IOAN RĂDUCEA
LUPUL
texte lirice
EDITURA
2010
DE ACELAŞI AUTOR:
Călătorii via Roman – Adjud, Iaşi, Editura Junimea, 2004;
Românii din Bugeac. Monografie, în Cartea „Revistei române”, vol. II, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2005;
Cătălin Anuţa. Monografie, Iaşi, Editura Vasiliana ’98, 2006;
Fantasticul în proza românească actuală, Iaşi, Editura Pan Europe, 2006;
CFR, roman, Iaşi, Editura Junimea, 2006; ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Iaşi, Editura Junimea, 2008.
DRAGĂ PRIETENE,
Nu pot să-ţi spun prea multe despre mine, pentru că nu ştiu ce pot să spun despre noi. Eu sînt bine, adică am de crescut munţi pietroşi, plini cu vietăţi şi cu ierburi, copaci mari şi urşi. Unde e mai întins locul, poţi să tai şi cărare. Pe urmă nu e decît pustiul dintre clipele pe care regreţi că le asişti, clipe în care eşti prins cu treburile altora.
Ca armăsar, simţi adierea în plete numai în lungul peronului. Golurile de vis devin preponderente şi atunci te ajung iar dacă a fost ceva mîndru, acum e doar nălucirea acestui trup. Ascunsă între trestii stă femeia, cînd am căzut jos ea a rîs şi dacă amîndoi cădem jos, ea plînge.
Cît îi dai să trăiască iepurelui ăstuia, fără domnul vînător de la oraşe, chiar fără sceleratul şi monstrul de braconier? Noi îi dăm să trăiască o iepuroaică, ba încă ce blană frumoasă de iepuroaică!
FELUL DE A FI
Felul meu de-a fi, el este
de se-aprinde vara focul
ca să curăţească locul
felul meu de-a fi, el este
Felul tău de-a fi, el este
cînd îneacă vara locul
apa care stinge focul
felul tău de-a fi, el este
Felul meu de-a fi, el este
că se-aprinde vara focul
şi se-neacă vara locul
felul meu de-a fi, el este
DE CÎND CU TINE
Lună s-a aflat, crengile şi le-a petrecut după ea
duhul întraripatelor se-ntrema, se lăsa
răsuflă pe aici oftatul dintîi
şi aburii lui în veac
De cînd cu Tine putere şi pustiu
de cînd cu Tine morţi întorşi către viu
Măre, lespezi de capişte în glugi de coceni
am frămîntat întunericul, ca să dezleg
cîinele bătrîn al vieţii
umble pe calea de oase cu măduvă
De cînd cu Tine osul zilelor, întremat
de cînd cu Tine carnea amurgului, frăgezită
Neamurile sîngerează. În colţii întîmplărilor
iepurii ţin cît o zvîcnire
noi, cît o vînătaie la coada ochiului
De cînd cu Tine semnele lumii, noi
de cînd cu Tine semnele lumii, noi
MLAŞTINĂ
Apă cu zahăr vino şi bea
am mestecat măruntaiele şarpelui
amărăciunea satului nostru la mlaştină
am dus-o pe cerul gurii
Bea o gură de apă cu zahăr
hîrtii de-o sută, orice betelie şi stambă
cu asta purtăm vorba. Mai înainte îl vedeam
şi l-am omorît cu ciomegele
Bea apa
LA SLUJBĂ
Lumină scăpată-n biserică, preotul
lasă oştenii să caute-n fum
bruma de rînduială, între stele mai mult crestate,
între glasuri cu jind
Mesteacăn alb rupe inima din mine
în valea curată e greu să nu creşti
specii de dulce, de mare, salmastre
dar sturioni mai ales, ca mai buni
Arăm şi ne întoarcem de unde am plecat
în gînduri o linişte ne lasă
cu ce n-am avut creştem, deprinşi
încercăm să creştem mai vii din ce ne lipseşte
Poartă ierburi pe stînci, tu, craiule de verde,
oasele unor oameni bătrîni firesc ne acuză
în noian un copac piere
ci după coajă-l dau şi-i ridic măduva de copac
VECHIME
Dropii săltînd pe drumuri de criţă
muzica sferelor prin doniţe cu lapte
ursus archaeus săpînd o grădină
roata şi arcul erau de pomină
Atunci exporturile de petrol depăşiră…
crăiţele se luară de mînă şi porniră
acul înţepa, dar putea şi să arate
dacă venea dintr-o roată şi de pe turn de cetate
Cumul de funcţii, între munţii cei mari
oştenii străini coborau din plugari
CUMPĂNĂ DE APE
Cumpănă de ape, cumpăniri în vis
leapşa pe furate, drumuri cu aviz
