a umplut? – un singur preot mi-a dat dreptate – lubrifiant nea proaspătă – filodontide, domnişoară? – în blană caldă de cîine


Duminică, 25 decembrie 2005, ora 20,28, Crăciunul în personalul Iaşi – Paşcani, în staţia Iaşi pocnim seminţe de dovleac, trompeta din orchestră bă, da’ urît mai fac! Multiplu de fiecare metru, în mersul lent răsună blocurile, muzica întoarsă la Orfeu tînguit tare de goarnă. Viteza prinde şi ea glas, fîşîie să sară de pe macaze, duba jandarmeriei patrulează prin Canta, o întrecem, bucuria cetei sărace începe umanitatea şi ea trece prin muzică, Narcis!
Îneacă bolboroseala cîmpuri de noapte, veselia în disperarea ei, bulbuci de lumină şi cîte o clădire pe portativ. Trecutul este vizual, trecerea sonoră, Fanfara de la Zece Prăjini în studiourile televiziunii, la ora 22 invitatul emisiunii, o surpriză pentru Johnny Răducanu! Fondul audio s-a schimbat în triumf, cu mult mai mult este să ţii noaptea pe fanfara ta, vino-ncoa’, Narcis, Narcis, vino-ncoa’! Nu, că vine controlorul, închide uşa, stai aicea! Gara ciopor de tineri, Georgiana luată în cîrcă peste linii, tabloul demografic lăudat de Bruegel la patinaj.
Aria trompetei că este cea mai potrivită Missa solemnis, ghirlande clipitoare dilată noaptea, cîntările cîştigă pe staţii lupta cu vuietul. Calcă mai pe başi, sălbăticia mişcare în drogurile sonore, melodrama a ieşit ca uleiul pe apă, protoformă vorbirii. Costeşti-Iaşi rate de spaţializare de pe culme, şoseaua se prelinge după gară, bioluminescente hăurile. Cele mai multe lucruri nu au nume, voiam să spunem şi mamei că sîntem peştii care ne tîrîm pe funduri de mîl. Undele cîntării, ce să ţipe surla văilor în noapte, buciume se cer, prinse în chei istorice cu oameni de-ai lui Ştefan cel Mare! La Ruginoasa trompeta se repede la gară, deplin gol.

Ora 22,15, în acceleratul Suceava – Constanţa, după Paşcani, duce pe hol întunericul în regim de culoar de vale. Ca să jucăm capra un leu, căciula de colectă din uşă, stele pe nava catolică, de permanenţă noaptea militară. Laminorul Roman în litere de fier, nici în gol n-a fost rău, colind de unul singur, acordeon roşu, am dat, nu sînteţi cu grupul de dinainte? V-a lăsat inima să daţi la nişte harababuri, eu vă cînt colinde, aia e de Anul Nou! Totuşi vă doresc la mulţi ani!
Fiinţa pe cîmpuri parcurge stadiul obiectual, expusă excesiv la noapte, cu toată protecţia geamului şi a evenimenţialului. Primul efect este neantul, ultimul tot neantul, acoperiş mai negru în care intră de pe coamă becuri roşii. Bacăul intră direct în clădiri, văzduhul înţesat de noapte stăpînit de semnele ei cu lumini. Nu Rembrandt, ci Rembrandt văzut de Picasso, locurile în mişcare au mai multe nume ale eului.

Ora 23,23, în sala de aşteptare a gării Bacău mulţimea nu are mijloc, stricăciunile dinăuntru copiii, grămadă pe bănci şi peste poliţe la calorifere. Ritmul de tam-tam pe hol, procesualitatea implică melosul, sărbătorile văzduhului la peştii din mîl şi prin apă muzica sferelor. Darabana artizanală se îndeamnă cu femeia, mă oblig pe ritmul ei, refacem pe făgaşe ieşirile, mulţi sînt treji, şase stăm pe lîngă sportiv, noi am fost cu steaua, şi noi! Aplecările din Dans din Oaş de Gheza Vida, obrazul pe genunchii tăi, cel bătrîn a scăpat mîinile de pe noi. Berea la buzunar, ea se clatină pe geanta de rafie, un picior se duce pe ciment, băi cumetre, ăsta spune că să mai facem o cîntare! Ei, culcă-te atunci, dar nu te lăs, te mai deranjez eu!
Cutiile de bere pe lîngă coşul de gunoi, dar găseşti acolo o sticlă goală, poate vrei apă, Cu dulceaţa pomilooor /Şi apaaa izvoarelooor circular recital, dar şi Scaraoţchi-i cel mai mare! „Amin, amin /C-un pahar de vin! /Omul cît trăieşte /Bea şi veseleşte /Şi la moarte nu gîndeşte!” Eu dac-aş fi rău trebuia să fiu spînzurat! Îţi dau eu un ştreang, spînzură-te! Da, dar nu sînt rău! nene, chiar nu-mi dai şi mie un leu? Trickster, taşca de piele neagră pe şold Şuşdea, o beldie crăcănată Voiculescu, eu-s universal, bădie! Eu fac cărţi, caiete, reviste, Ceauşescu în orice caz nu era ca mine. Nu vă uitaţi urît la mine, nu mă cunoaşteţi, nu vă cunosc! Copiilor! Eu, cînd aveam vîrsta voastră, la ora asta eram culcat! Eu vă vorbesc dumneavoastră! În casă dacă mă duc e frig, în spital nu mă primeşte! Am programare pe 11 ianuarie, o doctoriţîcî, dacă îi zici doamnă se supără, dar de bătrînă e bătrînă!
Nu mai răzbeşte muzica de accente şi bătăi, tam-tam, aaaiii! autoexcluderile, răspundem la fiecare vers, zorii neputinţelor veşnice, e sărbătoare, am venit să cîntăm şi noi! Dar de cînd, de aseară, da-i ora unu de-acu’!!! Să mai culeg şi sticle de băutură şi pahare de plastic, rol mai mare decît poliţia, îmi dau seama, trebuie să fac eu ordine aicea, nu poliţia! Duhurile rele alungate fără urmă, tam-tam-ul n-a fost vreodată muzică, e vorba de uscăciunea melodică a muzicii armonice, ploile Mozart fraze semantice pur şi simplu!
Vitejia îngrijitoarei în urmă la bărbaţi, călcăm decorativ pe linişte, demnitatea restabilită. Eram aici, aici era locul meu, ăi fi tu din Iaşi dar eu sînt de la Socola! Butoiul de la Socola s-a umplut? S-a umplut, dar dacă n-are fund! Păi eu sînt nebun socotit, băi! am pensie, pensie de boală, am şi voce, mi-a dat Dumnezeu voce! Au vrut s-o deie pe mama la adventişti, n-au reuşit, eu mor în credinţa în care m-am născut! N-au reuşit pe mama, dar nici pe mine! Am nevasta mea, care m-a lăsat de un an jumate, e cu şapte ani mai mare ca mine, curvă! Am băiet de 40 de ani, fata e de 36 de ani, e figura mea, la mitropolie la Sfînta Paraschiva, pe 14 a fost ziua ei, 14 septembrie sau octombrie? Frumos, istoric oraş, şi Bacăul e frumos pe undeva dar Iaşul e istoric tot! Ca Iaşul nu mai este, acolo a fost capitală, dacă vrei să ştii! da’ ce, noi moldovenii am fost proşti? Eu sînt în ’43, o trecut ruşii peste mine, m-o ascuns mama de ei, m-o aruncat în lin, ştii ce-i ăla lin! Te ştie poliţistul în civil, alo, uită-te la mine, unde mergi! în două ore să nu te mai găsesc în gară! Ce ai cu mine, mă cunoşti? unde mergi?! pînă la Pocreaca! Eu te-am întrebat la ce oră ai tren! Nu, scuză-mă, eşti străin de cauză, merg la Timişoara, nu ştiu exact cînd am tren, e închis la „Informaţii”! Vin eu imediat cu informaţia!
Mîţele din somnul copiilor, o pisiceală în frăţia de la frig, sportivul degajări, genuflexiuni. Sticla de vin în pulpana hainei, ridică picioarele de pe scaun şi întinde-te peste calorifer, luptă din bocanci ca să stea mai bine, lasă acolo picioarele, pune-le pe mine, că eu nu mă supăr! Gradul de implicare în ficţiune dă constanta epică, bă, da’ mulţi v-aţi mai adunat! Poliţistul bătrînă uniformă, mai trebuie răriţi din ei! Ne-au adunat frigurile! Cel din urmă azil al lui Hamlet în omenirea alienată mintal, pleacă de aici, du-te la bărbaţi! Cum să mă duc, da’ mata cum, te întinzi ca acasă, te întinzi pe trei scaune?! Dă-o-n mă-sa pe gheaţă, m-am mai bătut eu, vrei să te bat pe dumneata, că eşti femeie?! Promoroaca dimineţii pe nasul celor mici, ceilalţi ne-am eschivat cu alcool, somnolenţă ori altceva, of, Doamne, Doamne, Doamne, nu mai pot, de trei ori! Fratele ţine capul pe piciorul ei, fularul alb mătură pe jos, de ce cu mîna neagră? A ars că mi-era frig şi ca să mă încălzesc am dat foc la casă!

Luni, 26 decembrie, ora 3,50, în sala de aşteptare a gării Adjud bocănind cizmele, nu m-ai lăsat să mă întind pe scaune, la somn. Gările din Alba Iulia, Deva, Petroşani bune, la Tîrgu Jiu te ia cu parul! La Braşov este ca şi la Arad, lume de tot felul, ţigănime de asta cu furturi, umblă şi ei mereu pe drumuri, să cîştige tot din şmecherii, din furat! E hardughia aia mare, frig, dar ce-am păţit la Constanţa, nu ştiam că închide gara de la miezul nopţii la 5! mă duc atunci la Mangalia, dar să ştii că şi aici o închidem! A fost lucrarea lui Dumnezeu în ei, că mai erau vagoane sosite în gară, calde, m-au lăsat şi m-au încuiat într-un vagon din astea pînă dimineaţa! am mulţumit lui Dumnezeu că le-a dat gînd bun!
Copiii nu vor să ştie de mine, fata la Bucureşti, lucrează la aeroport, cumnata şi fratele m-au alungat, dar lucrează şi partea mea de pămînt. Femeia după ce am divorţat a murit, cinci ani, mai rău, ea a înnebunit şi rudele m-au alungat de la casa ei, i-a bătut Dumnezeu în urmă! Port o medalie militară dar, ca să-ţi spun drept, nu am fost în război, am căzut dintr-un camion şi m-au reformat! Vorbeam şi tare, pentru toată sala, predicator religios, mă laşi! Multă vreme pînă să încetez atacurile contra preoţilor, începînd de la cel din sat, tulburi generalizările duse cu vehemenţă. Şi mai e şi crucea, pe care o face un meseriaş, de ce să ne închinăm la ea, sola fide! Ce idol, ce tradiţie, ce Sfînta Tradiţie, sola scripta! Sfinţi nu, ziua a şaptea da, biciul cu şapte plesnete adventist, penticostal, evanghelist, avem şi noi episcopi, m-am certat cu un preot în Gara de Nord, mulţimea îmi dădea dreptate mie! Un singur preot mi-a dat cîndva dreptate, mi-a spus că aşa e!

După ora 5,30, în personalul Mărăşeşti – Miercurea Ciuc, capsula de lumină şi căldură adună valea de mişcare şi s-au grămădit năpăstuiţii să intre. Ciopor ţigănesc de 30-35, mulţi nevîrstnici, gata, bă, sting lumina că vreau să mă culc, n-am dormit de trei zile şi trei nopţi! Dar noi, sîntem plecaţi de pe şapteşpe! Acolo ce e? Acolo se învîrte căldura, acela este semnalul de alarmă! Spaţiul de biserică în dramatica enclavă a subculturii, nimic nu are rost într-o comunitate superioară celui mai puţin educat dintre membrii ei, da’ tu de ce nu te tunzi? Restricţie de viteză, băi, săracule! Nu mă mai culc de voi, joacă şi capra, băi, de ce nu te speli, de ce nu te speli? Falsă întrebare şi falşi pumni în coaste, marables, marables, vă vînd un pont unde să vă duceţi cu capra, la Giovani Becali! Ce e acela un pont?
Ninsoare e negrul pădurilor, uite ce-mi bagă mie, manele, Doamneee, cînd îi spui a mea durere! încearcă mereu în jovialitate, hîrjoană, măi, ţigan mafiot! Aur, bani! Sondă înecată în fulgi Dofteana, noi ne-am străduit în ce spectacol ne-a lăsat mai mult inima, clădirile puhave pe zăpada aşternută.

Ora 10,06, în acceleratul Galaţi – Timişoara, din Comăneşti, şesuri scurte şi brazii brumaţi, în munte omul ţine muchiile, îi duce părţile line. Cîinele prin zăpadă sare pînă la gard, tablier de pod şi tunel, căci distrugerea naturii putea fi şi oprită, dar absolut interzişi am rămas noi! Soarele de albastru desfundă cerul de senin, năluca fiinţei trece în arhitectura muntele, şinele în albe felii. Sentimentul de adevăr în ipostaze perfecte, cînd tehnicile iau din lume ce le aparţine randamentul este maxim, brîie de nori, zăpada tot pe locuri fără nume, nici copacii nu ştiu ce sînt, absentează de iarnă. Deschizătura spre Valea Rece lineară la debuşeu, ne-au rămas trei dealuri necosîte, am cosît două, n-a fost vreme, o săptămînă fără ploaie dacă a fost!
Şesul Ciucului în alb curat, Munţii Architei amestecă pe vîrfuri norii, culorile prea albastre în strădania de lumină. Însoriri pe cheagurile de semne, aberante unghiurile drepte, gîtul străluceşte de smalţ verde, colereta largă vişiniu. Paşii îţi depăşesc un vagon, două vagoane, în urma ta porumbiţa bea apă. „Atenţie, gabarit redus!”, lucrurile o iau înainte şi vorbesc de la sine, supremă tonalitate în orizontul expresiei. Albul de zăpadă copleşit de amiază pe trupul Siculeni, albastru transfigurat acceleratul Iaşi – Braşov.
Arcul sare de indicii atemporale, satele ţin vremurile cu altă tehnologie, se prezintă ca exponate. Stîne de brazi la păscut trec dintr-o parte în alta pe fundul văii, nu crede visului cînd se adună toate, sînt şi urme de neurmărit, rarefierea localităţilor, de confundat cu vreo utopie din cărţi. Un corp de pierdere adîncit în ceţuri, egal cu sine, fugitiva blană de iepure abrogă atît de suspecta normalitate Ţara Giurgeului, locuri neînţărcate, doar că laptele curge peste tot. Trupul se rostogoleşte cu timbru de cascadă, efectul Doppler-Fizeau în dimensiunea expresie, case masive bulgării expandaţi peste cîmp.
Foioase-conifere ambiguitatea în variaţie liberă literar, fuga în peretele şarpe viu şi de cealaltă parte văzduh. Banda de montaj doldora de zăpezi, lubrifiant nea proaspătă, fîşie de soare, spoturile razant, verzişul negru de brad. Pierdere în alte prezenţe, moment de 100 de metri între pereţi, moment de 50 de metri de stîncă, infinite subiectele, lumea este aşa de singură între ele, soare direct pe clipele de sutură a lor, cerb vegetal malul Mureşului. Oglinda lui cenuşie expunere în sfîrşit convenabilă studenţilor, am adormit cu toţii, stratul de locuire Lunca Bradului în aflorimente, scade pe foioase stînca umbrei, lăstărişuri, fuga verde înfundă despicăturile văii. Puterile înmulţite ale zăpezii respiră şi fac semne în numele arborelui loc, de ce se schimbă cerul cînd se schimbă relieful, de ce întrebare desuetă, nea proaspătă.
Umplem căciuli de zăpadă, ţară mutată pe alb cu vîrful Bătrîna la Munţii Gurghiului, văioagele vîslind între dealuri şi creste. Ceaţă pe două biserici, de la şes munţii sînt basme, Moş Cocoş Cocoloş, grădina raiului nu era formă, ci bunătate de gust. Nimic pe jumătatea de peisaj ochiul, stuf, lăstari, în dosul caselor pîraie şi ogoare. „Tîrgu Mureş – Braşov – Tîrgu Mureş” citeţe plăcuţe, albe în acelaşi tip de imaginar ceţurile, eliberăm stoluri de sensuri, întuneric de alb, el însuşi negrul negurii seara.
INTERVENŢIE ÎN TEXT
În matematică, 0 şi 1 sînt egale. 0 = 1.
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT

Marţi, 27 decembrie, ora 12,30, la grădina zoologică Tîrgu Mureş, la pavilionul maimuţelor. Omul-tobă, omul-arbore, omul-literatură strămoşii din spaime medievale, mîna subţire e vena ta care palpită. Pui de pavian negru nu prinzi prefacerea, te crezi om, fugi, mama te priponeşte de coadă, cu mîna cealaltă mănîncă, prezentul ţine fapta fiinţă. La şarpe şarpele negru de munte, elaphe obsoleta estul Americii de Nord, formă de spaţiu refăcut să te întîlneşti cu coada şi să te ţii trecut, prezent şerpeşte. Pacu (collosoma bidens), eşti un peşte prea mare!

Joi, 29 decembrie, ora 10,51, Tîrgu Mureş, Platoul Corneşti, la macazul de pe calea ferată de agrement, ce vorbe să spunem ca să fie felul lor rugăciune. De moarte ne e teamă, dar nu credem cuvintelor ei, din drama unor militari zburînd în bătaia tunului englezii au făcut romanul „Bombardierul”, americanii o rarefiază în filme de Oscaruri, în Eminescu se adună timp, întîlnit pe liniştea meteo. Soare pe cracii şinelor, credinţa o strici în religie, soarele în amănuntul manevrelor sentimentale, rostogolit de pietre pe funduri de mîl. Cu ele se identifică fiinţa, cu toată teama de înec, vorbim de iubire, Doamne, cînd Tu eşti Iubirea, ştim adevărul, Doamne, cînd Tu eşti Adevărul! Greu păcătuim!

Vineri, 30 decembrie, ora 9,18, la peronul gării Războieni ne ghemuim lîngă fierul şinei, pisica trece a doua linie, anunţă trenul, o mai da Dumnezeu şi soare, mă fată, să faci familie, nu de rîsul lumii!

Ora 9,31, în personalul Cugir – Cluj-Napoca, din Războieni, zici că e cald, auzi, zici că eşti în sera aia cu musculiţe! 200.000 de euro pe Bădoiu?! ’Ai de mine, ce slab, cînd era la „Steaua” cerea un milion jumate! Cele nevii îşi pierd sărita cît sînt vii, biserică pe Cîmpia Turzii, partea din gelatină, lumina se poartă pe galben. Staţia din 1873, din anu-ntîi, din prima lună n-am mai fost, n-am fost la nici un curs anul ăsta! Ziarul „Sportul”, integrama „PE CER” o citeam „CFR”, alfabetul se citeşte în ideograme, urcă spinările de văzduh, ce bou a fost şi Cantemir ăla, „a fost un adevărat cărturar!”, îmi vine să zic corturar! Studentul Göring la filologie, cînd aud de Cantemir îmi vine să trag cu pistolul!
Gîlma rotunjită biserică de lemn, bîrnele lustruite, mai degrabă încurcăm în sforţarea pămîntului să urce la cer. N-am mai putut, am stat cu capul pe masă şi am adormit, istoria s-a scris atunci, dă la Litere, dar e greu, cică! Are fata cărţi groase, nu-şi face probleme, are relaţii acolo, unchiule, vezi că nu ia examenul a şaptea oară, o dai afară! Dealul cu ciobanul înşurubat în miţele lui, staţia Tunel fotografie de grup sub streaşină, coame dune de aer, va fi o medie de 7 goluri pe repriză, „Juventus”, „Alkmaar”, serios, s-a stabilit deja! Au avut bal ăştia de la „Metalul-Crişul”, d-apoi cum să tac eu la laborator!
Cauţi microbii din plantă, din tomată, de exemplu filodeda nevorum, fac parte din aceeaşi familie, filodontide. Domnişoară, cercetări? P…, asemănată cu ce? Cum ne zice profesoara de fitopatologie, tu n-ai ce freca! Cum, doamnă, domnişoara profesoară, eu nu permit aşa! Scleroţi, nouă am luat, am zis, doamnă, eu cam nu ştiu nimic! Ea mi-a zis, cam ştii! Cam de cît, aşa? Cam de nouă, aşa! Clujul întremat bine, set de containere în linie, la socru ce i-ai luat, Jack [Daniels]? De unde ai ştiut?! criogenia merdigera! Ce-i mai joacă ăstuia goangele în cap, ce le mai ştie!

Ora 15,01, în acceleratul Timişoara – Iaşi, după Salva, dacă tot ne înglodăm în improbabil în loc de viscol ploi calde, Omul în logograma ioanică Dumnezeu-creaţie-om-păcat. Bătăi în rafale pe tabla geamului, pe Ilva cea mai de sus ţinutul tunelelor, trece pe ninsoare, clipe de întuneric. Frăţii de brazi negri de cetină schimbă după voie capetele făpturii, încă se mai scutură de ploaie în blană caldă de cîine, sar stropii din geamuri aşezări de Bucovina. O mulţime de lume prin munţi, peşti cu burţile în sus de aceeaşi misiune în imposibil, numai el se întîlneşte, numai el poate fi observat. Clopotul de pămînt umflat biserică, pilonul de reţea electrică stilizează în profile metalice bradul. Noaptea s-a trecut pe lista speciilor periclitate, la orice apropiere zilele artificiale lapoviţează, roţi sacadate scurgem oraşul, tunel şi mai noptatic.
Sadova bere şi cafea, fraţilor, bere, cafea, alune! Săptămîni întregi în care dormeam numai o oră, da, dar eu nu vreau să mă pupe toţi, pe cuvînt! Nu vreau, ce, să mă pupe toţi bărbaţii! Dumneavoastră de loc de unde sînteţi? şi v-aţi stabilit în Aiud, cînd? Aveam şi doisprezece colegi moldoveni, Săveni, cafea fierbinte – bere rece – seminţe – a-lune! şi alte gustări, oftez. Integrame, ziare, pixuri cine mai do-reşte avem! Zic de moldoveni, dar au bucureştenii nişte expresii! e bine, e deştepţi, esact – exact! Şi ardelenii tot aşa, au nişte expresii! hai că v-am adus vişti, nişte cîrnaţi! Şpais, la Timişoara.
Prin geam vezi lucrurile de două ori mai şterse, cu ochii de patru ori, din raportul în minte de şaisprezece ori, şansa viilor să iasă dintr-ale lor. „Marisia” numărul de aur la casele româneşti de pe Mureş, Paşcani-Etnografie mielul pe cap în locomotivă, băi Vasilică, dă-te jos de acolo! Închide geamul lateral, dă jos căciula, vagoanele de cotituri savante, din cîteva încercări mătură luminile văii. Podeţul Ruginoasa ciorchine de băieţi, învelind trenul în hăiturile de Anul Nou, v-am aşteptat, spaţiul iese cel mai bine prezent. Coada mai bîţîie de noapte, liberă pe cît de ţeapăn axul. Nor de lumină difuză, lună suma luminilor de mare oraş, în fapt buricul pămîntului, Iaşul. Lumini distribuie zarea pe volume şi crăpături de lumină, în Iaşi tu eşti goală în public.



XIV. PĂMÎNTUL SE ROAGĂ DE POTOP
(Iaşi – Paşcani – Bacău – Tecuci – Făurei – Feteşti – Constanţa – Mangalia – Constanţa – Feteşti – Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – Braşov – Războieni – Tîrgu Mureş – Gheorgheni – Miercurea-Ciuc – Siculeni – Adjud – Paşcani Triaj – Iaşi)
Ce jucam în ora de franceză – labrador, prietenul copiilor – tu te certai cu mai multe femei – discuitul pe zarea mării – cu tătarul din Hagieni – pămîntul se roagă de potop – noi avem prieteni heterosexuali – mi-o băgat în loc coji de nuci! – Maneluţă – Începutul petrecerii moraliceşti


Miercuri, 19 aprilie 2006, ora 19,20, în acceleratul Iaşi – Timişoara, în staţia Iaşi umbre potopite de luciu în albastrul vagoanelor de Dorohoi, reacţie de conservare la lipsa de stimuli. Teşitura colinelor probă că fugim de procesul pămînt, Leţcani biserica rotundă, gunoiul caselor umple morfologia cuaternară. Mai multe de bunăstarea fiinţei în cuibul de controlori şi poliţişti, la ultimul compartiment, pragul audibilului în paraverbale, zgomote în satisfacţia vorbirii. Fazanul l-am zburătăcit lăstăriş neînfrunzit, bărbătuş după moţ, răşchira picioarele ţeapăn.
Grîu verde biserica din Budăi, livadă, siloz în cilindri, frumuseţea lucrurilor care se ştiu condamnate. Vorbim de moarte vorbim de fete, pantalonii pe care i-i duc lui, pantalonii nu-i plac, îi poartă aiurea, ce l-aş bate! Greul Pămîntului pe jumătate înverzit, umbrele au săpat, au dat cu var, joacă şeptica românească, ce înflăcăraţi! ce jucam şi noi, în ora de franceză! Tangente la cer, pe şaua de interfluviu îmblă văile adînci, astea moi îs florale şi alea tari, care rezistă, îs lemnoase! Pe deasupra majoritatea nu au nume, nu prin inflaţie de nume de numesc particularizările, plus cu nesimţirea care-i caracteriza! Erau amîndoi în uşă acolo, ştii că după ţigani mie mi se face rău şi inima poc, poc, poc, în gît! Ce, că au trecut două secunde şi au venit iar! Trăind cugete în voia primitivităţii noastre, am tuns cîmpurile chilug, s-au permanentizat în concepte şi nu sînt decît soluţii provizorii. Stăm cu toţii cu cununi de grîu verde pe cap, pămîntul de luncă reinterpretat oameni de luncă.