muncelul rămîne la opinia sa
actele de danie stau pe canapea
ROŞIA
Putredă roşia cea mai grăbită din lume
roşiile s-au pîrguit de cînd lumea în sămînţă
cel mai grăbit – Mîntuitorul
dintotdeauna, mai dinainte de toţi vecii
Pe buza fîntînii udă buză de fată
un gît de apă croieşte dinăuntru gîtlejul
un stat de om pe statură
Mir din icoane dospite, făcute burete de cari
şi tu te pîngăreşti cu hîrtii de avere, neam, vinovăţii
adevărat, adevărat, apele se despart,
îşi scuipă plozii
se dau la supt la căţea
Şi focul ori sîngele
care a potrivit de sare marea
GÎLGÎIE SEMN
Gîtul în partea
lipită de umbra lui
Vamă întunecată, vamă
pe mine cînd mă joc
năprasnic de la suav, fără preaviz
Două dimineaţa pentru azi-dimineaţă,
la prînz i-ar răspunde pentru la prînz
gîlgîie semn
te repezi
MORIŞCA
Morişcă pe mal
aleargă pe cai şi tumult de apă
aici măcina grîu de moară
fără moară
Sau pe vale, care a fost odată, obşte de obşte,
şi ea fără sine, ţinută de judecăţile ei altfel
Hamurile moi
năluca de apă de faţă
împrăştie pe vînt
chip să lase caii să se-ncure
şi valurile
BÎLCI
Tu ia-mă de mînă
ghiceşte bîlciul din ochii mei
sarea lor a ars maidanul cu florile
Lumea stă pe culori,
ţipă una, îmbrînceli
s-a dat drumul la praf
e tiribomba, cu zorile
RESPINGEAM
Era cît pe-aci să mă-ntîlnesc cu mine însumi
ce e toată istoria asta?
şi mă tot respingeam
AMĂNUNTUL
S-a ştiut de atîta vreme un amănunt care, dacă s-ar fi bucurat de puterea unui gînd de răscolire şi de refacere, care să-l ţină de epicentru, ar fi lipsit amarul de posteriori mesajului care cuprindea şi amănuntul de zăticneli în fad şi de turbulenţe sălcii. În sfîrşit acuma, pe ocolişuri neînţelese nouă, nici dacă scrutăm tot trecutul ce fu, lucrul e împlinit şi nu e nevoie să iei în seamă nu că amănuntul, dar nici măcar construcţia, fiindcă lumea s-a dat iar peste cap şi înţelesurile poartă acum alte pălării şi nici nu mai sînt ele aceleaşi Mării…
PE BICICLETĂ
Pedalez, şi derulînd
mă-ncadrez în ritm – curînd
un coclaur, un balaur
se confundă, îi confund
Dacă-n margini iarba se topeşte crudă
spiţele fac roata, pe cadru-i o şa
se ridică stînga, dreapta se coboară
dinte după dinte potriveşte-n za
Talpa la pedală, cu pala de vînt
se întinde umbra moartă la pămînt
umbra îmi întinge talpa în pămînt
UŞIERII
Uşierii aveau grijă să se strîngă în sobor
încercau în mădulare patimi de Mîntuitor
cereau nopţile profunde şi locantele pe dig
căci plesnesc anii pe sate
intră viezurii în carte
trece şina prin conace
arde clopul în bărdace
că nu se face dreptate
şi Mirela e departe
VICA, SICA, LICA
Fetele de domn
în cîrcă de om
Vica, Sica, Lica
C-ar fi de mers la pădure
să căutăm mure
- Vico, fir-ai tu să fii,
o să mergem dacă vii
să-ţi căutăm rugile
şi să-ţi strivim murele
Vica, Sica, Lica
C-ar fi de mers la pădure
să culegem mure
- Sico, fir-ai tu să fii,
o să mergem dacă vii
să-ţi culegem rugile
şi să-ţi strivim murele
Vica, Sica, Lica
C-ar fi de mers la pădure
s-o prădăm de mure
- Lico, fir-ai tu să fii,
o să mergem dacă vii
ca să-ţi prădăm rugile
şi să-ţi strivim murele
Vica, Sica, Lica
OCHIUL DE SMOALĂ
Icnet printre arbori, în pădurea rară
se aude glasul într-un ochi de smoală –
ne lipseşte flerul, asta ne omoară,
mai tresare trupul dintr-un miez de vară
dar e-aproape glasul din ochiul de smoală
MOARTEA CÎT CAPRA
Un cearcăn de copac
dar şi-un iepure cu usturoi la capac
liftul
neocolonialismul
abţibildul
şi schiori schiind
printre rîndurile de copaci
printre copacii de rînd
Moartea stă pe mine cît capra
temeneaua are o tentă destul de concretă
tensiunea din fire se agită cochetă
SĂRUTUL DIN TREN
Sărutul din tren
Interzis săritul din tren!
HOTARE
Curge dunăre devale
pămîntul, se scurge-n mare
şi se schimbă în hotare
Vreau un zîmbet, o urare
cînd mă-ndoi dintr-o-ncercare
într-un ţărm lac de sudoare
Dunărea schimbă-n hotare
hleiul scurs din sus pe vale
şi aşa se lasă-n mare
BRUTARE
Brutare,
mirosul de pîine în nările tale
un sac larg la gură, ţăranul cutare
să vină-n căruţă cu tropote, tare
să-mpartă la lume descîntece
de lipit făină şi apă
pe cînd dumneatale,
cu mîinile tale,
plămadă, dospeală şi sare împaci
îmbunare,
pogoane de inimi băgate-n cuptoare
umflate sub coajă de pîine la care
pomană vei face, brutare, şi cruci
o-ntîmplare
de inimi încinse-n vîlvoare
ţi-a scos pîinea cloşcă
poleită-n dogoare
de-o muşcă acum o fată călare
pe-un cal care-i iapă
acum deplasare
NURI
Bobul pe ciorchine şi-a aprins culoare
s-a trecut botezul alb pe un altoi
de la lăptăria stupului la strugur
s-a legat colivă soarele cu noi
Vai de floarea care stă între poiene,
nu în ele, în poarta vămii ei de flori
soarele desparte nurii-n crizanteme,
micşunele, frezii. Tu le înconjori
FIICELE TALE
Adie umbra ta învăţată
te-ai umplut de răspunsuri şi o iei înaintea lor
ai mărturisit vîrstei tale
şi ne luăm de mînă
ca să le aşternem pe celelalte
care sînt ele, fiicele tale
care sînt ele, fiicele tale
care sînt ele, pletele lor mă învăluie, să ştii
Ce trivial, să ne lăsăm urma în făcături poeticeşti!
cînd tu asta aştepţi, cînd tu nu asta aştepţi
eşti de cînd lumea
părul tău ud în negru
gîndul meu de atunci eram fată
cu privirea ta cînd erai băiat
LEAGĂNE AMARE
Leagăne amare, leagăne amare
Domnul lîng-un înger rupt în încleştare
Firea noastră-i moale, boală de pecingine
haina ta, voinicule, s-a ros în supărări
iarna, cînd se-ndeasă lupii la miori
pe lăţimea gheţii prinse de mirosuri
petrecute noaptea, potolite-n zori
Şi legăm moşia pentru fapte tari
muma vă-nveleşte, muma, gospodari
luna scăpătată ducă ziua-n ieri
dibuiască-n visul plozilor momeli
RECE CA IARBA
Rece ca iarba, roşu ca sîngele
zîmbetul tău corectat, o armură
moale, de ifose
Lovită cumpănă,
te-nclini şi-ajungem cu dreapta în lacrime,
cu stînga în suflete
privirea pe creştete saltă
şi crapă teama din tine, din mine
din dunga aproape a umerilor
aduşi către noi,
către surîsul, către minciuna
pierdute-n doi
NEGRU TĂCUT
Negru tăcut şi umbre la ferestre
închide vîntul mîngîie
dreptele cadre în noapte
şarpele s-a rupt de undele lui
a cutremurat crucea ochilor negri
şi ne apropie nouă somnul
stinge potoleşte-ne vegherea pînă la sfîrşit
de închidem ochii lăsaţi înspre umbre, după care
am adormit
O CANĂ CU LAPTE
Mai lipseşte o cană cu lapte
albul înfundă colţurile
zilele dintr-un vierme
cu gogoaşa veşnicei etape la alb –
laptele Căii Laptelui, lapte de var, laptele mumii
Afară zăpada răspunde în mine
Non-figurativul pe sfori în cap
e în ţîţele goale –
resturi din nudul eu
Nu mai cade zăpadă, şi aşa lumea e gata,
s-au străpuns urechile cerului
să mai atîrne ceva de ţurţurii de gheaţă
în dimineţile cînd ne privim în albul ochilor
UN ACT DE NAŞTERE
Un act de naştere
o brichetă