Ora 23,24, în acceleratul Suceava – Constanţa, după Bacău, ţine-ţi labele acolo! Vai, dar e labrador, prietenul copiilor! Lapte, grevă, lap-te, lap-te, vrem lapte! blonduţe, le creştem amîndoi plini de voioşie, Daria, iubita lui tata! Ramona e cealaltă, la cinci şi jumătate la Constanţa, Daria, mai vrei lapte? Ajungem la Constanţa, ajungem la Mangalia, motive să vă fure somnul, şi te uiţi la căţel, da? Ignoranţă semiotică, să crezi că ai găsit doar limbajul cînd te porţi exemplar cu copiii, erudiţia în ştiinţa vieţii nu poate fi decît folclorică, Sofia Vicoveanca. Întîi s-o adorm, da, tocmai cea mică stă trează, mai bîţîi cîte un picior pe lîngă mama, gata, piticul meu frumos! Vine şeful de tren, să-l întrebi dacă are cîinele voie!
Cantitatea de somn a lumii a crescut odată cu înmulţirea oamenilor, filonul în curînd exploatabil. Admirabilă reţea de somn Feroviaromânia, călătorii întinşi cîte unul pe canapea, de la Făurei pe fir electric prinde viteză, picături pe geam, au tăiat căldura, dorm stîrcită de frig. Nu poţi vorbi decît răguşită? Eram la capătul unui vis, să-ţi spun! Tu te certai cu mai multe femei care să-mi ia bagajele, de unde eşti de loc? şi eşti student aici? Ah, femeile! mă culc la loc, să-mi spui şi mie dacă visezi ceva frumos! Poate visez femeile alea, dacă văd că se dezbracă vreuna te chem!
Străvezie inima deplasării, dungi de albastru pe cer, goliciuni cu neputinţă de prelucrat termic. Dobrogea scurge benzile spre mare, cîmpuri pitice de case şi păcatele colective Constanţa, pelteaua om întinsă pe sol cu minilogica ei urbanistica.

Joi, 20 aprilie, ora 9,50, în personalul Constanţa – Mangalia, vagoane la rînd pe gardul de grafiti color, liniile denivelate spre cheiuri, abstractul de mutat spaţiul din loc. Portul ţine ţara, pămînturi mînate la apă, prestigiul faptei duce judecata economică. Sistem de sălbatică dezolare, prezenţa creşte oarbe sălbăticii, ruine sanatoriul din Techirghiol, ţărmul limanului care s-a ridicat se amestecă cu temelia. „Pe…romar”, t litera lipsă la nivelul mării, linia zgîrie valurile, suflă pe creste, termină de arat şi de discuit pe zarea mării, tractorul potolind nebunia turistică. Apele stau pe şantiere, cimitirul de sat sudat cu staţiunea, marea din profil de basculantă.
Schitul nou cu floarea-soarelui rămasă neculeasă, marea pe steagurile din vînt, în minigolf cenuşile de nisip. Valul albastru dacă l-ai vedea ce este, o clătinătură, boala vegetaţie mai înaintată în verde, undele se desfac la intrarea în oraş, aer de vilegiatură placat cu alb.

Ora 12,25, în personalul automotor Mangalia – Constanţa, în staţia Mangalia, socialul stă marea, lume care ne-a născut coamă de val, animăm datoria de la început. Vorbele din larg microscopice în arhitectură, ieşim, steagul oraşului cu cel al ţării în vînt, buza de mare prinde pastelul, cerul înverzit de pădure, conifere pînă la plajă şi valuri. Cunoaşterea eminesciană este definitivă, luturi prăpăstioase, cărarea din promontoriu la zbaterea apei. Schitul pe jumătatea mării, pustiu certat cu apa şi văzduhul, Costineşti Sfîntul Pavel sau Mediterana, mecanicul coboară în halat, opreşte motorul.
Om-litoral, sîntem pojghiţa dintre mare şi soare, omul-litoral, noianul o ridică mai sus decît creasta platoului, încolţeşte în lung arătura pînă la el. Lalelele straturi, la vie perechea de bătrîni cu bidonul de apă, limanuri din reliefuri de agrement, urcă-te pă partea aia că e-ntîrziat, scoate din întîrziere? Din semne de mare trei clonţuri Agigea, macarale de port, limbile de apă pe sub picioare, vapoare, canal, pavilionul administrativ, de pe pod ecluza o baie goală. Dubiţa părăsită cu stabilopozi, barjă, vagoanele de cărbune taie kilometri portuari, Constanţa-Sud mineralier, viaduct peste trenul de cisterne, intră carburant în imobilele idioritmice. Urbanizările sînt perfecte în deşert, urbaniştii le calculează, seamănă cu ei. Farul nou viespea de mare dintre blocuri, coeficient de relaţie între forme incompatibile.

Ora 14,05, în rapidul Constanţa – Bucureşti, în gara Constanţa, o fi locul liber? Şi mie tot fără loc mi-a dat, Dumnezeu şi Maica Domnului, uite că am nimerit şi locuri libere! Dumnezeu şi Maica Domnului, tu ai găsit cheia textului! Din Drăgăşani, de pe malul Oltului, am crescut cu susai şi mămăligă rece, la 11-12 ani îmi dăduseră şi mie ţîţucile uite-atît, cine avea tenişi d-ăştea în picioare zîceai că erai boieroaică! Da’ eu aveam tălpile groase, uite, ca aici! Da, de atîta umblat pe jos!
Cinci copii, ultimul aici la Hagieni lîngă pădure, e sat lîngă Mangalia, da, pe graniţă. Aici stau de 20 de ani da’ mă duc la Drăgăşani la copiii mei, ei s-au trecut la pocăiţi, da’ fac rele, zîce că de ce faci tu cruce, că răstigneşti iar pe Hristos! Iar băiatul mai mic, Sorin, e cu tătarul din Hagieni, cu care am rămas, l-am botezat, n-am vrut să-l taie cum e la ei, l-am dus la mine la Drăgăşani şi l-am botezat, cam tîrziu, la trei ani şi şapte luni!
Bărbatul meu e cu nouă ani mai mic ca mine, mă mir ce-o fi găsit la o babă ca mine! da, nouă! Dumnezeu să-ţi dea sănătate, la toată lumea! am nişte copii frumoşi, sînt înalţi, voinici, să vă trăiască! Am şi nepoţi, opt, şi strănepoţi patru! La ţîganii ăia bogaţ, dacă te duci la lucru el nu-ţi dă două sute, îţi dă patru sute şi aduce mîncarea de la restaurant, că zîcea că ţi-e silă să mănînci dă la el! Eu nu ştiu altă limbă decît româneşte, să fi învăţat şi eu măcar tătăreşte, cum vorbeşte Sorin cu tatu-său eu nu ştiu! noi sîntem rudari, ne ţinem de români, este şi un patron rudar la Mangalia, am fost la masă la el, la local.
Cernavodă centrală nucleară, hidrocentrala, o barjă desprinderea de Dobrogea, tunele din cîmpie denivelate poduri, rampe, Borcea ia uitaţi-vă, e cîmp de ape! Aici a fost uscat, doamnă, da’ totdeauna Borcea, primăvara! vedeţi vaporaşul ăla alb? pînă acolo era uscat! Ne bate Dumnezeu, da’ noi nu vedem! Lumină după ploaie, turle de tablă şi casele în rînd la apă, saci cu nisip şi încă viitura n-a ajuns. Feteşti personalul, lucrez la „Nuclearelectrica”, fac navetă de la Bucureşti şi eu şi bărbatu-meu, cu apartament de serviciu în Cernavodă. Sînt din Iaşi dar n-am timp să trec, ultima dată acum doi ani, dar ea? Cam ţigancă dar e simpatică, da, are prezenţă de spirit! Cu bărbat mai mic cu nouă ani ca ea, tătarul Norvedin!
Halta Dor Mărunt ecart poetic pe Bărăgan, eu am cinci, tu de ce numai unul?! Am zis că şi sora mea geamănă are tot un băiat, să fie între ei fraţi! nici acum nu ne pot deosebi copiii cînd stăm amîndouă într-o bucătărie, i-e frică de armată, nu ştie cum să scape de recrutarea din toamna asta, ultima recrutare! Cum să-i fie frică! îmi dai şi mie din cafea? Cum de nu, de ce nu mi-ai zis, ia-o toată! Multe reţete de mîncăruri de la Ioana, credeam că purul şi leurda sînt totuna, adevărat că sînt amîndouă usturoiate! Melcii buni, broaştele nu, i-am spus lui Norvedin că plec, am aruncat căldarea în care a gătit el arici, şi nurcă mănîncă, şobolan!

Ora 17,10, în acceleratul Bucureşti – Satu Mare, rulajul garniturilor prin Gara de Nord, în zece minute te părăsesc, îţi mîngîi mîinile, să-ţi stîrnesc amintirea! Golul pădurii de stîlpi din peroane, expresia este figurată după legea minimei rezistenţe, copacii Baudelaire în privirile familiare. Linia spre Piteşti în asfinţit, sîntem pregătiţi de toate, în afară de previzibil, bolta bisericii soare încape cel mai bine în pămînt, el se despică să ne înghită de fiecare dată, ţi-ai făcut nevoile în grîu, ţi-ai făcut nevoile în vie!
Pămîntul e greu de rele şi se roagă de potop, atunci cînd a fost potopul lui Noe s-a sîmţît el mai uşurat, a zis că mă simt ca un prunc de trei zile! După Bod şi discuţii de inteligenţă, de fapt păcatul, culcuşul nostru, căci sînt homosexual, vă cînt asta tuturor. Biserica e plină de homosexuali, Corneliu Vadim Tudor e domnişoara Pompadour, l-am întîlnit pe scări, la parlament, m-am luat de el, nu doamna, domnişoara! Cîştig cu revista, am avut două pisici, cineva le-a sucit gîtul. Dormeau una pe capul şi alta pe pieptul meu, fătau pe păturica adusă de mine, venea cineva la mine, ieşea zgîriat! Televiziune, trebuia să te scoli la 4 dimineaţa, te pomădai mult, ce fonduri de ten sînt mai bune? Eu îl aveam pe al meu, nu mă lăsam pe baza machiorilor, „Antena Prima”, prezentator de ştiri. Cluburile de pederaşti, le ştiu în toată ţara, căci asta fac la revistă, vai, ce emoţionată sînt, eşti primul homosexual pe care îl cunosc! Da, ia o carte de vizită, uite pe imeil unde accesezi, la revedere, sărbători fericite pentru cine are!
Căzănelul din iad, nu, că tu ai să fii acolo, nu eu. Dacă aşa m-am născut, eu merg la biserică şi mă rog! Şefii bisericii sînt homosexuali, eu îi cunosc, purtătorul de cuvînt, cînd l-am văzut pe lîngă el cu trei băieţei, ăştia îi plac! Şi au venit travestiţi şi la festivalul gay de anul trecut, plecaţi! le-am zis să nu ţipe contra, căci îi dau în vileag! 11 dosare ori 11 metri de dosare, de securist! Mitropolitul a fost numit, că homosexualii se numesc între ei! Andrei, că te cheamă ca pe băiatul meu, Andrei, a dat o nouă traducere, cu comentarii, a Noului Testament, tu ştii ce înseamnă asta?! mai nou, are tradusă toată Biblia, avem cu el corespondenţă, în literatură e activ de 70 de ani! A fost cap al rezistenţei la Cluj, medicinist dat afară de comunişti şi cu ani de carceră, nu securist ori cum îl faci tu!
Călătorii în străinătate, de multe ori am fost discursul de împrumut, Dublin casele alea vechi, piatră cubică, dar nu ca în Bucureşti pe Şoseaua Kiseleff, sare capul de tavanul maşinii! Thailanda 66 de condimente am numărat, ţi-o gătesc în faţa ta! Nu văd de ce preferinţele mele sexuale mă opresc să ajung în rai, Domnul nu zice nicăieri în Noul Testament că e interzis, regele David ştiai că a fost homosexual?! Ba spune în clar şi de cîte ori! e bine că eşti preocupat de păcatul tău, dar tu faci paradă cu el! Rupea, ar mai fi 50 de minute pînă la Sighişoara, după ce am înmormîntat pisicile mi-am lăsat barbă, o săptămînă nu m-am mai dus la serviciu, eu credeam că ţi-a murit cineva drag! Faci un bilanţ de viaţă, ce şanse ai să fii socotit altceva decît o unealtă! Nu, să fiu mai bine ipocrit şi să-mi condamn păcatul, condamnă-l pe gay!
Nu are semnal, cînd ajung te trezesc ca să fumăm o ţigară, sper să nu mă ia la întrebări sau aşa, că turb! Da’ culcă-te, dragă, că te trezesc eu, te trezesc cu un pupic! ironie telefonată, parte din retorica la modă, trendy! www.datasbici.ro, Andrei Pur, Dumbrăveni şi gesturi nevrotice, păi da, ros de unghii, chircit de boală în somn, cine mai spune că nu e boală homosexualitatea? Uite crucea, frate, crucea de Mediaş pe deal, te aşezi pe o parte pe scaunul psihanalistului, aici e patriarhul! Piercingul din sprînceană mi-a căzut la rangul de semn profesional, eu sînt persoană publică, eu am revistă, rar să-ţi faci meserie din ce-ţi place, din a-ţi mărturisi păcatul! cum poate fi cale de mîntuire în aceasta? Experienţă de bucureştean de Aiud, ură şi stres, exploatat pe direcţia semiotic cea mai facilă, entropia limbajului, varianta imoralitate. Eu încerc să-i cultiv să fie stabili într-o relaţie, mulţi cred că e nevoia de a te f… mereu dar e vorba şi de sentiment, încredere, ei, prietenie, da! Dar nici nu vrei tu, societatea îţi comandă, atîta putreziciune cu trupul, Ardealule pe văi, păpuşa chinuită plutind pe tine!
Dealul crestături pe coamă, şi la tine tot preoţii sînt duşmanii, deşi te rogi şi mergi la biserică, dar fără să te spovedeşti! Şi apoi clubul tău exclusivist, atitudinea tipică noi avem prieteni heterosexuali, pentru mulţi dintre noi ei sînt cei mai buni! Fata care te săruta, la Bucureşti! E după miezul nopţii, Vinerea Patimilor, e ora 1,15, mie nici nu-mi vine să cred că există homosexuali, ţăranul care a fost la circ ori la zoo, am văzut girafa, acest animal nu există! Mă faci girafă? Ce-i frumos la Aiud? Nimic, în zece minute ai făcut turul oraşului! Vreo biserică? liceul tău? Doamne, pămîntule, cînd ai fost tu prunc, uşor ca de trei zile!

Vineri, 21 aprilie, ora 3,40, în personalul Războieni – Miercurea Ciuc, în staţia General Nicolae Dăscălescu viteazul din Căciuleşti! Erou şi pe Mureş, în Tatra şi în stepa calmucă, spun că n-a cunoscut femeia, pită şi brînză cu soldatul mînca, la groapă dus pe afet de tun! locul unde mai putem vorbi şi fi actuali, cel al legendelor, legenda, tolle, lege!
INTERVENŢIE ÎN TEXT
Cf. General Răţescu – Un secol de amintiri, Bacău, Editura Plumb & Editura Altinida, 1995, pp. 133-136, 242-243; Alesandru Duţu, Florica Dobre, Leonida Loghin – Armata română în al doilea război mondial (1941-1945). Dicţionar enciclopedic, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1999, art. Dăscălescu, Nicolae (pp. 138-139). 1884-1969.
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT
Discutăm meserie, cum vorbeşti cu clientul, mă ajută să sortez din sticle, perete de fumigaţii, vigori de oraş pe literele „Azomureş”, o lipseşte. Andrei, că spui că te cheamă ca pe băiatul meu, Andrei, biserica ortodoxă este mama poporului român! Şi ce vrei să fac, să iau o femeie, să fac cu ea copii şi să o bat? cinci copii?! Dar cine crezi că te ia?! o femeie te înţelege mai înainte să-ţi dai tu seama, nu te ia nimeni! Uite, să dăm un exemplu, dacă eu aş fi însurat cu ea… Ei, cu mine nu, dă-o mai bine pe ea ca exemplu! Vezi?! La noi la Hagieni, dacă mai mănînci şi asta să ştii că eu plec! mănîncă arici Norvedin al meu! Ea, în schimb, mănîncă pur, un fel de leurdă, urzici, alea greceşti de ies mai tîrziu, mai bune ca alea româneşti, dar să le baţi ca pe icre! Bărbatu-meu ştie turceşte, numai eu n-am învăţat nici o limbă, decît româneşte ştiu, da, cu accent bănăţean! Păi, doamnă, noi sîntem rudari!

Luni, 24 aprilie, ora 7,26, în personalul Tîrgu Mureş – Gheorgheni, din Tîrgu Mureş, lucrurile în bătaia dimineţii sînt atît de vii că îşi dau pe faţă arama: sînt reconstituirea lor, poliţiştii comunitari şi poliţaii au aceleaşi atribuţii, dar un salariu de trei ori mai mic. Pă toţi i-o picat! Pă ăla gras, micuţ, cum îl cheamă, Marian, Vasîle? M-am întîlnit la vreo două-trei ture cu el, bă, mi-o băut cafeaua şi mi-o băgat în loc coji dă nuci! eu am crezut că s-o spart termosul! Mi-o pus în loc coji de nuci, mira-s-ar lumea de el! Cînd era la Drumuri Naţionale, de ce s-o aprins grajdu’, zice că aşa o fugit cînele noaptea, s-o aprins grajdu’! de la lanţul înroşit!
Degradările noastre constituie peisajele, Reghin Strada CFR nr. 5, să trăieşti, mersi de antigel! Ui’, nea Miru! mă, hai sus! om de oraş! Soarele senin atemporal, iepurele de cîmp zvîcneşte cu urechile ridicate. Uvertura la melodrama muntele aflorimentul, cvadrimotorul peste două pîlcuri de sate jeturi albe, ne-am infiltrat iepure în dispozitivul antropic, cîinii nu ne-au simţit, figurarea nimicirii cere altă imagine decît natura. E perioada semnelor convenţionale, cea mai mare invenţie a noastră nu ne aparţine, e liniştea, ţine de regimul vegetal. Omul e mai tăcut căci face zgomote, sperie cîrdul de ciori, neregăsite semne în fiinţă.
Clopotele de la slujbă, România lanţ de biserici vizibile prin proximitate, Mureşul în marş invers pe undele de lavă, casa fără grădină, pîrîul în pietre aerul tare. Androneasa raţa sălbatică, pescarii la undiţă, primele scame de nori pe creier, în munţi e mai multă întîmplare, sînt rană vie. Femeia a luat-o pe jos între sate, nici o maşină de mulţi kilometri, se taie totul pe linul apei, Lunea Paştilor. Pe buza stîncii tricolorul în beldie, codrii zdrenţe de nori, zările brad sugrumă pe zimţi. Biserica nouă de lemn, omul oile, pînă la urmă casele, cu trenul pe curgerea valului pescar la undiţă.
Mişcarea închide valea secundară, clipe înzăpezite în peretele din Călimani, pala de rîu rade lunca direct prin amintirea ei. Cîinele la lanţ de sub căpiţă, cîine alb soarele în pîcle. Sezonier, iarna asigură retorica de rezervă, după cît simplifică – atracţia oricărei retorici.

După ora 13,00, în personalul Tîrgu Mureş – Braşov, din Gheorgheni, norii încheagă feţele pămîntului, Izvoru Mureşului înfundat turistic, din marea de verde mareea locuinţe. Cocoşăm spinările cu cioburi de stîncă, tîrăsc la semănat sacul de cartofi, ară cu calul semigreu, coada înnodată, pe vîrful Harghita zăpadă. Foarte mămoşi, încă băiatul, mai măricel, s-a pus lîngă mama, despărţind-o de fată, tata te ia în braţe, atunci repede şi fetiţa în braţele mamei, că rîde şi ea! Pe hol Supărat sînt, Doamne, supărat, /Supărat sînt şi-am să fiu! Cin’ te-a supărat, dom’le, spune-mi-l mie! S-a rîs, Maneluţă!

Ora 16,05, în acceleratul Braşov – Siculeni – Iaşi, după Miercurea-Ciuc, la cartofi ară cu doi boi, vin şi tractoarele. Mai sus de satele compacte locuim în naşteri de spaţiu, ciclurile de habitat încheie ţara. Smoc alb pe coadă, două căprioare înghesuie aceeaşi tufă, peste plaiuri biserica umple gura de cuvinte, adîncimile cioplite stînci în brazi, aprind luminile pentru tunel. Printre muchii de ziduri pîrîu, vîlcică freudiană intrăm în bazinul Trotuşului, în loc de lava călătoriei rîu lava călătoriei case. N-a fost organ pentru atîta tăietură în viu, în tot paludismul smîrcurilor intenţionale aerul cel mai curat al omului n-a fost gîndul, implacabil în retorica brad, conurile bărbăteşti pe vîrfuri.
Bisericile vechi pe Tîrgu Ocna cocoşate la trup, prind tîrgul moldovenesc de 300, de 500 de ani, din cultura de mahala îşi adaugă prunii. Ţie, domnişoară, îţi rup urechile acasă, eu discut cu tine şi tu faci ce vrei! Autointoxicarea în obiecte, mă-sa şi tu tatu-tău, amîndoi îs parşîvi! Am terminat discuţia cu unul, am mai rămas cu unul, soarele asfinţind infernul în limbaje socialmente utile, căsătorie, ură, economie, rudenie Lévi-Strauss. „Cuvînt de învăţătură” Ilie Cleopa, cîştigă biserica din profanul teoria, din profanul practica şi din alte geamuri ferecate în împărăţia oglinzii. La fel ca munţii chinul rănilor vii ale vorbirii, fata n-am deschis gura, n-am ripostat, Moldova transgresează chipul cu voi, bondari în insectar, vorbim noi acasă! Bondarul-şef în cea mai mare oglindă, prea bine înţeleasă de Florin, intercondiţionarea familie, socialul stăpîneşte peisajele, alternative nu sînt, pentru ca mediul să ni-l distrugem pînă la capăt.
În compartiment cu tînărul teolog, „Începutul petrecerii moraliceşti” cu barba cioară, pui de cioară, firele de muzică în urechi, ne-am retras în cochilia unei singure vorbiri, cînd noi melci nu sîntem şi am putea fi vîntul Duhul! Dinspre Strunga Cuviosul Paisie Aghioritul, în „Epistole”, capitolul „Studiul duhovnicesc” cu ochelari subţiri. Văzduhul plafonat oraş, mult loc de reculegere, crucea bisericii pe coastă, pe culoar călătorii înşiraţi, negri în alunecare.



XV. TOT CE CUMPERI SĂ NU CUMPERI!
(Iaşi – Paşcani – Mărăşeşti – Saline – Adjud – Paşcani Triaj – Iaşi)
Invers citit este drac! – fac ce-mi place, uraniu! – am nevoie să ador femeia


Vineri, 21 iulie 2006, ora 20,38, în gara Paşcani, în sala de aşteptare s-a amestecat timpul lui Gabi Barbur, ce a fost scaldă liberă înoată cu el, camaradul nostru de arme, după atîţia ani. Dar te-ai zăvorît în zvoană bisericească, oricît ai avea dreptate cu cardul, pe care nu-mi iau salariul, căci invers citit este drac! Ca şi cartea de identitate identity card, drac invers, cum citesc evreii de la dreapta la stînga, vine tocmai pe fruntea din fotografia în chenar mic! Crezi în potriviri? sînt însurat tot cu o Gabrielă, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, hramul mănăstirii e Sfinţii Arhangheli, biserica în sat tot Sfinţii Arhangheli!
Ai rămas pe timpul nostru trecut în livretul militar, cu el mă legitimez ori cu legitimaţia de serviciu, nu cu buletinul! Ce scandal, pînă la directorul general, că nu pe card! Iar la alegeri, pentru guvernul pe care-l susţinea, numai nu spunea pe faţă, m-am ridicat în sală în picioare, pentru mine este un guvern satanist! Mi-am luat şi adio de la colegi, aşteptam după alegeri să mă dea afară, numai că n-au mai cîştigat ei! Atenţie la linia a doua! acceleratul de Constanţa, codul de bare şi el atenţie, tot ce cumperi să nu cumperi! Nu e de cumpărat, liniile groase din capăt şi din capătul celălalt arată tot şase-şase-şase, în codul numărul 13! Cum te-ai împuşcat cu degetele în gît, ţeava pe buricele lor şi rictusul trăgaci, precum caii mai rămîne să ne pună, bare, cipuri în gît! Pe frunte şi pe mînă, ca la Carte, numărul Fiarei la om!