o secărică
mică
Legile cotidianului
praful, pulberea
istoria, huruind greu din şenile
tîrîndu-se pe caldarîm
LUPUL
Plecă lupul de la uşă –
nu venise decît să te-ntrebe de-o fufă
Oaia, pe care-o prinseseşi
s-o tai
ca să i-o dai
aleargă după lup ca după tramvai
Îţi întorci privirea
şi femeia ce-o ai
te întreabă de lup,
te întreabă de oaie
şi uite că fufa
deschide uşa
şi te întreabă de tramvai
DIMINEAŢA PĂRINŢILOR
Ţi-am cerut o vorbă clară,
rostul, într-o vorbă clară –
copiii plecau la şcoală
Mi-ai întors o vorbă rară
hazul, într-o vorbă rară –
vin copiii de la şcoală
Eu îţi cer o vorbă goală
miezul, într-o vorbă goală –
copiii se duc la şcoală
MOARTEA UMBRII
Aoleu de moartea umbrii, aoleu
cînd, pe repezi, moţata se-nchide cu geana,
Aoleu
a vechi e şi-ntoarsa lui Lazăr din morţi
Pe dată şi-n clipă şi-n veci, şi-n odaie
Luna-varsă-peste-toate-voluptoasa-ei-văpaie
acuma, c-o moartă bolta de adînc
Aoleu
văleat bolţii de-al morţii
acuma şi ea e de-a morţilor
Vine acuma cu lămîie-lămîiţă
de podobeşte fată-fecioară
pe cursul mijlociu al Oltului de coboară
din vad în vad, o scară
aşa să pară, cu efecte pirotehnice doară:
foc şi pară!
şi-n oglindă oglinjoară
S-a venit cu ălbii, mumă,
s-a venit cu sulcină,
s-a venit cu ăle mioară
la tîrg de primăvară
eu, babă moartă,
căzută, grijită,
trecută pe la biserică
îngropată moartă
într-o albie d-ale, mumă
petrece-mi-ar iar săpunul pe la mine pe apă
îţi învîrt tîrgul şi lumea toată
Venire-ai fi venit, moartea umbrii, aoleu
venire-ai fi venit, moartea umbrii, aoleu
TREC PESTE NOI
Între timp vremuri lung se joacă cu noi
măcinîndu-ne partea cu dureri şi nevoi
în toiul emoţiei clipa e un strigoi
cu părul vîlvoi, ignorată de noi
Uite, trec peste noi ba dureri, ba nevoi
şi strigoi ignoraţi poartă părul vîlvoi
clipa încă în toi, ea se joacă cu noi
şi ne leagănă şir clipe lungi, vremuri noi
GAIA
Mii de văi în mii de neguri
mii de ani în mii de văi
cade-n iarnă Paştele, aspre tihărăi
lasă-n ape grele ţipete de găi
lasă gaia udă toată-n tihărăi
udă cum e cheam-o, cheam-o între noi
uită-mă pe mine, uită-ne pe noi!
violină lină lină, violină lină rea
lintiţă pe apă, apă catifea
dramoletă ieftină, astfel ca olea-
că din privire tulbure să stea
să stea tulbure, tulbure să stea!
PĂMÎNTIU
Dacă fulgerul adastă între ceţurile moi,
dacă unda se loveşte la răstimp în bolovani
dacă pămîntie apa mai răspunde la amurg
clocotul pe îngenate m-a făcut să plîng mai mult
Laolaltă soare-n soare scad zăpezile din stîncă
arcuri se destind răzbite, vini lăsate să se poarte,
ne-ntîlnim cu lucruri sparte, ne răspundem de departe –
fapte înc-o dată-n urma umbrelor născute moarte
Boare de izvoare caldă, patimi desfăcute gata
între zîmbete greşite, între capete plecate,
trupul împlinind cu jocuri, scapă umbra-n libertate –
cîntec înţeles ca vaier, podidit de tine, în parte
LEACURI INEDITE
Leacuri inedite pentru boli ce nu sînt –
încă nu sînt pe pămînt, bolile,
atunci nici leacurile încă nu sînt
şi nu te ascult cum asculţi un cuvînt
ca pe un înţeles te ascult
care înţeles?