Ora 21,02, în acceleratul Suceava – Constanţa, oamenii cum erau de voinici şi copiii ies slăbănogi, bunicul meu ce om voinic era! Pe întîi ianuarie, cum altfel decît Vasile, a, Vasîlică! De la 6 luni cu lapte de capră trei luni, după aceea lapte de vacă, crud! Casa pe munte, luceafărul şi steaua dimineţii Morgenstern, a contat numele ca s-o aleagă drept Maica Domnului, în filmul Mel Gibson despre Patimile lui Iisus.
INTERVENŢIE ÎN TEXT
Concert folcloric in memoriam Liviu Vasilică, duminică, 23 iulie 2006, ora 18,00.
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT
La Petru Vodă duhovnic părintele Iustin, să te spovedeşti! la Bîrnova Calistrat, eu la părintele Iustin l-am întîlnit, o face bine el, dar cum stă cu ascultarea! Bine, nu că îl iau acuma în braţe pe mitropolit! Cărţile, după zece ani m-am întors la unitate, mai era numai locotenetul ăla pe care noi îl numeam Frumuşelu, care s-a ocupat de noi după ce a plecat Găină, acum era maior. Am vorbit cu el, am dat înapoi cărţile şi o vestă pe care o şterpelisem, eu m-am mărturisit pentru ele!
Iluzia că totul se echilibrează la nivelul clipelor, adică al sferturilor de gînd, destule varsă mutul pe banchetă. Mihăiţă doarme şi tot s-a ales cu o brichetă ori pix cu sclipiri, roş-albastru clipeşte pe piept, mergînd cu ele prin vagoane. Viaţă trăită în mărturisire, fragilă pe cît îi ştii alcătuirea, tu te ţii mai pregătit, casa ta de la cota 950 de metri şi doctoratul neterminat, în al nouălea an! Nici avocaţii ăştia nu-mi plac, eram în primul an, l-am salutat eu, s-a făcut că nu mă cunoaşte. Acum e procuror, ce-i, Prisăcene, ai uitat cînd erai pe budă şi nu te mai puteai ridica şi te-am şters noi la cur de c…t?! atunci m-a salutat. Luminile Bacăului în degradarea om, are dreptate cu bizareriile lui, conformismul nu face mîntuirea. Am mutat de la ţară stratul util, cel rural, oraşul este dezurbanizare în gregarele lui simulări.

Sîmbătă, 22 iulie, ora 4,35, în personalul Mărăşeşti – Miercurea Ciuc, în gara Mărăşeşti şirul de vagoane zorile. Pădureni-Putna desfundă tot cerul, lumea haiducă de Cozma Răcoare, cîmpul înalt adînc de văi, înălţimile pădurea, În zori, /rîde tot pămîntul, /se alintă vîntul, /în zori! Răcoarea dimineţii iese de adîncul verii, grîu cîmpul, vorbirea vomită tot ce te apasă înainte să apuci să te exprimi. Povestea vrea hrană digerată, sărim şina toţi cinci, Mihaela a scăpat trenul, a venit cu remedeul. Se duce băieţii la băut, iar n-am cu cine să mă duc! Vai de steaua şi de cozonacul tău! acela al lui Ivan, strîmbul cela, flori la doctoriţă! Limpezimea bate pereţi, îneacă orizontala razelor de soare.

Ora 18,31, în acceleratul Braşov – Iaşi, după Saline flori pe tăpşan în estetica lipsei de erbicidare, baloţi de paie în dezastrul agricultura. Treptele verii „Carom”, „Rafo”, coasta văii căptuşită cu pădure, peste locuri golul se scurge ca apa. Unghiurile serii sorb circuri glaciare, vagoanele culcate de raze, amurgul se închide cu el însuşi şi se lipseşte de chei. Ce nu se poate naşte se rostogoleşte pe sub pielea viului, îi varsă pe De Chirico şi pe Delvaux şi militantismul oniric tot, am nevoie să ador femeia şi mai curînd pe tine, în Maica Domnului! Geamul vagoanelor decupează vechile răni pe cer, sîngele este mijlocul de propulsie în viu, norii sîngele în culori complementare. Cozi de frază, radicalizarea unei dimensiuni le face pe celelalte, trece în altă stare laicatul Iaşi.




XVI. MUNŢI ROHMANI
(Iaşi – Leţcani – Dorohoi – Zvoriştea – Siret – Rădăuţi – Suceava Nord – Vatra Dornei – Ilva Mică – Cluj-Napoca – Huedin – Oradea –Ciumeghiu – Holod – Ştei – Arieşeni – Cîmpeni – Abrud – Alba Iulia – Suceava – Iaşi)
Umeri colinari – femeie deasupra-agonia morţii – viaţa aheilor în expediţie – munţi rohmani


Marţi, 15 august 2006, după ora 6,20, în personalul Iaşi – Dorohoi compartimente, alegem vagonul-salon din instinct gregar, îi greu, ăi, să faci atîta treabă, şi răpidi ca să termini, nu să te lungeşti aşa! tot automatisme. Depoul de tramvaie pe mal, sare veacuri din cîmpul pastoral la echipamentul urban de nişă, zborul de porumbei clipeşte pe fiecare. Beţele electrificate pe faţa văii, pe ţîţele tinere navigaţie de cabotaj, sprijină capul pe geam, dedicaţii muzicale, crainica ţine cu toată lumea în dialogul nostru particular cu ascultătorul constănţean care de la 5 pe Radio Bucureşti, de la 6 trec pe Radio Iaşi, să mai văd ce fac moldovenii noştri! Noxe mass-media scurge hleiul de pe aria fiecăruia, se lungesc în tunel, pîrîie melodia.
Bătrînul ni se sprijină de umăr, copilul din sat mi s-a tocit pe o rotiţă de oraş, desenul feţei a înţepenit trecutul, cei 15.000 de militari libanezi care vor fi aduşi în sudul ţării, aproape de graniţa cu Israelul, descărcări electrice în Maramureş şi Crişana! Între colaborare cu Securitatea şi cei care au fost obligaţi să devină colaboratori scapă radioul pe jos, ştirile curg în orori, aşteptăm cîntecul liniei ferate, ne-am spurcat la limbaje mai expresive decît vorbirea.
Iaz în stuf, cu ochii închişi bătrîna cît mai ştie, cît mai veghează, „Haos în CNSAS”, titrează „Adevărul”, bisericile închinate Maicii Domnului pe tot cuprinsul ţării, cîmpul Jijiei pictograma sonor, aici Radio Iaşi, România, Publicitate, uită de antene improvizate, treci la televiziunea prin cablu! 7 şi 30 de minute şi 19 grade Celsius la Galaţi, chiar foarte călduroasă! Lunca sub mal iazul, biserica în coastă sat, pătură pe răsărit burhaiul de ceaţă, ia-să-vedem-ce-se-mai-întîmplă în cîteva minute, cotidianul creştin „Lumina”, tradiţia spune nu se ştie cum, numită în popor Sfîntă Măria Mare! Tremură de nerăbdare Liviu Gruia că urmează rubrica „Sport”, care va susţine mîine la Constanţa!
„Biroul Mişcare” rococo 1900 eticheta staţionării şi la Şoldana, fac compoziţia di sărăţăli şi fac fel di fel di! Sub ştergar coşniţele cu pomana, gîlma locuită biserică şi peste ea tot biserică, fata şi mai cuminte trează, scoală, bunica! Dăm noroc bărbăteşte, vorba ţine strînsă de mînă, nici eu n-o trag înapoi, satul pe coastă biserică albă pe cer. Lipseşte iazul de sub mal, spiritul de contradicţie adună berze cu aripile mari, simbolizarea nu suportă vizualul, cu atît mai puţin vizualul ei, metasemnificarea. Bunica poartă broboadă cafenie, în ureche bumbi de argint, îndoctrinarea mea continuă cu judecată, ca să am o atitudine, înghit zîmbind. „Biroul Mişcare” la Zlătunoaia, urcă şi ţigani, dormim cu gura şi mai deschisă, cerceii într-o nouă prezentare, atîrnă în sfîrşit natural, cînd vom pierde somnul pierdem tot. Cealaltă unde ţî-i? S-a dat jos, să mănînce şi ea sarmale! Da’ acas’ de ce nu-ţi faci sarmale? Mănîncă sarmalele înainte să le fac! Zîmbim de ţigani şi ea nu rîde, ia uite-l, duce pruncul în alt vagon!
Fluxul vorbirii mai uşor decît cursul privirii, şocul ocular inventează continuu instantaneul şi generalitatea conceptelor este cuprinsă de bătaia de bătaia de joc. Bătrînul stă drept, cămaşa gălbejită de cît s-a păstrat în lacră, călătoria topită între umeri colinari. Cele mai intime ridicături pornesc obîrşia văii, revărsările scurte, valea stricată în facerea ei îndeseşte modelele, forma mentis, nu scapi nici în începuturi. Clădirea părăsită liziera de nori, turla bisericii albă coastă de sat, şcoala albă, tumuli de cultura Kurgan au înlocuit gorganele, la Movileni zarea le mai păstra.

Ora 11,20, în autobuzul Dorohoi – Rădăuţi, pe strada George Enescu nu trece muzică, decît literatură, pe coastă prelucrată în centru civic. Pădurea pe formatul de autobuz, tînără de epicentrul Eminescu, reluăm calculele de precizie, vîrful aisbergului pentru impulsurile exprimării. Siniliul caselor de pe Jijia s-a înseninat albastru ceresc, îşi spune numele Vîrfu Cîmpului. Limbajul asigură sisteme pentru vorbire, din ţigăneşte pînă pe româneşte fustele Coşeriu grămădite lîngă autobuz, urinează repede, urcă la loc, calculul merge ca mnemotehnică, norii deasupra.
La verticală linia prezent e părere, viaţa scapă în ochiurile de apă adîncite permanent în fîntîni, limba de cultură moare limbă de cultură, nu dă voie la experiment, visa să fie Ceauşăscu, visa să fie Nea Mărin Miliardar, mai ceva ca Ceauşăscu! În loc să facă ca bărbat ceva, şi-o bătut joc! Casa ei, viaţa ei, onoarea ei, care şi-o adus femeie asupra ei în bordei, înainte să moară! Ţîganca ceia, i-am adus femeie asupra ei, înainte de moarte! Au dreptate ţîganii să-l jupească de viu, să-nebunească băieţălu’ cela, că eu am adus femeie asupra ei, în agonia morţîi! Aduci tu fi-me-i deasupra ei! el o lăsat băiatu’ lui, i-o luat căsuţa lui, să trăiască el!
Fondul femeie deasupra – agonia morţii liniat în obcini, au crescut albastre, reluarea mesajului este patetismul lui, depărtarea ţine culoarea constantă. Grîul la secere, de peste deal curgem pe tăcerea vîntul, Dorneşti printre case reporneşte motorul. Cruzimea exprimării, din lipsa de acomodare cu ea scatologie, pornografie, adaugă şi traumele creativităţii, e hramul satului, da’ aicea ştii ce e, concurs de cai! Erau două fete a lu’ Mopîrţanca şi Ilie nu le-a cunoscut. Ştii, Ilie tot între ele, nu mai voia să vie, ele sînt surori! Dar cu abilitatea vorbire cum rămîne? Abilitatea blesteme, să-i iasă viermele pe nas, băi fetiţo, să-i iasă pe ochi, aşa!

Ora 16,55, în personalul Suceava – Ilva Mică, continuă şi fără noi, după cît sîntem conectaţi la sistem, fără rest, CFR face experienţa de nesuportat, ca romantismul lui Shakespeare la 1600 ori turboreactoarele puse pe maşini de formula I, decolau de pe pistă, se răsturnau. Rămîne prezentul biserică de sat, peste versant se încalecă judeţe de munţi, inserţii de creste din alte zări, Pavele, eşti nebun, înţelepciunea ta cea multă te-a smintit! Nu sînt nebun, preaputernice procuratorule, A ÎNVIAT! Vin stîncile, vine şi Petru Chefa, arcul nostru de tren îi trece pe alături, mărfarul cu stîlpi de rezistenţă pentru „Avitop” Iaşi.
Frasin, l-au declarat oraş, a sosit circul, alb-roşu pe cupolă. Găinile şefului de gară iar cocoşul fundal de pictură metafizică, De Chirico prin sine însuşi, pentru ce se trece cînd nu se trece nimic. Nesmintit regim de biserici, cea care prinde lentila văii punct ideal de vizibilitate, o zugrăvim, din sus frescele gata, poalele neterminate. Amurg pe suspensii de lumină, vine ceasul şi acum este, lume paliativ la ceea ce omul a stricat, munţi intim refolosibili, dar nu în desfătări se va opri dorul omului. Bezele Căminului de bătrîni Pojorîta, la rînd pe laviţă răspundem grăbit, cel mai tînăr zîmbeşte. Ţuguie de biserică peste case, căci omul n-a mai locuit de la Homer, ducînd viaţa aheilor în expediţie şi după mulţi ani Odiseu se săvîrşeşte acasă.
Pică de brazi cum se lăsase pe ei o pace adîncă Voiculescu, de Sfîntă Măria Mare, Adormirea Maicii Domnului! Papa Voitilă românul coboară din munte goral, vine la Bucureşti şi-l îmbrăţişează pe patriarh, Grădina Maicii Domnului! Rest de timp vechi şiţa spartă în casele scunde şi cu podul înalt, s-ar putea conserva pe loc, şesul cel mai liniştit în muntele cel mai înfundat este contribuţia Bucovinei la relief. Lucrurile s-au rărit, bradul şterge tot, navigăm după cer, nord-vestul ur-valea de apus. Larion între tunele cu ţinuta de vară, ce curaj pe tine, fusta bleumarin pe genunchi, paleta pe starea de munte păduratic. „Tunel 7 Larion /Proiectant SCCF Iaşi /Constructor Tunele SA Braşov”, faţa soarelui de Ardeal într-o clipă de brad ţine ziua de ieri.
Tunel după tunel, nimicul lăsat pe cetini în pămînt, pe viaduct staţionează în creştete de brazi, locomotiva apucă înăuntru, cîinele se repede, coada trenului pe gol, ieşirea iar se face brad, faţeta lui nimic a dat-o. La ferestre zgomotul, partea armonică a lumii în aceeaşi mumă botoşană, cum a cerut-o Enescu din Eminescu. Ilvele străbunilor lui Creangă, paloarea nopţii primul alb de biserică, Măgura Ilvei ştearsă alb de biserică umbra serii.

Ora 21,38, în acceleratul Iaşi – Timişoara, din Ilva Mică, cu inima strînsă de luxul bucuriei, nu duce grija ce să mănînci şi ce să îmbraci, Florine, spune-mi tu, am plecat aşa! Bineînţeles, cu trenul! Viaductul nou la Beclean pune căile dinspre Bistriţa, ţi-am zis că se văd luminile Becleanului! Pe al doilea telefon, „Patul lui Procust”, după caşcaval şi un pahar de cabernet-sauvignon de Murfatlar, Dej-Triaj mărfar de colaci de sîrmă, Clujul ocupat de imobile de somn.

Miercuri, 16 august, ora 7,17, în personalul Oradea – Ciumeghiu – Vaşcău, din Oradea, un corn cu vaselină, apoi i-o ţîpă-n cap! Mă duc să-mi iau corn, da’ nu mai apuc, km 655+3 Depoul Oradea, la poartă cu ziarul pe burtă. Textul între mnemotehnică şi încifrare, dulcele Oradei ţine de faţa ei întoarsă munte-cîmpie, moalele marginii de ţară din agresiuni. Suficienţă bombastică, limbajul tulbură unda călătoare, lăstarii înăbuşă linia, zgîrie geamurile, Tinca în margine de sat prăfuite sonde de ţiţei.
Valea mănoasă ca şi nelocuită, la canton gospodina, ni s-au făcut roşiile. Rîpele dau înapoi din defileu, cîmpuri în munte, umblă dealurile goale după codri. Finiş sălbăticie de lăstărişuri, pruni îndoiţi de rod, Beiuş pe beţele turlelor, Apusenii lanţuri dimpotrivă, ce mai mişcare înnădindu-le plasa, nici îmbrăcaţi nici dezbrăcaţi, nici antropoizi nici jivine!

Ora 12,42, în autobuzul Oradea – Alba Iulia, în autogara Ştei, drumul plănuit nu trecea prin Vaşcău, am coborît din tren oportun, voia Domnului! Silueta gării cu turnul vîrf montan pe foaierul din Paris, exact aşa cîntă Enescu oriunde, o modelăm ca şi acolo. Mai interesant în vis, ne-a trezit de pornire, s-a pus muzică folclorică, singurele trei blocuri turn din oraş în miros de chipsuri, trecem pe manele grele, „[Vîrsta] şi destinuuul /Mi te-au scos în cale /Să ne şteargă viaţaaa /Lacrimile-amaaare!” Desenul munţilor anapoda, rîcîim fundul depresiunii, pruni peste tot în sprijoane, ipoteza drumului printre obstacolele de case, ideaţia intermediară.
Pe cruce roşie traseul turistic, serpentine din chei, cîteva pe minut, rulează pădurile prin parbriz, dacă nu ne învîrtim în loc. Un kilometru cîştigat altitudinal, în rînduri împădurite vorbim cu crestele, de urcat nu mai e ce şi coboară, trecătoarea lui Păcală pe suflet de munte. Cuiburile de piatră dintr-un stol amestecă şi brazii, ocolim zidării de stîncă, roiuri de fluturi peste ele. Jetul bimotor şi norul o treaptă mai sus, se închide cerul albastru, Sighiştel pe triunghi albastru, autoturism de Iaşi izolat.
Arieşeni centrul civic, jandarmi montani, albia bisericii trei turle peste pronaos. Scărişoara încă zidiri pe tălpici şi butuci de lemn, biserici întregi am purtat tîrîş între sate, Brazda Bisericii. S-a vînat în Apuseni pînă cînd am făcut ariile corticale arii specializate din domul de piatră, înţepenit în parapet, cu spărturi în plase la răsuciri de serpentine. De ore bune copacii frămîntă viraje, „Ăla-i om, care iubeşte, /Nu care nu trebuieşte, /Ăla-i om, care-o iubit, /Nu care n-o trebuit!!” Sava Negrean-Brudaşcu prinzînd sursa călătoriei, tulbure în trecutul pe care amestecul munte-autobuz îl întrece, etaje şi zone funcţionale, staţiune, staţie Salvamont, mină sau bloc turn de oraş minier, egal te aştepţi să apară. Cîmpeni nu Abrud autogara, casele proptesc munte cu peretele din spate, monumentul lui Cloşca, pe banda audio ne-am pus să rîdem de sălăjeni, Roşia Montană la 320 C! Intersecţia pe termometru, sterilul minereului umflă valea, Abrud „Adinel vopsele”, 790 de ani, „Păstraţi /Andi ecoparc PRZ /Curăţenia”. Autobuzul zgîrie borduri, atinge ziduri, păstrîndu-i măsura am răscolit Apusenii, care ţineţi totul pe mic, munţi rohmani ce veţi veni! Brădet, fîneaţă, pîlc de foioase scad pe cartierul de blocuri, firul apei în întunericul pîrîu, LEA nouă, bate lumina în piloni. Pantă de cel puţin 7%, „Pădurea e chiar cea mai de preţ podoabă a naturii. Ocolul Silvic Alba Iulia”, şi bălăioara stînd lîngă panou.
Căzînd pe clinuri între păduri apucă Valea Ampoiului, bune motorul, frînele „Ikarusului” unguresc, le-au distrus şi lor industria de autobuze. Talveg uscat, parapeţii utilaje de excavare, betonează, stop! n-am intrat nici în casă, nici în stîlp, furnalul de Zlatna în cîrca muntelui, peste oraş plumb sau aur, demolează fabrica. Ultimele bariere, ţin păturile verzi clonţuri de stîncă albă, Priseaca sat părăsit, saltă de viteză ilegală. Meteş dinţii pietrei, pe tufărişuri viţa de vie, din Tesalia vin bolovanii de stîncă, cu mănăstirile pe ei. Strada Zlatnei din Alba Iulia scapă în imobile, seamănă cu manelele.
INTERVENŢIE ÎN TEXT
Citirea preface scrierea în ideograme.
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT

Ora 19,25, în acceleratul Timişoara – Iaşi, din Alba Iulia, somnul fetei cu luminiţe între pleoape, trafic susţinut peste creste pe culoarul de zbor. Aiud puşcărie, cea mai grea, aici combinatul, tăt s-o distrus, ca şi la noi la Oţelu! unii au creat, s-or dus toate pe rîpă, să muncească la negru şi n-au din ce să mai plătească pensiile! După mine n-ar trebui să mai facă puşcărie, toţi care or greşit împuşcaţi şi gata! La mine, în Maramureş, nu prea mai fură, toţi care n-au lucră la animale! Bogăţia se socoteşte în religia muncii, sectă apuseană, străluceşte din oraş biserica, la forme rotunde de femeie îl cheamă Hieronymus Bosch pe Sfîntul Antonie, poate aude şi Andrei Pur Aiudeanul.
Muşcă dealul din zbor avionul soare, turlele de steril urban, planeta Ocna Mureş, numai anul ăsta s-a încălzit cu şase grade! Păi da, vine sfîrşitul lumii, semnele s-arată! Berzele pleacă şir pe curgerea anului, trenul de primăvară le-a prins venirea. Linişte de dealuri prea tari, oi sau pietre, pînă la urmă oi, pe ridicături de lumină.
Tunelul noaptea pe Bucovina, brazii prea mulţi faţă de stele, biserica printre turle. Ruginoasa rouă, te visam, te-am lovit cu piciorul, feţele cultivate îngrijit spre Heleşteni, auziţi? s-aveţi grijă de geanta lu’ domnu’, că-i obosit frînt! Eu cobor la Tîrgu, are foarte mari probleme cu băieţaşul, am auzit!



XVII. O OPRIRE ŞI O OPRIRICĂ
(Nicolina – Ungheni – Bălţi – Ocniţa – Otaci – Donduşeni – Bălţi – Orhei – Chişinău – Leova – Cahul – Giurgiuleşti – Galaţi – Cuca – Bălăbăneşti – Bîrlad – Vaslui – Iaşi)
Să ne mutăm în altă ţară! – pîn’ la Ilie-Pălie ne face săraci complet! – o oprire şi o oprirică – la iarnă o să şie-un noptalău! – eu sînt aceste dealuri – Radio Noroc Mercurial – lîngă frumuşîca ceea – ploile din douăzeci de veacuri


Marţi, 17 iulie 2007, ora 4,53, în faţa gării Nicolina, ţintuiţi să ne vămuiască să ne mutăm în altă ţară Goga. Violează spaţiul intim brandul Republica Moldova, mistifică pînă la fraza-reper nu lucrurile se schimbă, ci părerea noastră despre ele, gară internaţională în mijlocul Iaşului, la kilometrul 0 al Moldovei! Primul tramvai, linia 11, vagonul 223.

Ora 5,18, în acceleratul Iaşi – Ungheni-Moldova, din staţia Nicolina, accelerat de 20 de kilometri, cînd vine de la om liturghia sensului e neagră, masa lui critică în numărul de călători, care sînteţi cu mine nu vă veţi pierde! sufletele de pe corabia Sfîntul Pavel. Centrala Holboca pe cărbune, ciori semiinternaţionale în lunca Prutului, student la economie, da, la Iaşi! Lei moldoveneşti cu 5:1, care pe 5? Ungheni-Prut sub spinările de blocuri din jumătatea de dincolo, fîşia a fost arată, sîrma ghimpată, soarele de după nori.

Ora 8,28, în personalul Ungheni – Bălţi, din staţia Ungheni ploaia, cînd a să pornească n-ai să şii bucuros! Ţîne şi dumneata oi şi-ai să vezi cum îi! Da’ n-ai înţeles drept, eu am zîs că eşti hîtru! Hai, zăci! damă! Ia-ţi, ăi, zecele acasă, n-am eu! avem cu ce bate, damă, valete, ce ai acolo? Piper negru, boabe sau măcinate! băsmăluţe parfumate! „Doina” s-o scumpit, doi lei, doar nu le fac eu! Vanică curată, este şi vanică murdară? concentrată! Ne lunecă pungile să pornească trenul, zîmbetul nemişcat flotor de bătrîneţe, mă duc pînă la Petreşti, la Petreşti şi-napoi, mîine mă duc la Străşeni, căldura asta, pîn’ la Ilie-Pălie ne face săraci complet, ş-aşa sîntem săraci! Rouă ieri dimineaţa, dama de verde ş-un valet de roşu, dama s-o iei tu!
Berea Chişinău gata, spasiba! România pe umeri păduratici, aliniamentul din 1944, Stînca-Roznovanu rezistă şase luni peste Iaşi, barza deasupra. Oile pe mirişte bat pîlcul de stejari, barza tot singură, cireada pe fundul luncii cu sărăturări, aiestea-s gume, ciocolata da’ nici n-ai gustat! Dar ce, ia pentru el? Voi v-aţi pus de urechea mea? vacile le duc la petrecere în pădure şi le strîng eu la primăvară! Mă Şoarec, mă Mutu, numai ochii în fundu’ capului! O ploaie, să deie Dumnezău o ploaie cu piatră! Bicicleta la gară, viţelul şi mînzul mai mici, eu şi mai mic şi mai bălai cu jucăria la mînă, iacă Petrea, Petrea a lu matale, în crîşmă! Rîzi şi te apropie mai cu curaj, viţelul tăvălit de soare a scos limba, ăsta moare!
Coborîm zuos, răţustile un-de? acolo la deal îs? Nu, vacile pe deal, mici de depărtare, şi ele sînt răţuşte? Iaz cu coada strecurată printre dîmburi, aţeia-i casa noastră? Bluză de mamă, mi-am asortat-o cu ochii copilului, unde-i casa nuastră? Recunoaşte albastră vîrsta întrebărilor, gorgan în culmile ancorate spre sud, siturile istoric întemniţate, fasolea uscată, floarea-soarelui pipernicită. Gurgui peste sat, îi răspunde altuia, şir de stejari, rînd de plopi, castanii se usucă. Presară iazurile cîmpuri vălurite cu maiestate, misterul ca formă de relief. Cartofii s-o uscat, nic, ăi! s-o uscat floarea! „Bălţi Ora[ş] /Бэлць-Ораш” peronul, fa, Ileanăăîî!

Vineri, 20 iulie, ora 8,43, în personalul Bălţi – Ocniţa, din Bălţi, cerşetorul cu metoda iconiţa pe genunchi, feţele de oraş scapă lame de văzduh. Cîmpia permanentă femeia, asortată pe roz cu fata, ruliu şi tangaj de munte ajuns la viteza de croazieră. Nasul şi buza ţi le-ai julit, punga cu Ştefan cel Mare proptea la spate, acordeonistul pe două romanţe româneşti. Buzunar de plastic la piept cutia pentru cerşit, orb, în hol mă ia ceferistul în braţe şi mă trece în alt vagon.
Miriştea arsă, petice de vie, Donduşeni repară gara, de ieri pînă azi mi-am spart capul, stinghia de fier de la poartă. Ridică pălăria, plasturele pe ţeastă, nici nu se cunoaşte! Trei zile pe săptămînă la Ocniţa, mai mult drumul, urgenţele oricînd la telefon! medic legist, tot don’ doctor! Casa la Bălţi, la gara Pămînteni, naşul a fost salvarea, are fabrică la Soroca. A fost casa moşului, saraiul i-a rămas ei şi o cameră, au divorţat la bătrîneţe, baba a murit prima! La Unguri, băiatul popii din sat, degeaba a ieşit prin minune din meningita de la un an, la zece s-a înecat în Nistru! telefon, să-i fac formele fără să-l mai văd, că se umflă! Mor şi de beţîie, unul o bătrînă sugrumată! De unde probă ADN în sărăcia noastră! A vrut unul, să vadă paternitatea, i-am spus cît costă!
Rediul Mare, mai avem două opriri, o oprire şi o oprirică, o haltă! Stejarul cutreieră platouri tactice, strategia verde pădure, iazul în arendă pe 99 de ani, crap, caras. Lipnic Ştefan cel Mare, bătălia de la ~ , Ocniţa-Sat e Caracalul, unde s-a răsturnat carul cu proşti. Gabrovo, zic bulgarii, schimbul de bancuri similare verde.

Ora 11,23, în autobuzul Briceni – Otaci, în autogara Ocniţa, perdeluţe la ruginitură, izuri în fierbere galben-muştar, Aista-la-Otaci? abureşte a stînă, dacă sînt tînără ţigancă las parfum din ţoalele neamului. Vehiculul ceresc unge osia lumii, lunecă pantograful între Ocniţa şi Otaci, noaptea-i mititică, la iarnă o să şie-un noptalău! La cucoşăl, mătincă încă-i prins, vina lor, n-au văzut la naştere! e prins acolo, doar n-om face ca la evrei! Da’ poate-o da Dumnezău, poate-o aduce o ploiţă! Plus că mă mănîncă urechile, totdeauna se-ntîmplă aşa! Sergiu Afanasiu „Abeceluş”, aricelu’ şi berbecuţu’, las’ s-hibă! „g+h+e se citeşte ghe, aşa ca în gheretă”, în morgă ş-o dus-o aşa îngheţată, aicia numa’ juchesc!
Mirosurile în ebuliţie, în olfacţie ispăşim după evreii martirizaţi feroviar 1941, măscări culorile „pirat”/”pisică”/”papagal”, unde, la noi în braţe să mai suie?! Olecuţîcî! Strînge lumina galben-muştar, culoarul înţepenit de masa feminină, patlagelele mai tîrdzîi, că ele lîngă fîntînă-s puse. „Abeceluş”, nu „Abecedar”, căţeluş, purceluş? „Combinatul de produse din Ocniţa”, din ce-o crescut copchilu’ ista! caşă nu mănîncă, slab ca un, K 1 păing! Nica nu, cu nişte mănuţă ca pernuţăle! Îi dă ţîţă, suge ca un purcel!
Secureni 8 km, îl aduce maşina de peste deal, pe care l-a luat Kievul, Victoraş din Bîrnova, arab/evreu de prepuţ, de ce tresari prin somn în braţele mele? Bîrnovă de Iaşi şi de Ocniţa, calea ferată la căderile spre Nistru, km 179 dunga rambleului taie curmături spre vîrful de pantă, din Iaşi sînteţi? Tare-i frumos pe la noi pe aici! vorbiţi curat!
La margine de drum Bejanul mort Бэжан, Berbex Baran s-a făcut stăpîn pe sat şi, supărat pe e-ul vostru care mie îmi sună ă, cer traducerea şi i-am trecut Barani pe toţi Berbeceştii, numele să ţi-l îndrepţi nu te mai lasă! Parc dendrologic, sălcii, stejăriş, cerc magic pe semincerul din capăt, în căderea modernitatea mixat codul silvic. Moldova Hanului dealurile peste Nistru, oglinda apei vilele dace, rusism în bolţile de la cerdac, una singură cu deschiderile teşite. Dunga fluviului granitică, şoseluită de lăţime, femeia prăşeşte pe casele de peste apă.

Ora 14,03, în autobuzul Otaci – Chişinău, în autogara Otaci soarele betonat coşmar, „Perfect. Adevărul contează” pe vodcă, în apa minerală „Gura Căinarului. Prezenţa naturii”. Sclavia latinităţii rurală ridică edificiul social, cîrca moldovenilor spinarea dealurilor, libertatea noastră de sub ocupaţie porumburi, ne preface economic cel-din-iaz. Fiziologia carpatică închisă în sate fizionomie de om, ia-l de acolo pe Andrei! Puieţii de nuc conduşi în tufă, ricinul ornamental „Basarabia Nord”, „Dominic Gaz”, „Bar Moara Veche vă propune”, gazeificare pe granturi internaţionale. Viteza mai mare iarba mai uscată, mîlul pe coada iazului, stol de berze la buza apei, Mîndîc-Mîndîcanu, eu sînt aceste dealuri, Basarabie! şi le voi plînge şi după moartea ta!
Mîndîc ieşire, nucii în şir nucari, porumbarul pe trei caturi, mirosul de ars piperează uscăciunea. Găoacea maşinii înţepenită pe mers, banul oului om îşi duce în ea mişcarea, împlinim traseul şi în somn, Drochia bandaj tricolor la stîlpi, capra paşte iarba de oraş. La scara curţii noastre cîmpurile Bălţilor ţin grădina casei, să rezolvi înseamnă să codifici, asigurînd fiinţă somnului, cu viză de România, ca pe vremea ruşilor.
INTERVENŢIE ÎN TEXT
Există coduri prime între ele, dar se reduc la limbaj, aşa cum numerele prime între ele alcătuiesc un singur număr.
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT
Bălţi autogara pe manele, vă rog care nu s-a achitat, băieţi! Surocpiat la Chişinău, fîntîna cu troiţă, poliţistul ai doi peste număr! Televizorul pasager pe scaun, organismul fier-terci de om la regim de şosea, scapără stările din bunăstarea vitezei. Grigoriovca stării pe loc în capre şi un ied, vaca săracului în diferenţialele Imensa Vină Românească, cheia abandon 1940 inclusă în capra 2007. Tăcere pe singura ţară care n-avea voie să greşească, ne uităm cu toţii în somn, coate luate în mîini, televizorul în şalele posesorului. Orhei contactul imobiliar cu latura văii, în creasta de calcar se ridică detaliile. Strîmba şosea de coloană vertebrală a Republicii Rutiere Moldova, tărîmul forestier secat în otrăvuri de dulci serpentine, întrecem camioane şi curba în ac de păr, potop de viţă pe spalieri. Intersecţia ocupantului, de aici dezleg eu tot, cap-compas Brestul în Bielorusia, Poltava, Odesa, buclele pierdute printre vii se taie în distanţe. Stăuceni de Chişinău, semaforul, autobuzul 47 Alecsandri – Ciorescu, berea „Chişinău” panouri pînă în biserica medievală, cu turle mai înalte blocurile înfipte în ea.

Sîmbătă, 21 iulie, ora 9,15, în autobuzul Chişinău – Cahul, în autogara Chişinău Sud de mult n-avem bilete decît la şofer! Călătoria singura locuibilă, se mai ducé pe la întîlnire, asta se mînié că n-o ié, cîteva zile, pînă mai trece căldura asta! „Europarc”, blocul turn circular în pustiu, pe spinarea dealului, prima republică proclamată cîmp intravilan. „Poieniţa veselă. Tabără de albină” la Sociteni, bănăţeneasca la refrenul „Sapă, mă bădiţă, sapă /Că eu ţin dorul… grămadă”, alias de apă, varianta dintîi ar fi fost cultism, „Să ştii că la primăvară /Şi mîndruţa a-ră!” „Radio Noroc”, noua Românie radiofonică ţine de la Autogara Sud, troiţe cu statuete ca la catolici, pădurile la stadiul de spalieri de vii, „Deşi în pădure /a pătruns recensămîntul!” Preţul la ceapă verde nu se schimbă, usturoiul 7 lei! găina întreagă [o] găseşti la 20 de lei, scrumbia, o zi întreagă la „Radio Noroc Mercurial”!
Iarna Péguy d’une sévère neige /Sainte Geneviève tapiserie pe secetă. „Hai să bem, hai să bem. /Nicăieri să nu plecăm, /Nicăieri nu ne grăbim, /Toarnă un pahar de vin, măăăi!”, libaţie de comandă politică, tirania se întrece pe sine, dacă ar fi subtilă mai mult s-ar contrazice, Valea Florii 6, scuzaţi! Ronaldo 9 adoarme lîngă noi, autobuz-fier-omul, portocalele mecanice sărace nu de averi, sărace de mîngîieri Grigore Vieru, problema proprietăţii particulare la ciborgi o reprezintă proprietăţile particulare lor. Generalul Somn la două vîrtejuri în creştet pe un singur cap de băiat, urechea stă pe inima bunicii, „Asta-i viaţa ta, /Tu trăieşti în ea, /Nu o rataaa!”, ciborgii încă pe cartele perforate muzical.
Întîiul lan de tutun, în vie arătura ca pat germinativ, cu tufe de trandafiri în capete, boala din castani bălţează linia de nuci. Deasupra Leovei Româniile, Prutul mînă cotul spre oraş, avionul Dealurile cutremură petele luncii. Ţinut pierdut pe gorgane, satele trase la linie între Cuza şi Independenţă, biserica nouă, cruce dreaptă, ţine de Mitropolia Basarabiei.

Duminică, 22 iulie, ora 6,29, în autobuzul Cahul – Izmail, după Manta, loc mai este lîngă frumuşîca ceea, pleacă şi ea în România! Ne scăldăm în roşu, galben şi albastru, şoferul nici nu ţin inscripţii bilingve! Dăm mereu peste chipuri de rude, Vadu lui Isac egretă pe nămol, Colibaşi tot sate de Mitropolia Basarabiei. Cei pentru Ucraina, luaţi declaraţiile de completat în vamă! Era să te prind în uşă cu roşiile tale la cutie de banane, urc-o şi pe cealaltă, în doliu şi cari la roşii, tare eşti firavă, cade fusta de pe tine, bata flutură. Undele alimentare pentru Reni, deviate din Galaţi, bustul lui Ştefan cu fundal Prutul.
Ciot de măgură de loess, straturile de sus ţin cochilii paleontologice, şoseaua muşcă denivelările, atîrnă apa după două case, „Să aducem Europa în casele noastre. Votaţi candidaţii Partidului Democrat!” Stop în cîrlani şi iada lipindu-şi rărunchii de gard, dîmbul ars cu tot cu salcîmet, funingine de iarbă, şoferul e creierul operaţiunii, cum ne-ai prins cu „frumuşîca ceea”! Şi ne-ai trimis la ea, în misiune imposibilă, autobuz de provincie răşluind trei graniţe, lăsat pe două vămi, şi toate din România!
Ne ţii ca interior în oglinda retrovizoare, în faţă granitul mamei sovietice de război, a răsărit alături crucea, tricolorul troiţei în marea taină hieratismul naţional. Droage prin curţi, Balcania, chiar Muntenia, aşternuturile Galaţi peste luncă. Prutul în zece metri, în cincisprezece roade la şosea, locuri rele cu martori de eroziune monticuli pe ogaşe, îi duce rîpa, coroana de copac stă cufundată. Parbrizul pe umbra Munţilor Dobrogei, înclină hotarul în scurgerea turmei de oi, borduri crengile nucilor, poliţistul urcat pe scară. La şcoală bustul sadovenian, pe coastă relicva de piesă antiaeriană, nici funcţională nici monument, ultima în plasa fumurilor stepei Dunărea.

Ora 13,56, în microbuzul Galaţi – Bîrlad, în autogara „Dumitru” Galaţi, faţă de program pleacă anticipat, Doamne, ne-ai lăsat să-l prindem! „La nea Mitică. Vin roş de vînzare”, „104 Ţiglina III – Centru – Parc CFR şi retur”, oraşul de asfalt în faliment moral pe caniculă, în parc stropii lovesc pămîntul pietrificat. Coasta de dincolo la puterea Domnul, pierde luciul Brateşului, tăişul trecut peste coline, maşinăria macină pe gol vîrtejuri de văi şi de văioage, numai lăsat de Sus se pune locul de trai pămîntesc.
Cuca românii în viaţă pe partide, Durbacă venit la conservatori, Toader democratul cu crîşma PD, noaptea pustiei însoreşte în accidente de relief. Cîmpia Covurluiului trage pe dealuri, cf. Platoul Basarabiei de Nord, simetria Moldovei din pivotul ieşean, ploile din douăzeci de veacuri la Soroca umblă ape minerale la Nicolina-Iaşi.

VASLUI – IAŞI
Ora 18,46, în rapidul Bucureşti – Iaşi, după Vaslui. Calul pe talpa pilonului de înaltă tensiune, ciudatele forme ale vorbirii, pădure cu aromă, căpriorul îndepărtat cu două salturi familiare, privirile Baudelaire. Dealurile alungind minutele, perioade frastice în CFR, luciri uleioase, transpiră şi brazii creuzotaţi stîlpi de telegraf, haina pădurilor zdrenţuită, tot ce puteam noi îmbrăca mai bine. Lutul crestelor cueste în verdeaţă, frămîntări pe fiertura zilei, moment solemn al desţărării în pădure.




XVIII. ŞI-A EXPUS VIAŢA OPRIND TRENUL MORŢII
(Iaşi – Paşcani – Ploieşti – Braşov – Miercurea-Ciuc – Comăneşti – Adjud – Iaşi)
Filet cu bază de cant – Eminescu urme de cannabis – şoimul din lapte – nervuri brumate – şi-a expus viaţa oprind trenul morţii


Miercuri, 12 decembrie 2007, ora 17,00, în personalul Iaşi – Paşcani, în staţia Iaşi, neaşteptat adică adevărat, limpezeşte în apă închipuirea, imaginează că ai fi tu, iacă, mă duc acasă, încă nu, luna trecută nu! Buretele umflă haina roşie, empirismul vorbei disimulează cetatea ei, care cade ninsoare, cetate pentru oameni, aveţi liber? Nu mă mai ţîni fimeia, îmi sparge oglinda, sparge faţa mea! Dicteul automat ştiind pe de rost cum vine maşina, studenţi, elevi joacă şeptic pe mîna navetiştilor, vrei să ţi le-arăt? să le dai pe faţă, iese exact ce n-am eu! Ari şaptari la greu, ari ăsta toţi şaptarii, în staţie exactă feminitatea, pe cît se ţine constantă, ei, Gabriel, uiti popî, ce ţî-i drag ţîi-n viaţă!
Stai dom’le, un salariu, nu sumă fixă! Ai mai văzut vagoane jmecherite? cu rame d-alea, nu omida aia! Dar sînt 60 în ţară, cu aer condiţionat, alea-alea, cu figuri! Nu este de la o firmă autorizată, nu are de „REMAR” de Paşcani, nu se plimbă! Păi GFR Grup Feroviar Român, i-o luat prima dată pe Simeria, ce i-o prostit şi pe ardelenii ăia! cele mai mari probleme aici le-o avut, la Paşcani! O plecat tineretu’, o rămas bătrînii! să n-am eu păru’ alb! Fă şi mie un filet cu bază de cant! ce-ai crezut, că moldovenii sînt proşti? Bagă-mi, domn’e, material! Lucru de artă! de ar-tă! făceau băieţii! Ştii ce spunea? că le-ai cumpărat! Retorică, cu condiţia să ştii dinainte că ea se zădărniceşte, sănătate la maistru, te plimbi? Zoi, îţi face aşa, un zoi! rîsul fetei nu are nume, naşul primeşte de la toţi, grupa sanguină AB IV.

Ora 19,34, în acceleratul „săgeată albastră” Iaşi – Bicaz, după Paşcani. Mă gîndeam să plec în afară, conformismul social veşnic penibilul feminin, hrană materială pentru bărbat. Dumbrava tot, dincolo cartiere rezidenţiale, restaurant rotativ, vezi Ceahlăul, întorci capul, vezi altceva! Eminescu creier, i s-au găsit urme de cannabis, cînd a fost el la Viena! Veronica nu, asta-i o concepţie total comunistă!

Joi, 13 decembrie, ora 6,32, în microbuzul Ploieşti – Sinaia, domnişoară, fugi că te stropesc şi după aia te simţi cam prost! Să-nchidem uşa, uşor, uşor, cu milă, că mă doare sufletu’! Nici o geană de zi, oricum obiectele sînt invenţii, energia pe miros de gaz între cîmpuri virane şi supermagazine. Şapcă şi basc stilizat tradiţia industrială a Ploieştiului, „Paty-Paty” patiserie, „Optica-oftalmologie. Ochelari” confundă lucrurile, reclamele nu. Navetă de tînără poliţistă, degetele zvîcnesc, pe umăr geanta, repede cobori, pe vîrful dîmburilor stîlpi electrici, cheamă pădurea din Muzeul cinegetic Posada.

Sîmbătă, 15 decembrie, ora 11,07, în personalul Braşov – Deda – Tîrgu Mureş, staţia Braşov din valul copertinei, rapidul Viena – Bucureşti în trei limbi, silvu ple încheie pe română. Trupul de biserică nezugrăvit hotar de oraş, creiere de zăpadă în bolovanii coroanelor, sistemul nervos în ramuri. Din trecere vîrteje, făgaşe pe şine, albul negru radical de crengi, în viscol secundar viteza. Oile în peticul de porumb, cîinele berc la şine, pe sub schela de înaltă tensiune arbuştii, maximul naturii din parantezele pseudonaturii industriale.
Tractorul trage brazde negre, pricepe zăpada, steagul naţional este invenţia culorii, să ne explice vînzătoarea de nimicuri, lasă, ştim că eşti mută! Pe loc le iau înapoi, Oltul scăzut în albul lăptos pe care l-am visat, înălţimea oarecare din şoim, pe sol ciuguleşte şoimul mai gras. Scăderile de văi se lipesc de tîmplă arcuite muncele, continuă irealităţile multiple alb, tăcerea din tunelul termic tren. Mai mare şi mai sigur trupul mineral-vegetal, apele topite plastic, hora de păduri de amestec, şoimul rotocoale. În staţie părul inele, paleta, malurile rarişte cu stîlpi, adevărata industrie este cea inevitabilă. În natură, în om, în natura inevitabilului n-avem nume, viitorul ţine în aceste locuinţe de pace. Julitură de cleanţuri în plasmă silvică, pe cinci trepte de creste cuibul dintre vîrfuri, nămeţi de piatră în desenele căderii, jalea este organul nostru pentru frumos. Sîntem munţii de continuitate, odihna este a trecerii, platitudinea artă prezentă şi ea în caroiajul îndiguirilor. Satul de dinainte avea şi biserică ortodoxă, încheagă naţional confesional.

Ora 15,26, în personalul Miercurea-Ciuc – Mărăşeşti, din staţia Miercurea-Ciuc, catedrala prea mare pentru sat, dar muntele încape în ea, degete de soare peste umerii lui, cerul mediteranean pe Moldova albastru de Voroneţ. Ne-a ajuns şi trece înainte personalul Miercurea-Ciuc – Tîrgu Mureş, steagul galben la genunchi şi poziţie de drepţi, prea teşite şi prea simetrice culmile, largul se răstoarnă pe tăietura şesului, cerul pescarilor pe fundul apelor.
Vulpile întind boturile basorelief de cîmp, Punct Oprire Nădejde-Sat /”Merge mintea la băiat! /Merge mintea la băiaaat!” /manea cărare de sat, iepurele gras cu urechile în cer, căprioare în salturi. România este terenul veşnicei vînători, amerindienii o visează de dinainte de Columb, ş-apropo, eu ştiu c-am discutat ş-am discutat, aspect verbal superlativul, în cheia Ardeal cîntă suprasegmentalele. Pe cerurile Oltului Anania mitropolitul, brumate nervuri brazii, albastrul pe vîntul luminii de plină zi. Biserica schitului în plai, pîlcul de case din înecarea de brazi, care după ieşirea din rai s-au împărţit în om şi munte. Jilip pe fundul văii în loc de izvor, împlinim cu munţi Valea Trotuşului, scăzămînt în acoperişuri, curăţă parabolica, vîntul se înteţeşte, două gîlme urcă sania. Pîrtie, îi dă bani cînd se mărită, de-a lu’ Lupaş după deal, n-au putut să se cunune, rude, la primărie da!
Crai nou pe apa din zăpadă, pe sufletul din brazi, luna muntele pierdut în legile intimităţii, creaţia în recreare, vinovat e timpul. Salva zăpada simultană mai moale, zăpezile în Connecticut, Vali la a doua fetiţă cu americanca lui londoneză, să-ţi trăiască, prima ce a zis?! Mărfarul în nămeţi de lemn ori de cărbune, bradul rădăcina muntelui, netedă de lumini, întunecimea versanţilor, cîinele caută la uşă, la noapte îngheaţă. Valul pădurilor copleşeşte ca apa, din biserică luminile aprinse bat galben la vale, rezultatele fug, lucrurile ţepene zăpezi.
Poalele pădurii pe cale, peste dealuri plămînii zdrenţe, inima hipertrofică hidrocentrală, organele adăugate sînt tot atavice, ning pe deşertul om, locuibil fără repere interne. Lanterna verde se leagănă de frig, spaţiul se încarcă de urbanitate, Comăneşti rambleu tot oraşul, ţarţamuri electrice, zăpada încetineşte în tren organ de om.

Ora 19,03, în acceleratul Timişoara – Adjud – Galaţi, ramura de Iaşi, crucea Domnului veşnică în naşterea lumii, în naşterea nopţii veghe veşnică. Fumul staţionar, sonda înţepenită alb, ninsoarea din faruri auto, din coastele negre crengănişuri de protest între civilităţi. Garduri fructifere iernile la maxima recoltă de timp, zgrunţurii munţilor pe dedesubt, i-a potolit pămîntul, zbiceşte valurile lor, adună laptele condensat al văzduhurilor urbane, pe Oneşti bate indigo subliminal. Gara troian, cîrdul de fete la coborîre în anfiladă, mersul nostru calculat oricît de demonstrativ, de unde urîţenia.
Străfulgerările vitezei pe solul rotativ special amenajat al şinelor, invenţiile sînt perfecte perfecţionări ale momentului lor, mai ales femeia, pe seama simultaneităţii noastre. Felinarul de peron cu brădetul şi zăpada o fiinţă, toţi sîntem vii, pînă la mucenici, vii în Domnul, iubesc deci Descartes, Descartes deci exist, retorica dezlănţuită, deasupra apei capul ei cu răsuflarea ta.
Ninsori, metafora zăpadă ne-a îmbătrînit, a lăsat cineva uşile deschise, Polu’ Nord aicea, să-mi baaag picioru’! viscolitura topindu-se pe culoar, închid uşa cu lanţul. Crucea Roşie Roman Viorica Agarici, 1886-1979, 3 iulie 1941, şi-a expus viaţa oprind trenul morţii cu evrei deportaţi, 1947 foametea cea mare, veneam noaptea cu sticla de lapte, ca s-o găseşti pe prag! Fericire în aer dacă nu în zăpada moarte, cămaşa fătului are de partea cealaltă pe Domnul. Tremură, Adevărul aduce un salt în hiperluciditate, mase de locomotive, ornamente pe rezervoare „La mulţi ani 2008”, maşina petrecută în fugă pe viaductul nou. În el bat clopotele limbii, se întîlneşte cu Voi, în concreteţea locului stejarul lui Mamvri, darurile moldoveneşti pe case, Ruginoasa şi har peste har, sporeşte liber pe orice limbă.
Sacralitatea descifrării trîmbă de fulgi, ochii din ferestre de case, Leţcani biserica rotundă, ne rupem de tren, sar frazele să coborîm, în dîmbul Antibioticelor silexuri preistorice gesturile premergătoare. Ne conformăm în potop de zăpadă, intrarea în suflet Iaşi, trupurile pe lopeţi la macaze, clădirile sub peron.