Între tine şi el sînt cuvînt
ULMUL
Ulmul, printre oameni, printre vise, Ulm
nu găseşte noimă numelui comun
- Stau la obiecte, sînt din Subiecte
- Stai la obiecte, eşti din subiecte –
stă la obiecte, e din subiecte
Nu te contrazic
ulmu-i ulm
ca atare
creşte din nimic
VENTRICULUL STÎNG
Cui îi pulsează ventriculul stîng
Să creadă orbeşte în ceasul de-amurg
În caz de metabolism celular
Să creadă orbeşte-n călitul de cal
Dacă-l încearcă transportul limfatic
Să creadă orbeşte că stă pe jăratic
Pe jăratic celular
Din ventriculul de cal
VICTIMA DIHOR
Ureche neagră victima dihor
oase şi carne în lemne şi bulgări
te întoarce cîinele prin bătătură
Materia cu neputinţă de întors într-o clipire repede
dintr-o groapă miere cu fiere
maţul lumii s-a spart în burdihan
nodul îndurările de la început
În gheare prea mari prea multe începuturi
în unghiul mort al părerii de acum
te verşi, am vărsat dinainte pe mine,
mă trec odată cu balele
unde cade stînga,
din ce mai faci dreapta?
port mărgele în loc de ochi
Victima dihor dintr-un covrig
scuipat, rictus, cheaguri, noroi sapropelic
poarta asta îşi iese din balamale
nu s-a mai închis clanţa vreodată aşa
SPRE ABATOR
O turmă îndreptîndu-se spre abator,
de cînd am ajuns să tăiem oi de cuvinte
O cireadă îndreptîndu-se spre abator,
de cînd am ajuns să tăiem boi de cuvinte
O ciurdă îndreptîndu-se spre abator,
de cînd am ajuns să tăiem porci de cuvinte
ISPAŞA
Ispaşa de zece capete
nouă le-au luat cu vorba
unul – al meu
vine plata pe nouă capete
nouă căzute în ţărînă
unul – al meu
CINE E STILIST E TRIST
Cine e stilist e trist:
I. Am fost în lumea nouă
Am fost în lumea nouă, acum m-am întors. Lumea nouă este nouă, de atunci mai veche cea veche. În orice caz păsări, iarbă, astăzi nişte calcule.
II. Vocaţia
Am fost în lumea nouă. Închis acolo, m-am mutat cu tot cu ea aici. Mi-am găsit vocaţia.
III. Reguli
Au fost date lumii vechi. Nu lumii, dar lumii vechi. Vechiul este lumea nouă, vechiul este lumea veche.
IV. Etichete
Doi inşi se întîlnesc la crîşmă şi întreabă de ce pe etichetă scrie vin, pe sticla lor din care beau. Pe de o parte unii beau, pe de alta alţii cu eticheta. Nu mai cerem vin decît după etichetă.
V. Cursul vieţii
Cine e stilist e trist.
Fotografia Evei: Eşti minunată. Fotografia ta, mărită, vorbeşte şi trupul şi veşmîntul. Te-ai îmbrăcat cu grijă, pentru lansarea noastră de carte. Cutele de pe şold imaginabile pe cutele fustei. Rîzi cu toată faţa. Prea erai preocupare şi obiect de iubire, vreme de gîndit în vreme de iubire!
Dar sînt îngrijorat! Lipseşte ce era să fie demult, viaţa acestor împrejurări de viaţă. Eşti tu viaţa, Eva. Lauda lui Dumnezeu să nu fie om şi iniţiere în patriarhat! Să te urc mîine în cireş.
Hidrotehnică: Creşterea nivelului mării, nevoia de energie curată motivează ridicarea barajului la Bosfor, care să zăgăzuiască Marea Neagră spre Marea Mediterană, dublat pe Dardanele. Fapt realizabil cu tehnica de azi. Acelaşi lucru de luat în calcul la Gibraltar, pentru controlul legăturii cu Atlanticul, o chestiune de perspectivă, ca şi între Marea Roşie şi Oceanul Indian, în Strîmtoarea Skagerrak, în anume golfuri, fiorduri… Strîmtoarea Behring?
Şarpele omorît: Faptul că noi, grupul de băieţi, am omorît şarpele, şi eu nu-mi aduc aminte să fi dat cu băţul să-l omor. Bătrînul ne-a zis că tot are să mai mişte, pînă la apusul soarelui mişcă şarpele. Mişcam cu el şi poate şi atunci trăiam în el.
Podul de piatră: Sîmburi de pară sîmburoasele măr, păr, gutui, chihlimbarul în care înţepeneşti obiect, chihlimbarul lui acum aici. Mi-a explicat profesorul aşa, că cele sfinte au ajuns înjurături prin polarizare semantică, procedeu minor de îmbogăţire a vocabularului.
Dar din ce şi ce să se adune? Din mirosul de benzină, de atîtea ori trecut în locuri îmbîcsite? Rol de înghiţitor de aer cu noxele în dispoziţie lirică, luna trecută am fost la dezvelirea statuii mareşalului Antonescu, Leţcani, front, cimitirul eroilor. Şi maşina în care am fost! Inspectorul Gheorghiţă, dubiţa lui veche legată cu teie, cu curmeie. Hai în dubiţă, artişti şi voluntari de artă, colegii autorului şi elevii!