XIX. DÎMBOBISERICI
(Nicolina – Buhăeşti – Roman – Bacău – Miercurea-Ciuc – Tîrgu Mureş – Reghin – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava – Iaşi)
veioza în fereastră – în mînz de patru luni şi în iapă – semafor în nor – parazitul inscripţia – verde de valeabalaur – mica noastră


Vineri, 22 august 2008, ora 2,11, la peronul gării Nicolina, laia nico-laie, învinge pe răcoarea nopţii. Am venit pentru ochiul bandajat, lasă mîna jos, ne-au smuls din sat serviciile specializate de oraş regional. Picotim în pălărie, în haina peronului boare dulce, umflă stîlpii cu planşeul, răsuflă zidurile de nelocuit, atenţie la linia patru!
Ora 2,29, în personalul Iaşi – Buhăeşti – Roman, costişa de nori la lună, pădurea cea mare noaptea din luminile trenului. Salută impiegatul de mişcare, geamăt la locomotivă, la canton am pus veioza în geam ca să puncteze confortul trecerii, omenia în lume se ţine din ţesătura celor mici. Grajduri prima oprire greiere fără vînt, lanterna verde în cinci paşi pe întreaga poveste, plopii i-am tăiat, castanii la Scînteia, impiegatul mai în umbră, mai în albastru, clinul de deal se alină pe nimic şi înţelegerea negru deplin.
Malul stins în izlaz, da, serviciu uşor, sănătati! Din tejghea luminează bananele şi sacul de pufuleţi, pămînturi provinciate în convenţia provincie, cît mai ţine, cît nu vine pădurea iarăşi capitală. Firea noastră nerăbdătoare de oameni, nu de lei, dă numai prototipuri, cămila moldovenească pe dealurile pe care le duce, şoarecele de sub banchetă în măruntaiele ei. Nopţile sînt arse de lămpi, ziua se ascunde în lumina soarelui, ştergem frunzişuri, brad, sălcii, măguri de pace ne potolesc orbenia. Temeiul de pădure privare de senzaţii, cîte o stea scapă înaltul, n-ai inimă de cîtă lună bate frunzişurile, printre florile clipe ce să prinzi? Spre Siret burţile pline de ceaţă, liniştea face şi zgomot, iaz în potcoavă de rîu, expiră pămîntul încă o noapte. Blocaj în semne urbane, CFR 500 zidul electric, absurd de detalii.

Ora 7,25, în acceleratul Iaşi – Adjud – Timişoara, după Bacău, soarele din urbanizare în efectele ei în oameni, cîte urzici, ce mai urzici! Nu-s urzici, sînt copăcei! Şi-am văzut nişte oi, asta e Valea Siretului, da’ nu văd, că e soare! Replantări pe şosea, peisajele exclusiv secundare, ce să găseşti în jurul omului, în afară de el? oligocultura în coaste de porumb sălbăticia monoculturii, Sascut, cea mai veche fabrică de zahăr din România aici a fost, o dărîmă, acuma o dărîmă?! Prin dezastrele continuităţii noastre n-are loc nici Efemer, Negoieşti la fausseté de l’amour même, Apollinaire pe semiceţurile londoneze pomet de grădină cu porumb.
Măgura mănăstire pe 91 de ani de eroi, ridicăturile tot mai clare, mărul în pînze de boturi de iepure, muntele lizibil din pictural, masiv în fire de mesteceni, bisericile pe dîmburi dîmbobiserici. Iarba cu frăgezimea nervuri în frunza Carpaţii, izma şi urzica buruieniş, gura-leului sălbatică gură de tunel, drumul umblă adîncul văii, pe poartă perechea de cai albi. Rotiri din şoimi un diametru, versant versantul narativ deschide de Valea Rece, cocoşul Dimprejur ieşind la ciugulit şoseaua pas cu pas. Surîsul ceferistului, în spate, la primărie, au pus şi steagul NATO. Trotuşul l-am prelungit rîu de case, strecurat fir de văioagă ajunge munte de tren, pantele după firul de plumb brazii, ţine de el ţinutul potrivit.

Ora 12,53, în personalul Braşov – Deda – Tîrgu Mureş, din Miercurea-Ciuc, în oameni case largi, dealurile terasate mişcă interfluviul. Tovărăşii de brazi se lasă hore pe Voşlăbeni, curbura boala ce-i atinge, pe trupul satului linii, pîraie, văile căzînd în depresia lor depresiune. Ne-am împrietenit cu trupul nostru munţii şi ei ne caută pămînt nou şi cer nou, locuirea lor de înlocuire adevăratul habitat. Lunca Bradului reia dîmbobisericile, ne trec viaţa petrecîndu-ne ţara, ca munte îţi treci ţara petrecîndu-ţi viaţa, vorbeai existenţialism, tanatofil Heidegger? Mureşul scăzut pe glezne, îmblăniţii solzi de Peşte de lumină blana lui, imobilele scapă detalii în pereţii văii, Mureşul şosea, Mureşul drum de fier, nivelează şoimul locomotiva dar apa lui o ridică, umblă stînci submerse de văzduh. Muntele pămînt, oceanul pămînturilor transgresînd, din Deda dîmboraţia bisericii se împarte la şes.
Ţigară nu, nefumător, prea tare difuzorul pe mobil, no, miştu-miştu! ighen, ighen! las plasa aicea, mă duc la apă, cafea! domnu’, bei o cafea? Ne purtăm şerparul, tragem din ţigară, sorbim cafea, doi cai, iapa roşie, roaibă, şi mînza neagră. Din martie, noaptea, am trimis-o pe ea, am stat cu frică, sînge, baligă! Copiii lui au început cu furca să le înţepe, că pe al lui nu-l mai îngrijeam, cu furca înţepa în mînz de patru luni şi în iapă! Da’ eu stăteam după casă, m-am ţinut după el cu furca, am ţinut-o la mine, că dădeam fîn jos din căruţă. Tot în ziua aia au venit să mă omoare pe mine, eram sus, n-au avut curaj. Au venit cuţitarii, pe băiat l-au înţepat în centru, în Reghin, la picioare. Prin spitale, nevasta şi ea tăiată la piept, la Miercurea-Ciuc, acum doi ani. Eu 42, salivez, incisivi deloc nu mai am, ea 39, băiatul 21, şi fată, în fine, i-am spus la vecinul meu român să facă la poliţie reclamaţie că fac mizerie caii, la Suseni Reghin. Aşa a primit el amendă, o mie de lei, şi dacă nu-l lua într-o oră dădea două mii de lei, şi-a luat calul din grajdul meu!
La Gheorghieni ţiganii n-au bulibaşă, fiecare şeful lui, şi vrea să mă alunge înapoi la Harghita, fratele are la Topliţa cea mai frumoasă casă, are şi la Gheorghieni, n-a dat-o cu o sută de mii de lei, în centru, pentru copii! Şi aşa, ţiganii cîini între ei! Le e ciudă că noi nu cerem la nimeni nimic, fratele bulibaşei m-a şi chemat la el, să-i vînd eu marfa, covoarele, prin Bistriţa! Ce trece de 100 de lei îmi rămîne mie, dar prea rar prinzi cîte unul prost să dea 150, 200, mănînc o dată în zi, numai să nu fiu slugă! Braţele mai mult nu le îndoi, soţia mă bărbiereşte, stîngul cînd am fost de vreo lună m-a alungat tata din căruţă, după aia a murit, tu faci copii ca să-i arunci pe jos? Iar dreptul de cinci ani, m-am ferit de trenul de la Miercurea, da’ de ălălalt trebuia să mă feresc, m-a izbit tot în cot, în dreptul! Mai mare decît căpiţa ceea am cosit, mai am de cosit de la ţărani, cu nevastă operată de trei ani, stai lîngă medic, îi bagi în buzunar, 200 de euro am dat, el s-a dus în cabinet, i-a numărat, ţi-o pun pe picioare! Mai vii peste o săptămînă, două! Dumnezeu e sus şi vede!
Tu faci aşa cu copiii mata? tu faci aşa cu un mînz de patru luni? interogaţii din consideraţie, la cuvintele pornografice să iertaţi! Soţia a albit, hăţuri, coasă, băiatul mă ajută la cosit, la Gheorghieni la serviciul social, că n-am mutaţie pe Suseni, sănătate, domnu’! Navetiştii clasici de şeptic, şoimul pe cîmp, Mureşul prin lumină fotografică, Strada Păcii /-utca Tîrgu Mureş Nord farbă, ţucu-te! Da, stau acolo cuminte, la panoul cu mersul trenurilor!

Sîmbătă, 23 august, ora 13,45, la Muzeul etnografic Tîrgu Mureş albinăritul, zîmbeam cu mustaţa muscă, clopuri pe cap. La Maica Domnului haină e cerul albastru, cerul verde, Pruncul tău răstignit pe sticlă în condiţii de muzeu. Căldăruşa de Bobotează vor s-o ascundă, busuiocul din ea s-a uscat, viaţa în închipuire, cum şi Maica sfîntă în icoană şi în grija noastră, Sfinte Ioane Teologule!

Duminică, 24 august, ora 9,34, în microbuzul Sibiu – Bistriţa, din Reghin, rod de pruni, meri, „Sucmerom” fermă pomicolă, dealurile surpă cerul, raiul din şerpuirile care se fac pădure. Piscuri şi serpentine, Teaca orăşelul secret de rai, merii la drum, crestele dramatizează, codrul îndulceşte, nor scăpat în grădinile de monticuli. Pădurea ne scaldă, învăluiri de ceţuri, soarele zdrenţe de nori, viermele urban pe viaduct. „Bistriţa. Oraş al imnului naţional”, da, doamnă! Lateral, trageţi de mîner! Lateral, încolo, spre casă!

Ora 11,11, în autobuzul Bistriţa – Vatra Dornei, din autogara Bistriţa, autobuzul gol, vuieşte de tăcere printre afine, mure, scutură găletuşa numai cît încetinim. La capătul salonului ecranul cu interpretări etno, curg înălţimile pînă la vis hebefrenic, pacea duminicii căzută pe maluri. N-aveţi călători, slab! Ce să-i faci, ordinu-i ordin! afine nu, mure vreo cinci kile! Piepturi de pădure tînără bat cetină şi frunze, roşu la semafor pe nor şi prăpastie, frumos îi vara ş-apoi cînd vine iarna! da’ acu’ îi drumu’ mai lat!
Pasul Tihuţa şleauri clătinate, fărîmă stînca, striurile cutării, păşim în pioneze, tangaj pe buze nepăzite, se ţine ciobănescul de întors oile, tot berc. Valuri de pădure, „Piatra Fîntînele arie protejată”, unde ai lăsat călătorii, nenea şoferu’? O, numai pe noi ne are! Şoseaua înclină zările din parapet, lunecă alt model în neamurile de munţi, smocuri de abur. Şoim pe cîteva bătăi de aripi, spinarea cerului se lasă, biciuită de panglica de asfalt, ne duce valea şi drumul bun. Brazii din desime picăturile ploii, irealul se repede cu optimizarea, duh de care nu te saturi în aşternut de brazi.
Bucovina primului perete de înflorituri, „Magazin mixt. Podu Coşnei” claxonez, nu-mi răspunde, intră cu papucii pe pietriş, el cu mîinile în şolduri, tot bătrîn, straturile de căpşuni. „Dorna lactate” pe munţi, Dorna Candrenilor eroilor din Dorna Candrenilor, „Numai acela este învins care se crede învins. Eremia Grigorescu”, „1914/1940”.

Ora 14,01, la Muzeul etnografic Vatra Dornei, de la „dacă aveţi ceva nelămuriri, mă întrebaţi!”, „Măşti populare din România”, „România. La izvor de joc şi cîntec”, „Zilele europene ale patrimoniului”, „Ministerul culturii”. Înainte intra zăpada în opinci şi nojiţele ce să apere? Înfăşoară tu talpa într-o piele cusută şi treci iarna aşa, prinde peticul să nu intre, vezi la vîrfuri! Cizmele, o revoluţie. Pe cămăşi floarea prea multă ca să nu fie semne, „cu pene”, „costişete”, tipul „cu rînd”, motivul „strugurile”, încheiate „în ceiţă”, „cheiţă” în africatizare, modelele bătrîneşti geometric florale. Dorna /Rădăuţi /Humor /Cîmpulung străvechiul „valul apei”, motivul „suveica”, rîndul policrom, rînd „în oci” rînduri cusute „pe marchizet”, motivul „meandrul” şi „pomnuţi” pomul vieţii stilizat.
Puiul de cămaşă femeiască şi mărgelele, „suveica” şi „trifoiul” izvoade din Ţara Dornelor, scrie lipsa scrierii, în sfîrşit! Încăperile fără parazitul inscripţia, culmile de haine, oalele de gătit pe cuptor, căpistere de frămîntat, cum se înseamnă făptuind. „Vase de Rădăuţi, de diferite folosinţe”, vase de Kuty, ploşti şi sfeşnice Kuty lucrate la Rădăuţi, bîte ciobăneşti actuale! Majuscule velinţe de pat, covoare de podea, oul de struţ că ouăle şi ele, dacă îi dai un ou, se cheamă „cărarea rătăcită”, „vezi, copile, că ai apucat pe un drum greşit!” „Dar eu totuşi te iubesc”, pătratul acesta! Nu orice ou colorat este ou încondeiat! Busuiocul uscat tot ecart de muzeu, interpretarea în acelaşi material muzeistic ubicuu.

Ora 16,13, în acceleratul „săgeată albastră” Vatra Dornei – Iaşi înfundat în geamuri fumurii, Bistriţa la cîţiva metri şi la cîteva regnuri distanţă orice distanţă. Zarea ţine minimalist pe ţepi, Seurat pe puncte, crestele de întîmplări terase pe accidentele sufleteşti, pe cimitir dîmbul de biserică. Cîmpulung Moldovenesc putred de lume, locul în Domnul stă pustiu, valea munţilor în şir la barieră. Desen de curgere, cugetele locuibile pe culoar de vale, momentele psihologice locuibile sigur.
Vama, cred că aşteaptă acceleratul de Timişoara, a noastră era mai mare cînd am rămas eu în tren cu zece bagaje? ce-am mai plîns atunci! păi dacă nu mai veneai, şi fata n-avea cheile! Verde de valeabalaur, dacă a plouat, nu ca la noi! i-auzi ce tună, ai auzit?! Trăsneşte colţul văii, barza paratrăsnet pe cuib, pe cît mi-am ghemuit puii. Neguri în aer pecetea imersiunii, Bucovina dinăuntru umple văile de acces, ia uite ce-i aici, ce ceaţă prin pădure! De aicea nu mai sînt munţi? Nu – mai – sînt – muuunţi?! Ba da, mai joşi! M 461 de colecţie peste oaie şi doi curcani înaintaşi, mi-am adus aminte de mica noastră, jucam cu ea table, o linie să-i mai las eu, restul mie! ce fel de joc e ăsta, tu?!
Ceaţa ridică T din pămînt, fumuri de ceţuri fură brădeturi, întunecimea canibalizării în oglindă, ieşim înaintea ploii Volkswagen negru. Vîntul din urmă biserica pe rînduri de acoperişuri, stare de sus cădem din munte obraze de păduri, linia de Păltinoasa, barza singură a treia oară. Muşcă buza văii spre Suceava, fluturele joacă ierburi, Iaşi – Timişoara, deci pe ăsta l-a aşteptat! Iarba cer de nuanţe, vergeturi în porumburi, abstracţia viteză zboară parapet în statica deplasării, pe salcîmi creştetele ploii. Oraşul ciudăţenie de pe primele trepte filogenetice, scoarţe de chitină rigiditatea funcţională în ficţional, suburban Şcheia, „Dedeman”, „Romstal”, „Duo-Mat”,”şansă da vieţii!” Şansă de noi amintiri, Alexandru Zub căutînd clasa I, apostrofează, salariul lui faţă de tinerii din institut, o să-i spun că l-am văzut pe şef! Fata noastră în Toronto, declarată excepţională la premiere anul trecut, am fost şi noi! Trei luni am stat, ne bucuram ca nişte copii la alimentară, avea chinezul tot felul de fructe! Mai învăţau chinezoaicele, puţin băieţii, un negru cu ochelari mai studios, fata mea la 42 de ani îi pare bine că a plecat, nici nu credea de fată! Aici la şcoală n-a încurajat-o nimeni, la Liceul Economic 1 numai să-i dea în cap! Că de aici pornisem, acolo au încurajat-o! Urmează criminalistica excepţional, tot aşa, zece, zece plus!
Mama prietenului ei nu mai ştie cum să-i mulţumească! l-a convins să dea şi el la facultate, ei s-au întors din America în Canada, au deschis un magazin, el la calculatoare, a vrut să ne ducă să ne arate unde face ea practică, la procuratură o ştiu toţi, în ţară nu ajungeam nimic! buricul gol! Nu, e adevărat, cu buricul gol sînt şi acolo, chiar mai rău decît aici, droguri! Contează şi mediul, fata mea acolo a ajuns şi ea femeie la casa ei, aici 20 de ani a stat la apartament, uşă în uşă cu mama, n-a avut ea treabă cu gătitul! Ginerele locotenent-colonel, şef la unitatea de transmisiuni, a vrut salariile compensatorii cînd s-a desfiinţat, a scris la ambasada Canadei, se poate! A făcut actele, inginer, metroul din Londra în extindere, vrea să ia şi lucrarea de metrou spre Otopeni, pînă la aeroport, patronul tot un român, de ce să ne ia alţii lucrarea? E departe şi noi acuma ne-am îmbolnăvit amîndoi, fata îmi dă telefon, n-am putut să dorm nici noaptea asta!
Cînd eram în Siria la rafinărie, copie după cea de la Piteşti, cutremurul m-a prins acolo, au scos evreii două elicoptere din submarin, au oprit circulaţia pe autostradă, chiar pe malul mării, şi au bombardat rafinăria, toate depozitele Siriei! Am mers pînă la unul românesc, ancorat în port, să aflăm ce e acasă, numai muzică de doliu la radio, că noi ascultam, cel mai bine se auzea Radio Iaşi! Tata mort în război, singuri, eu fără fraţi, el are doi în Iaşi, s-au certat de la pămînt, Avereşti, Creţeşti, Hoceni, Canada nici o hîrtie pe stradă, iepuri, veveriţe, chiar şi faţă de Germania! Am fost, se vedea că m-am întors în Europa! am lucrat şi la patron, prea bun, s-a ruinat, duceam sacoşe cu bani, eu nu beau, nu fumez, la orice oră din zi şi din noapte, ce şofer a avut el! Eu nu sînt prea patrioată, dar cînd am văzut-o pe fetiţa aia la sol, ultima din concurs, o lăsaseră la urmă şi a cîştigat! Dar ce, e ruşine să fii cu România?


XX. AM PUS TRUMPELE LA GURĂ
(Iaşi – Leţcani – Dorohoi – Zvoriştea – Siret – Rădăuţi – Suceava – Paşcani – Iaşi)
Ţine o oaie 30 de ani? – tatăl lui iubea vioara şi mama lui iubea vioara – am pus trumpele la gură – sfîrşitul lumii vine miercuri la Geneva – păzé roşiile în faţa blocului


Duminică, 7 septembrie 2008, ora 6,29, în personalul Iaşi – Dorohoi, stăi să vezi unde am pus biletu’, Vasile, da’ unde am pus biletu’, ăi? la plecare îs mai corecţi, exact şi 33! Are o Marie? o Marie! o Ma-ri-e! Am înţeles, nu are, actul semantic a înlocuit sensul, valabilă roata iluziei lui.
Berea „Suceava” la sticlă goală, urbanismul se pierde fantă în real, croieşte o mutră de tot smintită, tăia la mutre Cezara spărietului portar Eminescu. Biserica rotundă Leţcani, primul soare pune punct la dealul lui roşu, Ştefan cel Mare sabia la turci, nu putea să fie în ţară! Măi Titi, curge sticla asta de vin! Ce curge, bre, i-nfundată! eşti în glume, ă? ale pescarilor! Tumuli de dealuri rase pe omenirea agricolă, panta mergem şi pe la cimitir, pe la bunicu’! Îl mai lăsăm în pace, nu zic nu, dar azi e duminică!
O oaie, datoria în 30 de ani o turmă, 30 de mieluţă! Şi dacă 30 de berbeci?! Ţii tot cu Vasile, dar ţine o oaie 30 de ani? Ţineau mieluţele dacă nu oaia, ducem progresia geometrică, anul a fost bun şi pentru albine! Propolisul, ce adună albina, ăi? Spuză de rouă, sperietori în peticul de vie, haine fără braţe, fără efectul artă nici eficienţa nu este, ţi-am zis, Vasile! Am un lapsus, îţi spun sincer, n-a fost nici o femeie să stea un an, măcar un an, ăi! Gropane pe luncă, zbat aripi egretele, la iazuri calupuri de turisme şi scaune de pescar, trei sîrme barează bălţile cu puiet, de marţi încep ploile, de marţi! m-am uitat pe calculator o grămada! Păsăret împrăştiat cu puiul între lebede, două puşti la trei vînători, una în bandulieră, rouă în soare, porumbul, ştii ceva, Vasile? Mămăligă la prînz! Nu mai vine la Coca, o are pe Geta! Nu, eu trebuie să mă duc la tataia la mormînt! nu, îţi spun sincer, l-am visat!
Priveliştile din recruţi în moartea civilizaţie, Buhăeni dealu’ ăla, oaia şchioapătă, Metiz nu Metiz, Ma-tiz! strada iar, luna viitoare, nişte bombalăi de poliţai! Treci calea ferată şi te duci la Andrieşeni, din Şîpoti prin Buhăeni! Treci înapoi calea ferată, la prima coborîm, da’ chiar mă contrazici de pomană! Pe aicea treci, băi deşteptule, aici e Mănăstirea Şoldana! Hai! Saaai, Braşovule bă-trîne, /Căăă vin trupele ro-mâne!
Terasările pîrloagă, vie într-un vrej, reper uliul, reper biserica, zborul satului ei. Zlătunoaia trei călătoare, urgent naşul biletul, lăptăria ne depăşeşte, „liquide alimentaire”, Măşcăteni dîmbobiserica, stufuri în porumburi, biserica dealului următor pe alt sat.

Ora 10,34, în Dorohoi, la Muzeul George Enescu, suferinţa morţii prinţesă comunistă, „Ipostazele vieţii”, dacă sînteţi amabilă să spuneţi! Da, şapte Costache şi Maria Enescu, ultimul copil! s-a ocupat mult de el! Îi plăcea să scrie, să socotească, muzica a luat-o ca pe o joacă apoi, părinţii au văzut asta! Profesorul Caudella era directorul conservatorului, a rămas uimit, micul Jurjac! Tatăl lui iubea muzica şi mama lui iubea muzica, bunicii din ambele ramuri erau preoţi şi străbunicii erau preoţi, o vioară! Să meargă la Iaşi, acelaşi Caudella, să vadă cît a evoluat, mai departe Austria, la Viena şcoala muzicală era foarte mare! La şapte ani era student, excepţional, prima şi ultima imagine, suferinţa m-a făcut om!

Ora 11,18, în autobuzul Dorohoi – Rădăuţi, din autogara Dorohoi, cu zece minute în avans. Fundu Herţii peronul 4, România – Italia dus-întors în euro, „Magica pizza – Magica bar” corpuri albe peste şirul de prăvălii dărîmate, altele cu cît? Pe împăcăciune, amu la urmă era la brînză! Trebuié să aştept şi eu! Două nunţi două muzici, zice dacă avem fericirea să! Că la ei vin mulţi, nu ca la noi, numai tu cu fimeia! Toţi cu bunduşti, cu! can-în coastă sî vedé cîntînd! Am pus trumpele la gură! n-am lasat instrumentele de la gură! Ălailalţi, cu instrumentele sub braţ! Ăilalţi, la noi! bunduşti! Şî cînd o-nceput o bataie acolo în mijlocu’ drumului! o rasturnat gardu-acolò, cămeşi rupte! sînge săré în toate părţile! Naşu’ o venit, bravo! La biserică, nunta lor era băgată înluntru!
Spiru Haret, educaţia nume de stradă, ieşirea pe piepţii precarpatici, mama, mie îmi vini să rîd! Cerul solz de Peşte, troiţa cu ştergar roşu. Blana pădurii în folclor, gnomicul sublimează narativitatea, leagănă papiţoii din parbriz, crucea la parasolar. Natura este veşnic optimistă, natura Duhului, bisericile de păduri ochii adînci ca nişte păduri. Curţile umflate de flori, cimitirul snopi de sînziene, eroii neamului în intersecţie 1939-1945, pe bare nituite CFR Siretul.
Alegorie, caută la casa nouă de pe molozul celei vechi, pămîntul în privilegiul absurd să-l treci ca mişcare, apa baraj pe buza betonată, burete de stuf pe luciu, semnele de păsări albe. Siret capătul căii ferate, pietrele iudaice ţepi în povîrniş, Spitalul de psihiatrie-cronici fereastră deschisă în zid. Afară cîmpurile de aparenţe, în anotimpuri sau mai succinte, după scurtimea omului-sens.

Ora 13,29, în microbuzul Rădăuţi – Iaşi, din autogara Rădăuţi antispaţiul, fronturile de dughene căzute linii. Pică şi spaţiul, „Sfîrşitul lumii vine miercuri, la Geneva”, la 90 de metri sub pămînt! Aşezămînt pentru copii Sfîntul Leontie de la Rădăuţi, premiul zilei de la brîuri de munţi.

Ora 15,33, în personalul Putna – Iaşi, din staţia Suceava Nord, porneşte cu bătrînul pe trepte, cu mîna îi puneam talpa sus pe podea. Beţivul a urlat în partea cu conductorul, tatăl cu căruciorul ne bloca pe toţi, dar l-a tras pe bătrîn, dovleci uriaşi se răsucesc între linii.
Da’ pe cine o cununat a lu’ Paiu azi-noapte? Ş-asară era tătî gătită tătî! Păzé roşiile în faţa blocului, gatiţîcî foc! Aici ai vazut cîte raţi sălbatice? Lumina verii coboară abstractul, ermetismul spaţiului este statutar în vorbire, scrisul îl schimbă în felul lui, umbrele tremură trecerea. Siretul nisipuri în praguri, dealurile constanta procedurală, pe gîturi de pasăre balta. Cuesta eoliană în bordul de atac al vîntului, variază roşiile, vedeţi că picură de sus! nu-i nimic, nu s-a murdărit nimeni! floarea-soarelui tuciurie, coastele lucrate monticuli, lăstari din salcîmet. Mîna fetei pe aer schimbă degetele, bisericile lipite coamă pe Tîrgu Frumos, roşiile degeaba îi spun că n-am nevoie, ia, că-i de la mama! Iaz după iaz lucim de bazine, luna de cer, pe drum Saaai, Braşovule bătrîne!