Noaptea de acum din spuză de lumini în jurul lui Alter-Ego Ad-Hoc Braşovul, oraşele-satelit în excepţional de tabulară depresiunea între munţi, cea mai mare, Ţara Bîrsei. Şansa scrisului că are şi el oglindă Braşov, vorbele suprafaţa alunecării ei pe clipe. Cele mai trainice poduri din lume sînt peste zi.
În apa somnului nu te îneci: Treaz la înnoirea lumii somnului, singura metodă să nu te îneci e să te îneci în apa somnului. Cufundat în somn, în apă viu e numai somnul. Peştele somn.
Luni, 16 aprilie 2007, ora 7,20, vis peste noapte care a necesitat intervenţia conştiinţei ca să-l întrerupă şi să mă trezesc. Între mai multe aventuri, aceea să îmi propun data de pe parcursul vieţii unde să mă transport şi să trăiesc perioada respectivă. Mi-am pus o dată, doi ani sau aşa ceva, înainte să fi fost zămislit. Ei bine, m-am crezut, totul se suspenda pe fond deschis, inima se pregătea să nu mai bată. Atunci am vrut raţional să ies din consecinţele presupunerii, că mai departe cine ştie dacă mai pot reveni. Bebeluşii ce mor în somn, visînd că sînt în viaţa mamei uită să mai respire. Ce deosebire între somn şi vis?
Răstignit: Sîmbătă, 26 iulie 2008, ora 3,15, oră de noapte, răspunde celei în care El a murit pe cruce. Eu treaz, căci L-am visat, răstignit. Tabloul în sus, odaia din grajd, priveam peste cap, era legat cu funii, parcă pe Sfinţii Petru şi Pavel i-a arătat prima oară. Făceam bilanţ, de nu cumva ne venea chiar rîndul la moarte, şi ce ai făcut cît ai stat la ţară, mă întreabă tuşa Onica, ai plimbat capra la păscut? Nu, mai mult la lanţ, dar „citisem enorm”, cu asta mă minunam şi eu ce minus la bilanţ.
Legat cu funii de sus pînă jos n-aveai cum să atîrni, crucea cu faţa în jos, ţinut sub ea.
Fă-mi un copil!: Timpul invers, trecutul se alcătuieşte, viitorul a fost fix, vorbim în categorii învechite.
Nu mai cred în cuvinte, interpretarea paralelă a aceluiaşi text. Cîţi bani am? Pot să mă însor? Doamne, sînt sănătos! Tu fă-mi un copil! Fericit, bucuros! Felix fericit, Bucur bucuros, civilitate romanică, termenii vechi revin în măsura în care au fost înlăturaţi. Lozbă, în străvechimea lor le zic traci.
Poezie Hugo, „Le cimetière d’Eylau”. Şi cu „crapaud”, ăla omorîtul de puştime, broască înseamnă? Cîteva gîturi pe fundul sticlei, Cotnari alb demisec, miezul nopţii aproape. Dacă vine salariul al XIII-lea încă 1.000 de lei şi rezervele. Numai 1/3 din lume creştină, 10% declaraţi atei, ce e cu noua religie de stat a Coreei de Nord?
Răzălăii: Răzălăii, satul lui Iosif Năniescu, mitropolitul care termină clădirea Mitropoliei, 1886 ori 1882, în Iaşi. Basarabean, Nani toponimul românesc peste Nistru.
Laitmotiv trenul cu vagoanele pline trecea pe cumpene în munţi, maturitatea tinereţii veşnice. Lume potolită după dragostea-ploaie, cînd te gîndeşti că e moartă pînă să intre în singura stare activă, cea a rugăciunii! Înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi, /Căci cu noi este Dumnezeu!, cîntec, psalm. În parc, între Mitropolie şi Teatrul Naţional, plasarea simbolică.
Moartea prin om: Greaţă, închipuiri multe făcute obiecte. Individul luat drept unicitate, fenomen de istorie a limbajului. Legiune era numele lui, căci avea mulţi demoni în el, demonizarea individ.
Să laşi în afară deşeurile acumulării, ele te cuprind pe dinăuntru. Ai tras moartea după tine, Nume al Morţii! Astfel tehnologia uriaşul anacronism, întoarcerea la modul primar al vieţii, cînd fiinţa, ca să se scoată din nefiinţă, zădărniceşte lumea şi se limitează la sine.