XXI. GRIPA PORCINĂ
(Iaşi – Suceava – Cluj-Napoca – Ilia – Lugoj – Buziaş – Timişoara – Lugoj – Ilia – Cluj-Napoca – Suceava – Iaşi)
O groază de bastonaşe – Agatai şi Ugatai – rozmarin floră spontană – Cioclet Ponei şi Dir Cerbul – te salută un grup de fete!


Vineri, 15 mai 2009, ora 17,00, în internatul Şcolii de arte şi meserii „Gheorghe Atanasiu” Timişoara. Bătrîna de la Cîmpulung Moldovenesc era să rămînă în tren, noi ne-am arătat vîrstele tale luate cîte două, de pe două cruguri doi ani, băteam cu ele peretele de stîncă la Gura Humorului, începeam munţii. Purtările tale faţă de noi, treceam prin somnul morţii, ieşeai singur, compartimentele goale în care te-ai aciuat şi veneai pe la noi culcate, să-mi dai haina că mi-e frig, pune altceva pe tine, scoate din geantă! Venea Vatra Dornei Lactate, maşina continua între parcări betoanele unse cu faruri, cel mai mare ideal al meu este la panoul de onoare! Liceul „Racoviţă” este cel mai bun!
În primară învăţătoarea mea, o uram, o groază de bastonaşe, plîngeam acasă, îmi punea minus FB dar am rămas fiindcă ştiam că o fac să sufere mai mult ca mine! Scăpate în cerul ardelean stelele rare au arat mai bine ziua, la Beclean ceata în zdrenţe izolată în geamuri şi lumină, au tras de uşi, au coborît la Dej. De atunci înainte geana de zi, ţineam să ne crească stelele partea de senin, Clujul venea aproape între ziuă şi noapte. Peronul cu Şerban Axente, din două vorbe am sărit la loc, am încercat să-ţi iau din braţe animalul măcar în somn!

Sîmbătă, 16 mai, ora 17,11, la Casa de cultură a studenţilor Timişoara spectacolul cu „Cerere în căsătorie” de Cehov, mă-nchin dumitale şi aşa mai departe! Îl întîmpină, despre ce e vorba, neutralizat de sensul de sens înţelesul înaintează, poiana e-a mea, ba e-a noastră! Poiana Boilor e-a mea! Cheamă-l înapoi, vine-ndată şi aşa mai departe! Fată de măritat, l-am chemat şi l-am dat afară! s-o folosît di poiana aiasta pa-tru-zăci di aaani! Agatai şi Ugatai cel mai bun şi aşa mai departe! Exagerarea zisă comunicare, cu cleştele cam scurt! Nici măcar nu eşti vînător şi aşa mai departe! să lăsăm discuţia asta şi aşa mai departe! Bravo, începe fericirea conjugală!

Duminică, 17 mai, ora 9,00, în căminul SAM „Atanasiu”, ce-aţi visat? Mi-ai sfîrşit copilăria aici, eşti cel mai egoist om! Mahmură de somn pe marginea patului, cum am fugit de tine pe malul Begăi, în loc de căsătorie ai făcut copii, ca să rămîi cu ceva din căsătorie! Povestea asta, e prea strîmt ca să încap în ea, fugeam de mine! Gesticulai smucind paşii, Astrid te-a adus înapoi şi bravo ei! Pe bancă te-ai ferit vederii după ea şi a venit mai aproape părul ei, fotografie, ţie ţi-am zis că eşti bună de soacră. Ce cred eu despre mine, părerea noastră nu-ţi mai aparţine, mijlocitorule!

Ora 19,18, în acceleratul Timişoara – Iaşi, după Lugoj „Adevăr sau provocare?” te provoc să te duci la negru! Peste bluză cravata lui roşie dar nu, numai în compartiment! Scrii oribil, da, aşa e, dar după aia transcriu, „Călătoria lui Alice în lumea oglinzii se sfîrşeşte aici!” Acum se înţelege, are scrisul ca la învăţătoarea mea, scrieţi şi voi! Geamul cu pletele în vînt şterge lumea, în părul mironosiţei picioarele Tale, partea cerului şuviţe încîlcite, flutură scama de nori. Din gol consistenţa invazivă, capitala Ialomiţei e Ialomiţa? nu ştia, ea mi-a spus că e din Slobozia, de fapt e Slobozia, Ialomiţa e judeţul! Bunica bate toba în scoarţa de soare pămîntul, îi gîdilă tălpile cîmpuri de rozmarin floră spontană, părul miresei Rozmarin în cornu’ mesii, /frumos plîng ochii miresii! /Las’ să plîngă cît de taaare /florile de pe cărare! /Las’ să plîngă cît de răăău /florile de pe pîrău!
Test nu, dar ştiam mai bine economia! Nu mai pricepeam ce e aia Bulgaria, am scris la faună că creşte vulpea şi lupul, porumbul, floarea soarelui şi trandafirii! Limburile de dealuri, intrînduri de şes golfuri de pămînt, ţara pe asfinţit, eu mă gîndesc să mă las de geografie de tot, mă enervează că există testele astea! Nu, nu ştiu, dar eu dau impresia că ştiu tot! De-a culcatul soarelui pe cîmp, firea prinsă vînt stelar adaptabil, nesimţit, prost, el se adaptează la orice condiţii, dar eu cred că o să fie o condiţie pentru ea! Da, o luat aurul, ce să zic! Ce zodie era fata aia arţăgoasă şi ce-o zis Cătună, măi? mă interesează ce face Pîrîu, foarte tare mă interesează! da’ Catană, Catană nu-i prieten cu Monstru? da’ mă enervează că Monstru îi berbec! „«Lucian Pîrîu mă place pe mine? şi Coco, un coleg de-a meu, este prietenul meu şi spune numai aberaţii despre clasa noastră. Şi Nicolae nu ştia nimica şi m-a rugat pe mine să îi spun, da’ eu nu ştiam nimic, am copiat de la Camelia.» Cât timp Ilinca se omoară pentru a câştiga un joc şi Ruxy vorbeşte cu o fată pe nume Camelia, dar i se întrerupe din cauza semnalului, Domn’ Radu şi Astrid râd despre ce se vorbeşte în îngrozitoarea căldură a vagonului sau compartimentului nostru. Dom Radu ne avertizează că a luat foc ceva. Cred că era compartimentul în care suntem deoarece parcă suntem într-un cuptor.”
Mănăştur sîntem într-un proces de călătorie, între Lugoj şi Ilia, adică după Lugoj, dăăă! Da, tata, există un judeţ Hunedoara! Da, o să-ţi trimit un mesaj, ce liberă mă simt fiindcă sînt la geam şi-mi intră praful în ochi! Soarele de pămînt, Răchita apusul rău hău, îţi spuneam că vine din pictură! Am făcut nişte filme cu nişte băieţi proşti şi i-am filmat şi eu în timp ce ne filmau şi ne spuneau că venim din Moldova şi au început şi ei să vorbească moldoveneşte, acuma trece un negru pe hol. Tu crezi că negrii sînt fără urechi?! Făget „Bega Grup”, episcopii nu se căsătoresc, doar popii, pînă la protopopi! Eu o să fiu protopoapă, prezviteră! şi diaconii se căsătoresc? În gardul uliţei munţii mai depărtaţi, ăştia sînt Poiana Ruscăi, ai fost la munte, nu? La cort patru fete şi trei băieţi, şi tu erai cu două, nu?! Baaai, te pup, Camelia! mai vorbim la Iaşi, Camelia, Cameluţa mea! Să te căsătoreşti cu un protopop, da’ de ce nu se căsătoresc episcopii?
Van Gogh pictura este a urla, soarele dă lupte pe lumină, auzi ce lupte dă lumina? agonic în biserică Unamuno, mărturia mută drapată în cea mai bună vorbă pădurea, ai ochi frumoşi! AI OCHI FRUMOŞI a scris! Mulţumesc! şi schimbă şi culoarea după anotimp, vara se deschid, iarna mi se închid, amestecat! Lămpi de salcîmi, miroase a floare de salcîm! un bărbat are nevoie de 8 secunde ca să se îndrăgostească. Eu nu scriu, eu nu vreau să apar în carte, eu nu vreau să mă incluzi! Să nu mă incluzi!
„Adevăr sau provocare?” provocare! Te provoc să-l desenezi! Eu îl văd pe el mai suuus, şi înconjurat de o mulţime de femeeei, care aşteaptă să-i fie soţii şi tu aici, ai să-i fii lui soţie, a treisprezecea! Bărbaţii preferă blondele! Dar se însoară cu brunetele! primul lucru pe care-l reţii la o persoană sînt ochii! Nu vreau să fiu luată pe sus! pusă pe umăr, te izbeam cu pumnii şi picioarele, bălană platinată, dacă n-am şi zgîriat! Provocare, mimează că te machiezi! Eu nu mă machiez, nici pe buze, strugurel, da, balsam de buze! „Ciu-ciu-caaa!”, grozav mişcă din copite Cioclet, Balenă îndoaie din coadă măsura socotită cît animalul expus în braţe. Deva, tu ai sărit din tren, în puşca mea?! Te provoc să-i declari pace!
Ora 2,32, după Dej, prieten, ce prieten, frate! am un asemenea prieten! Ea, după ce n-a mai fost prietenă cu mine, a dat parola mea la un băiat, schimbă imediat aidiul! Chipul tău pecete pe chipul Beclean pe Someş, dorm, gîndeşti răul despre mine, despleteşte-mi sprîncenele, la fel de dornice de viaţă ca şi tine! Alcătuirea e singurul fel în care ne înţelegem, în cazul frumosului este motivul care l-a făcut urît. Salva, să pierzi atîta vreme în gospodărie, fiinţa om în partea cea mai repede a firii, stînjenit, nu încetinit de ea.
Ora 4,32, vălureşte blana brazilor cîmpuri de munţi pe Lunca Ilvei, puseul zorilor în vreme de noapte, crezi că bate luna. Trepte casele din pala muntelui adună înălţimile, „a fi sau a nu fi?”, îţi scriu că m-am trezit. Da! aceasta-i întrebarea, să începem cu ea.

Ora 19,35, la domiciliul din Iaşi, Cioclet Ponei şi Dir Cerbul vorbeau prea mult de cît sînt de şcoliţi şi exerciţiile lor îndreptate tot de noi cu roşu, la engleză sau la ce mai vine, pe carneţelele de la concurs. Balenă şi Raton mai ales cînd pui „Ciuciuca”, Raton purta şi el lăbuţele, botoşănenii noştri care n-au zis nici pîs! Au plecat imediat ce v-aţi dus voi la somn, Astrid sărea de bucurie, nici nu ieşiseră bine pe hol, aşa făceai! Ei, nu chiar aşa! Dar controlorul a fost de milioane, trebuia să coboare la Cluj, ce-i cu voi, mă, trimiteţi copiii pe culoar şi staţi voi?! Aici îi clasa întîi, nu locul, ăsta-i numărul de la vagon, voi aveţi vagonul 1, de la Vinţu de Jos la Vereşti!
Ne-am culcat şi noi după ce ne-am bătut cu pluşurile, ţi l-a luat Ruxandra pe Dir, dar l-a scăpat din braţe. L-am pus pe banchetă între noi doi, cînd ne-am trezit ne-am mai bătut cu el şi cu Raton, pe care îi găseam, iar somnul tău cu capul pe şoldul meu, picioarele mi le ţineai în braţe, mi-erau goale, tălpile mi le-ai strîns. Din somn am zvîcnit la tine spre ziuă, mi-ai luat privirea, sărută-mă! Mîna a vrut să-ţi îndrepte părul, la trezire am vorbit cu Florin, provocare, te salută un grup de fete! Lasă că îi dau eu telefon, pe urmă mai crede soţia cine ştie ce! Scuză-mă că prima oară nu ţi-am răspuns, eram cu copiluţul!
După aceea îţi citeam mesajele de pe mobil, toate de dragoste, cîte fete disperate, nu ai timp la atîtea, ia cîte două! Văd lumea altfel de cînd te-am întîlnit, cum sînt bărbaţii! Geaba intonaţie, maimuţe mici, ce citiţi voi nu dovedeşte nimic! eu sînt băiatul cel mai cuminte şi cu o singură dragoste, cum şi trebuie! Daaa, sigur! „Salut, sînt Daniela, sper că mă mai ţii minte, fata cu care ai trecut vama la Galaţi. Eu plec duminică acasă, fac facultatea la Chişinău la ASE. Mulţumesc mult pentru ajutor”, îţi aminteşte, o mai ţii minte?! Nu putea să se descurce, sigur, vai, bagajul! I-am arătat autogara da, da! şi la noi pe peron a luat-o înainte şi ne-a lăsat să ne tîrîim genţile! studentele! Ana Maria, cine e Ana Maria? „O să vin să te văd. Îmi doresc să te ating, să-ţi simt fiecare vibraţie. Vreau să te am, şi ai să fii sclavul meu. O să arzi în călduri, o să te tăvălesc tot patul…”, păi e o farsă, se transmite, nu vedeţi că la urmă scrie „GRIPA PORCINĂ”? Da, şi ţi-a trimis-o ţie!
Cînd am cîntat, după două-trei cîntece, numai de astea ştii! Am două, ce să aleg, ai să faci să sufere una! Laura, mai deşteaptă, ne-a legat mîinile, luni-marţi-miercuri-, şapte! Dar şi mai lung, ianuarie-februarie-martie-aprilie-, doisprezece, şi trebuia să-i prinzi palma iar tu să te fereşti, mereu rămîneam noi doi şi numai o dată m-ai prins, de două ori te-am prins eu, ah, ce bine! ce bine mă simt! Răcoarea dimineţii la geam, tu ai sărit din tren, în puşca mea?! Am mai zis o dată, tot Laura, „Ciuciuca” nu se transfera de pe mobil.




XXII. CE VAGABOANDĂ S-ADUC?
(Iaşi – Tecuci – Galaţi – Giurgeni – Constanţa – Mangalia – Constanţa – Ţăndărei – Ploieşti Sud – Ploieşti Vest – Braşov – Miercurea-Ciuc – Comăneşti – Adjud – Paşcani Triaj – Iaşi)
Septembrie vara – pereţi selenari – regele pop se va odihni – rîpă de mare – boabele bolovani – de ce ai nevoie şi de un bărbat – ce vagaboandă s-aduc? – se prinde ursul de el ca de mămăligă – piatra muntelui e vuietul mării – Balaci pe centru era blond


Joi, 3 septembrie 2009, ora 20,00, în personalul Iaşi – Vaslui, în staţia Iaşi luna la peron, lămpile în geam, ai închis găinile, ai dat la porc? Retezul catedralei în umbre de magazii, turlele pe viaduct, Galata a rămas zidirea cu numele, chirotesc, nu vezi că aghea stau! Da’ eu strig da’ el m-o uitat! Te-ai dus aşa la muncă şi la activism, te duci aşa cu ochelari ca calu’!
Greierii ţin septembrie vara, nu mişcă frunza, după aia mă duc la şcoală, am şters toate mesajele! Da’ nu, că voi aţi zis că fiecare om, deci fiecare copil, secrete proprii şi personale! Te uiţi bine-n geam, nu? Nu, ea nu are şcoala ei proprie, ea merge la şcoala la care învaţă!

Vineri, 4 septembrie, ora 0,21, în acceleratul Iaşi – Mangalia trei ori patru optîşpe! Ei, de aici, dacă treci de zece, te înşeli! Spui că te-ai întîlnit cu un nene în gară la Vaslui, te-o întrebat, te-ai făcut de baftă! Crasna tricolorul, rămîn luminile stabat Mater dolorosa, vîntul cu colina se trece Bîrlad, pune lucirile în palmă. Şesul încă o despărţire de voi, fetele din tren, angajamente din cuşti de fier ca să poată ţara să funcţioneze. Nimicul nu are de ce se agăţa, fură şi scaunele, în compensaţie invenţia istoriei, molfăind la biscuiţi şi bînd apă spre bătrîneţe, din gingii în cale-ambar de măgăruşi. Nici poveştile nu agaţă din trupul trist Blaga, nici ficţiunea timp, bătăliile se dau departe, terminate că nici nu s-au închegat, departe de Tecuciul Real-Estimă lunecă Tecuciul pe culoarul posibil în navigaţie estimată.

Ora 3,18, în personalul Miercurea Ciuc – Galaţi, după Tecuci umbra desprinde linia de Făurei şi Marea, ceţurile pe zări consumă clipa pe cît lipsesc luna de lumină. Barcea singură la costum verific ceasul tren şi luna din somn cu steaua ciobanului, nor de pomi în plapumă de sat, ţuguiele bisericii. Umbrăreşti pereţii selenari aprind rece acoperişurile, poleiul jarului pe sere, pe coame umblă lumina. E ceva plin în grozăvia nimicului, nu ca să-i ţii minte trecerea mistuie luciurile atîtea lăţimi. Subţie din turle biserica, din trupul curent pacea nopţii sat neîntrerupt, casa integrală cu bărbatul care stinge ţigara strivind-o, lumina scade la jumătate. Aversă pe umbrela lunii, Tecuci – Galaţi pe fondul de continuitate, km 265 halta Şerbăneşti hidoasă hrănire cu măr, cu grîne, putrezeşte trupul presărat cu susan, obrazul de scoarţă în trufia vieţuirii.

Ora 5,57, în microbuzul Galaţi – Constanţa, în autogara „Dumitru” Galaţi, aşteptaţi, vă rog, să vină şi soţul meu, e-n parcare şi n-are nici bani şi nici cheile la el! Şi dacă era tren ce făceaţi? vorbeaţi cu conductorii? E şase, cu oamenii ăştia ce facem? Aprinde farurile, pleacă Constanţa! „Cine-o lăsat trinu’ /Dumnezău să-l ţină / Că atunci cînd vine /Viaţa e mai bună!” Gata, a venit! „Administraţia Porturilor Dunării Maritime” fluviul în clădire stil Ion Mincu, faleză, geamandura „Dup-atîta viaţă greaaa /A venit şi vremea meaaa /Să iubesc cu-adevărat /Să am sufletu’ curaaat!”
Pîcla pe far tulbură Munţii Dobrogei, „Omule, cu banii tăi, /Faci tot, cumperi tot ce vrei!”, Strada Oţelarilor 6,09 „Cu toţii într-un mediu plăcut!” cursive curgînd pe stîlp dimineaţa, „Şi pe cer el tot priveşte /Şi pe pat o zăpăceşte /Hai, ţache, ţache, ţa /I-a furat fetei inima! /Dă-i cu pălăria jooos!” Steaua scăzută şantier naval, ciocurile de gruie bat portul „Romportnet”, scînteie aşchia de planetă, Venus printre sălcii. Rozul cînd e soare viu plopiş, Brăila 4 „Aşa sînt pe lume fraţii /S-ajută unii pe alţii!”, zimţii Dobrogei „Stau în birt şi beau cu popa şi primaru’ /Chefuiesc! /După patru păhărele popa-i cui /Încurcate sînt căile Domnului!” Autogara „Pax” „Ne rugăm la Dumnezău /Num-atunce cînd ni-i greu!”, fuga după semnătură ţopăind, spatele ţeapăn înapoi la volan, „Tu zici că nu, eu zic că da, /Aşa-ncepe dragostea!”, „Româncuţa”, „Anvelope camioane”, „Eu zic că da, tu zici că nu, /Oricum n-ai dreptate tu!”
Ştirile „Europa Efem”, ora şase şi treizeci şi trei de minute, Jackson azi, peste cîteva ore în pămînt! Teren de vînzare „Platsic”, biserica scapă în Bărăgan linii albe, Chişcani celuloză ruine, şina de tramvai strîmbă. Turta de azi din soare cu ceaţă şi fire electrice, Albina sat, la cimitir în poartă cu sapa şi cu regina-nopţii, ziua de galben porumbul uscat, cocinile răsuflă aerul. Ora şapte, bună dimineaţa, [Manuela]!, ceremonia este una privată, prietenii şi familia la 70 de zile, maxim 200 de invitaţi! Bun venit, Cristina, cine participă? în funcţie de, cu puţin timp a fost adus sicriul de argint, regele pop se va odihni alături de nume celebre, 50 de milioane de exemplare! Ministrul Boc la o nouă reuniune informală, Geoană i-a cerut din nou premierului să-şi asume răspunderea, un text care să nu fie rezultatul unei munci nocturne! Clivajul în carbonifer pe şosea, treapădă dinozaurii armuri, mai clar anacronismul vehicule rutiere cînd fiecare ciopîrţeşte calupul mişcării. Ţarca ţopăie simultană ei, bolovanului B 99 KHF, Marin Giorgiana moartă accidental, direcţia sanitară a venit şi a dat amenzi!
Oile rare şi iarba nici urmă rămasă din Oraşul de Floci, din Mihai Viteazul panoul cu anul 1600, pereţii de lut Giurgenii, casele ţin şi gutui. Dunărea pluteşte pe gîtuitura podul, bălţile Ialomiţa-Brăila, Dobrogea taxa de trecere. Turnul adună pale de cîmpuri La Movile, Crucea tractoare, tumuli bîntuie arăturile, floarea-soarelui calcinată. Gorganele cu zarea, Kogălniceanu „Glorie eroilor Regimentului 36 infanterie!”, Forţele aeriene, Tulcea 111 DN 22 nave pe canal, „La Costică” SRL tinichigerie, intrarea în Constanţa dintr-o şalupă făcută statuie, am înţepenit-o în aer.

Ora 9,50, în microbuzul Constanţa – Mangalia, zboară vaporul din faţa gării, ştim că e marea, semnul ei se arată ea însăşi, undă în praf. Şalupa de sfîrşit de localitate Constanţa, clopotniţa cap de perspectivă bizantin, Eforie pe spinări de măgar, grasul scutură ceafa pe scuter. Marea stă pe vapoare, Plaja Azur dăm la undiţă stabilopodul, Tuzla aerodrom, anacronismul şoseaua lunecă pe timp 5, Mănăstirea Sfînta Elena de la Mare.

Sîmbătă, 5 septembrie, ora 8,30, pe plaja Mangalia, ora magică în vînt lumina nisipului. Septembrie la mare echinoxul nebunilor în golul A.E. Baconsky spre Hotin, luînd cîmpurile trenuri de seară. La noapte apuci Braşovul, îţi linişteşti munţii, sirena de talazuri tot sirenă, felicitările fără urmări la Gala Tînărului Actor, ce semn poate face nisipul? Fotografia la fel, scrisul la fel, schele în vîntul Duhul, ce-ţi propui e moarte şi mai ales plictis, n-ai unde să fugi, unde să libertatea lipsind Cuvîntul!

Ora 11,47, în acceleratul Mangalia – Iaşi, în staţia Mangalia şi am putea fi vîntul Duhul. Casa fătului ochiul din frunte, cel de-al treilea ochi buricul, Adam orb vederilor lumii, ţinînd nemurirea vînt uscat de Mediterana. Religia exactă Mangalia – Sighetu Marmaţiei 15, verde culoarea de rapid, Revizia Mangalia deconturate roşu vagoanele, Mlaştina Hergheliei şi prefacerea mării în seninul spumele. Scapă şi pădurea în iezerele ei, pe scoruş, pe răsură stîrneşte pale bete de sud, fuge prin tufe pămîntul nehotărît.
Rîpa de mare, vîntul din larg bate steagul, vaporul ciobeşte linia zării, etajele de imobile strică tăpşanul. Cumplita vegetaţie locuirea, clănţănesc ambele borduri, Costineşti Tabără, Hotel „Ştefania” trei stele, umbre din gol. Gutuiul în vînt cazare la un preţ decent, banca în întuneric de grădină, apa limanului din stufărişul vînturat. Botul locomotivei clatină crîngul, bate valurile, cădem sub mare, şoseaua urcă la vila ruinată, apele umplu geamul cu păsări.
Turnul TV magnetic trage din lac starea sarea pămîntului, să nu pot de somnul pămîntului s-adorm? În ceasul aspru bătaie de vînt, prima volbură de hamei dă latitudini reci, în piersici lan de frunze arse pînă spre trupul de pădure. Şlepuri pe braţul canalului, navă maritimă, pus pe şine cîrcelul de mal trage grînele, ultimul vagon cu marfa în aer macara. Orizonturi lame de nave, portul mineralier desfăcut pe halde, măţării, întins de mare pămîntul ţine benzi pe limbile Constanţei vii. Piaţa Gării turnuri pe draperiile mării, eram aicea în ’82, 27 dă ani! Revizia Palas arii de vagoane, zboară fierul vechi sub plase de sîrmă, halta Murfatlar cimitirul, colţ musulman, crucile creştine la sicrie de dealuri.
Medgidia pe cupola de ciment, „Subtraversări prin foraj orizontal dirijat” grupul nominal condus prin verbalizare. „Midia 24” pluteşte nisipul, „Astrea” urcă la Dunăre cu un singur „e”, lumea podurilor, a lu’ Saligny observi capu’ ăsta, e fix, pă ălălalt să plimbă! Curge şoseluit, lunecă mormane de piatră Moise pe apă, uscăciunea de cîmp în faţa porţii dezghioacă la porumb.

Ora 15,36, în personalul Feteşti – Ţăndărei – Slobozia Veche, cîrdul de maşini cu mireasa păpuşă pe capotă, cimitirul peste sat, pe teren fotbalul judeţean adus cu două microbuze şcolare. Arături în loc de bărăgane, porumbul întoarce rîndurile, în buruiana amară caprele iepuri, pe linia cetăţii blocurile turn scot văzduhuri.