Faţă de viaţă, cu tot cu viaţa ta, eşti fiară, măcar una de regn animal de-ai fi! Eşti Fiara de Regn Mineral, Calamitatea manifestată geologic peste tot, fiara Stîrnind-Nisipuri în huma cîmpului, fiara Astupînd-Coaste-de-Mare cu betoane. Am făcut din apă lichidul numai mineral, o turnăm în formele noastre pisică, biciul cu şase plesnete ori cum îşi mai zic pocăiţii anglicani. Lipsă de umor, tremură din dinţi de singurătate şi ea moare în scrîşnirea dinţilor. Răsuflată şi moartea, ce era de spus a spus mai înainte. Cînd ne privim, privim un chip al morţii şi alte formule oraculare. În loc să ne mîngîie Mîngîietorul, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, ne-am mîngîiat cu nălucirile ei.
Hrana ne creşte pe noi: Viaţă viruşi şi forme de rezistenţă, mai mult aspecte nevii decît vii, atracţie trecută în paronimie, ontologie şi oncologie, spre Fiinţă, cu şansele vieţii în moarte. O fiinţă şi-a asigurat întîi posibilitatea propriei desfiinţări. Ne rămîne moartea, într-o lume în care totul este viu. Fiinţa pe sine se culege, neînchipuit de primitivă. În loc să creştem hrana, hrana ne creşte pe noi, stadiu premergător societăţii de culegători şi vînători. Drog luciditatea, eufemismul morţii, izbînda asupra morţii cum s-o mai înlocuieşti cu triumful supravieţuirii?
Vis, puţin spus. Se făcea că munţi, că departe, în excursie.
Domnul a stat în moarte 33 de ore. Confirmări: Ora 20,33, duminică, 1 iulie 2007, uitîndu-te la ceas dai mereu peste cifre simetrice, 11,11, 14,41… Dar ceasul e cu 6 minute înainte, de luni de zile. Ora 21,12, simetria continuă acum la ora exactă. 33 de ore a stat Domnul la moarte, de la uciderea Lui pe cruce pînă la învierea Lui din morţi, la miezul nopţii. Moartea Lui a fost vineri, pe la 15,15, iar ceasul arată acum încă o confirmare a timpului, la ora 0,33!
Domnul a dat supranume, nom de guerre, lui Simon i-a zis Piatră. Lui Iacob şi Ioan ai lui Zevedeu, fraţi, Fiii Tunetului. Domnul încuviinţează supranumele.
Discursul eului e barbarie: Psalmii, extazul lor. A, da, tutori pentru cîţiva pomi în primul an! Cine vorbeşte? El scrie, nu sîntem altoiul nici portaltoiul, nici conştiinţa mea nici oglinda noastră. Ce fac pentru Basarabia? Discursul eului nu interesează, e barbarie. Pace dintru începuturi, lucrurile sînt aşa cum vrei să fie, specularea acestei constatări poemul prim, cel puţin primul meu poem.
Psihologia artei: Mai uşori decît un fulg sînt doi fulgi. Ideea de literatură trecătoare şi inexactă, imaginea estetică uscată literar, melodică pictural – uscăciunea refrenelor în cuminecătură. Muzica liturgică întinare şi ea faţă de muzica rugăciunea, pe care cu imagini o închipuim. Iconodul.
Copilăria mea pe un ambalaj de ciocolată.
Noutăţile în sistem semiotic: Scriere se face într-o singură limbă: limba scrisă. Scrisul, un procedeu tehnic imperfect funcţional, ceea ce îl şi face util, ca pe oricare. Codificarea nu cuprinde sensul, scriptură interpretată nu în codul ei, ci în mîntuire, sensul ei. Ceea ce s-a codificat îşi pierde sensul pentru cod. Noutăţile în sistemul semiotic, din sisteme semiotice. Rezultatele cunoaşterii sînt mereu aceleaşi, s-a descoperit şi se va descoperi acelaşi lucru, numai din neputinţe deosebindu-l, maşina cu aburi/legea lui Newton/roata/insulina/tu, robul mărturisitor de limbaje universale. Explicaţia, un fel cabotin de a inventa.
Lupul paznic la oi: În cel mai bun caz, omul vine lupul pus paznic la oi. Faptele lui oile. Diavolul umblă ca un leu răcnind a mînca suflete de om. Omul, dacă vorbim de oile lui, lup.
Ciuperci la trup, parazitismul umano-micotic, învirginăm femei, le creşte himenul la loc cînd faci dragoste cu ele. Din lume am reţinut ce era mai rău, pe noi înşine, intervenţia noastră în lume este înlocuirea cu noi. Stricarea lumii, activitatea noastră specifică, stimulentul vieţii noastre, pe calea tot mai bătută între nimicire şi autonimicire, cu ele se împărtăşeşte omul mai mult decît cu femeia lui.