Ora 17,22, în personalul Slobozia Veche – Ploieşti Sud, la etajul vagonului picioarele scoase pe geam, desfată buricele degetelor, flutură tălpile pe cer. Mai ţine o mînă, se tîrăşte cu viile pe pămînt, boabele bolovani vineţi. Nu cunoşti feţele cîmpului, unde o viaţă fermentezi în roade, cu bătaia soarelui singura noutate! La Ciorani dau crestele de deal şi de munte, unde greşim? lumina s-a dus, halta Hătcărău „Vampiru Aurica l-a ars pă Dănuţ la suflet”. Înţelegerea se face prin inflexiunile corespondente, nu ştim nimic de ea, l-am chemat pă unu’, în schimb a uitat un cleşte cu cleme d-alea lungi! Tot ce i-am dat nu mi-a mai adus înapoi, cînd ţi-o trebui odată! Ia uită-te bine, ia uită-te, mă, bine, la mine nu e!

Ora 20,12, la peronul gării Ploieşti Vest nor peste cîmp, fulgeră, spectrul umflă cumulonimbusul portocaliu, crăcana de trăsnet sprijină pămîntul, locuiţi în Braşov? Nu, mă duc la cineva în vizită, eu sînt din Ploieşti! Am făcut acolo la soţu’ meu o pomenire, oi mai putea, n-oi mai putea! La parastas la unchi la Roman, din Moldova partea lu’ mama, au fost şapte fraţi, vorba lu’ soră-mea, dacă ea n-a lucrat s-au crescut unu’ pă altu’, Dumnezeu să mă ierte! S-a dus la băi, s-a respectat femeia, a murit la 92 de ani! Şi soţu’ meu 51 a avut, eu am trei ani, trei ani şi ceva, mama e văduvă, 45-67 văduvă, nu ştiu eu ce-oi face, apoi am un copil, ăla mă chestionează, da’ un’ te duci mami? şapte ani! mami, îmi trebuie şi mie un tată, nu te măriţi!
O companie d-asta mare, toată ziua pă drumuri cu maşina, miercuri tre’ să fiu la Sibiu, eu sînt mai cu principii aşa, nu la locu’ de muncă sau poate oportunităţi au fost da’ nu a fost ce mi-a trebuit mie! Cum vede una oleacă mai fîşneaţă se dă pe lîngă ea! Yang Ming wwwymnl.com.tw Taiwan, de ce ai nevoie şi de un bărbat ca să faci copilu’? Am nevoie de acordu’ lui! păi bine, mamă, dacă trebuie să stau acasă, să-i dau ţîţă să-l cresc! Şi dacă e om să te-nţeleagă, mă duc să-i cunosc şi eu părinţii, are şi el o fetiţă din prima căsătorie, copiii s-au jucat amîndoi! Viaţa se merge înainte ori se regretă, că văd că-ncolo n-a mai rămas nimeni! Prima dată cînd aud de 426 vagonu’!

Ora 20,38, în rapidul Bucureşti – Budapesta, după Ploieşti Vest fondul lumină fata cu tata şi mama Mădălina, lucrarea de licenţă la „Vasile Goldiş” la Arad, primul ajutor în infarct, dar lucrarea n-are diacritice! Un an, fecioară, dinţişorii nu prea mînca, cum să facem încet s-o dezvăţăm, îi mai dă piept ş-acum s-o adoarmă. Patru paranteze de picioare cu tata prin vagon, zîmbeau unii, doarme?
Smoală între case, Buşteni repară peronul, nu mai pot dă oboseală, frate! eu şi azi am lucrat pîn’ la şapte şi la opt am avut tren! Ne-ntîlnim, frate, în Deva şi-ţi dau să bei cît vrea p… ta! No, ce vrei? nu am semnal, unde vrei să am între munţii ăştia semnal? Îţi fac mîine o vizită să te văd? ce vagaboandă s-aduc? Numai p-aia dă 16 ani! Păi, dacă vrei, eu ţi-o dau! Las’ că vin eu luni pă acolo, vin, vin, serios că vin, şi merem şi bem o bere acolo în satu’ tău, că data trecută nu m-ai dus! Bine mă, p… dă! după cireşe, acuma? Da’ ce chef faci tu la mumă-ta? Las’ că-ntreb eu ceva muieri, las’ că te scot eu la o bere în satu’ ăla a tău, că la mine banii nu-s o problemă, cînd lucram la „Swiss”, atunci n-aveam bani, bine c-am plecat, bag p…, atîta-mi pare rău, după voi, ştii?
Du-te, bă, tînără? atunci vezi că mîine-ţi fac o vizită! Îl sun pă p… ăla dă Felicean, huidumă ăla dă Felicean! sau pă Marin! Pot să pun şi eu la tine pă masă? P-acolo-i rîu’ ăla? tăt înainte, da, da, bine, măi Limbăşane! bine, mă, numai femei îţi trebă şî ţie, băi, p…osule! Îi zic, mă, p..., la Doina, apăi no! Dă şi tu pă TVR 1 şi vezi cît îi scoru’! La România – Franţa, mînca-mi-ai p…! Ai, ce sărac eşti! mă, găseşte-ţi, mă, în altă parte dă lucru, banii ăia îi fac în patru zile! Salută-le pă toate fetele dă p-acolo, f…te-le cu p…la mea! şi le zici dă pe cineva la telefon, şi mă dai pe mine!
Vai de capu’ meu, ăsta numai p…de are în gură, în cap! Recital, de pe la „TVR” ne umflam de rîs, bă taică, bă, nu prea-mi plac ăia! E una la optîşpe ani, e una la cinzăci dă ani, ailaltă cum arată şî cum arată asta! Hai, taică, bagă Predealu’, urcă, bagă la deal!

Ora 23,14, în faţa gării Braşov, undeva în zona crepusculară, undeva în faţa ta, lateral! La care bancă? cînd termini de citit ăla apar şi eu! Unde sînt, la care bancă? Unde-i ăla cu geaca roşie?

Ora 6,54, în personalul Miercurea-Ciuc – Comăneşti, în staţia Miercurea-Ciuc puiul păsării libertate nu mai nimerea să iasă, geamuri închise, bătăi slabe din aripi. Inima în pumn ne bătea caldă, ca să pricepi vigoare ne-a dus afară în zbor bucuria zilei.
Zîmbetul fetei de cruce-ajută, cel mai mult munţii cu marea seamănă, pe hula lor vaporul fixează iarba crudă, mărul în pîrg, era Andrei Fabian şi în Văcăreşti, dincolo, era Petru Fabian, ce-am dormit pe coasta asta! Umbla cu oile da’ nu sămăna nici a dihanie nici a om! Acela lup era turbat, l-am scos pe Valea Rece, acolo, pînă la jumatea lu’ august, eu n-am văzut flori! Bă ce-mi place, hrănit de la oaie, să prinde ursu’ dă el ca dă mămăligă! Nu fac nica, stau acuma, da, zî-i, zî-i, că spui după aceea! Pune întrebări că eu îţi răspund!
Muntele ud talaz prin fire de nori, malul negru mai bine primit face riduri, pe scăderi şinele, nu-i drept, axa drumului după pantă, cum dă topograful după rigolă scurgere. N-ai văzut acolo, ştii să citeşti proiectul? ăştia nu ştia să citească proiectu’! La capace, la poliţia rutieră, păi acolo nu-i terminat? păi nu-i terminat! Pielea de val din aburi spumegă regnul aerian, ridicăturile mării mai mari în fiinţă, ale muntelui în ridicătură, calul înhămat mişcările perfecte în reluare.
Ceţurile sucite vînă de pîrîu, nămolurile de duhuri slabe, de podul ista am zîs eu! Tescuiţi la rece, musturile văii în ploaie burţi scămoşate, Simbrea piaţa pe trei tarabe, piatra muntelui e vuietul mării. „Ziua comunei Agăş 13 septembrie, vă aşteptăm cu drag!”, floarea de dovleac atîrnă gardul, n-a dat bruma. Negurile suie valea şarpe, sălbăticită şi de pădurea tren şi de trenul vederile, extaza ieşirii dintr-ale mele într-ale Tale, feţe de plaiuri, brazii din jos pe creste, acolo stai, acolo te mişti Asău.

Ora 17,17, în personalul Ghimeş – Buzău, umple munţii de coaste, stările clonţi ies la luciul apei, păreau să cunoască, să recunoască pămîntul de care am fugit cu nume mărul, încă ele nu-s coapte acuma, la 10-15 octombrie! Întîmplările sînt mai multe ca întîmplătorul, văile puţuri, nevăzut scăzămîntul în apele oglinzii, grotesc funcţional întregul, lovit de senzaţii în nevăzut. Borzeştiul din vreme înţeapă rafinăria, ierburile în strădania lor extremă, ce e mai puţin acut e asimetric, clorură de calciu, pînă în 2005 o primit ordin să le distrugă! Uite din grămada ceea îmi dai, se văita ăla, uite, mi-ai adus nişte harţapele!
Km 23+1 „Petrol Star”, vomită în sfîrşit lumea, s-o naşti femeie cu riscul să fii tot femeie, soarta ei din freamătul atestării documentare. Viaţa stinsă prezent în fluiere subţiri de picioare, şuviţele sub şapcă adună curent, paleta vîrfurile de pantofi, după cinci ani puteai să pleci, da’ cîţi n-o plecat! Eu am făcut la Craiova, grupul şcolar, da’ ce cămine era acolo! O semnat bătrînu’, 20.000 erau bani! Am adus-o pe 372 de la Craiova cînd o jucat finala Manchester, da, la Barcelona! Ieşeau locomotivele pe bandă rulantă, Oblemenco, după aia l-o retras, Ştefănescu - Tilihoi - Mircea Irimescu - Negrilă - Geolgău era, mi să pare că Irimia pi fund, Geolgău. Balaci pe centru era blond!



XXIII. VALURILE CASEI
(Iaşi – Paşcani Triaj – Adjud – Oneşti – Saline – Adjud – Paşcani Triaj – Iaşi)
Cu parfum ne-am dat totuşi – depuneri de tartru – valurile casei


Joi, 8 aprilie 2010, ora 4,54, în acceleratul Iaşi – Adjud – Tîrgu Mureş, în staţia Iaşi porneşte de la ce este emoţie în vis, proxenetism să strice casa de la bunica, partidele clandestine de sex pe încredere şi neatenţie, spre noi afaceri, trebuia să vină fata mea, cum să scapi de jigodii? Ne-am trezit că arăta ceasul exact 4,30, exact jumătate de oră, îmbracă-te ca la armată, sari în taxi, cu parfum ne-am dat totuşi.
Fluieră, ultimul om de la peron, trenul de Chişinău în moldoveanul mustăcios lunecă vagoanele, ceaţa contururilor în uşă, gesturi de naş care să intre la bilet. Leţcani 10 minute linia de becuri, o termină cimitirul militar cu mareşalul Antonescu dărîmat, sculptorul moare de Crăciun pe viscol, cum te-au îngropat! Biserica la şosea, a luminat-o lungimea nopţii, trupul de fotoliu cu tetieră descoperit în viscere, tot ce are el mai duios şi emotiv. Tîrgu Frumos aşezămîntul sufletesc gara lasă zidirea, liniile oase lucesc fără carne, doi stropi de limfă în picăturile taxiuri. Geana de zi ridică pămîntul fundal tonal, coame eoliene pe vîntul zorile, berbecele din capăt trece apa, lama întîmplării, în canton cantonierul se închină, în trufia vieţii, nu de la Domnul este!, pumnul aplecat pe acatistier.
Zboară neted valul CFR 500, nori destrămaţi, grîul iarbă cade vedenie. Primăria cu steagul pînă pe ultima casă, văioage terenul de fotbal, rama porţilor mistuie cîmpul. „Elerom”, „Arcelor Mittal Roman” riturile de oraş, cocoaşa lui ne apasă lucrativ „Agrana România”, vărsătoarea de tancuri gîndac după gîndac, înoată pămîntul sub ele, ţevile de tun încrucişate în capriciul vremii. Nu ştim cîmpurile, le-am pustiit moduri de folosinţă a terenurilor, salcia umblă verdele, o mărturie Eminescu, vîntul sperios vo Creangă farmă. Labele Bacăului pe blana de cîmpuri ţintuieşte biserici, cvartalele depuneri de tartru, tu, Liţă, nu te-ntreabă nimeni de locuri, îi gol! 92, patru locuri avem, din Adjud ăsta-i faţa, îi cald!
Soarele după gară „Romabrid”, nu e nimic de spus cînd nu e decît de spus, sterilul grămadă pe fabrica de îngrăşăminte. Ţevile scapă abur, „Nacco” nordul, poetul păsările primăvara numai nord şi nord şi nord şi nord. Adjud de somn, muma face posibilul iminenţă, înţelesul începe în sacru, unde sîntem acum, morţi pentru lume. Din jargon de cult în legea profanării, steagul flutură în aval curentul de aer, în eludările ei abstracte leagă valea cugetul de gospodar. Culoar de acces la izvoare „La Şipote. Bar”, ţevile prin zid. „Pod din secolul XV Ştefan cel Mare”, băncile steag de fiecare poartă de gospodărie. Crucile albe mărunte sînt copiii pămîntului nostru, crucea cu caschetă militară de beton văruit, tunurile de cîmp ace verzi în colţuri, plîngem la foc automat. Tunelul petrolului în vagoane cilindrice, grăuntele lui Ştefan în coaja bisericii Borzeşti.

Ora 19,35, în acceleratul Tîrgu Mureş – Siculeni – Iaşi, din Tîrgu Ocna linia ocupată, aprinde lampa văzduhul, bolta serii nesigură penumbră.
INTERVENŢIE ÎN TEXT
Florin în divorţ, vina ei.
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT
Oneşti două franzele încrucişează mîinile, în pîcla drumului semantici precare, pentru cealaltă vreme a vieţii noastre dăm căldură, revine drumul dus. Manevrantul strînge cuplajul între tampoane, dilată motoarele Adjudul secret al nopţii, prezenţa locomotivă orientează vorbirea în gol. Imensa instituţie tren ajunge construcţia distructivă, noaptea luminii explodează în noapte, apă de foc, sărbătoarea sfîrşitului, scriu sectele milenariste.
Menţinerea circuitului moarte figurează pe CFR cu hidoasa mască lingvistică, de abandonul succesiunii nu ne-am pregătit. În fugă fatală stînjeneşte prin definiţie podul pe Moldova, malul de casă Paşcani, dîmbul clădit solidar cu epicul eu gramatical. Întunericul de zi o necunoscută, crucea pe Tîrgu Frumos Semnul dă semn, ducem plicul la locomotivă, dă să plece lumina verde. Consumul lucidităţii este atît de dramatic încît ne hrăneşte secundele, oglinda adînceşte vagonul în pereţi, cerc de drum pînă îl taie pe cel static valurile casei.



XXIV. VIAŢA PE SUB CĂCIULĂ
(Iaşi – Crasna – Adjud – Siculeni – Braşov – Cîmpia Turzii – Tîrgu Mureş – Cluj-Napoca – Beclean pe Someş – Suceava – Iaşi)
A doua agricultură – relief conturul psihic – ceapă verde cu azot – leul în soare

Marţi, 19 aprilie 2011, ora 8,01, în acceleratul Iaşi – Galaţi, ierburile de primăvară pe hol, în pămînt seminţele nu încolţesc la zero grade. Biserica în soare fărîmiţează nebunia intravilan, cîine tolănit pe cuşcă soarele lăţos care bate, din ecologie adună debrisurile antropice. Le facem pădure, le facem tunelul Bîrnova, lucrează la linii, crimă seculară! Nu altceva este reflectarea ei, ne suflă vîntul solar, parasolarele oglinzi thalassa-n ritmuri apune! Ion Vinea în nunteştile rochii, le lipim cu bandă adezivă peste arături, tractorul le duce urma după casă. Dîmbul cu biserica, agricultura este un mod topoestetic unilateral, cade în manierism, pe tot imaşul berzele, la Buhăeşti bălteşte.
Bălteni am spart buba vorbei, vomăm ce ştim adică ce ne învaţă diavolul, contra bisericii, contra comuniştilor, contra guvernului, contra contra! Ne stăpînesc sutanele negre, judecătorii şi preoţii, creştinismul e Talmudul perfecţionat. Sărac cu duhul înseamnă să te ţină supus, Ştefan cel Mare un sadic, un preot mi-a recunoscut că Biblia e o carte de istorie, evreii îşi zic poporul ales dar au în ei gena de speculanţi, ţiganii pe cea de trîntori, Hitler! Continuăm voma pe dinăuntru, mirosul de român, mirosul de ţigan, păcat de Vaslui că îmi răpeşte interlocutorul, Crasna stenograful, Paşte fericit! Mi-o doreşti ca să mă înveţi minte, i-ai făcut fetei cu ochiul, că rămîne cu mine!

Ora 12,06, în acceleratul Iaşi – Tecuci – Siculeni – Braşov, după staţia Crasna pămîntul ras la piele în amiaza spălăcită, substanţa vie se trage în studii pedologice. Prin curţi smocuri albe de zarzări, lunca mizerabilă de betoane, păi chiar aşa, dacă i-o fi dus zece ouă pe fundu’ găleţii, cel mult! „Comcereal”, „Consumcoop” Bîrlad, în liniile de garare fără trenuri luceşte iazul.
Carouri de fundaţie la claca de turnat betoane, pasul gros avîntă în femeie materialele de construcţii, zburdă pe şes cîmpul matematic, înconjură biserica, zidul o ridică la Berheci. Transportul a doua agricultură, tot prin revoluţionarea spaţiului, pămîntul scos încă o dată dintr-ale sale. Vorbim de pămîntul viu, vorbim de transportul ou din cuiburile de ciori de la nivelul căii de rulare, căci viaductul vine în coronamentul plopilor, Siretul umple marea îndiguită pentru Cosmeşti-Vale. Fără vagoane Mărăşeşti valuri verzi de grîne, îndoiarea unei inişti, nu este în ce să investeşti afectul, factorul decizional se taie pe segmente, în formă continuată CFR din staţia Pădureni-Putna. Coastele de loess sînt isprava Siretului, fîşia fertilă desenează zarea subţire. Percepţia condamnă la fenomenal, mai rău, la obiectivare, Adjud în descîntece toponimice de trecut amiaza.
În sus de Tîrgu Ocna Trotuşul în stîncă sperietoare, oameni buni, iată sarea! Trăiască România! moş Petrea Spătaru la Pivniceni, Soroca, după cîteva zile ruşii îl ucid. Flişul carpatic în prima sondă de petrol, parc de sonde, surplombă la Dărmăneşti, cruce şi releele deasupra. Nişa depresionară mîngîie pămîntul pe pîntec, amanta moartă senzuală strat cu strat, deasupra stratul viu din noi şi în copaci flutură vîntul. Cisterne „Unifertrans” gradul maxim de umplere 52,4 în tone ţiţeiul brut, motorine 48, benzine 44 fantomele consumabile, marfa trup nu are, i-l pierde utilizarea ei.
Agăş înălţimile duc pe cît fură din suflet, pod arcuit în maşina salvării, zăpadă pe rîpe, firile montane leagănă acelaşi val de semne. Brusturoasa prin mişcare pămîntul tot mai nemişcat, ochii mănîncă munţii, intră în fiinţă, pitoresc relief conturul psihic. Tînjim de scăderea fiinţei în vase comunicante de munte, trupul dat cu împrumut s-a făcut suflet. Unda muntelui suflă brazi, plai înierbat, plai de zăpadă, cracul de Valea Rece cu zăpadă. Oul a eclozat la soare, ne-a prins în văgăuna trupului montan, lumea largă, de va mai fi fiind, este spargere, în spargerea lui numim orizontul interior. Să se mai ouă nu mai este cu putinţă, i-a ieşit fetie şi pîntec de naştere, prin sfîşiere curg plaiurile, pasul printr-o clipă stătătoare scurge în soare lumina, îngheaţă pacea fierbinte. Vînători de munte în nemişcata lunecare Lunca de Sus, paradoxul este constituirea legii.
Livezi Ciuc staţie tehnică, viaductul desprinde pereţii de piatră. Casa cea mai înfundată dusă pe fire electrice, biserica de schit pluteşte pe Ţara Ciucului, bolteşte arcurile de pod. Rambleu de decelerare în oul din pîntecul Ciuc, seninuri cît să-l acopere, km 143+200 după Miercurea-Ciuc „Perla Harghitei” cu zahăr „Coroniţa” pe camioane, rezultă băuturi carbogazoase, industria există ca narativitate. Sînsimion roteşte barza pe aripă tot singură, pămîntul de turbă negru musteşte printre case, pe Tuşnad seara bate pădurile, întredeschide lichefierile de zi. Murdari, arunc ciorapii şi bistoş că moare! N-are sens, în cap cu moartea te înveţi cu trupul tău munţii, n-ar fi bine să faci sarmale şi joi să pui la fiert? e bun şi vineri! Cleanţul pe cer scoate umbra, Bixad iazurile, pe rîul însoţitor trece mişcarea, pădurile ţepene de fugă. Ciocul în vînt la banda rulantă, concasează terasamente, golul dinăuntru bîntuie întinderile Braşov, biciuieşte fîşia de şosea. Biserica înfiptă în blana oraşului, de pe margine ţine întinderea dreaptă, sator Arepo.

Ora 22,11, în acceleratul Bucureşti – Sighişoara – Satu Mare, din Braşov, în compartiment peste trei precupeţe, dormim blocate în genţile de ceapă verde, urcînd averea din sud odată cu berzele. Ancestrală migraţie, banii coboară iarna, din vorbe mărturiile apucate la Peretu, zarzavaturi pentru Cluj la piaţa de gros, că numai acolo ne lasă! O fată mi-a murit, doi băieţi, casa, nepoatele, pînă vin părinţii din Spania, ca la noi la Peretu nicăieri aşa de setoşi de muncă! Punem la ceapă azot, la varză azot, chiar dacă e otravă, ce să facem, dacă pun şi alţii îngrăşămînt, o tonă-două în loc de cîteva sute de kilograme, punem şi noi! grîul se amestecă la moară, n-are să se nimerească tocmai la noi boabele curate!
Legume de mercantilism reformat, hoţii parc-au ştiut că vin la o adventistă, era sîmbătă, pe ea o ţinea de vorbă, ţigăncile tinere au intrat şi i-au golit casa. Prea multe rele pe lume, numărul fiarei vesteşte apocalipsa şi cine e fiara? Papa dî la Roma! Nu e bine doi într-o casă, de două credinţe! Ei, eu am ţînut la credinţa mea, fără porc, le făceam lor mîncare separat, numărul fiarei vine de la cei care ţin duminica! Becul face din maidan un capăt de stradă, încropirea unei capitale este provincia spirituală a sectelor menite să cîştige la Mecca, doar am cumpărat instalaţie prin picurare, rupţi de muncă! În Plosca e leneşi, ne-a dat statu’ pensie, am muncit, la ce să mai muncim?

Miercuri, 20 aprilie, ora 6,42, în personalul Cluj-Napoca – Teiuş, după Cîmpia Turzii răzbeşte răsăritul pe sub autostradă, din pămînturi despicătura Cheile Turzii. Ochiul soarelui în geam, trenul etajat scurge valea spre Mureş, sprinten piciorul pastoral, ia soarele căciula stînei, ciobanul o împinge pe oile din ocol. Halta Grindeni desface lunca, înfundă bătaia dimineţii în margini de munţi, urmă de lună, km 434 PSS Războieni, rozul de meri pădureţi pe rătăcirea Utrillo-CFR.

Ora 7,13, în personalul Vinţu de Jos – Tîrgu Mureş, din Războieni tufele înflorite, în răchite ţopăim doi iepuri graşi. Echipa intră cărare dintr-un capăt, ţinem fierul sus, dinţi, zîmbet, Gura Arieşului arbuşti cu soarele inflorescenţă. Boturi de deal, în om respiră valea, fărîmată ţărînă, ciudăţenia să obţii prin mijloace de a obţine, ară pămîntul pentru hrană şi deosebeşte-l pămînt. Ajunge abstracţiunea privirii lui, mai sigur este cel matematic, soarele dă tot în vremea ideală, dacă n-ai dureri la naştere ai după naştere! Dacă faci cezariană „Azomureş”, bine aţi venit, welcome! Spre instalaţia de uree, spre amoniac etc., înseamnă săgeţile.

Joi, 21 aprilie, ora 10,40, la Zoo Tîrgu Mureş, leoaica s-a întors şi ne-a stropit apropierea cu urină, cîteva picături spaţiul ei. Fiind mai vie faţă de sine, vietatea vine mai vie şi faţă de alţii, naiva moarte se încerca prin leu în martirii creştini. Jucăuşă perechea de leoaice mai tinere, din banală scenă de gelozie cea bătrînă se repede la noi, diagonală şi schiţă de trap prin ţarc, rage şi rămîne să ne păzească de la doi paşi. Leul în soare, toate trei sîntem aici consolare erotică, clipele autocondamnării ridicate la conştiinţă.

Vineri, 22 aprilie, ora 16,37, în autoturism, după Iernut spre Cluj absurdul rutier, la vîrsta pleşuvă a civilizaţiei dealurile epilate, ţuguiele lor înalte înăuntru, viaţa pulsează pe sub căciulă. Luna, comună de Cluj, locuinţa înlocuită cu case, ziduri fără loc vietăţile zidite, întinderea stă răsucită pe benzi de transport. Patetici şi pensionarii ăştia, să lucreze de Paşte! Dacă e pasionat, cerea date pentru lucrarea lui ştiinţifică şi zici aşa, cînd tu însăţi eşti pensionară! Clujul de pe Feleac, ceaţa urbanizării în parapetul şoselei.

Ora 19,42, în personalul Cluj-Napoca – Bistriţa, în staţia Cluj soarele tăiat pe şine, brazda transportului tot agricultură este. Strada Gării, tramvaiul orbul luminii de seară, golul solar stingher de galben. Culmea se prinde în zăpada florii, în gheaţă galbenă pomii, „Sanex”, „Fabrica de fasonat oţel-beton”, halebarda amurgului dardait ses rayons suprêmes, la Cîmpul Pîinii lanul creşte lumina. Şlefuirea lumii prin defrişare a întors arzimea proceselor fizice dintîi, şinele scurgînd hidrogen-heliu în lumina celuilalt tărîm. În orb se face roşu, stă între vii pe tărîmul morţii, accidentul iniţial descompus roz-vineţiu, limbajul va fi subsidiar cît timp va avea de spus altceva, „IRSAP” înainte de Gherla. Hrană, somn la vecina, suma nevoilor ne împlineşte, profilul de liliac pe cer strîmbă zborul.

Ora 23,57, în acceleratul Timişoara – Iaşi, după Beclean pe Someş muzica roţilor pe şine scoate timpul de pe cale, tu vorbeşti prea încet şi… şi repede! Cursuri asupra relaţiilor internaţionale, care e o nebuloasă! A fost fain, ne explica şi nu ştiu ce, ne dădea exemple şi nu întîrzia, dar Ciceo lasă lumea să aştepte ore în şir, nu face ca Ciceo! Cîinele apucat în lătrătură, ritmic infernul muzical din Hieronymus Bosch, orice ai face ai împiedicat facerea adevărată, cea din desfacere. Lista de seducţii ale aţipirii în imagini, părăsiţi vagoanele care mergeţi la Botoşani, în faţă cele de Botoşani! Actul trecerii suspendînd deplasarea, brumă pe tăişul culmii răzbat razele de zi, copilul zîmbeşte din prag, umbra zilei în soare.





XXV. MOLDOVA CU REPETIŢIE
(Nicolina – Ungheni – Bălţi – Mateuţi – Chişinău – Ungheni – Sculeni – Iaşi)
Răpirea din serai – hala de tren – clopot în apa timp – clătinături de lumină


Duminică, 21 august 2011, ora 4,54, în acceleratul Iaşi – Ungheni-Moldova, în Nicolina răpirea din serai, stîncile nopţii blocuri pe Frumoasa, dealul Cetăţuia cu mănăstirea cruce de aur la noi în casă. Pe Repedea semnul crucii iese lărgime, ne ţin stelele, ne ţine Calea Robilor, roşeaţa duce la răsărit luna pe jumătate, zorile Basarabiei pe Prut. Cade stîlpul singur după Holboca şi termocentrală, cîmpul gol apucă pe lună cealaltă buză de mal, releul de Ungheni o coase, înţepătură din oroarea de vid.
Biserica pe duminică sat, sîrma ghimpată nu poate însemna decît un singur lucru, ne desparte Uniunea Europeană cu ştaif, sîrmă nouă, trotuare pe lîngă ea. Lumina ne încălzeşte răsăritul, noaptea se lipeşte de lut, nu-i foarte elegant, lanternă în ochi, bună dimineaţa! nu avem lumină, noroc că nu sîntem stomatologi! Ce să facem, dacă sîntem săraci, şi dincolo şi dincoace de Prut! Uite în ochii autorităţilor, că e mai bine! Ta-so-i preot! Să vă bucuraţi de realizările dumneavoastră, aţi mai trecut pe aici, nu? Sirena scoate răpirea tren peste gospodării.
Turla prinsă în degradeuri octogon, vîntul solar ne prinde faţa, primele gîşte ne gîgîie, cocoşii la rînd. Fojgăie, măcăie, bate cîinele sat, gîscan între cîrduri legăn la baltă drumul din ou. Are să sară la noi soarele, turnul ne pîndeşte optul perfect, să cheme preotul, să ne deschidă crucea. Snop de plopi în adiere echinocţiul de peste o lună, în pămînt lumînărelele cu flori bătute pînă pe vîrf. Aprinderea din soare ridică sărbătoarea luminii, schelet metalic Prutul între bărci de grănicer, apa scăzută, satul Ungheni celălalt revine pe cîrd de raţe între amănuntele militare. Ţambalul de pe gît, de pus viză la paşaport.

Ora 8,34, în personalul Ungheni – Bălţi, fură calea fluxul de furnici de la piaţa centrală, o hală întreagă într-un vagon e un balaur ş-o luat-o urgent, patru zîle-o şăzut, o lăsat-o sus la deal! Iac-aşa s-o crăpat, s-o lăsat, tot o crăpat la mama acolo, aveţi vie, aveţi de unde! Todireni cu steagul galben înfăşurat, Bereşti gară de triaj, Anica ceea, cănuţa cu vin! Cînd întru eu în casă, beau între lumînări! Ce, mi-ai adus zamă? De-acum îmi joacă răpirea între porumburi dealuri de oameni da’ el ştii, s-o-nroşît la dealu’ cela, Semeni taie şoseaua surdo mut şi nu vorbesc, /vînd un pix ca să trăiesc! scrie 2 lei. Aliniamentul Roznovanu pe coasta care ne rămîne în serai, cortul Iaşi caută releul Repedea, spinările se trag spre munţi, trenul înclină şi el văioage sub roţi, îndură setea noastră de loc, am dat de valurile Bălţilor, silvostepă.
Hala stă toată pe scaune, greu, straşnic de greu, sute de mii de ori, de-amu’ sînteţi bătrîni! 90 de ani şî stă în pat să moară, ce poţi să faci, ce poţi să opreşti? Cu două găleţi, of, Doamne, mor, of, Doamne, mor! ş-a-nceput a tremura! Anii ăştia, ce vrei să faci, la ce să mai gîndeşti? Nişte oi, din pricina voastră jocul absurd cu seraiul basarabean, nu, să trăiască normal! Ia uite, copchilăraie şî copii tineri! Şî tu 80 de ani, de bantustan economic, mişunînd prin piaţă ne strîngea hala de tren, ne varsă ca să umfle cu noi dealurile, în gară trei căruţe taxiurile, moda pe verde, un faiton albastru.
Stolniceni ochiuri în iazuri, în cerul lui Dumnezeu intră păsările rare, doi pescari îl tulbură cu picioarele, stufuri. Nume de staţie nu ţinem, două oi pe coastă, pe genunchi fetiţa noastră, ciorăpei, cercei, eu sînt aceste dealuri, Basarabie, eu sînt aceste dealuri, Basarabie! Vorbele greşite iazuri în văgăuni, împung puseurile noastre făcute oameni, făcute sate, stol de cocori apucă-ntinsele, leagănă taxatorul portabil, ecran cu lei 3,40, mărfar firele de brazi, metri cubi de Carpaţi Păduroşi.
Catranic pătlăgele, puneţi în colţ! aşa o curăţenie am făcut cu copiii! Cu ei cureţi prezentul, ochii noştri bălai, părul nostru limpede spală trenul, pescar cu picioarele în iaz. Hiliuţi mişcă porumbii, iazul trage la adînc, satul care nu simte locul a căzut şi el. Răuţel cumpăna fîntînarului face dealurile ape, Cîmpia Bălţi depozit de şine, rezervoare de combustibil, dăm de apa din adînc, resursa tehnică e undă şi curge pe nuieluşe de alun. Vino-ncoa’, vino la umbră, limba română, tăţ 5 o luat, cînd îi vezi, nu ştie unu’ româneşte! Balaurul vagonului străpuns în pîntece cu gladiole, roşul s-a vărsat peste lucruri din degetele strînse mănunchi.

Miercuri, 24 august, ora 8,41, în personalul Bălţi – Mateuţi viermuială că hala nu-şi mai încape în piele, drumul robilor duce soarele dimineţii, împingi în el jertfa tinerilor, iese Basarabia clopot în apa timp. Releul de Bălţi cîine mort la şosea, culeg la fasole, şerpii de oameni pe sub piele mă sîsîie pe româneşte, întorc Bălţiul în sate. Apa om tulbure de ochi, albaştri ţipăt de copil, apa colinele încreţeşte dealuri, umblă gorganele vechi. Gura Căinarului crucea cu aripi de înger, băncile aşează locul înspre semn, ridică din drum dîmbobiserica.
Aerodromul Mărculeşti scoate zboruri profane, biserica dă turlele, ce fel de haine să pună dedesubtul, largări în iazuri, în ochi de om, sub coastă coama bisericii se apleacă. Floreşti mi-a căzut săndăluţa sub vagon, picioarele băiatului paralizate, să mă aplec s-o ridic, l-am prăbuşit în iarbă, al doilea bagaj. Ridică-i şi hamleţii, pune-l în cărucior, pălăria o am de vară, dar neagră.
Imaşul cu dinţi de piatră, casa din porumburi dă în apă, Răutul umblă şarpe de cer, aprinde seninul din vale. Gara necunoscută, numele în omenirea scursă pe vinele altora, plămada rîului a furat şi ea din pîinea geologică, ghiozdanul în spate tot ca să ne fure. Mai ţinem eticheta pe el, la geam stă agăţat omul-păianjen Happy Spiderman, lacrimae zintăi Basarabia, gară fără nume dealurile. Rămînem cu ghiozdanul în spate, capra legată Rogojeni, terminasăm apa tşeea, amuş, la stînga-n jos, colaj de turle pe rîpă. Spiderman trecem cu mingea galbenă în mînă, tot golul în tolbă, grozave culmile, aerul mai tare, în cuiburi roata de sate. Unchiteşti mă duc pînă la Şoldăneşti, ne-am încreţit mai mult decît dealurile, timpul mereu rămîne în urmă pentru că merge în urmă, trenul se întoarce la trecerile lui, la sfîrşitul lui septembrie a sî doarmî cu mini în sarai!
Stejar rotat, turla luceşte şarpele pădurii, Moldova cu repetiţie, dealurile de lîngă Iaşi la Nistru, Cobîlnea stejari unul şi unul, ce simplă e ţara cînd o crezi! Simte firul văii afluentul nistrean, înţepenirea pe mişcare de timp, Olişcani peşte pasager prin elementul lui nu apa, ci Domnul, clonţii de stîncă prin viroagă. Şoldăneşti apăi dacă-i bostan zî-i să si deie de-a dura, ca să mă-ntîlnească! Întărite chei de munte, simetria la Cheile Bicazului, Moldova creaţie organică, timpul de tip concentric se numeşte Iaşi. Torent de munte saltă pe pietre, evenimentul similar bate diagonal Carpaţii, tunel spre Ardealul Nistrului, ieşirea cu gheretă, la soldatul cu arma pentru onor.

Ora 12,43, în microbuzul Mateuţi – Rezina, malul Nistrului pe sub viaductul de Rîbniţa, cîntînd „Eşti viaţa mea!” Pe umerii văii urcăm la Rezina, Radu Gyr pe funii în seninul turnului de pază, clar ca viaţa de soldat, în oraş dăm cu var bordurile, Ziua Independenţei.
INTERVENŢIE ÎN TEXT
Duratele lungi sînt percepţii ale instantaneului.
SFÎRŞITUL INTERVENŢIEI ÎN TEXT

Ora 13,06, în autobuzul Rezina – Orhei – Chişinău da’ tu eşti a douăşpcea, mătincă! tu a zecea, copchilaş! Vezi să nu te stuchesc! unde-a să videţi prima pădure, cobor! Deschide capacul, să respirăm om păstrat în identitatea ţării, Ţahnăuţi în spinarea dealului de floarea-soarelui, şirul de plopi la şosea reface firul văii, unde opreşte peisajul antropic, permanent ca dezastru. Tancul pe post de monument al orizontului, „Memorialul Nemurire”, prima licărire de conştiinţă este că îl lăsăm neîngrijit.
Clătinături largi de lumină desfac pămînturile, Trifeşti 2 km, Cariera Trifeşti 3 km, Horodişte 9, Ţipova 16, Cogîlniceni. Călcăm pe acoperişuri, ochii Domnului lucesc iazuri, mişcă lucrurile rătăcite concentric, uriaş e omul în privirea Noastră! Cum alunecă mintea pe culorile pînzei intri la ţeserea ei, non-dimensiune adîncirea în înţelegere. Drum în lucru la Podgoreni, ifron cu număr de Orhei, solul cenuşiu de pădure, şir de nuci. Paşii pe zări ne-au şters din catastif, năclăiţi de osmoză ne tulburăm, gălbenuşuri în ou. Pe tot autobuzul seninul tăcerea îmbracă husele de spătar, membrană verde, netedă de Valea Răutului.
Orhei Calea Unirii 57A, că numim deschis drumul spre ţară, afirmare de timp, am şi pus steagul UE lîngă tricolor, „Grand Mersi. Paste făinoase din grîu dur”. Briceni AU 665, platforma plină cu saci de vinete, peste puieţi de măr şoimul, stîlp în gard, la „Doi haiduci” găleţi de măceşe, bate pădurea. Işnovăţ praful printre roşii şi struguri, scăunaşul mătuşii prin comerţ. „Bine aţi venit la Chişinău! Moldova ca Elveţia. Fără aderare la NATO şi UE. Partidul Social Democrat”. Caravana „Adevărul” în camioane de Vîlcea, ne ducem la piaţă deodată, nu mai trecem pe acasă! Am ajuns şi noi în capitală, PLDM sector Rîşcani promoţie fără precedent, Moldova patria mea! Coama şarpelui Bîc în clocotul de blocuri, calea ferată camuflată în ruginituri.

Ora 15,03, în microbuzul Chişinău – Ungheni, coborîţi vă rog, celălalt are numai patru locuri ocupate! Zenaida Greceanîi propusă candidat la preşedinţie, deci au pierdut comuniştii. McDonalds îşi despăgubeşte angajatul, după cît a degustat obezitatea produsului, ai zis la Pîrliţa da’ nu te-ai achitat! Pe Bulevardul Petricani „Petri Cannes” local, joc de cuvinte.
Troleibuzul 21 Meşterul Manole, privirea Nistrului zboară spre Prut, dunga dealurilor schimbă zborul în pasăre, lungul căii ferate scoate din lume, urneşte perfect imobila mişcare. La porţi colorează căldări de poame, Pituşca 6, Şipoteni nu iau, iaca din urmă vine autobusu’! Soare de piatră în coaste după-amiaza de vară, şinele ard dorinţele după ele. Domnul ne încălzeşte inima, ne luăm dintr-a Lui, soarele se pune şi el drept inimă. De clipe trecătoare noi sîntem sătui, vrem din vremi, din veşnicie vrem ceasul raiului.

Ora 18,49, în maşină particulară Sculeni – Iaşi, schimbăm banii, comisionul, pentru paznic două pachete de ţigări! „Letto prinde ritmul”, şarpele ţine zvîcnetul soarelui seara.
Acasă, completarea cu porcul din microbuzul Ungheni – Taxobeni. Şoferul a oprit pe drum, după ieşirea din Ungheni, şi o ceată de trei bărbaţi, gălăgie să primească femeia cu copil iar porcul sub banchetă, la bagaje. Prima oară că nu, du-l apoi în spate, femeia cu copilul urcă şi mirosul de porc umple salonul. Rîzi că e purcelul tînăr, bine ar fi să fie aşa, de vreo 19 ani! bărbaţii din spate. Dar o femeie îmi dă locul ei, mai răspund şi eu, plătesc, în ce să plătesc? cu bani buni! Purcelul, ca să-l cresc.







C U P R I N S



I. VULPĂŞEŞTI VULPES VULPES (Iaşi – Buhăeşti – Roman – Oneşti)
Lumea pe arcă – neamul în Carte – culoarea zorile
II. VULPĂŞEŞTI HIEROGAMIE (Nicolina – Buhăeşti – Roman – )
Luna trece la faza epică – România profundă
III. TREN ATÎT CÎT TREBUIE (Iaşi – Bacău – Adjud – Saline – Tecuci – Iaşi)
Marea primenită – cărăbuşi de mai – ora ideogramelor solare
IV. PRIMA ANTICĂLĂTORIE (Iaşi – Bacău – Bucureşti Nord – Bucureşti Basarab – Roşiori)
Orbenia trenului în marş – prin somn tresar fete mari – baba vituperează – încăiferări– cel mai bun semn de oraş – geografia secretă a ţării eşti tu
V. PARTEA SEDENTARĂ (Iaşi – Bacău – Adjud – Oneşti – Saline – Oneşti – Tecuci – Iaşi)
Mamifere de grup – latina literară de iarnă – cînd a venit tata din prizonierat – Olela lu’ Gauş – tîrnuri la căpătîi – „Carom” butaforie – ciolanele pe căprării – geanta verde-prăzuliu
VI. IUBIREA ÎN HIPERBOREEA (Iaşi – Paşcani – Bacău – Mărăşeşti – Tecuci – Iaşi)
Cercul unei familii – lumea accident etimologic – iubirea în Hiperboreea – doctorul Şova e nebun – bugetivori de Bacău – cîini ieşiţi în mişcare – tînărul zeu medicinist
VII. CĂLĂTORIA LUNII (Nicolina – Buhăeşti – Roman – Bacău – Adjud – Saline – Ruginoasa)
Stări de menarhă – maimuţărind maimuţăreala – de la om nu se aşteaptă nimic – gagicile de la Purcica
VIII. OCHIUL UNUI MIEL GIGANTIC (Iaşi – Bacău – Adjud – Ciceu – Tîrgu Mureş – Războieni – Cluj-Napoca – Ilva Mică – Suceava – Iaşi)
studenţim de nu se poate – bătrîneţea orbitelor excentrice – o gură de suc – ghebul din rucsac – Anglia ţigănească – gheme tumefiate – trei furnici de cosaşi – Ochiul unui Miel gigantic – minele de la Bruxelles – perdele de salcîm – cum sînt dominicancele – metabolism cu minerale – instrumentar de chiuretat spaţiul
IX. PĂMÎNTUL NEGRU FACE PÎINEA BUNĂ (Iaşi – Bacău – Adjud – Oneşti – Saline – Iaşi)
Vremurile prezente sînt demult apuse – pămîntul negru face pîinea bună – apa amniotică lumina
X. BALAURUL DE PRIMĂVARĂ (Iaşi – Bacău – Adjud – Ciceu – Tîrgu Mureş – Războieni – Cluj-Napoca – Dej – Ilva Mică – Vatra Dornei – Suceava – Iaşi)
Perete de moment – transport înecat în acceleraţie – concepţie la 53 de ani – balaurul de primăvară – ce a curs prin ape de aripi – nebunia culoarului de consum – copita oilor pe zăpadă – rana de drum înapoi
XI. SĂ SE PREFACĂ-N PÎINE PE BUGEAC! (Iaşi – Paşcani – Suceava – Vatra Dornei – Salva – Sighetu Marmaţiei – Satu Mare – Tăşnad – Jibou – Deda – Tîrgu Mureş – Războieni – Vinţu de Jos – Deva – Petroşani – Craiova – Mihăeşti – Roşiori Nord– Bucureşti Nord – Buzău – Făurei – Barboşi – Tecuci – Iaşi)
Nurii minus opintelile – ai mai scris o strofă – am terminat de vîndut caşul – ce ţi-a făcut pruncul acela! – un pîrîiaş de zăr – Munţii Copilaşi – bolţile luate în serpentine – naş de autobuz – perechea de bucureşteni – linişti ţinutale – aridizarea cu lună – straja animalul – trăsnet de gromovnic – îndrumate pe sub Nor – către neamuri legate de stînci – pornomilitarul – în curajul Legii celei Noi – legăturile rîmei cu presa
XII. EMBRIOLOGIE (Iaşi – Suceava – Putna – Suceava – Iaşi)
Să mă înţepe pe lumea ailaltă! – contingent 1933 – sindromul Rădăuţi – eroi sovieto-nazişti – distracţie pe deocheatele – cu o stripteuză pe scenă – altă bombă de lumină
XIII. ZOOFEROVIAR (Iaşi – Paşcani – Bacău – Adjud – Comăneşti – Miercurea-Ciuc – Tîrgu Mureş – Războieni – Cluj-Napoca – Beclean pe Someş – Salva – Vatra Dornei – Suceava – Iaşi)
Fanfara în noapte – să mai facem o cîntare – butoiul de la Socola s-a umplut? – un singur preot mi-a dat dreptate – lubrifiant nea proaspătă – sălbăticia hăituită om – cuvinte de răboj – ceaţa mormane de oi – filodontide, domnişoară? – în blană caldă de cîine
XIV. PĂMÎNTUL SE ROAGĂ DE POTOP (Iaşi – Paşcani – Bacău – Tecuci – Făurei – Feteşti – Constanţa – Mangalia – Constanţa – Feteşti – Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – Braşov – Războieni – Tîrgu Mureş – Gheorgheni – Miercurea-Ciuc – Siculeni – Adjud – Paşcani Triaj – Iaşi)
Ce jucam în ora de franceză – labrador, prietenul copiilor – tu te certai cu mai multe femei – discuitul pe zarea mării – cu tătarul din Hagieni – pămîntul se roagă de potop – noi avem prieteni heterosexuali – mi-o băgat în loc coji de nuci! – Maneluţă – Începutul petrecerii moraliceşti
XV. TOT CE CUMPERI SĂ NU CUMPERI! (Iaşi – Paşcani – Mărăşeşti – Saline – Adjud – Paşcani Triaj – Iaşi)
Invers citit este drac! – fac ce-mi place, uraniu! – am nevoie să ador femeia
XVI. MUNŢI ROHMANI (Iaşi – Leţcani – Dorohoi – Zvoriştea – Siret – Rădăuţi – Suceava Nord – Vatra Dornei – Ilva Mică – Cluj-Napoca – Huedin – Oradea –Ciumeghiu – Holod – Ştei – Arieşeni – Cîmpeni – Abrud – Alba Iulia – Suceava – Iaşi)
Umeri colinari – femeie deasupra-agonia morţii – viaţa aheilor în expediţie – munţi rohmani
XVII. O OPRIRE ŞI O OPRIRICĂ (Nicolina – Ungheni – Bălţi – Ocniţa – Otaci – Donduşeni – Bălţi – Orhei – Chişinău – Leova – Cahul – Giurgiuleşti – Galaţi – Cuca – Bălăbăneşti – Bîrlad – Vaslui – Iaşi)
Să ne mutăm în altă ţară! – pîn’ la Ilie-Pălie ne face săraci complet! – o oprire şi o oprirică – la iarnă o să şie-un noptalău! – eu sînt aceste dealuri – Radio Noroc Mercurial – lîngă frumuşîca ceea – ploile din douăzeci de veacuri
XVIII. ŞI-A EXPUS VIAŢA OPRIND TRENUL MORŢII (Iaşi – Paşcani – Ploieşti – Braşov – Miercurea-Ciuc – Comăneşti – Adjud – Iaşi)
Filet cu bază de cant – Eminescu urme de cannabis – şoimul din lapte – nervuri brumate – şi-a expus viaţa oprind trenul morţii
XIX. DÎMBOBISERICI (Nicolina – Buhăeşti – Roman – Bacău – Miercurea-Ciuc – Tîrgu Mureş – Reghin – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava – Iaşi)
Veioza în fereastră – în mînz de patru luni şi în iapă – semafor în nor – parazitul inscripţia – verde de valeabalaur – mica noastră
XX. AM PUS TRUMPELE LA GURĂ
(Iaşi – Leţcani – Dorohoi – Zvoriştea – Siret – Rădăuţi – Suceava – Paşcani – Iaşi)
Ţine o oaie 30 de ani? – tatăl lui iubea vioara şi mama lui iubea vioara – am pus trumpele la gură – sfîrşitul lumii vine miercuri la Geneva – păzé roşiile în faţa blocului
XXI. GRIPA PORCINĂ (Iaşi – Suceava – Cluj-Napoca – Ilia – Lugoj – Buziaş – Timişoara – Buziaş – Lugoj – Ilia – Cluj-Napoca – Suceava – Iaşi)
O groază de bastonaşe – Agatai şi Ugatai – rozmarin floră spontană – Cioclet Ponei şi Dir Cerbul – te salută un grup de fete!
XXII. CE VAGABOANDĂ S-ADUC? (Iaşi – Tecuci – Galaţi – Giurgeni – Constanţa – Mangalia – Constanţa – Ţăndărei – Ploieşti Sud – Ploieşti Vest – Braşov – Miercurea-Ciuc – Comăneşti – Adjud – Paşcani Triaj – Iaşi)
Septembrie vara – pereţi selenari – regele pop se va odihni – rîpă de mare – boabele bolovani – de ce ai nevoie şi de un bărbat – ce vagaboandă s-aduc? – se prinde ursul de el ca de mămăligă – piatra muntelui e vuietul mării – Balaci pe centru era blond
XXIII. VALURILE CASEI (Iaşi – Paşcani Triaj – Adjud – Oneşti – Saline – Adjud – Paşcani Triaj – Iaşi)
Cu parfum ne-am dat totuşi – depuneri de tartru – valurile casei
XXIV. VIAŢA PE SUB CĂCIULĂ (Iaşi – Crasna – Adjud – Siculeni – Braşov – Cîmpia Turzii – Tîrgu Mureş – Cluj-Napoca – Beclean pe Someş – Suceava – Iaşi)
A doua agricultură – relief conturul psihic – ceapă verde cu azot – leul în soare
XXV. MOLDOVA CU REPETIŢIE (Nicolina – Ungheni – Bălţi – Mateuţi – Chişinău – Ungheni – Sculeni – Iaşi)
Răpirea din serai – hala de tren – clopot în apa timp – clătinături de lumină