Ne adaptăm la mediul adaptat, în curînd la necontenita lui modificare! Ce nu e om vine trup omenesc, acela pre-organicul, acela funcţionalul, care a prins în vîrtej totul. Intraţi în bolgiile întunericului progresului, interior exploziv tratat prin explozii de mediu alterat. Bomba cu apă fiartă, teatrul de la 1900. Iadul de nelinişti al femeii.
Demografie: Oricare societate cu indivizi număraţi decade demografic.
Femeile sînt atrăgătoare pentru că nu sînt foarte atrăgătoare: situaţie ideală. Femeile sînt atrăgătoare pentru că nu sînt atrăgătoare: situaţia degradată în civilizaţie. Coruperea conştiinţei în gol cuprinde taina nunţii, obiecte înmulţite pe seama naşterilor, cu născuţii înşişi obiecte. Viaţa iubirii, tratînd cu miza ei, copiii, cu oglinda ei, femeia, în viaţa obiectelor, în care te-ai irosit.
Între oameni, bărbaţii conduc lumea, căci altcineva cine? Femeile îi conduc pe bărbaţi, îi conduc înspre ele.
Timpul uitării: Să le afli pe toate mai devreme, să-ţi rămînă timp să le uiţi, pe toate să le uiţi, nu-ţi trebuie nici modelul fiinţei lor! Abia atunci, prin supracompetenţa exasperată a faptei. Murmurul nu-l mai asculţi decît murmurat de tine, ai descoperit că în locul tău eşti tu. Asumarea eului, condamnare la exil interior. Mai rămînea să-ţi inventezi mama.
Neam de popi:
I. Părţi componente
La vale, mărul, dinapoia viselor noastre, adică din visele lui. Ce bune mere! Le culegi şi le ronţăi. Am terminat. Numai, în timp ce mănînci, te-ai împărţit în părţile componente – tu şi merele. Oricum, mărul, partea componentă, cînd tu nici nu erai pe lume. Nu te-ai gîndit să deosebeşti merele de tine înainte să-ţi fie foame, nici nu le-ai spălat.
II. Erori
Se exceptează meioza. Tatăl şi mama se adună în meiozele de care s-au despărţit. Glumim, noi înde noi, fraţii, cînd e vorba, şi ne încredinţăm că sîntem fraţi, şi nu surori. Glumim noi, glumesc şi glumele. Glumele cad în mitoză.
III. Exemplu
Dacă se ridică de pe şine un tren de marfă cu 46 de vagoane, şi-l laşi să cadă, el se va desface în părţile componente – învălmăşeală, şină, aer zăngănit, detalii de interes. Imaginaţia noastră vînturată în 46 de vagoane desfăcute. Trenul, ideograma compusă din vagoane – patruzecişişase.
IV. Întregul, din perspectiva părţilor
Părţile sînt întregul, din perspectiva părţilor. Suma perspectivelor din diferite părţi şi unghiuri formează suma perspectivelor din acele părţi şi unghiuri. Sumă parţială despărţirea în părţi, dacă ar fi cu putinţă. Aflăm apoi istorii ale adorării Lui. Neam de popi.
octombrie 2010
C U P R I N S
Dragă prietene
Felul meu de-a fi
De cînd cu tine
Mlaştină
La slujbă
Vechime
Cumpănă de ape
Roşia
Gîlgîie semn
Morişca
Bîlci
Respingeam
Amănuntul
Pe bicicletă
Uşierii
Vica, Sica, Lica
Ochiul de smoală
Moartea cît capra
Sărutul din tren
Hotare
Brutare
Nuri
Fiicele tale
Leagăne amare
Rece ca iarba
Negru tăcut
O cană cu lapte
Un act de naştere
Lupul
Dimineaţa părinţilor
Moartea umbrii
Trec peste noi
Gaia
Pămîntiu
Leacuri inedite
Ulmul
Ventriculul stîng
Victima dihor
Spre abator
Ispaşa
Cine e stilist e trist
PE COPERTA IV:
- FOTO AUTOR
- TEXTUL „LUPUL”
LUPUL
Plecă lupul de la uşă –
nu venise decît să te-ntrebe de-o fufă
Oaia, pe care-o prinseseşi
s-o tai
ca să i-o dai
aleargă după lup ca după tramvai
Îţi întorci privirea
şi femeia ce-o ai
te întreabă de lup,
te întreabă de oaie
şi uite că fufa
deschide uşa
şi te întreabă de tramvai
